1,812 matches
-
pentru a da de pomană. știu însă că, în ceea ce-l privește, Mihai i-a făcut un dar de zile mari. Era chiar în Ajunul Crăciunului. Camera lui Mihai fusese lăsată cu pietate exact cum fusese pe vremea lui, dar sclipind de ordine și curățenie, în aștep tarea Mirelui din parabolă, care, poate, avea să sosească pe neașteptate. Un singur lucru își permise Alice să schimbe de la locul său: avea Mihai o lampă de birou pe care și-o improvizase singur
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mâneci scurte stăteau în dreptul lor, iar eu le făceam semne cu mâna. Mă apropiam cât mai mult de șine să văd măcar un pic din fețele lor. În tren se aflau orășenii cei buni și curați, la unele doamne zăream sclipind bijuterii și roșul unghiilor lăcuite. După trecerea trenului, rochia care-mi fluturase mi se lipea iarăși de trup, capul mi-era încețoșat de curentul de aer brusc întrerupt și-mi simțeam dureros ochii în cap, ca după aterizarea forțată a
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ceva la asta. Ea reprezintă o zestrealcătuită pe neobservate, fiind apoi supusă judecății altei limbi, ajunse mai târziu la tine și având un alt fel de a fi. și iată că în de-sine-înțelesul unic de până acum, deodată din cuvinte sclipește hazardul. De aici înainte, limba maternă nu mai este acea gară unică a lucrurilor, iar cuvântul limbii materne nu mai este etalonul lor unic. Dar bineînțeles că limba maternă rămâne pe mai departe nestrămutat ceea ce este pentru tine. În general
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fără lacună, înseamnă însă să-i aureolezi și derapajele. Acolo unde umorul se naște din lipsa de perspectivă și-și extrage sclipirile de spirit din deznădejde, granițele dintre amuzament și înjosire se șterg. Umorul are nevoie de poante, și acestea sclipesc doar pentru că sunt nemiloase. Sclipesc verbal. Existau unii dotați cu replică promptă care produceau câte un banc la orice ocazie, dispunând de o sumedenie de variante și combinații. Erau antrenați în povestirea de anecdote, profesioniști ai bancurilor. Dar practicându-le
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
-i aureolezi și derapajele. Acolo unde umorul se naște din lipsa de perspectivă și-și extrage sclipirile de spirit din deznădejde, granițele dintre amuzament și înjosire se șterg. Umorul are nevoie de poante, și acestea sclipesc doar pentru că sunt nemiloase. Sclipesc verbal. Existau unii dotați cu replică promptă care produceau câte un banc la orice ocazie, dispunând de o sumedenie de variante și combinații. Erau antrenați în povestirea de anecdote, profesioniști ai bancurilor. Dar practicându-le astfel neîntrerupt, multe dintre bancurilelor
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cu care le așterni mai târziu pe hârtie. Scrisul îmi pare ca mersul pe sârmă între a dezvălui și a păstra secrete lucrurile. Dar chiar și așa, scrisul rămâne oscilant - când dezvăluie, realul se arcuiește înspre invenție, iar din invenție sclipește realul tocmai pentru că nu a fost formulat. Jumătate din ceea ce o propoziție stârnește în tine la citire nici nu a fost formulat. și tocmai jumătatea neformulată îți înlesnește goana buimacă din cap, iscând un șoc poetic ce trebuie socotit ca
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
cuprinde indignarea. S-au dus?... Ducă-se! Ce patrie mai au ei?...“ (România literară, 7 aprilie 1977) CRÎNGULEANU Ion „Căci, mai clară ca inima, raza partidului Se ivește zilnic din rodire, prin libertate și bucurie, Din puritatea izvorului pornit să sclipească Prin clipa grâului, încolțind, aur țării să fie.“ („Partidului“, Scînteia, 23 august 1973) „Prin lumina ta, partid, Uși de aur se deschid, Uși de aur și de soare Cât mi-i țara ca o floare.“ („Partidului“, Focuri și izvoare, Editura
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
am bușit-o eu ?“ și văru-său îi zîmbi într-un fel anume. „Ai văzut cum era ?“ „Am văzut.“ Se priviră. Simțiră cum un val de devotament și curaj îi ia și îi poartă spre înălțimi. Cînd ajunseră cel mai sus, sclipi scurt o spadă : „Trebuie s-o căutăm !“ - strigară ei într-un glas, ca doi muschetari ce erau. Dănuț avea de-acum un aliat prețios. Nu după mult timp de la această frumoasă scenă în care două suflete dîrze se uneau prin
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pe simezele galeriei de la Casa Armatei, simeze, ce prin contribuția fiecărui artist în parte cu ajutorul pensulei zugrăvim în diferite nuanțe, bucuria Marii Unirii, care ia în fiecare an o nouă înfățișare total schimbată cu o nouă haină de sărbătoare ce sclipește pe marea scenă a artei din România. În încheierea vernisajului, discursul de neegalat al renumitului scriitor Ion Mărginean a lăsat fără suflare pe toți cei prezenți la manifestare, vorbind mai mult în versuri, transformând totul într-o strofă a unei
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
fie mult mai bine fără tine, îți garantez!Știi câte stele sunt pe cer? - Visezi la stele sau bați câmpii? - Voiam să-ți spun că atâtea stele sunt pe cer, câte suflete fără pereche există pe pământ! O stea care sclipește de acolo de sus, din oceanul de deasupra noastră, este sufletul meu chinuit. Cine știe în ce colț neștiut se află? Mi-am chinuit tinerețea și existența alături de tine și am pierdut de fiecare dată. N-am reușit să te
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Nu mai era deloc politicos! Se purtase urât cu ea, caraghios... Toate amintirile cu el îi bâzâiau prin creier aidoma unei insecte. Fața ei albă ca o floare acum arăta verzuie. Pe măsură ce noaptea se afunda tot mai mult, lacrimile ei sclipeau pe obraji. Se gândi din nou la el. „De ce tocmai astă seară?“ Nu venise să mă întrebe de Victoria, să discutăm, să spunem lucrurilor pe nume, să vorbim despre un divorț, dacă asta își dorește. De ce m-a lăsat singură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
amândoi, simțeau cum pânza de mătase de pe ochi se ridică încet ca lumina în văzduhul întunecat de parcă ar fi fost în fața unui altar al iertării și al iubirii. După multe așteptări, tata și cu fiica își găsiseră fericirea. Ochii lor sclipeau atât în răsărit de soare cât și la apus. Victoria se regăsise, era plină de speranțe și trăia unul din acele momente minunate ca toate ființele și plantele când simt bucuria și mândria existenței lor pe pământ. Distanța dintre ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
statuii lui Lenin, De-mi-si-a/De-mi si-a guvernului și primirea ajutorului de șomaj au loc simultan !) poate da un film ; fatalitate, nu dă ! Dacă dăm la o parte redundanța procedeelor, tot ne rămâne o retorică vetustă, în care clișeele sclipesc familiar Dacă discutăm detaliile, atunci nu ne rămâne nimic : cum se poate ca doamna Urșianu, atât de atentă la adevărurile psihologice, la nuanțe, să reușească aici să nu vadă nici una ? De la Jean Herdan român rămas în Franța și vorbind o
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
masca la mine. E în birou, și pînă acolo e tare mult de mers. Mă uit îngrozit în jur, dar nimeni nu are o mască în plus. Pași. Aud pași. Se apropie cîțiva cu masca pe figură: le văd ochii sclipind prin lentilele de sticlă. Cineva bate într-o ușă. Cercul măștilor de gaze se strînge în jurul meu, să mă zdrobească. Ușa scîrțîie ușor cînd e deschisă. Parcă așa scîrțîie și ușa garsonierei mele. Oare am s-o mai revăd?! Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Lăptarul, personajul lui Șalom Alehem, mai ales atunci când le descrie chiar tatăl lor : „Dumnezeu m-a binecuvântat numai cu fete frumoase” ; sau : „Și-i frumoasă fata astălaltă a mea, Hudel, ce să-ți spun ! Întocmai așa cum scrie la cartea Esterei. Sclipește ca o bucată de aur. Și i-a mai dat Dumnezeu și un cap... că scrie și citește și rusește, și idiș, și cărți” ; sau : „Fetelor lui Tevi le merge vestea În lume că sunt niște frumuseți Între frumuseți” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
corpul uman după care îmi vine o idee: Leslie, ce-ar fi să mă măsori în timpul ceremoniei de mâine dacă tot poți să o faci de la distanță și cum ai deja măsurătorile mele putem compara valorile schimbate... Ochii lui Leslie sclipesc incitați de proiectul inedit după care stăm să considerăm care ar fi potențialele probleme. Oare șamanii își vor da seama că există un tip de energie străină care interferează? Oare va interfera în vreun fel? Oare să fie periculos? Nu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
toată lipsa mea de experiență am o senzație puternică de „calitate proastă”. Revin la saltea și mă așez încercând să resping orice idei și să revin în zona de relaxare mintală. Am băut cu toții, suntem în întuneric, doar o lumânare sclipește undeva departe, la masa șamanilor (în Peru, ca și în Ecuador, ceremoniile decurg într-un întuneric complet). Sunt așezată dar nu întinsă pe saltea ideea este să stai comod dar nu atât de comod încât să adormi, deci poziția în
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
un model frumos și pentru alte comunități. CAPITOLUL 28 ,,Rusaliile la Buzău” (Articol în Curierul Adventist iulie 2008) „Buzău, 7 iunie 2008 - 24 de persoane intră în bazinul de botez al comunității Filadelfia. Corul comunității cântă, ambalajele buchetelor de flori sclipesc în toată sala, în timp ce freamătul celor peste 400 de participanți completează aerul sărbătoresc, iar blitz-urile aparatelor de fotografiat subliniază nuanța de unicat a evenimentului. Este sfârșitul unui drum și începutul altuia! “Vino acasă, Tatăl tău te cheamă!” Da, sfârșitul
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
avea ca învățătoare o colegă cu minusuri în pregătirea profesională. Îmi ajutam fiica la unele probleme de aritmetică, făcând-o să priceapă mecanismul unei învățări temeinice, bazându se pe propria-i judecată. Lucra singură, judeca bine, iar în privința celorlalte obiecte, sclipea! Citea mult, știa mult și temeinic pentru clasa și vârsta ei și venea acasă dezamăgită că doamna nu e atentă, că greșește la aritmetică. O temperam cu grijă, să n-o blameze vehement pe colega de profesie, dar pentru că la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
arab-egiptean cu care te întâlnești. Îmi tremură scrisul deoarece vasul, mergând, tremură. Nu știu de ce. Parcă am fi pe o șosea neasfaltată. Revin la Muzeul din Cairo. Dacă n-aș fi fost în muzeele grecești sau în cele spaniole care sclipesc de curățenie și de mândrie, n-aș fi realizat imensa diferență. Acest muzeu este sumbru nu pentru că-i încărcat de sarcofage și obiecte găsite în morminte, care sunt superbe și vioaie - dacă se poate spune așa, tocmai știind filosofia egipteanului
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
mâna dreaptă fuseseră poate amândouă prezente, și mai Înainte, În vaga mea lume de copil mic, dar ele purtau atunci masca unui tandru incognito; acum vestimentația tatei, superba uniformă a Cavaleriei, cu acea platoșă bombată, netedă și aurie, care-i sclipea pe piept și pe spate, ieșea În evidență, ca un soare, și mulți ani după aceea m-a preocupat intens vârsta părinților mei, continuând să mă informez asupra ei, ca un călător nervos care se interesează de oră pentru a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de joc Întinse Într-o pasiență: o văd cum stă cu cotul stâng pe masă, proptindu-și obrazul de policarul liber al mâinii stângi, În care ține o țigară aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea largă, este legată de a ei cu o ață neagră. Ori de câte ori văd morții În vis, Îmi apar tăcuți, mâhniți, ciudat de deprimați, cu totul altfel decât erau În viață
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În dreapta, speteaza sculptată a unei bănci În stânga, aleea de stejari tineri din spatele tufelor de caprifoi și o potcoavă recent lepădată, un obiect de colecție (mult mai mare și mai strălucitoare decât cele ruginite pe care le găseam pe țărmul mării), sclipind În praful roșiatic al aleii. Amintirea acelei amintiri este cu șaizeci de ani mai veche decât cea de-a doua, dar mult mai puțin obișnuită. Odată, prin 1908 sau 1909, unchiul Ruka era absorbit de niște cărți franțuzești pentru copii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
zilei o Mademoiselle bine Înfofolită, nu vedeau niciodată ceea ce vedeam noi, copiii, când, trezită din somn de unul din noi care urla fiindcă visase urât, cu părul despletit, cu lumânarea În mână, Într-un capot roșu ca sângele pe care sclipea o dantelă aurie care nu-i acoperea integral masa tremurătoare de carne, cadaverica Jézabel din piesa absurdă a lui Racine dădea buzna În picioarele goale În camera noastră. Toată viața am adormit greu. Oamenii din trenuri care-și pun ziarul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de la geamuri, În spatele cărora luminile de pe stradă licăresc În depărtare. Cât de străine de frământările nopții erau palpitantele dimineți ale St. Petersburg-ului, când primăvara acrită, cruntă și tandră, umedă și fermecătoare, expedia gheața fărâmată pe Neva strălucitoare ca marea! Acoperișurile sclipeau. Zloata de pe stradă căpăta o nuanță bogată de albastru-purpuriu pe care n-am mai văzut-o nicăieri de atunci. În acele zile magnifice on allait se promener en equipage - o expresie a vechii lumi, curentă În mediul nostru. Mi-e
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]