1,872 matches
-
mă simțeam atât de înșelător de împăcat și lipsit de griji. Soarele strălucea când am cotit pe Victoria Street, reflectându-se în ornamentele de tinichea atârnate de-a lungul străzii de parcă erau niște reflectoare, făcându-le să lumineze și să sclipească. M-am uitat în sus spre ele când am ajuns la supermarket și mi-am amintit, într-un acces de vinovăție, că nu comandasem încă setul de masă pe care plănuiam să i-l dau lui Judy de Crăciun. Rămăsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
cercel, care era murdar și un pic pufos din pricina călătoriei din ultimele zile în haina mea uzată, dar încă lesne de identificat ca fiind al ei. Cu degetul mijlociu mi-am cufundat cu atenție prada în borcan, iar cercelul ieftin sclipi o clipă pe suprafață înainte să fie împins adânc la fund, în vreme ce murdăria unsuroasă de pe mâna mea lăsă un cerculeț întunecat unde penetrase albul cremos al orezului. Urmară apoi bucățile ascuțite de oțel, iar orezul se revărsă la gura borcanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
bulbucați: "Bandiții lucrează în stil mare! Rembrandt, Goya! Tablouri regești... O avere colosală! Cum poți să scoți așa ceva peste graniță?" Inginerul sorbi ultimele picături din sticluța de rom și trase cu poftă din țigară. Oboseala îi dispăruse și ochii negri sclipeau vesel. Se simțea fericit, o fericire febrilă, nervoasă, vorbea încontinuu făcând abstracție de bătrâni. ― Am avut tot timpul impresia că visez... Nababi, domnule! Să fi văzut casa! Nu-mi venea să cred." Ce caut aici?! Ce se întîmplă cu mine
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri, Înnecată de lumină și miros de trandafiri, (210) Iar din pod pîn-în podele un paingăn de smarald A țesut pânza subțire, tremurând în aer cald, Și în care luna bate de sclipește viorie Ș-o încarcă cu o bură, diamantoasă colbărie. Și prin mreaj-asta vrăjită vedeai patul ei de flori, (215) Ea cu umeri de zăpadă și cu părul lucitor Și mai goală este-n somnu-i, numai bolta naltă, sură 29 {EminescuOpVI
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
argintoase, trece-o vale, un colcantaur 415Pînă vede dinainte-i răsărind pădurea de - aur. Mult frumoasă e pădurea cu-a ei trunchi de aur roș Ce în frunza lor cea moale suspinau întunecoși. Iarba lin călătorește, o peteală stătătoare Ce sclipind cu mii de raze sub al nopții dulce soare, 420Poartă-n galbenele-i unde spice cu mărgăritare, Flori de mac ce îmflă noaptea capul lor cel roș și mare; Numai fluturi mici albaștri și mari roiuri de albine Curg în râuri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cum nasc, Fîlfîesc ca două candeli, obosiți se-nvîrt, se-ncaer Și aproape - aproape stinse s-urmăresc jucând pin aer, 475Scoțînd limbe ascuțite ca să-nghimpe pe cealaltă; Ei jucau pin crengi înnalte, pintre trestie, pe baltă, Balta tremură adâncă, somnoros și lin sclipește Asvîrlind întunecată cîte-o muscă, câte - un pește Către flamele - ostenite... Peste ei de-odată sboară 480Ca o pată de cerneală-n noaptea aurită-o cioară. Zice smeul: - Moaiă, cioară, aripa-ți în apă, stinge Flacăra cea verde care nu-s
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
verde și o bagă-n ap-albastră 565Și uscat-o scoate iară. - I! cum ți-oi da pumni, tu babă, Ai vrut să ne-usuci, șirato, spune dreptul mai degrabă. - Să vedeți, voinici, la vale, printre trestia înnaltă, Apa vie tot sclipește, se rotește colo-n baltă. Ei ajung la apa-n farmec și băgând o creang - uscată, 570El o scoate numa-n muguri și cu frunze încărcată. Se băgar - atunci în baltă și-amîndoi eșiră - ntregi Și pe bab-o aruncară în isvorul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tăcea... privirea-i sacă, Fața rece, ca de ceară. Ah, gândi el, cum nu-i bună, Cum nu zici: bine-ai venit. Atunci ea zâmbi în lună Și șopti: bine-ai venit. Și-n palat atunci s-aprinse Mii lumini sclipind ca ninse, Ea-l luă de braț și-l duse Pintre salele întinse Și la mândre mese puse. Ei cinară-n mândre musici Cu de aur vase, linguri, Beat de-amor el spune: nu zici, Scumpo, să ne lase singuri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
un cot de-o stâncă și c-o mână pe bâtă, încolțea un dor mai adânc, mai întunecos, mai mare - dorul voiniciei. Toate steteau în loc, numai Făt-Frumos mergea mereu, urmărind cu cântecul dorul inimii lui, și cu ochii buzduganul, ce sclipea prin nori și prin aer ca un vultur de oțel, ca o stea năzdrăvană. Când era-nspre sara zilei a treia, buzduganul căzând se isbi de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
se isbi de o poartă de aramă, și făcu un vuiet puternic și lung. Poarta era sfărâmată și voinicul intră. Luna răsărise dintre munți și se oglindea într-un lac mare și limpede, ca seninul cerului. în fundul lui se vedea sclipind, de limpede ce era, un nisip de aur; iar în mijlocul lui, pe o insulă de smarand, încunjurat de un crâng de arbori verzi și stufoși, se ridica un mândru palat de o marmură ca laptele, lucie și albă, - atât de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
de salvie s-ar putea să-mi facă bine la mahmureala asta. Chiar atunci, Lauren patină Înapoi spre noi. Se cocoță pe brațul divanului. Zicea careva ceva de ceaiul Agatei? Întrebă. Acum Îl aduce sus. —Grozav! exclamă Marci, cu ochii sclipind de entuziasm. În mod evident, ea o venera pe Lauren chiar mai mult decât o venera Agata. Hunter, Sylvie zicea că pleci la Paris săptămâna asta, spuse Lauren. Da, de fapt plec pentru câteva săptămâni, răspunse el. Ai putea avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mai puternic antidepresiv de pe piață. O pastilă te adoarme buștean pentru douăsprezece ore. —Atavan te face să te simți ca și cum ai fi Învelită bine cu o pătură de iubire, declară Marci, râzând copios după ce a spus aceste cuvinte, cu ochii sclipindu-i. „Oare chiar toată lumea din New York lua pastile“, m-am Întrebat eu cu groază. „Oare de-aia arăta Phoebe Întotdeauna atât de țanțoșă? Cum altfel să reușești să te descurci cu trei copii și cu o afacere care impunea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
din față. Era super-elegant, cu coca lucioasă ca oglinda, care reflecta oceanul sclipitor. — Nu mă deranjează să Împart golful nostru cu acest vas. Este magnific, am hotărât eu, după ce l-am văzut. L-am analizat cu mai multă atenție. Vasul sclipea de curățenie; avea două punți, obiectele de mobilier de pe ele fiind Îmbrăcate În bumbac bleumarin și alb. Mi-am Îndreptat binoclul către pupă, unde am văzut numele vasului. —„Au Bout de Souffle“, am zis eu cu voce tare. „Breathless“! Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
este cea mai mare sorcovă ofilită pe care mi-a fost dat să o văd vreodată. Însoțind, probabil, marele ou tradițional, cîteva gherete oribile de lemn vînd obiecte la fel de „tradiționale”. Puțin mai încolo, o statuie poleită își desfășoară aripile simbolice sclipind în soare. În extrema cealaltă, Casa de cultură a sindicatelor este înfășurată pe toată suprafața imensă a fațadei sale cu un cearșaf publicitar care acoperă, pe o latură cel puțin, totala părăsire și paragină a instituției. Doar discoteca și barul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
Când te-am cunoscut Soției mele Demult am cunoscut o fată în mașină Ce-a coborât în stația de la Grădină. Am urmărit-o cum se depărta în zare Cu ochi sclipind ca razele de soare. În trupul meu eu am simțit o liniște adâncă Și-n taină am trimis iubirea mea spre luncă, Pe aripile unui vânt răscolitor Și pe o pasăre ce a trecut în zbor O, dulce vânt, atinge
C?nd te-am cunoscut by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83181_a_84506]
-
ieșeau aburi din gură. A apucat hățurile, iar calul și-a mișcat vioi fundul. Sania s a întors pe urmele ei, ca pe niște șine. Pădurea a rămas în urmă, iar nesfârșirea albă a câmpului însorit s a deschis înainte. Sclipea toată de picături, ca marea. N-am apucat, așadar, să plec din țară nici acum. Ce se întâmplă? Unde-a dispărut totul? De unde-a apărut totul? Spre deosebire de mine, care n-aveam nici măcar o urmă de răspuns, bărbatul de pe capră își
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu o noapte înainte. Conu Costache o porni pe jos. Îi dăduse liber lui Budacu, să se ducă să-și taie porcul. Se străduia să nu ofere oamenilor lui prilej de ură îndelungată. Ninsoarea se oprise și zăpada proaspăt așternută sclipea ici-colo, în lumina felinarelor. Tălpile lui Costache lăsau urme mari în albul trotuarului. Lângă ele, pe dreapta, bastonul făcea un șir de puncte mici și adânci. Popescu era un nume des întâlnit, va fi greu să vadă ce-i cu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
plângăcioase sunt mai demodate decât unghiile lungi ale bunicii și ciorchinii ei de bucle de la ureche! Încă de când m-am trezit am văzut pe pereți, prin perdele, niște dungi oblice, luminoase, un joc de raze care mai mult clipeau decât sclipeau. M-au făcut să surâd, apoi să râd. Bătea vântul puțin, iar razele se înlocuiau una pe alta cu agilitate, ca mânuite de spadasini nevăzuți. Era o zi însorită, din cele care ți dau gâdilături în suflet. M-am sculat
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
fost trimis la călugării de la Cernica, la vreo zece kilometri distanță. O țigăncușă frumoasă, cu o privire îmbufnată și verde, care spera să ciupească de la el vreun bănuț, auzind încotro e îndrumat, a întrebat-o pe maica stareță, cu ochii sclipind de mirare: „Valeu, da’ de ce stați voi acilea și bărbații voștri la zece kilometri?“ Bătuse atâta drum, când pe jos, când în car, când în tramvaiul cu cai, alles umsonst, de pomană. Aflase însă un lucru demn de împărtășit și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
când nu ești bolnav folosește să-ți spui: o să fie bine, o să fie bine, o să fie bine! Măcar ca să te alegi cu un costum nou la sfârșitul unui an cu totul învechit. 3 — O să fie bine? Ochii lui Pavel Mirto sclipiră ironic din dosul ochelarilor rotunzi, în timp ce Procopiu, de la celălalt birou, își verifica mustața cum făcea de-obicei, ca și cum s-ar fi temut că poate să dispară de la locul ei: Da, eu cred că România seamănă cu o orchestră, numai că
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Absența unui ideal în viață este un lux imbecil. Mulți visători cad sub dărâmăturile unui ideal. Singurătatea creatorului de frumos o vindecă pe a celor din jur. Marii artiști știu oricând și oriunde să-și construiască libertatea. În privirile copiilor sclipesc și speranțele bunicilor. Creația este o taină. Deci nu are cum să devină colhoz. Devii puternic recunoscând superioritatea altora. Marile creații ca și marile iubiri cresc din obsesia inaccesibilului. Semnul esențial al talentului este candoarea. Ar trebui să ne orientăm
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
unu, două minute într-o gară primitoare, curată și bine întreținută, deasupra căreia scria cu litere mari și negre pe un fond alb: GARA VALEA SEACĂ. Paralel cu calea ferată, se contura, văzut din tren, printre casele acoperite cu țiglă, sclipind în soare, un drum asfaltat ce lega comuna de capitală actualul drum european E 85. Bidaru era fericit că a ales această minunată comună. De acum încolo, va avea posibilitatea să se plimbe pe sub felinarele orașului și să respire aerul
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
lichid fierbinte care, după ce se răspândesc în înălțimi, cad apoi sub formă de ploaie. Probabil, vreun vulcan subacvatic, un izvor termal sau un gheizer supradimensionat, despre care nu știa încă nimic. Pe suprafața lucie a imensului lac, plutind în derivă, sclipea în soare o cutie de lemn. După toate aparențele, era o cutie de rezonanță a unui contrabas sau violoncel. Aceasta, se îndrepta direct spre jetul amenințător care ar fi înghițit-o cu tot ce era în ea într-o fracțiune
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
cireși înfloriți... Apoi, a înflorit liliacul, a înflorit și salcâmul... toate, toate după rânduiala lui Dumnezeu. La piciorul dâmbului, în poiană, la marginea pădurii, se înălța casa pădurarului. Acoperământul din draniță, pe care, de atâta vechime, a crescut mușchi verde, sclipea în bătaia asfințitului. Era o casă veche, bătrânească, moștenită, din tată în fiu; mare, cu pridvorul împins în față, cu strașină lată și ceardac înalt, dominând ograda. Pe poarta larg deschisă, se puteau vedea grajdul, cotețul pentru orătănii, și alte
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
vorbelor lui... „s‟aveț‟ grijă de fată“, dădu ocol odăii de mai multe ori, până se stinse. Bătrânul rămase pe marginea laiței, ca înțepenit și fără glas, doar, în răstimpuri era scuturat de fiori. Pe bolta înnegrită a cerului, stelele sclipeau ca niște făclii care, parcă, luau parte la o înmormântare. Războiul bătea la ușă, parcă te așteptai s-o deschidă și să intre în casă... Luna lui Prier venise, parcă, să frângă tihna lor de oameni cuminți și harnici. Gândurile
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]