2,409 matches
-
același timp: caracterizează un anumit obiect (în cazul de față, zâmbetul anumitor persoane într-un anumit loc), prezentându-l ca pe un exemplar dintr-o clasă pe care o reconstituie. Empatia ia forma înțelegerii culturale, a împărtășirii unui univers de stereotipuri. evocarea unei experiențe personale: aici, centrul deictic este un personaj bine identificat; alegerea demonstrativului provoacă o puternică empatie, cititorul având impresia că poate ajunge la referenți prin conștiința personajului: Înainte s-adoarmă, s-a gândit la singurătatea lui, la vremea
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
hotărâți: un anumit număr de grupuri nominale definite apare în legătură cu anafora asociativă. Această asociere se poate stabili prin părțile corpului omenesc: "fețele", "sudoarea" sunt asociate actantului din afara cotextului, adică din mulțime; în schimb, "pantofii" și "cămașa" se bazează pe un stereotip cultural (în secolul al XIX-lea, nu toți oamenii din lume aveau pantofi și cămăși). Cealaltă rețea de asocieri ține de stereotipurile care fac trimitere la decorarea încăperilor. Stereotipul palatului din acea epocă presupunea existența lambriurilor din lemn pe pereți
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sudoarea" sunt asociate actantului din afara cotextului, adică din mulțime; în schimb, "pantofii" și "cămașa" se bazează pe un stereotip cultural (în secolul al XIX-lea, nu toți oamenii din lume aveau pantofi și cămăși). Cealaltă rețea de asocieri ține de stereotipurile care fac trimitere la decorarea încăperilor. Stereotipul palatului din acea epocă presupunea existența lambriurilor din lemn pe pereți. Prezența unui determinant hotărât în fața "tronului" nu este mai puțin aparte: de ce un apartament, fie el și în Tuileries, trebuia să aibă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
din mulțime; în schimb, "pantofii" și "cămașa" se bazează pe un stereotip cultural (în secolul al XIX-lea, nu toți oamenii din lume aveau pantofi și cămăși). Cealaltă rețea de asocieri ține de stereotipurile care fac trimitere la decorarea încăperilor. Stereotipul palatului din acea epocă presupunea existența lambriurilor din lemn pe pereți. Prezența unui determinant hotărât în fața "tronului" nu este mai puțin aparte: de ce un apartament, fie el și în Tuileries, trebuia să aibă un tron? De fapt, tocmai prezența unui
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
preocupat de recrudescența discursului identitar 22. Emergența statelor moderne și tragedia comunistă fac pandant în acestă zonă, ambele momente fiind marcate de un naționalism ce prevalează asupra altor idei politice. Studiile comparative îngăduie azi să se distingă mai limpede între stereotipurile și clișeele de gîndire instalate de-a lungul timpului, pe de o parte, și realitățile profunde ale zonei pe de alta. La distanță de cîteva generații, lucrurile se reașază oarecum simetric, dar cu sens invers. Ceea ce fusese inițial fraternitate și
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
într-un sens larg, intelectualii operează în mod frecvent într-o schemă ideologică. Prezența publică a unui intelectual implică o poziționare ideologică în care se regăsesc incluse elemente de ordin axiologic, tipuri de raportare etică, prejudecăți (în sens gadamerian), chiar stereotipuri, preferințe politice și opțiuni de viață, toate acestea transferându-se, implicit, la nivelul produselor simbolice ale activității intelectuale, identificabile, evident, în spațiul discursiv. Dacă într-o societate plurală sau, în sens popperian, "deschisă", există o plurivalență a poziționărilor ideologice ale
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
suspiciune justificată Din cele opt interviuri date de Bacovia, două au fost luate de Ion Valerian. Le-am folosit în Dosar, însă cu prudență, numai părțile ce mi s au părut verosimile. Ca jurnalist literar, I. Valerian recurgea des la stereotipuri. De pildă, în interviul din 1927, pune în gura lui Bacovia fraza: ,,Urmăresc cu atenție mișcarea literară contemporană’’,1) iar în cel din 1929 una făcută pe același calopod: ,,Urmăresc regulat în Viața literară (revista lui I. V. - n. m.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lua cuvenitele măsuri”, „Se va mandata/ordonanța plata”, „La Comisiune”, „Spre știință”, „Spre neschimbare”, „Luat cunoștință”, „Ne vom conforma”. Bineînțeles, cu nici una nu se putea compune un vers ca acela din „Note de toamnă”, dar toate la un loc evocă stereotipurile genului de muncă pe care, „pentru pîine”, poetul a îndeplinit-o o vreme. Odinioară, e cam mult de-atunci, mă imaginam un fel de istoric literar-detectiv, care, pentru a găsi soluția cazului ce-l frămîntă, caută urme pînă și în
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
beat a fost scos din râu la capătul zonei Broadway de către doi polițiști vigilenți" (4). Introducerea se citește exact ca orice raport al poliției, care se rezumă doar la aspectele principale. În plus, povestea ar putea ușor degenera într-un stereotip rasist sub forma portretului unui "negrotei" beat și iresponsabil, de neacceptat de către parloarele victoriene ale societății educate și rafinate din Cincinnati. Povestea pare gata să facă acest lucru prin lauda adusă comportamentului polițiștilor care reprezintă și păzesc autoritatea de clasă
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
ce spune un personaj, ci întreabă de ce" (Bush, 214). Drept consecință, vedem eforturi spre o verosimilitudine psihologică. Dezavantajele unei biografii din această eră oferă o oglindă interesantă a dezavantajelor cărților de caracter. Dacă aceste cărți de caracter erau bazate pe stereotipuri sociale (și în final pe ideologii sociale), dezavantajul unei biografii era că individul - nu tipul - era de obicei lăudat sau condamnat în funcție de ideologia partidelor sau a sectelor, fie anglicană sau puritană, rege sau parlament. Izaak Walton a fost unul dintre
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
corectează într-o oarecare măsură ideologia brutei. După June Howard, Celălalt reprezintă "tot ce e sexual, violent, inconștient, necontrolat și necontrolabil, proletar, răufăcător și, mai presus de toate, brută" (80). Wilson a inversat efectiv rolurile cu dexteritate, jucându-se cu stereotipurile brutei ce existau în conștiința de cultură americană, astfel că reprezentanții autorității - polițiștii - au fost reduși la stadiul de brută. În ciuda influenței puternice a ideologiei, Wilson nu se lasă niciodată ghidat numai de subiectivitate și de concluziile pe care aceasta
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
îl transformă în tip esențial. Importantă să este determinată de capacitatea de a oferi un raspuns neordinar și nuanțat la marile principii ale secolului Luminilor și Revoluției franceze legate de libertatea individului. Pariziana este versiunea unei femei moderne, care transcende stereotipul femeii tradiționale. În secolul al XIX-lea Pariziana este Femeia Nouă situată într-o lume care se schimbă tot mai rapid grație dinamismului vieții urbane, într-o epocă când Parisul devine capitala Europei și a modernității. Femeia pariziana se definește
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
rolul personajului în economia povestirii. Personajul capătă sens prin lecturile diverselor generații de cititori. Aceste două demersuri sunt complementare, axându-se pe conceptul de imagine-personaj și pe cel de efect-personaj3. Relaționarea acestor capitole corespunde corelării între nivelul de suprafață al stereotipului și cel de adâncime, care îl codează. Primul capitol este structurat în jurul axei de "existența" a Parizienei, cel de-al doilea în jurul axei de "esență" a ei. • identificarea socio-culturală a Parizienei că "palimpsest", suprapunere, convergență și interpenetrare a mai multor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
măsură decât alte categorii ale societății franceze, Parizienele fac parte din categoria femeilor care oferă un raspuns original și nuanțat la marile principii ale secolului Luminilor și Revoluției franceze asupra libertății individului. Pariziana este versiunea unei femei moderne, care transcende stereotipul femeii tradiționale. Contrar opiniei comune conform căreia femeile lipsesc de pe scena publică, dar și din cărțile de istorie, considerăm că femeia pariziana a știut să-și impună originalitatea și mesajul. Transgresarea modului de a fi, de a gândi și de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002, p.303]. Aceste stereotipuri artistice și ideologice sunt reprezentate la diferite niveluri ale culturii literare (literatura populară, periodica, beletristica) și vizuale (în publicitate, fotografii, ilustrații de carte, pictură, sculptură, producții artizanale etc.). Arhetipurile feminine nu se rezumă la reflectarea unui ideal de frumusețe, ele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
primește definiția lui Edmond Goncourt în prefață la Leș frères Zemgano (1879) că "realism de eleganță" și completează estetică uratului dezvoltată de naturalism. În comparație cu personajul singular, bizar și excentric al romanticilor, realismul și naturalismul dau prioritate tipului exemplar (cu riscul stereotipului banal), în care se recunoaște portretul unei generații, a unei clase sociale sau fiziologice. Zola edifica, după Balzac și înainte de Proust, una din imensele construcții literare în care fiecare element, fiecare personaj, la nivelul său, reflectă imaginea totalității. Un astfel
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
them" [1974] de ce femeile franceze s-au eliberat atât de târziu și presupune că acest fapt se datoreaza reputației lor internaționale de jucărie frivola. Plăcerea este marea religie a Franței, iar femeia cea care o întruchipează. Michèle Sarde constată că stereotipul femeii franceze este: femeia-pisică, femeia-copil, femeia fatală, femeia care este fermecătoare, elegantă, experimentata, senzuala. Imaginea franțuzoaicei este cea de femeie seducătoare, amorala și amantă. În imaginarul francez și internațional, notează M. Sarde [p.28], curtezana este franceză, la fel cum
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
reduce sociologia la un singur tip cel al femeii mondene. Se resimt unele rezerve în acordarea aureolei de Pariziana anumitor clase, cum ar fi negustoresele sau femeile care lucreaza 85. Parisul îi asimilează pe noii veniți și îi reduce la stereotipul sau. Capacitatea Parisului de a asimilă diferite tendințe este una pe care s-a construit identitatea complexă a orașului: "Nous ne sommes pas tous de Paris, mais cette ville est devenue notre patrie: elle adopte, en bonne mère, tous șes
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
își concepe existența, Pariziana dezvăluie noi dimensiuni ale personajului emancipat. Ea transforma totul în spectacol, mise en scène, joc, mască, deghizare, căutând cu disperare să se sustragă monotoniei apăsătoare a vieții. Ea se manifestă plenar prin capacitatea de transgresare a stereotipului și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei într-un rol se poate califica drept autoficționalizare. Ea poate fi înțeleasă ca semn al unei eliberări a sinelui identitar de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
și accedere la eveniment. Pariziana instalează în text evenimentul prin organizarea scandalurilor, spectacolului, fenomenului etc152. Această proiectare a Parizienei într-un rol se poate califica drept autoficționalizare. Ea poate fi înțeleasă ca semn al unei eliberări a sinelui identitar de stereotipurile epocii. Sfidarea legii morale și transcenderea canonului constituie programul ei existențial. Femeia pariziana impune societății o viziune nouă asupra rolului, obligațiilor, posibilităților, capacităților, ocupațiilor și spațiilor feminine. Experiențele majore ale personajului Parizienei sunt legate de dominarea, în plan intim, prin
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
pe de altă parte, revoltă, contestarea normelor, chiar cu pericolul marginalizării. Individul modern este condamnat să trăiască într-o ambiguitate semantica, într-o indecizie simbolică" [p.78]. Această indecizie comună se transformă la Pariziana în dorința de a transgresa 240 stereotipul și a accede la eveniment. "Elementele care anunța evenimențialul sunt marcate de o serie de substantive cu valoare semantica specifică, cum ar fi scandal, spectacol, fenomen, fiecare substantiv explicând una dintre trăsăturile pertinente ale fenomenului" [Bondarenco, p.172]. Oricât de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
pas, et fait commettre à tout le monde des bêtises irréparables. (...) Retour du printemps. Citoyens français, prenez garde à l'amour" [Maupassant, La parure et autres contes parisiens, p.221]. Scenele arhetipale ale pasiunii nu sunt doar simple artificii sau stereotipuri, ele marchează întreaga istorie a românului, mai ales a celui de dragoste. Fazele relației tradiționale includ: întâlnirea, cucerirea romantică, intrigă palpitanta, explicarea și despărțirea banală 303. Dragostea, în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, constată contesă Dash [p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
elemente artistice. Densitatea semnelor fiind prea mare, decodarea este încetinita și oprește atenția cititorului. Originalitatea ei este în contrast, în ruptură cu banalitatea, cu cotidianul. Pariziana este femeia modernă care transcende în toate aceste scene, regizate de ea cu iscusința, stereotipul femeii tradiționale. 2.3. Tactici de reușită ale parizienei: palimpsest-ul exprimării Pariziana realizează un cod de comunicare specific, creează o imagine destinată în mare parte celuilalt, exteriorului. Imaginile sunt o cale mai directă de transmitere a mesajului decât cuvintele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
franceze, prezența în fiziologiile și românele secolului al XIX-lea. Că tip literar distinct, femeia pariziana devine un nucleu contagios, care implică redimensionări în câmpul estetic și reinterpretări în universul românesc. Din perspectiva fenomenologica, Pariziana este un eveniment, deoarece transcende stereotipul femeii tradiționale ca model novator de simțire, de gândire și de acțiune. Pariziana este artist în tot ce o înconjoară, acest personaj se esențializează că mitopo(i)etică a aparentei, care își găsește manifestare în po(i)etică măștii, po
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
unui public, dar chiar și pentru propria plăcere. Atingând fenomenul creativității, Pariziana incarnează sensurile estetice ale timpului. Ea este o proiectare a unui mod de a vedea, a gândi și a trăi specific teatral. Spectacolul pe care îl oferă schimba stereotipurile cotidianului imobil. Reprezentarea Parizienei se bazează pe un ansamblu de roluri pe care ea le cumulează. Prin imaginație, dar și prin simțul cotidianului, femeia pariziana din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea "inventează" propriul destin, devenind autor, regizor
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]