1,879 matches
-
știe că nu haina face pe om, ci omul face haina! Dar și în privința aceasta se cunosc multe excepții! Am cunoscut un cerșetor care, în hainele lui jerpelite, era mare profesor universitar! Ori pe o bancă în parc, îmbrăcat în straie jalnice de văcar, dormea la soare un mare scriitor.... Mergem uneori pe mai multe cărări pentru a rezolva o problemă. Când, la un moment dat, „cărările” se încurcă renunțăm și căutăm cu mai multă rigoare „cărarea” cea dreaptă! Când câte
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
vei ști că a meritat să trăiești pentru ea. toamna asta mă obsedează toamna intru în camera de coagulare resturi de frunze stau atârnate, de venele pământii ale primului om m-am săturat de frunze frunze contorsionate frunze îmbrăcate în straie vechi frunze pământii ascunse sub palme frunze care au căzut prima oară frunze cărora le place să moară de vânt poemul acesta e un morman de frunze în care mi-am aranjat oasele parfumate inima roasă la colțuri ca o
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
frunze, oceane de vremuri... vineri, 21 septembrie 2012 Dacie sfântă Zeul tău, Dacie sfântă, Doarme-n vise seculare Peste arcul de Carpați, De la Tisa pân’la Mare. Cu mioarele prin stele Risipite pe câmpii, Ai trăit printre barbari Învelită-n strai de ii. Ai fost vis, ai fost legendă, Sedusă de toți dușmanii, Strecurată printre timpuri, Ai uitat să-ți numeri anii. De la Decebal încoce, Tu ți-ai cam uitat trecutul, Decebale, Decebale, Unde ți-ai îngropat scutul? Printre marile simboluri
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lanț, care, în loc s-o latre, începu să se gudure dând din coadă. Bucuroasă de vizită se arătă, într-adevăr, și Mariana, dar și mai bucuros se arătă Ștefănel care, de cum o zări pe călugăriță ivindu-se în prag, în straiele ei negre și ciudate, care o făceau să pară atât de deosebită față de ceilalți oameni știuți de el, se repezi spre ea chiuind și strigând, ca să-i atragă atenția. Maica Agripina, căreia îi plăcuseră întotdeauna copiii și care prinsese mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
dihonie monahicească era greu de spus, fiindcă maica Agripina nu stătuse în calea nimănui și nu supărase pe nimeni. Dar se vedea lămurit că invidia, pofta de clevetire și chiar alte păcate lumești se puteau prea bine adăposti și sub straiele călugărești. Că ce altceva le putuse mâna pe acele maici împotriva ei?... Venea altădată pe la mănăstire fostul monah și scriitorul Damian Stănoiu, își aminti maica Agripina, întrerupându-și firul istoriei cu necazurile ei de acum. Venea, stătea, se uita dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
povestea noastră transpusă într-un basm. Sunt sigur că îi va plăcea! Beteringhe Georgiana-Elena, clasa a V-a Colegiul de Științe „ Grigore Antipa” Brașov profesor coordonator Obreja Rodica-Ioana Prietenie E sfârșitul lui noiembrie. Iarna e aproape. Copacii și-au schimbat straiele arămii și sunt aproape fără culoare. Doar câteva frunze s-au încăpățânat să rămână în copaci. O frunzuliță pătată cu galben era tristă la gândul că se va despărți de creanga ei. Draga mea prietenă, mi-e atât de greu
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Istoric, omul a acceptat sisteme întregi de religii dintre cele mai îngrozitoare și inacceptabile naturii lui, dar omul individual nu poate accepta miracolul decât atunci când el se manifestă colectiv și devine ideologie. În "Casa de Dom Ignacio" oamenii poartă toți straie albe, primesc bilete gratis și prescripții pentru eternitate, se țin de mâini cu toții când se roagă, stau în meditație cu mâinile și picioarele dezlegate pentru a nu bloca fluidele acestui spațiu spiritualizat. Consultațiile și operațiile spirituale sunt precedate și urmate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
asta, pentru numele lui Dumnezeu! strigă cel mai vârstnic dintre cei doi, În timp ce tânărul ridica pe creștet caseta, cu forța pe care i-o dădea disperarea. Într-un colț de la castel prova era un mic grup de refugiați, Înveșmântați În straie nobiliare, care se zgâiau năuciți la cumplita scenă. La acel strigăt, unul dintre ei se dezmetici. Părăsi femeia pe care o strângea În brațe, apropiindu-se de bord. Se Întinse În jos și izbuti să Înșface caseta din mâinile tânărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
drumul. Cerșetorul rămăsese rezemat de perete, Îndurerat, și căuta să-și recapete suflarea. Dante gâfâia și el cu suflul retezat. Își trecu o mână peste ochi, ca și când ar fi dorit să șteargă cu buretele cele Întâmplate. — De ce ești acoperit cu straiele astea murdare? Iar ceilalți sunt oare... — Aceia? replică Giannetto, arătând spre trupurile prăbușite de jur Împrejur. Câțiva se mai mișcaseră, ridicându-și capul, dar mai apoi se Întinseseră la loc, indiferenți, ca și când, În locul acela, o Încăierare nu Însemna un spectacol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini ciudatul pumnal pe care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui Hristos, zis al Templului. Straiele lor albe, cu crucile evidente. Știi dacă există vreunul În oraș? Celălalt părea să fi priceput, În sfârșit. Ridică din umeri cu indiferență. — Ah, felul acela de sectă. Erau așa puternici, iar mai apoi au pierdut Țara Sfântă, prefăcându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Campaldino! strigă o voce zeflemitoare. Dante se Întoarse ca un câine călcat pe coadă, gata să Își Înfigă colții. Se pomeni dinaintea unui bărbat cu un chip larg și surâzător, care Îl fixa cu pumnii pe șolduri. Era Înveșmântat cu straie scumpe de călătorie, prea bătătoare la ochi și prea Împodobite pentru legile pe care Comuna le emanase Împotriva luxului neînfrânat. Totul Îl recomanda ca pe un străin, Începând cu ușoara inflexiune sieneză. — Au trecut mulți ani de când nu mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
se simți dator să adauge. Repete idiotule! strigă Dante. Anunță-mă, fecior de curvă, sau diseară o să dormi la Stinche. Omul se uită la el așa cum te uiți la un nebun. Apoi păru să Își dea seama, În sfârșit, de straiele lui fastuoase. Zăbovi cu privirea peste Însemnele prioratului, În timp ce unul dintre străjeri se apleca să Îi șoptească ceva la ureche. Poate că Îl recunoscuse, ori poate că observase escorta de polițai aliniați la intrare. Acum, omul era perplex, dar Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
moment Înainte să răspundă. — Silogismul domniei voastre e unul Îndrăzneț, cardinale, replică el Încercând să mențină un ton potolit. Eu fac deosebire Între infinitatea lui Dumnezeu, maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lup și se preface că s-a rătăcit pentru a-l atrage pe păstor departe de turmă, atunci păstorul trebuie să facă grabnic cale Întoarsă și să se Înarmeze. Alegoria dumitale e sinistră, frate. Oare eu să fiu oaia În straie de lup? Sau Întreaga Florență, pe care eu o reprezint? — Dumneata nu reprezinți nimic, messer Alighieri. Iar foarte curând vei avea măsura exactă a acestui nimic. Dar, deocamdată, joci un rol care te impune atenției noastre. Și numai pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda. Ultimul lucru pe care și-l dorea era să se pomenească, odată cu bestiile acelea, dinaintea unei paiațării de saltimbanci. Încercă să se strecoare spre una din prăvăliile deschise În dreptul zidurilor de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sarea care-i năpădește până-n vârful unghiilor, sarea amăruie care le scrâșnește între dinți în timp ce dorm, cufundați în somnul polar al nopților, sarea pe care o beau o dată cu apa singurului izvor, aflat în adâncul unei crestături strălucitoare, lasă uneori pe straiele lor întunecate lungi dâre, ca urmele melcilor după ploaie. O, Dumnezeule, îndură-te și dă o ploaie, o ploaie adevărată, o ploaie care să nu se mai sfârșească, o ploaie cu bășici, o ploaie binecuvântată! Ros de puhoaie, orașul cumplit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
peruzea. Aș vrea s-adăpostesc urgia Și s-o transform în mângâieri, S-o fac să spună basme sfinte Pictate-n flori cu primăveri. îngăduie să port pe umeri Polenul florilor de mai, Să oblojesc albastrul palid Pe suflete - plăpândul strai. Să pot să mângâi firul vieții Când disperatul galben s-ar împrăștia Și-n cochilia dimineții Să rostuiesc vremelnicia mea. Neliniști Distinsă Toamnă, lasă-mă să cânt pe glasul meu, Să mușc din crug ceresc cu dinți de jale, S-
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de măr, în zboruri, se-așterneau cunună, ne priveau de-aproape fluturi, cu nesaț; Am pornit pe câmpul verde, împreună, eu și primăvara, visători, la braț. Ne țineau pe brațe razele de soare, se-auzea oriunde imnul triumfal, îmbrăca pământul strai de sarbatoare, intona izvorul cânt de festival. îi șopteam cuvinte care nu există să exprime bine nesfârșitul dor; îi ștergeam din suflet iarna cea mai tristă, îi spuneam continuu: o, cât te ador! Adunam în palme blânde buburuze ... ea a
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
gondolier al lui Fenimore, Începu să le arunce peste bord. Acum, că se gândea mai bine, Își dădea seama că ar fi trebuit să le atașeze greutăți, dar nu se gândise că ar putea fi nevoie; se Încântase de imaginea straielor Îngreunate de apă dispărând pline de grație În adâncul lagunei. Numai că ele, dimpotrivă, susținute de aerul prins În faldurile voluminoase, rămăseseră plutind la suprafață, Înconjurând gondola ca niște hoituri umflate, ca tot atâtea Fenimore Înecate. Era un spectacol În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
poruncă. - Spirite răzvrătit! Necurat. Și clocotind de putere și ură! Primește, ca ofrandă, luarea în batjocură a Numelui Preasfânt... Și gazda trânti, fierbinte, o belitură de înjurătură, despre care cu greu ai fi crezut că o cucoană, nedespuiată de ultimul strai de civilizație, s-ar fi încumetat s-o rostească în public. Madam Nicolici trase aer în plămînși o rosti. Aceeași doamnă reinvocă expedierea acasă a scumpului ei Alcibiade Adrian Nicolici. La timpul potrivit, Sinistratul mișcă o dată, iute și imprecis, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de carne. Uite, fotografii. Fetița, scumpa, sărăcuța de ea, spuse Mătușica, să aibă ea așa o cocoașă! Cocoașa, cocoașa, cocoașa cămiloasă. Ea, Frumoasa Doamnă cu Cocoșenii. Sau Doamna fără Milă. Ceruri milostive, care nu vă schimbați, uitați, priviți uniforma, micuțul strai călugăresc, micuțo, nevinovată ca de la mănăstire, spune șapte ave maria și el nu va mai pleca. Uite, trecutul. Pune-l în cufăr pe scumpul poet gropar, pune-l acolo, ca să rămână neschimbat, pune-l în cufăr și păstrează-l, chitit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gând O cântare veche. Parcă-mi țiue-aiurind Dulce în ureche: Lume, lume și iar lume! {EminescuOpIV 77} AVEAM O MUZĂ Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis odată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperia, Un straiu de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperia, Un straiu de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind - Nori străbătea o umbră de argint
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de pai, Astfel adesea mă găsea veghind - Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! {EminescuOpIV 78} Odată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ș-o coloră Cu-a lor sânge care-n râuri ude, roșii, de-auroră, Împle-a norilor spărture cu mari lacuri de rubin. Norii fug și se desfășur - bolta limpede se-ndoaie. În zenit stau zeii Romei în auritele lor straie, Lăncile și-ncrucișează privind armia din văi; A lor chipuri luminoase strălucesc frumoase-n soare, Ei și-ntorc caii cei falnici și-auritele lor care Spre apus - iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. Zeii Daci ajung la marea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]