KorAP: Find »[drukola/base=roată & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...714 >

17,843 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

căruia, atît apa, cît și lucrarea, i-au plăcut peste poate. "Să-l însoțească durerea tot restul vieții pe cel care vandalizează această sfîntă lucrare." Poate blestemul, poate întîmplarea, nu se știe, au păstrat fîntîna intactă timp de un an. Roata era puțin înnegrită, butucul puțin pătat de un pic de rugină de pe lanț, găleata era curată și înnegrită de la umezeală. Timpul conferea puțină noblețe lucrării și chiar mergea vestea că apa aceea de sub dealul pădurii avea proprietăți curative pentru bărbații

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
a agălizat o fîntînă cum alta în sat nu era. Totul cumpărat de chilipir și vînzătorul habar n-are cine este, mai să-i dea și ceva bani pentru deranj. Puradeii erau curioși și mîndri de așa fîntînă, jucîndu-se cu roata aceea frumoasă și mare mai tot timpul. Cînd găleata era la buza ghizdelelor, un puradel scapă mînerul opritor de la roată și, ca din pușcă, este lovit mortal. Ion aleargă, ia copilul în brațe și răcnește neputincios în timp ce micuțul se stinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
este, mai să-i dea și ceva bani pentru deranj. Puradeii erau curioși și mîndri de așa fîntînă, jucîndu-se cu roata aceea frumoasă și mare mai tot timpul. Cînd găleata era la buza ghizdelelor, un puradel scapă mînerul opritor de la roată și, ca din pușcă, este lovit mortal. Ion aleargă, ia copilul în brațe și răcnește neputincios în timp ce micuțul se stinge. O durere infinită cuprinde familia Chimir. Cînd toți boceau în casă, băiețelul cel mai mare intervine: Tata, tu ai văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
nou vocea: Mi-i foame... Se uită în jos și pe alee vede o omidă. Tu vorbești? Da, răspunde omida. Mă cheamă Anastase. Fantastic, măi Anastase. Anastase din nou scîncește: Mi-i foame... Omul se scarpină în cap, se uită roată și cu pantoful îl calcă pe Anastase zicînd: De-ai ști ce necăjit sînt, măi Anastase...! Povestind îi arăt lui Pasqual cum fusese strivit Anastase, răsucind talpa pantofului în fel și chip. Pasqual s-a făcut negru și aproape plîngînd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

trei suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane, cămăși, cizme, pâine... Erau trei copii. Primăvara, perechea de cizme tulbura cerul curs în băltoacă, tușe de lumină și de noroi pe tălpi. Colbul drumului, făină cernută din cer, de sub roțile Carului Mare direct în scutece, de Crăciun, de Paște, când noițele, precum mugurii viței de vie, dădeau în pârg. Trebui sî li cumpărăm ciubote, omule, nu vezi cum sî uită calicii iștea de vecini? Vini Paștili, a noștri o rămas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Mâine este 21 aprilie?" ,,Iacove, mai fă o fereastră la odaie, spre drum, să văd primăvara cum urcă..." Ești ultima fereastră săpată de bunicul: privesc prin ea spre dealul cu mușuroaie, mămuța a uitat drumul spre casă. Tu parcă ești roata caruselului de la răscrucile drumului. Se învârtea doar în ziua de hram. Sfântul Dumitru purta la brâu cheile. Niciodată secretarul de la primărie nu a reușită să i le fure. Sfântul descuia lacătul, copii plonjau în văzduh ca într-un râu limpede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
alte și alte intenții de pași, pașii stropeau felinarele cu o lumină roșie, lichidă mir-ungere peste pleoapele cerului. Așchii de viață pe toate aleile, pe bulevard, în grădina publică, în curtea liceului, în gară (atenție la lina întâi), așchii sub roțile trenului, așchii sub tălpile îngerilor, așchii pe prispa casei îndoială, bob sosit în icoană, bob sosit în grădina cu mușuroaie, bob sosit în paginile acestea necitite de carte, bob sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sosit! Doamne, eu... nu se poate, nu, Doamne! Chemați salvarea! Ajutați-mă, poate trăiește! Să mă ajute cineva! Eu... eu nu am omorât nici măcar o muscă. Este un copil, Doamne, un copil nevinovat, of, fata tati! Cum a ajuns sub roțile tramvaiului? I-am văzut prea târziu. Se țineau de mână, dansau pe trotuar, alergau, dansau... acolo... Respiră, nu muri puiule, nu muri, respiră! , fie-ți milă, ai grijă de ea! Maica Domnului, ajută-mă, te rog, te rog, te rog

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-te-n pizda mă-ti, nesimțitule! Dă-i, domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și ăsta? Mai bine îl călcai pe el, nene! Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
îl călcai pe el, nene! Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate, să-ți decupezi pleoapele, să-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
poetul de unul singur cum nu iubește omul de unul singur. Din ce lut și după care chip l-ai frământat, Stăpâne? Poetul nu se caută în fluxul sângelui, fie el și fierbinte, chiar dacă acesta îi învârte după bunul plac roata norocului și lasă urme pe tocuri de ușă ca o biblică trecere. Poetul nu hodinește comod în carne; și-a semănat cuvintele, apoi, precum lupul flămând de stele, adulmecă cerul. Poetul nu-și iubește crucea fie ea și din oase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o dată nu a stat de vorbă cu stelele, nu a rostogolit luna precum un bulgăre de zăpadă, nu a tuns norii să le fie florilor de sete și nu de puf. Câte lucruri poți afla, Doamne, stând la taclale cu roțile Carului Mare, întrebând melcul dacă suferă de claustrofobie, făcând valuri într-o conserva de pește. Lui Dumnezeu nu-i este permis să pedepsească un nebun, pentru că nici măcar o dată nu a suferit de strabism cosmic. Dumnezeule, știi ce-nseamnă să-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pentru vămi albe. Petru ardea în propria nefericire, precum lumina lunii în uleiul rânced al candelei împăcat cu secunda. Timpul lichid se prelingea printr-o gaură de ciorap. Eternitatea alerga în urma Carului Mare. Un înger și-a băgat piciorul în roata norocului, osia a trosnit, oiștea s-a rupt, cerul s-a crăpat, peste creștetul lui Petru, nisipul număra din doi în doi ca o amăgire. Petru privea cenușa. La marginea vieții este ca într-o sală de spectacol, poți închide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
într-un punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
m-am născut să fiu al ei, nu al lumii. Lumea își leapădă pruncii în pronaosul vieții. Domnule doctor, ce îți este așa de greu să înțelegi? Era miezul nopții. Încremenit, lângă calorifer, parcă aștepta execuția. Luna, un disc cât roata căruței, galbenă, portocalie, roșie, mâzgălea noaptea cu lumină, luna spăla cămăși de sfinți pe malul gârlei, cineva scapără chibrituri în cer: O să plouă. Mai bine ai trece, Dumnezeule, lumina prin sită decât printre gratii! Petru a adormit ca un prunc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
rost." Ce să le spun? Posibil că aici nu ajung ziarele, curent electric nici atât, chiliile sunt luminate de candele. Nu văd nici un cablu, nici un stâlp de telegraf. Adevărul este undeva în spatele meu, la 500 de metri, coboară sau urcă pe roți, Dorna 64 km, Bistrița 52. În gara Iași, pe fereastra sălii de așteptare, ziarul "Evenimentul zilei", prima pagină, fotografie color: el și nenea Matei într-un tablou fără ramă: "Evadații de la Socola sunt liberi printre noi." În colțul din stânga, sus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tropăia o herghelie de cai leneși. Burțile pline cu rouă înmugureau hamurile. Steaua Polară se stingea sub o frunză de păpădie. Nu s-a cunoscut suferință fără o împăcare extremă, chiar dacă, de la o vreme, îți vine să-ți bagi piciorul în roata norocului și să te lepezi de toți sfinții, așa cum s-au lepădat în biserică ursitoarele de satana. Să renunți îți vine la propria voință, să o calci în picioare ca pe o ultimă țigară înainte de a-ți înfige chirurgul bisturiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
aprindeau lumânări. O salcie plângăcioasă începea să jelească niște grinzi putrede de cerdac. În biserică, la fel ca în pădure, în pădure, la fel ca în cer. Sus, la 500 m, spre est sau spre vest, viața se rostogolea pe roți într-o inerție a clipei. Sfinții, unul câte unul, coborau din icoane, din fresce, de pe catapeteasmă, într-o ordine bine stabilită, pe rând, fără grabă, fără invidie, fără fățărnicie, coborau în fața Fecioarei cu Pruncul în brațe și le sărutau picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
lumânări stinse. Drumul către cimitir își ieșise din albie, fântânile erau pline până la ghizdea de tristeți. Sub clopotniță, moș Ion săpă groapă pentru toată setea pământului, mormânt sub cruce nu aveai unde să ascunzi. Caii intrau în nămol cu tot cu hamuri, roțile despărțeau apele: cele de-a stânga, lacrimi pentru cei care au rămas, de-a dreapta, lacrimi pentru fericiții care se duc. Bocitoarele jeleau despre un Noe ce-a uitat să mai vină, mamă-sa despre o moarte ce-a uitat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ușurat, a mai scăpat de unu). Părinte, îmi citești gândurile, nu și sufletul. Despre care Fecioară îmi vorbești? Privește, în iconostas se mai zăresc urme de cretă, tramvaiul aleargă între stații, aici, sub catapeteasmă face țăndări lumina, o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
formă de fracție, în care întunericul extrage radical din nimic și-l înmulțește cu doi (la numărător mereu cel care se împarte, la numitor atât cât încape o inimă largă), în care setea de a iubire este dată de circumferința roții Carului Mare. Fericirea nu se adună puzzle în trup, ci este însuși întregirea acestuia: ochi, sânge, cuvânt, tăcere, somn, furtună. Potir pentru suflet, trupul care iubește: "Luați, mâncați, acesta este trupul meu... Beți dintru acesta toți, acesta este sângele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fel de treime ce-și plia sângele în fața sângelui. Pacea ca de sticlă pisată se împrăștia în biserică. Lumina candelei, o mângâiere pe fețele sfinților, pendulul cea-sului de lângă scaunul judecății bătea repetat ora două. Petru, nedumerit, privea timpul încremenit între roțile Carului Mare. 61. Genia, mai multe incertitudini sunt în viață decât în moarte. Incertitudinea este precum o pecingine peste fereastră. Mă trezesc, adorm, mă trezesc, sorele se împarte aleatoriu în fotografie, soarele sfidează așteptările, incertitudinea bifează așteptări în icoană. Viața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a urcat pe jeratic. O mireasmă plăcută s-a înălțat către cer. Scaunul judecății, gol. Pendulul ceasului bătea ora două. 64. De pe muntele Bârgău, mânăstirea lumina ca o horă de foc. Flăcări roșii, verzi, albastre, prinse de mână, învârteau cercul. Roata Carului Mare mima intențiile cioplitorului de spițe. Schijele de lumină sfâșiau noaptea. O hemoragie galbenă inunda valea până spre culmi. În mijlocul cercului, în mijlocul bisericii, Petru dănțuia Isaia. Biserica destrăma cusuturile nopții, fâșii negre pansau rănile sfinților; din inima horei, limbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
săpau groapă sub un ulm bătrân să ascundă averea starețului: 200 mii de mărci, o desagă cu odoare și pistolul. După ca au terminat munca, părintele Gherasim l-a lovit pe părintele Ilarion în moalele capului cu o cheie de roți, apoi l-a îngropat și pe el, mai la vale, tot ca pe o comoară. Petru, legat de o banchetă în mașina procurorului, îngâna versetul 21 din cartea dreptului Iov: "Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bate Dumnezeu! Tu te vaieți? După ce ieși de la program, faci bariera Becleanului până la miezul nopții. Rechin nesătul, îți mai iese jumătate de leafă din piraterie, vrei să-ți plângem de milă? Muncesc, bă. Nu stau după curul muierii, se învârte roata, iese banul. Voi ardeți gazul de pomană și pe deasupra vă luați de coaiele mele! La muncă, bă, la muncă! Sau v-a făcut mumele voastre în bocancii statului?! Era vremea Vecerniei. Arhimandritul a coborât din duba jandarmeriei, a pășit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]