2,533 matches
-
limitat timp de „delir”, de fericire la care participă și puterile cerești, Îndrăgostitul trăiește o clipă de intimitate și Îndrăznește să-și apropie „obiectul de iubit”. O apropiere prin intermediul privirii: „Văzui pieptul tău tînăr bătînd de turburare Subt vălul ce sălta; Te privii În tăcere; cunoscuși a mea stare, Văzuși puterea ta...”. O comunicare trecută deja În amintire („dar depărtat de tine”), intrată din tăcerea emoției În tăcerea timpului. Gestul cel mai Îndrăzneț de intimitate În lirica erotică a lui Gr.
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Zmeul Încalecă, fuge cu vergura, Fuge pe vale; Calul se turbură; zboară, se spumegă, Mușcă-n zăbale. Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți cînd vine În țară asprul ger!... Așa-n singurătate, pe cînd afară ninge, GÎndirea mea se primblă pe mîndri curcubei, PÎn’ce se stinge focul și lampa-n glob se stinge, Și saltă cățelușu-mi de pe genunchii mei.” Reproduc, Înainte de a comenta versurile de mai sus, și Începutul altui pastel, La gura sobei, imagine tradițională a meditației și a lecturii. La Alecsandri, ea sugerează locul privilegiat al scrisului: „Așezat la gura sobei noaptea pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nepăsător, gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii Ce valmeș se răstoarnă cu-o furie turbată, Formînd o avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
așez pe malu-i verde Și privesc cum apa curge și la cotiri ea se perde, Cum se-schimbă-n vălurele pe prundișul lunecos, Cum adoarme la bulboace, săpînd malul năsipos. CÎnd o salcie pletoasă lin pe baltă se coboară, CÎnd o mreană saltă-n aer după-o viespe sprinteioară, CÎnd sălbaticele rațe se abat din zborul lor, Bătînd apa-ntunecată de un nour trecător. Și gîndirea mea furată se tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plîntă În căldura primăverii naște, saltă, zboară, cîntă. Omul Își Îndreaptă pasul către desul stejăriș. Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se duce după visuri; inima lui crește plină De o sacră melodie, melanholică, divină, De o tainică vibrare, de-un avînt inspirator
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ușoară și dorul ce omoară (Maghiara) este a plasa subiectul Într-un sistem de simboluri generale În care orice conotație a ideii dispare. Calul aprig ca un leu, calul negru ca păcatul, sînul dulce ca un crin, inima mîndră ce saltă de emoție ca o fiară, ochii mîndri, rupți din rai, dulci ca soarele din mai sînt imagini scoase dintr-un ritual. Obiectul liric trece prin acest ritual poetic, plin de formule gata făcute, și iese eliberat de orice mister. „Figura
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cer, nisipul mării, codrii mișcători etc, pentru a sugera o agresiune În valuri și o rezistență de granit. Nici una din marile comparații romantice nu lipsește. Ele au ceva grandios și năprasnic: „Ca o stîncă naltă Ce din vîrf de munte saltă, Tună, se rostogolește, Cade, rumpe și zdrobește Codrii vechi din a sa cale PÎnă-n fund, În fund de vale, Astfel crunt ostașul meu...” Arta antitezei (Fiul Romei, de o parte, și nisipurile, codrii mișcători, hidra, negurile năvălitoare de cealaltă parte
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
primprejur să-l audă. Își puse șapca și porni, după ce cortegiul se depărtase binișor. Blocurile rămăseseră în urmă, străzile se îngustau. Când și când, din spatele gardurilor strâmbe, făcute din uluci puse la întâmplare, se repezea câte o potaie lătrând. Petrache săltă poarta cu amândouă mâinile, dar și așa marginile îi scârțâiră pe pietriș. Ușa casei se deschise cu un clinchet voios, de la clopoțelul rămas deasupra intrării. După război, bunică-sa începuse să facă păpuși, să aibă cu ce-și crește odraslele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
omul, de-o parte, soarele urcând, de cealaltă, și la mijloc genunea. Când lumina fu destul de puternică încât trupul lui să lase umbră, Petrache se trezi din visare, fără să- și amintească altceva decât moleșeala fermecată ce-l năpădise. Se săltă în picioare pe creasta zidului, ridică brațele, ca să le dezmorțească, dar și ca să dea binețe soarelui și propriei lui umbre. Care mai rămase sus o bucată de vreme, înainte de a-l însoți în atriu, acolo unde întunericul avea să mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să cumpărăm cu ei niște cratițe de inox... Hei, strigă apoi, ține-te bine, pornim ! Fata se prinse de bară cu amândouă mâinile, adăpostindu-și geanta în poală. Râse, dându-și capul pe spate, și chiui când căluțul începu să salte. Cu basmaua înnodată de două ori sub bărbie, avea o față care parcă te privea dintr-un cerc decupat în zid. Nasul mic, cu vârful bont, parcă neterminat, buzele rotunde care, puțin strânse, ar fi încăput în conturul unui inel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cercul se strânse în locul unde sprâncenele se adunau la rădăcina nasului. Bătrânul tresări, fără să știe din care tărâm venea coșmarul. Rămase cu ochii măriți și cercul de lumină i se lipi de față ca o mască de ceară. Se săltă în mâini, încercând să se tragă lângă perete. Culorile dispărură, rămaseră albul și negrul, succedându-se ca într-un proiector de pe vremuri. Masca îi acoperi ridurile, lăsând în loc o paloare care nu mai răsfrângea lumina. Sprâncenele i se subțiară și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Bătrânul se târa, îndepărtându-se. Vocile îl lăsară să se îndrepte spre ușă, cu degetele înfipte în podea și opintindu-se din călcâie. Apoi se apropiară : — Acum ai să taci... ai să taci... Bătrânul se târa, înspăimântat. Se simți, deodată, săltat de subțiori și proptit pe picioare. Vocile se adunau iarăși într-una singură, care îl mâna din spate. — Mergi... ești liber... dezleagă-te... Bătrânul împletici câțiva pași, se lovi de perete, își duse mâna la obraz și degetele i se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îl cuprinsese, ea aștepta să se întâmple ceva care să-i arate că, de fapt, în ciuda fierului înroșit pe care îl simțea încă în pântece, lucrurile se petrecuseră altfel. Și atunci, în locul lor, combina muzicală începu iar să cânte, moartea săltă, când pe un picior, când pe celălalt, ca un mandarin miraculos. Fata își întinse cu greutate picioarele și-și adună mâinile în poală, ca și cum ar fi vrut să-și astâmpere tremurul coapselor. El se întinse alături, punându-și capul în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
înainte de a le presăra firimiturile, Cosmina le povesti visul ei, sigură că vor înțelege, pentru că și ea, în visul acela, zbura. Nu avea aripi, plutea, pur și simplu. Uneori se apropia de pământ, îl lovea cu vârful picioarelor și se sălta iarăși. Visul era colorat, dar, într-un fel anume, bătea spre sepia. Nu putea spune cât a durat zborul, în vis timpul nu e orizontal. Le vedea pe argintul dagherotipului figurile încremenite și translucide, ca și cum deasupra fotografiilor ar fi curs
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
N-am avut deloc vreme azi, spuse Cosmina, a fost o zi înfiorătoare. Ce-o fi fost azi-noapte cu atâtea ceasuri rele ? — Oamenii nu sunt pregătiți. Ionuț vorbea mai ușor. Și se mișca așijderea. Se sprijini în mâini și se săltă în capul patului. — Ei, bravo ! se bucură Cosmina. Nu e tot, adăugă el. Se opinti, dădu pătura la o parte și își coborî picioarele. — E mai bine decât ieri, așa-i ? Mult mai bine. Ieri nu-mi simțeam vârfurile degetelor
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
oamenilor-animale. Cele mai multe erau din cele domestice, gata să se lase mânate într-o parte și în alta. Dar erau și oameni-vulpi, oameni-lupi ori dintre cei cu fețele alungite ca de viezure sau iuți, ca niște nevăstuici. Se vedeau și gazele, săltând pe tocuri subțiri, hipopotami fălcoși și greoi, tapiri cu nasurile în jos, de parcă ar fi avut vârful umplut cu alice. Pe de altă parte, multe erau rânduite altfel decât ar trebui. Privind la oamenii-păsări, la oamenii-animale sau la oameniicuvinte, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
micu’ e mintos ? Fane încuviință. Se mulțumi, ca de obicei, doar cu câteva vorbe, rostite rar, apăsat. — Când ești ca noi, nu e bine să ai minte multă. Nu-ți ajută la nimic să înțelegi. Ologu luă cârjele și se săltă pe picior. Țopăi până la ieșirea din gang și privi în stradă, spre curtea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi făcu semn : — Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar i se părea caraghios să i-o spună, câtă vreme nu putea face nimic să i-o dovedească. I se rupea inima când o auzea icnind, luându-l în brațe, ca să-l mute de colo colo ori ca să-l salte în lighean și să-l spele, înainte de a-l înfășa pentru noapte. Îi mulțumi în gând poștașului că o ajutase să-l treacă peste bordurile înalte din jurul statuii cu leul de pe Mihai Eminescu. Poștașul era tânăr și zvelt, își purta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
portocala, pentru ca Golea, răscolind prin tolbă, să n-o găsească. Dar, înainte ca Melania să se ivească în lungul străzii ca s-o roage să pună fructul la adăpost, o mână uriașă îl înșfăcă de guler, făcând rulmenții căruțului să salte odată cu zguduielile. Oamenii rămaseră fără capete, în fața lui vocea țâșni precum sângele dintr-un gâtlej retezat. — Tu ce cauți aici ? În jurul lui se făcu întuneric, vocea răsuna de pretutindeni, ca și cum cineva ar fi așezat deasupra lui un clopot uriaș în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
auzit niciodată câinii lătrând ? Știi de ce latră, nu-i așa ? Costică nu știa unde vrea să ajungă cu întrebarea asta, așa că socoti nimerit să nu răspundă. Namila îi puse un deget sub bărbie, ca un vârf de baionetă, și îi săltă capul, să nu-și poată feri privirile. — Latră de foame, șuieră. Putem să te lăsăm acolo, între ei. Și, ca să fie totul clar, o să-ți mânjim turul pantalonilor cu niște sânge de la măcelărie. Sau mai bine îți crestăm palmele și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Panselia, cu vocea ei trecută prin spărgătorul de nuci. Vezi că-ți bag cârja-n cur de-o să alergi pe-aicea ca o cometă... Orbul își primi bastonul, se propti în el și, călăuzit de femeie, apucă de umeri flăcăul, săltându-l pe cărucior. Ologu privi spre poalele dealului, acolo unde oamenii primarului încărcau ceaunele în camionul Jandarmeriei și se pregăteau de plecare. Mulțimea rămase stingheră, unii boscorodiră pe seama primarului, care putea să le împartă mai mult într-o zi sfântă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dădu cu piciorul în farfuriile căzute maldăr, pe câteva cu fața în jos se aplecă să le întoarcă. Ridică din umeri cum că nu mai e nimic de făcut, apoi flutură din mână a rămas-bun și se depărtă, cu mersul săltat pe vârfuri, ca fetișcanele. — Canci, scânci Ologu, rezemându-se de felinar... Ce fel de lume o mai fi și asta ? — Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
picioarele lui. — Da’ ce vrei să faci, tâmpito ? răbufni Golea, zvârlind-o cât colo. Să-l duci la medicină legală, lângă sula lui Terente ? Sau să aduci vreun popă să-l îngroape, să-l vadă lumea cu mătasea-broaștei la gură ? Săltă sacul pe umăr, ținându-l de băieri. — Să nu care cumva să ieși din casă până mă întorc ! șuieră. Abia frigul care pătrunse prin ușa deschisă o trezi pe Melania. Se ridică greu, ștergându-și lacrimile, netezi fața de masă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Dar, dacă vă asumați dumneavoastră răspunderea, îi dăm drumul... Rada se încruntă, nefamiliarizată : — Dacă îmi asum răspunderea... Adică nu ne mai sunați, dacă vă treziți cu el iar pe bancă, proptit la scara blocului, că nu mai venim să-l săltăm. O fi nebun, dar atunci o să fie nebunul dumneavoastră... — Poate că aveți dreptate. — Cum credeți. Eu scriu aici că vă retrageți plângerea... Nu m-am plâns nimănui... — Vorba vine... spuse polițistul, bucuros că ajunsese la o concluzie. Bețivul se trezi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]