1,943 matches
-
clasa a cincia elementară, ca nebunul, mă îndrăgostisem de o fată de aceeași vârstă cu mine. În fața ei mă fâstâceam de nu mai știam unde îmi era capul și unde picioarele; inima îmi bătea mult mai tare ca de obicei, roșeam până în vârful urechilor, până și acasă, cu capul pe pernă, adormeam tot cu imaginea ei alături... Unde mai pui, că prietenii mei cei mai apropiați, au observat și... ca un făcut, nu pierdeau nici o ocazie să facă bășcălie de mine
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
un făcut, nu pierdeau nici o ocazie să facă bășcălie de mine și de slăbiciunea mea. Ca să le demonstrez că nu au dreptate, când fata respectivă trecea pe lângă mine, mă prefăceam că nu o observ, însă obrajii mă dădeau de gol. Roșeau ca proștii, iar ei, hoțomanii, nu pierdeau ocazia de a mă face să recunosc până la urmă că sunt îndrăgostit lulea, deci o ființă slabă, pierdută. Totuși, în sinea mea, păstram un sâmbure de speranță, adică visam că odată, când voi
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
eara drag... cu cari am luat-o di la lingurî șî strachinî. Șî râpidi, o vinit pi lumi ș‟on copchil, Fănuță. Dacă o mai întrebi, de ce nu se mărită, că doar e încă tânără și chiar frumoasă. Ea se roșește până în vârful urechilor, și răspunde privind într-o parte, ca speriată: - Vai di mini, Doamni ferești!.. Șî mama zâci, arătând cu capul către bătrână, m-o îndemnat... Nuuu!... i-am zâs: Nu‟ni mai trebuie, mi-agiungi c-am zvârlit două
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbă. O murit! Șî nouă ne vini rându când hotărăști Dumnezău! Asta-i viața! - Nu, nu mai vreu să mai azvârl înc‟o căciulî în pod. Așa, își încheie femeia scurta ei destăinuire... ca o mărturisire înaintea lui Dumnezeu. Apoi, roșește vinovată, pleacă ochii cu sfială și tace, tace ca în fața unui mormânt deschis. A pierdut demult obiceiul de a vorbi altora despre sine... Ba, chiar a căpătat obiceiul de a se teme de asta. Și, strângându-și la ceafă basmaua
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
într-atât însemnătatea reușitelor mele profesionale, încât nici măcar nu mai simțeam dorința de a fi lăudat. De nimeni! Iar asta, pentru că mă obliga pe mine să aleg dintre două atitudini: fie să mulțumesc îndelung pentru laude, să fac plecăciuni, să roșesc, iar inima să-mi crească înăuntrul meu, să-mi bată puternic și să se umple de trufie; fie să îmbrac pios haina modestiei și să-mi neg, până la ultimul, succesele pentru care eram eu lăudat, căci asta se zice că
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
venindu-și în fire, cu o undă perceptibilă de emoție în glas, rosti și el ceva: - Iar eu sunt Victor și mă simt încântat. Să știți că aveți un zâmbet foarte frumos, domnișoară. - Mulțumesc, mă simt flatată!, și spunând acestea, roși vizibil. Te rog, vorbește-mi la per tu, mi-ar surâde atât de mult... - Atunci, bineînțeles, Maria. Zâmbi și, după o scurtă pauză, continuă: ai un nume foarte frumos, unul care mi-a atras atenția îndată. Știi cumva de unde provine
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
o simpatie ieșită din comun pentru mine, cu toate că notele mele șchiopătau bine de tot la rubrica lui, motiv pentru care-mi spunea cam așa: Băi ăsta, număr întreg, Z, scăpătat al matematicii ce ești, de ce faci știința-regină a lumii să roșească din cauza nepriceperii tale?" Mă simțeam onorat de toate prenumele astea noi care fuseseră lipite cu drag de mine, dar, recunosc, atunci când mă strigau unii 31, 26, impedanță, număr natural, atomicul, impedanță electrică sau Z mă simțeam aidoma insului fără memorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
vedem Înainte de Viena, spuse ea și, trecând În josul culoarului, Își apăsă fața roșie de sticla rece și mâzgoasă a ferestrei Într-un spasm de durere provocat de propria ei beție și abjecție. „Nu-mi scapă el mie“, se gândi ea, roșind din cauza râgâielii scăpate, de parcă ar fi fost o fată mare la o serată. „Îl găbuiesc eu cumva, lua-l-ar dracu’!“ O lumină blândă inunda compartimentele. Preț de o clipă, ai fi putut crede că soarele era expresia a ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
asociații ale cuvântului, trase de ușă și intră În compartiment. Fața palidă și lungă, ochii alburii, impresia culturii moștenite, toate Îl intimidară. Prin solicitarea sa, va recunoaște superioritatea preotului - și deveni iarăși, pentru o clipă, băiețelul cu mâinile murdare care roșea În semiîntunericul confesionalului la banalele sale păcate. Spuse În engleza țeapănă care-l dădea de gol: — Vă rog să mă scuzați. Poate că vă deranjez. Vreți să dormiți? — În nici un caz. Cobor la Buda. Nu trebuie să adorm până când ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
noaptea și să povestească. Picioarele ei, care pendulau În aer, fără să atingă podeaua, Îl excitară. — Ne vom simți bine. Îi scoase pantofii și Își trecu mâinile peste ciorapii ei. — Te pricepi destul de bine la asta, nu-i așa? El roși. — Te deranjează? Oh, mă bucur! spuse ea. Mă bucur. N-aș fi suportat să știu că nu te pricepi destul de bine. La Început, ochii ei largi și speriați și fața palidă sub becul slab, albastru, Îl amuzară. Apoi Îl atraseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mine. Myatt Întoarse capul să comande prânzul și când deveni iarăși atent la ei, Janet Pardoe spunea cu Îngăduitoare și dulce maliție: — Oh, i-a fost iubită, dacă Înțelegi. Domnul Stein râse cu poftă: — Uită-te la pezevenghiul de el! Roșește. — Și să știi că l-a părăsit, spuse Janet Pardoe. — L-a părăsit? Dar de ce? A bătut-o? — Ei, dacă-l Întrebi, va Încerca să-ți spună că s-a Întâmplat o chestie misterioasă. Când s-a defectat trenul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și se simți Încurcat și șocat când le auzi. Sunau a lăudăroșenie și el nu avusese intenția să se laude. Nu aveai de ce să te lauzi că ai fost iubit de-o dansatoare din ansamblu. Când toți izbucniră În râs, roși. Ah, fetele astea! spuse domnul Stein, clătinând din cap. Cum știu ele să se dea pe lângă un bărbat. Ține de strălucirea scenei. Îmi amintesc că, pe vremea când eram un tinerel, așteptam ore Întregi la ușa prin care se ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
dau seama. Îi pot distruge pe yubani. Dar, dacă o fac, e mai bine să fie un război pe față, dintr-odată, și nu cum i-au nimicit pe yuma, pe huanga și atâtea alte triburi. Nu vrem să sfârșim roși de pojar și de tuberculoză. Nu vrem să le vedem pe femeile noastre servind drept distracție pentru garimpeiros și pe fetele noastre cerșind pe străzile din Santa Marta. Dacă yubani-i trebuie să fie nimiciți, vor muri cu mândrie, așa cum au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
casei lui. Cînd prichindeii veneau, el, bătrînul, îi invita cu bunătate: Hai, luați și cîte un merișor. Așa, ziceți bogdaprosti. Mici, mici, dar șmecherași, copiii mai luau și cîte două. Atunci moșul se amuza. Ai luat merișorul? Da. Sigur? Da, roșea puțin, năzdrăvanul. A luat Roșca, îl știi pe Vasilică, a luat două. Dar mi-a spus că vrea două. Este tare cumincior. Dacă ai vrea și tu, mi-ai spune, nu? Da, se încurcă mogîldeața. Dar vrei două, nu? Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
lumii? Dar chiar dacă ar fi adevărat, ce mare scofală ar fi? Știi cum este lumea, bîrfește pe la colțuri... Dar bîrfească naibii pe unde vrea, sîntem maturi, liberi, facem ce vrem, nu? Dar dacă aud și elevii... Te pomenești că vor roși de rușine... Nu ei, noi, adică... eu. Georgeta conversează cu ea însăși, vădit enervată: Doamne, ce mototol! Oare are toate cele? Trebuie să aibă o hibă. Auzi, holtei la cincizeci de ani și atît de... S-o lăsăm pe altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Nicoară lua o atitudine ostilă, chiar răutăcioasă ori de cîte ori da nas în nas cu "încăpățînata". Ce te plimbi, fătuco? N-ai ce face? Am nevoie de fașă și dezinfectant. Inutil. Tot dezinfectantul din spital nu-ți ajunge. Fata roșea și începea să plîngă. Bădărănia asta era spusă în fața tuturor și existau cîțiva care găseau poanta bună, inteligentă. Chiar fetele care l-au acceptat îl evitau pe director datorită performanțelor sale submediocre. Toată lumea din spital știa istoriile craiului și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Oho! Fetele de măritat au venit cu diverse treburi pe la Panaitescu și rîdeau prostește dacă îl întîlneau pe Romeo. Ce mare te-ai făcut! ataca Romeo. De cînd ai plecat mata... Uită-te, și țîțîșoarele ce-au mai crescut... Fata roșea, se lăsa pipăită și chiar accepta să fie controlată și mai în detaliu. Îndrăzneț cum devenise, Romeo era în al nouălea cer că fetișoarele satului sînt fără apărare în fața lui. Într-o zi, vine Tina, verișoara lui. Cu timiditate îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
admirîndu-și unghiile rotunde și roșii ca niște nasturi, ar putea observa cum se aprinde În ochii lui o scînteie răutăcioasă de satisfacție. „MÎine sîntem convocați la servici. Avem sarcini urgente. Regret, dar ai să mergi singură la matineu.“ Ea se roșea ușor pe gît și pe decolteu, nu spunea nimic. Doar zgomotul veselei trîntite de-a valma În chiuvetă Îi trăda furia. Domnul D. se retrăgea aproape neauzit În sufragerie, Își deschidea cartea și Începea să fluiere. Lovise În plin. Ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și foarte slab, Într-un costum negru. Mergea fără să Înainteze - era domnul K. CÎnd m-am trezit mi-am mîngîiat mîna stîngă. Sărăcia congenitală a trupului. Aceasta este Împlinirea dorințelor mele de a mă regăsi mereu umilită, de a roși. Mă plictisesc aceste rînduri. Nu sînt ceea ce aș fi vrut să fie. Nici o strălucire, nici o emoție. Mediocre și banale ca tot ceea ce mă Înconjoară. Îmi aprind țigarea. Întind mîna după o carte. Vreau să-mi amintesc ce scriu alții. Deschid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
întâmpla între noi? — Da. — Pentru că am făcut sex? — Da. — Hmmm. — Mda. Ce naiba înseamnă „hmmm“? Scout își făcu de lucru cu focul o vreme ca un specialist. Încercam să găsesc o modalitate de a redeschide discuția, când am observat că ea roșise. Scout chiar roșise. — Când eram mică... Am ridicat privirea. Scout suflă tare în cenușă, scormonind focul firav cu un băț. Când eram mică, aveam în jur de șapte sau opt ani sau cam așa, îmi doream foarte mult o jucărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
Da. — Pentru că am făcut sex? — Da. — Hmmm. — Mda. Ce naiba înseamnă „hmmm“? Scout își făcu de lucru cu focul o vreme ca un specialist. Încercam să găsesc o modalitate de a redeschide discuția, când am observat că ea roșise. Scout chiar roșise. — Când eram mică... Am ridicat privirea. Scout suflă tare în cenușă, scormonind focul firav cu un băț. Când eram mică, aveam în jur de șapte sau opt ani sau cam așa, îmi doream foarte mult o jucărie anume. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
doar o pauză scurtă. Dar data viitoare poți să faci ce vrei. Doi ochi mari și verzi mă priviră cu dispreț printre barele subțiri. — Cum stăm? am întrebat și i-am întins sticla lui Scout. Ea ridică privirea din carnețelul roși, luând-o. — Bine. La capătul pasajului ăluia ar trebui să fie intrarea în subsolul unei biblioteci. Acolo trebuie să ajungem. Pasajul ăla? M-am uitat în depărtare. Pasajul cu pricina părea scurt și întunecos și aducea mai mult cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
ți-am pomenit de așa ceva. Și nici ziarele n-au folosit... deocamdată... un asemenea termen. Nu pricep. Dorim să fim cît se poate de corecți. Beavis, citește cu glas tare ce-a declarat pînă acum! Beavis Începu să citească, nervos, roșind ca un Învățăcel pus să dea citire În biserică unui capitol din Deuteronomul: „Subsemnatul Arthur Rowe fac de bunăvoie următoarea declarație: Noaptea trecută, recunoscîndu-mă Într-o fotografie de ziar, am aflat pentru prima oară că poliția mă caută. În ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
peste drum, la mai puțin de cincizeci de metri. Din ce În ce mai des, Își petreceau Împreună joile și duminicile; Michel venea după-amiază, imediat după masa de prânz. „Annabelle, ți-a venit logodnicul...”, o anunța fratele mijlociu, aruncând o privire În grădină. Ea roșea; părinții, În schimb, se fereau s-o ia peste picior. Ea pricepea: țineau la Michel. Era un băiat ciudat: nu știa nimic despre fotbal, nici despre cântăreții de muzică ușoară. În clasă, nu era distant, vorbea cu câțiva colegi; dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
iar sprâncenele se ridicau Într-o mimică ce se voia amuzantă; cu marcherul În mână, rămânea imobil câteva secunde, apoi reîncepea să scrie și să se bâlbâie și mai dihai. La sfârșit, cinci-șase persoane aplaudară, mai mult din compasiune. El roși violent; asta fusese tot. În zilele următoare, Bruno Îl evită de mai multe ori. De obicei, insul purta o pălăriuță din pânză. Era destul de slab și foarte Înalt, pe puțin un metru nouăzeci; avea Însă un pic de burtă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]