2,236 matches
-
și progresul logic și psihologic al acțiunii. I-am recomandat, ca și altă dată, pe Turgheniev. Zâmbind și jucîndu-se cu marginea voalului lung, trecut pe după gît: - Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. (Vai! i-am spus, în adevăr, genialitatea asta...) Dar femeilor nu le place să fie tratate ca niște sanctuare, cu genuflexiuni și cădelnițări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare! Cuvintele astea ultime, accentuate în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu marginea voalului lung, trecut pe după gît: - Cineva mi-a spus odată că Turgheniev se apropie de femeie ca de un sanctuar. (Vai! i-am spus, în adevăr, genialitatea asta...) Dar femeilor nu le place să fie tratate ca niște sanctuare, cu genuflexiuni și cădelnițări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare! Cuvintele astea ultime, accentuate în chip deosebit, erau nu-mai pentru romancier, ori și pentru avocatul lui? Ori numai pentru avocat? (Pe unele femei, admirația
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de femeie ca de un sanctuar. (Vai! i-am spus, în adevăr, genialitatea asta...) Dar femeilor nu le place să fie tratate ca niște sanctuare, cu genuflexiuni și cădelnițări, chiar când tămâia e de cea mai bună calitate. Nu suntem sanctuare! Cuvintele astea ultime, accentuate în chip deosebit, erau nu-mai pentru romancier, ori și pentru avocatul lui? Ori numai pentru avocat? (Pe unele femei, admirația excesivă a celor înamorați de ele le incomodează. În faza culminantă a legăturii cu ea, Otilia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mai mult ca un mijloc să-mi dau seama de psihologia ei. 1 Critic și romancier francez (1852-1935), adversar de idei al lui Émile Zola, reflectând reacția politică de după Comuna din Paris. - Aista se apropie, în adevăr, ca de niște sanctuare nu nu-mai de femei, bineînțeles dacă bărbații lor sunt bogați, dar și de mobilele din saloanele lor. Și nici la rochii nu se pricepe, cum pretinde el. Se pricepe mai bine cusătoreasa mea. O carte pe care o citește mereu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cer cu soarele pe ducă), ci însăși prezența ei pe un copac plicticos de Drumul Taberei era de ajuns să ne încremenească, să ne hipnotizeze, să ne certifice că ceea ce luam noi drept o simplă grădină devenise peste noapte un sanctuar în toată regula. Lângă mine mai era Radu. Iar dacă a existat vreodată, în istoria de decenii a cartierului, cineva dispus să încremenească și să se lase hipnotizat cu o ușurință mai mare decât cea a unei bătăi din palme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fi decât Radu. Dacă mai pun la socoteală și teoria lui (altminteri o revelație cu acte în regulă) care dădea drept sigură apariția zeului indian Manitu în spatele blocului D 13, probabilitatea ca o grădină să se transforme într-un ditamai sanctuarul căpăta dintr-odată firescul și siguranța unei certitudini. În prezența lui, cuvintele obișnuite se fâstâceau, se retrăgeau timide în spatele vreunui Migu sau Doru, încercau să riposteze la adăpostul unui meci de fotbal, ca apoi să dispară cu totul, împovărate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
doar câteva secunde, atâtea cât să fii atras de-o lumină ciudată, să descoperi că niciodată nu te-ai putut înșela mai tare, că de schimbat s-a schimbat totul, iar o simplă grădină a devenit așa, peste noapte, un sanctuar. Nici eu, nici, cu atât mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mai puțin, Radu nu am încercat să pângărim cu degetele noastre minunea, era de ajuns că se află în fața noastră pulsând, ca o dovadă vie că poveștile au fost întotdeauna adevărate și că troleibuzele se pot transforma în bizoni. Semnificația sanctuarului acela, despre care Radu credea cu tărie că semnalează prezența, poate în vreo movilă de pământ, poate în vreo scorbură neștiută, a lui Manitu, am aflat-o un pic mai târziu, după ce ne-am dezmeticit cât de cât din transa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mică atenție și că mai mult de-un ingredient de felul piperului într-o tocăniță absurdă (cu râme și petale de flori) gătită de fete nu vor fi niciodată. Era evident că greșisem. Ceea ce se întâmpa în fosta grădină, actualul sanctuar, împrumutase ceva din sobrietatea unui ritual sacru, în care melcii (și nu era vorba de unu sau doi, ci de nouă sau zece) se lăsau cotropiți de furnici (care erau, cu siguranță, mii) într-un fel de sacrificiu nebunesc încheiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
soră nu se pune), miracolul unei zile de duminică nu-l atingea deloc. Altfel, agitația cu care își mișca brațele și cu care încerca să mă convingă că nu există o trădare mai cumplită decât aceea de a-ți abandona sanctuarul nu-și găsea o explicație vrednică de luat în seamă. Era de la sine înțeles că îmi dădea dreptate în privința crucii. Ceea ce părea mai greu de crezut era stăruința cu care susținea că nu eu, ci el ar fi descoperit mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
șansă. Asta mi-a spus și Radu. Nu despre orădeni, despre mine. Urma să încasez o bătaie. În numele tuturor mincinoșilor și al trădătorilor de pe pământ. Mă prevenise. Hangar, pusichet! Sau ceva în felul ăsta. Am fugit. Nu vroiam să pângăresc sanctuarul. Radu vorbea. În sfârșit. Gâfâit. Alergând. Blestematule, ticălos fără pereche, laș mizerabil, față palidă (palidă?, el era cu mult mai palid decât mine sau, mă rog, nu chiar atunci, ci, așa, în general), băutor de apă de foc, insectă vrednică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și mi-a strigat printre dinți „ai să mi-o plătești!“. Atât. Apoi a dispărut în casă. Zâmbeam și-mi venea să plâng. Îl lovisem pe fratele meu de cruce. Cel cu care făcusem un legământ. Cu care descoperisem un sanctuar. Cu care priveam turmele de bizoni. Granițele. Cactușii preeriei. Comoara din lacul de argint. Cred că mai mult și mai mult îmi venea să plâng. Și nu pentru că, așa cum spera Aura Brontozaura, faptul că ea mă trăgea din senin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
auzit întâia oară spre sfârșitul capitolului patru, pusese stăpânire nu doar pe inima lui Filip (ajunsă, după metamorfoze complicate, la dimensiunile unui purice), ci și pe vietatea aceea ascunsă între blocuri, pe care Radu și cu mine o botezaserăm, demult, sanctuar. Și cum orice vietate, fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
inima lui Filip (ajunsă, după metamorfoze complicate, la dimensiunile unui purice), ci și pe vietatea aceea ascunsă între blocuri, pe care Radu și cu mine o botezaserăm, demult, sanctuar. Și cum orice vietate, fie ea și o grădină sau un sanctuar, are nevoie pentru a supraviețui poate nu chiar de cămăruțe cu atrii și ventricole, dar, în orice caz, de un organ asemănător unei inimi, crucea preluase funcția asta și pulsa încet de pe coaja copacului, în ritmul globulelor invizibile de tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
arhaică si mai austeră, chiar, decât hieratismul bizantin, îți dau fiori... Aici, te simți izolat de restul lumii... întralta, o lume de taină. Iorgu, copilul, privi în jur ca la un miracol și rămase adâncit în gânduri... ca într-un sanctuar, aici se simțea descătușat, despovărat de orice apăsare sufletească... Simțea și vedea totul limpede, ca în oglinda unei ape liniștite... ... Întins pe spate, cu mâinile sub cap, bătrânul Iorgu rămase cu privirea fixă în tavan, pradă gândurilor de demult, apoi
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
culoare, plecând de la degradeuri, până la culoarea intensă, la acaju. Domina încăperea cu frumusețea, singurătatea și tristețea ei. Se ridică cu greu de pe canapea, își luă bagajul de lângă ușă și intră într-un vestibul. Se simțea ca un intrus într-un sanctuar. În urma lui, lumina se stinse automat. Din vestibul, unde-și lăsă bagajul, sub o altă arcadă mai mică, era o chicinetă cu un frigider, o măsuță și un aparat cu microunde. Deschise o altă ușă și intră într-un salonaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
cu religia. Un vestigiu în acest sens este și sintagma senbazuru origami (o mie de cocori de hârtie). În vechime se credea că, cine reușește să confecționeze singur 1000 de cocori și să-i atârne de o sfoară într-un sanctuar, acela va avea parte de o răsplată din partea divinității. Și astăzi, mai cu seamă fetele împăturesc și leagă cocorii în preajma monumentului din Parcul Păcii, ridicat după explozia bombelor atomice deasupra Japoniei. De asemenea, senbazuru a intrat în conștiința lumii și
ABILITATI PRACTICE PRIN TEHNICA ORIGAMI by LOREDANA TARA () [Corola-publishinghouse/Journalistic/770_a_1487]
-
care așteaptă iertarea păcatelor, ajutor la necaz sau viață după moarte mai bună decât cea prezentă. Oamenii se roagă în temple, moschei sau biserici, aducând ofrandă ghirlande de flori, orez sau fructe. Această lume pestriță se roagă indiferent în ce sanctuar ar intra. Cel puțin în aceste momente intime, ei renunță la orgolii sau preamărire. Se pare că aici, în Asia, oamenii asimilează tot ce li se pare că este mai util și mai bun și din alte credințe. Budismul este
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
În temple te impresionează atmosfera de comuniune spirituală prin rugăciunea adresată puterii divine, prin formule și cuvinte diferite ca limbaj în funcție de apartenența la diferite religii a credincioșilor, dar aceeași în esența ei. Fiecare casă, magazin sau restaurant are un mic sanctuar întrun colț retras, unde hindușii se închină zilnic. Verdeața cu copaci superbi și flori reprezintă un cult pentru singaporezi, indiferent dacă sunt în suburbiile aglomerate, sau în zona super centrală cu clădiri noi. În zilele de duminică, circa 500 de
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
Stănică. Acesta se prezentă ofițerește, foarte emoționat, și probabil s-ar fi pretat falselor demonstrații de libertinaj ale fetei dacă n-ar fi auzit trântitul unei uși. Felix fugise din odaie. Într-adevăr tânărul suferea. Avea impresia că profanase un sanctuar, că batjocorise imaginea Otiliei. I se păru că aude, pe când trecea prin apropierea ferestrei deschise: "Dar n-am știut că se supără!" Era așa de surescitat, încît nu știa bine ce să facă. Porni cu capul gol pe stradă. În
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
transplant de memorie care întemeiază o nouă formă de viață a memoriei. Dincolo de ziduri exista și o formă de reunire în spirit a cetăților: amfictionia, un fel de guvern spiritual, de ctitorie colectivă a mai multor cetăți grupate în preajma unui sanctuar. Când diversitatea cetăților grecești se stinge și apar Filip și fiul său Alexandru ca să alcătuiască o națiune uniformă, se stinge și puterea fecundă a spiritului de a se putea expatria și crea, de fiecare dată, o nouă patrie a spiritului
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
internă nu se manifestă în ele ca la Paganini. {EminescuOpXIV 280} caracterelor, care condiționează așadar pe-al treilea despărțământ a părții spețiale. Fără această piatră ce încheie ele nu sunt decât pregătiri fără scop și țintă, ambitele unui templu fără sanctuar. Reprezintarea caracterelor e oarecum statua zeului, la al cărui cult nu poți ajunge decât prin ambitele tonului și ale gestului. Fără privirea ei cultului îi lipsește ultima vegheare, și artei noastre (sînțirea) sancțiunea supremă. Partea specială se împarte așadar în
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
mai multe urme în Munții Orăștiei (subdiviziune a Munților Șureanu), acolo unde se afla Regatul lui Decebal. Vestigiile dacice au fost descoperite mai ales la Sarmizegetusa Regia, Costești, Blidaru, Bănița, Căpâlna, Piatra Roșie. La Sarmizegetusa Regia s-au identificat un sanctuar, altare și, se pare, un calendar sub forma unor coloane de andezit. Pe lângă vestigiile arheologice, s-au descoperit și unele podoabe, cum sunt brățările din aur pur, dar și monezile de aur specifice dacilor, numite „kosoni”. Pentru valoarea lor, cetățile
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
a-i spori valoarea creînd opere de artă care ar aduce un omagiu celor ale glorioșilor mei predecesori fiind În același timp, personale, senine și Îndrăznețe. Precum artiștii menționați de André Malraux În prefața pe care a scris-o pentru Sanctuar, aș exprima esențialul din ființa mea Într-o luptă Împotriva propriilor mele valori, m-aș Învălui În sexualitate, m-aș afunda În iremediabil, aș fi un geniu crispat. În prezentul imediat, Însă, trebuia să-mi procur material pentru a Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai tîrziu, În cafeneaua În care Virginia a refuzat să-și dea jos chiloțeii, făgăduindu-mi În schimb niște surprize cînd mă voi reîntoarce. M-am reîntors. Dar ea nu mai era acolo. Alte fete mi-au zîmbit la ușa „sanctuarului“ unde avusesem parte de primul meu orgasm datorită unei femei, pe strada Binefacerii din Bruxelles - un nume de stradă pe care nu mi-aș Îngădui să-l inventez. Și am dat-o imediat uitării pe Virginia alături de bruneta scundă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]