4,209 matches
-
să-și usuce hainele, dănțuia pe o scândură linsă de flăcări. Cu degetele lui înroșite, zdrelite, frământa un bulgăre de lut, cu care învelea peștele înainte de a-l pune pe jăratic... În jurul nostru se întindea pustietatea albă a Volgăi iarna, sălciile cu crengile lor subțiri alcătuind un hățiș străveziu de-a lungul malului și, înecată în zăpadă, o barcă pe jumătate dezmembrată, ale cărei tălpici alimentau focul nostru barbar de lemne. Dansul flăcărilor făcea parcă amurgul mai dens, senzația efemeră de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
aceea fără nici un alt reper decât soarele și cerul. Curios, de cealaltă parte a căii ferate, peisajul s-a schimbat. A trebuit să ocolim câteva văgăuni, falii gigantice cu interiorul nisipos, apoi să coborâm într-o vale. Brusc, prin hățișul sălciilor a strălucit o apă. Ne-am zâmbit, am exclamat într-un singur glas: - Sumra! Era un afluent al Volgăi, unul dintre râurile discrete, pierdute în imensitatea stepei, și cărora li se cunoaște existența numai pentru că se varsă în marele fluviu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Ne-am zâmbit, am exclamat într-un singur glas: - Sumra! Era un afluent al Volgăi, unul dintre râurile discrete, pierdute în imensitatea stepei, și cărora li se cunoaște existența numai pentru că se varsă în marele fluviu. Am rămas la umbra sălciilor până seara... Abia pe drumul de întoarcere și-a terminat Charlotte povestea. - Autoritățile s-au săturat în cele din urmă de toți schilozii din piață, de strigătele lor, de încăierările lor. Dar, mai presus de toate, ei ofereau o imagine
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se desprindă de orizont, iar șinele să lucească. Și, o dată trecut acest hotar, aproape că sosisem - dincolo de văgăunile care brăzdau stepa cu tranșeele lor abrupte, presimțeam deja prezența râului. Parcă ne aștepta... Charlotte se instala cu o carte la umbra sălciilor, la un pas de curentul apei. Eu, până la epuizare, înotam, mă scufundam, traversând de mai multe ori râul îngust și nu prea adânc. De-a lungul malurilor lui se aliniau o puzderie de insule acoperite cu iarbă deasă, unde aveai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și să te crezi pe o insulă pustie, în mijlocul oceanului... Apoi, întins pe nisip, ascultam liniștea de nepătruns a stepei... Conversațiile noastre luau naștere fără pretext și păreau să decurgă din șiroirea însorită a Sumrei, din foșnetul frunzelor lunguiețe ale sălciilor. Charlotte, cu mâânile puse pe cartea deschisă, privea dincoolo de râu, spre câmpia arsă de soare, și începea să vorbească, ba răspunzând întrebărilor mele, ba luându-le-o înainte intuitiv cu istorisirea ei. În timpul acelor lungi după-amieze de vară în
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
râs, sare în șa. Când zgomotul copitelor piere, femeia, încet, deschide ochii. Și începe să respire șovăitor, ca și cum ar fi pierdut acest obicei. Aerul are gust de piatră și de sânge. Vocea Charlottei s-a contopit cu foșnetul ușor al sălciilor. A tăcut. M-am gândit cu mânie la tânărul uzbek. „Trebuia neapărat să o omoare, să o reducă la un trup fără viață!” Și, cu o perspicacitate deja bărbătească, înțelegeam că nu era vorba de o simplă cruzime. Îmi aminteam
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
prima. - Și știi ce m-a salvat? Sau, mai degrabă, cine m-a salvat... Nu ți s-a povestit încă? O priveam. Nu, povestea violului nu lăsase nici un semn pe trăsăturile ei. Doar freamătul umbrei și al soarelui în frunzișul sălciilor îi atingea ușor obrazul. Fusese salvată de un saigak, antilopa deșertului, cu nări enorme, asemănătoare unei trompe de elefant tăiate scurt, și - într-un surprinzător contrast - cu ochi mari, temători și tandri. Charlotte văzuse adesea turmele lor alergând prin deșert
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
afirma: „Bunica mea e frumoasă”... Și, totuși, Charlotte, care trebuie să fi avut pe atunci șaizeci și patru sau șaizeci și cinci de ani, era frumoasă. Instalându-se în partea de jos a malului povârnit și nisipos al Sumrei, citea sub crengile sălciilor, care îi acopereau rochia cu un fileu de umbră și de soare. Părul argintiu îi era adunat la ceafă. Din când în când, mă privea cu un zâmbet ușor. Încercam să înțeleg ce anume, în chipul acela, în rochia aceea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a rochiei și umbra pătată de soare. Contururile trupului ei se pierdeau imperceptibil în luminozitatea aerului, ochii ei, ca o acuarelă, se confundau cu strălucirea caldă a cerului, gestul degetelor ei, întorcând paginile, se țesea în unduirea ramurilor lungi ale sălciilor... Așadar, contopirea aceea ascundea taina frumuseții sale! Da, chipul, trupul ei nu se crispau, speriate de sosirea bătrâneții, ci se lăsau pătrunse de vântul însorit, de miresmele amare ale stepei, de răcoarea crângului de sălcii. Iar prezența ei conferea o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în unduirea ramurilor lungi ale sălciilor... Așadar, contopirea aceea ascundea taina frumuseții sale! Da, chipul, trupul ei nu se crispau, speriate de sosirea bătrâneții, ci se lăsau pătrunse de vântul însorit, de miresmele amare ale stepei, de răcoarea crângului de sălcii. Iar prezența ei conferea o uimitoare armonie acelei întinderi pustii. Charlotte era acolo și, în monotonia câmpiei arse de căldură, se înfiripa o consonanță insesizabilă: foșnetul melodios al curentului, mirosul aspru al lutului umed și cel aromat al ierburilor uscate
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
învălmășeală de tancuri în flăcări, de cadavre ciopârțite, de pământ însângerat. Seara, se afla într-o duzină de supraviețuitori, pe dealul acela. A coborât spre Volga, murea de sete și acolo, pe mal, a văzut apa foarte liniștită, nisipul alb, sălciile și niște plevuști care au țâșnit când s-a apropiat. Ca pe vremea copilăriei în satul lui... O ascultam și Rusia, țara singurătății sale, nu îmi mai părea ostilă „francității” ei. Emoționat, îmi spuneam că bărbatul înalt, beat, cu privirea
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
care, inconștient, le situăm deja în trecut. Da, o priveam de la o înălțime iluzorie, din viitorul spre care tindeau toate forțele mele tinerești. Ea mergea prin apă cu nepăsarea visătoare a unei adolescente. Cartea ei, deschisă, rămăsese în iarbă, sub sălcii. Am revăzut brusc, într-o singură licărire de lumină, întreaga viață a Charlottei. Parcă era un șir palpitant de imagini: Franța de la începutul secolului, Siberia, deșertul și, din nou, zăpezile fără de sfârșit, războiul, Saranza... Nu avusesem încă niciodată ocazia să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
licăriri de lumină contribuiau la imposibilitatea morții ei. Și cel mai minunat era că nu trebuia nicidecum să demonstrez asta, să explic, să conchid. O priveam pe Charlotte, care urca pe mal să se așeze la locul ei preferat, sub sălcii, și repetam în sinea mea ca pe o evidență luminoasă: „Nu, toate clipele astea nu vor dispărea niciodată...” Când m-am dus lângă ea, bunica a ridicat ochii și mi-a spus: - Știi, azi dimineață am copiat pentru tine două
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Un trup al cărui reflex carnal se dezvăluie într-un șir de reminiscențe, de mirosuri, de lumini. Râul s-a umflat înainte ca vijelia să ajungă la locul unde eram noi. Ne-am dezmeticit auzind curentul clipocind deja la rădăcinile sălciilor. Cerul devenea violet, negru. Stepa, vâlvoi, încremenea în șocante peisaje livide. Un miros înțepător, acru, ne-a pătruns o dată cu prospețimea primelor răpăieli. Iar Charlotte, împăturind ștergarul pe care prânzisem, își termina expunerea: - Dar la sfârșit, în ultimul vers, există un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de hârtie, una dintre espadrilele Charlottei. Cerul îmbibat de ploaie s-a prăbușit peste stepă. Ne-am repezit să salvăm ceea ce mai putea fi salvat. Am reușit să-mi prind pantalonul, cămașa, care, plutind, se agățaseră, din fericire, de crengile sălciilor, și am pescuit la țanc espadrila Charlottei. Apoi foile - erau traducerile transcrise. Ploaia le-a transformat repede în ghemotoace pătate cu cerneală... Nu ne-am remarcat teama - gălăgia asurzitoare a tunetului a alungat orice gând cu violența. Trombele de apă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
uscate, înțepătoare, ale ierburilor. Strigătul îndepărtat și melancolic al unei locomotive. Foșnetul ușor al paginilor pe genunchii unei femei așezate printre flori. Părul ei cărunt. Vocea ei... iar foșnetul și vocea aceea se contopeau acum cu freamătul crengilor prelungi ale sălciilor - trăiam deja pe malul curentului pierdut în imensitatea însorită a stepei. Vedeam femeia cu părul cărunt, care, cufundată într-o visare luminoasă, mergea încet prin apă și părea atât de tânără. Și impresia de tinerețe mă transpunea pe palierul unui
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
forma un ogor de pământ. 200 de funți de pământ au fost uscați într-o sobă și puși într-un vas de lut. Acest pământ a fost apoi udat cu apă de ploaie și s-au sădit în el o salcie în greutate de cinci funți. În curs de cinci ani pământul a fost cu grijă udat cu apă de ploaie sau cu apă curată; salcia creștea și-nverzea și, pentru a feri ca pământul să nu s-amestece cu alt
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
a fost apoi udat cu apă de ploaie și s-au sădit în el o salcie în greutate de cinci funți. În curs de cinci ani pământul a fost cu grijă udat cu apă de ploaie sau cu apă curată; salcia creștea și-nverzea și, pentru a feri ca pământul să nu s-amestece cu alt pământ sau cu praf adus de vânt, vasul a fost acoperit c-o placă de metal care avea o mulțime de găuri mici cari să
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
V. Șerbănescu și Al. Dima, Editura pentru Literatură Universală, București, 1966. 52. Din păcate, nu am avut acces la studiul lui S.N. Kramer „Gilgamesh and the Huluppu-Tree”, în Assyriological Studies, nr. 10, Oriental Institute of Chicago, 1938. Huluppu este o salcie, cf. 121, pp. 68 și 284. 53. Sim. Fl. Marian, înmormântarea la români. Studiu etnografic, Editura Grai și suflet - Cultura Națională, București, 1892. 54. Chinezii foloseau, de asemenea, în scopuri magice, astfel de plăci de lemn sau de metal, care
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
pp. 32-33). Iată un singur exemplu, oferit de Apollonios din Rhodos (secolul al III-lea î.e.n.), referitor la rituri funerare practicate de populațiile caucaziene de pe țărmul estic al Mării Negre : Creșteau acolo în șiraguri Mulți pomi cu mlădioase ramuri și deopotrivă sălcii mari în care atârnau toți morții legați de crengile din vârf Cu funii. Și azi în Colchida e o nelegiuire mare Să arzi pe ruguri răposații ; nici în pământ nu se cuvine Să-ngropi bărbații și de-asupra să-nalți
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Iată, pe scurt, subiectul redacțiunii vechi, slavă și română : Dracul fură cei șase copii ai Melintiei, sora lui „Sveti Sisin”. Acesta din urmă „încălecă pe calul lui și alergă pe urma acelui drac”. Pe drum, întâlnește pe rând trei copaci (salcia, rugul și măslinul), pe care îi întreabă în ce loc s-a ascuns diavolul. Primii doi copaci îl mint, și Sf. Sisinie îi blestemă : salcia să înflorească, dar poame să nu rodească, iar rugul să aibă vârfurile unde-și are
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
calul lui și alergă pe urma acelui drac”. Pe drum, întâlnește pe rând trei copaci (salcia, rugul și măslinul), pe care îi întreabă în ce loc s-a ascuns diavolul. Primii doi copaci îl mint, și Sf. Sisinie îi blestemă : salcia să înflorească, dar poame să nu rodească, iar rugul să aibă vârfurile unde-și are rădăcinile. Măslinul, care creștea lângă mare (loc consacrat), îi spune adevărul („vădzuiu-l în Mare afunădându-se”) și sfântul îl blagoslovește : „Să fii la toate beséricile de
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
este posibilă, dar ea trebuie tratată cu prudență. Copacii blestemați/ binecuvântați de Sf. Maria în colindele românești (plop, viță-de-vie, tisă, arin, tei, măr, păr, brad etc.) (75) nu se identifică cu cei blestemați/binecuvântați de Sf. Sisinie în legende (rug, salcie, paltin, măslin). Excepție face rugul de mure, dar pe când acesta apare într-o unică atestare, într-o colindă a Maicii Domnului (76, p. 11), el este o constantă în ciclul de legende cu privire la Sf. Sisinie, unde rugul apare în marea
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
Vulpea înainte ; Mâna să ți-o-ntinzi, Bună soră s-o prinzi, Că ea iar că știe Tot sama pădurilor Și a apelor, înainte să mergi... (17, pp. 18-19). în alte cântece funerare rolul de călăuză îl joacă arborii - brad, salcie, măr, paltin -, dar scenariul rămâne similar, inclusiv motivul „înfrățirii” : Iar în râpa Mărilor, Unde-i Bradul Zânelor, Trecătoarea apelor, Sufletul stătea Și mi se ruga : Brade, brade ! Să-mi fii frate : întinde-ți, întinde, Eu să le pot prinde Vârfurile
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
trecerea „dalbului de pribeag” dintr-o „zonă” în alta (traversarea mării, ascensiunea la cer etc.). Am văzut rolul major pe care îl joacă paltinul în călăuzirea și ascensiunea sufletului, așa cum apare în unele bocete bănățene. Iată și cunoscutul pasaj al salciei, care jalonează fatala bifurcare a drumului : Ține, dragă suflete, Drumul nainte Până vei ajunge Unde se înfrânge Drumul jumătate Ce locuri desparte Acolo să stai Și sama să iai ; Că-i vedea o salcă Mare și înaltă... Sama aici iar
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]