2,938 matches
-
bani, când cu nimic nu pot s-o conving că sunt într-adevăr ai ei? Doar să-i spui și ei! - Nu-nu-nu! fe-fetița să nu știe, să afle și ceilalți și să-ispună vorbe grele! - Atunci? Moș Costache medită câtăva vreme, sugând din țigară, apoi păru convins: - Am să ți-i dau, mai târziu, să-i mai număr o dată, să-mifac bine socotelile, dar ți-i dau mâine, poimâine, când mai treci pe aici. Îi știi unde sunt, aici sub saltea. Acum mă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
moș Costache decât niște mormăituri incredule. Aurica îi vorbi de tragedia fetelor fără noroc și-i povesti întîmplarea unei fete "nici frumoasă, nici deșteaptă", căreia un unchi bogat i-a făcut zestre, înlesnindu-i măritișul. Moș Costache tuși violent și supse țigara, dar nu-și dădu nici o opinie asupra datoriei unchilor. Aglae înțelese că marea chestiune trebuia dezbătută direct între ea și bătrân, și într-o zi se așeză gravă ca un judecător în fața lui și-i făcu această predică: - Costache
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ochilor, has-Satan toarse melancolizat, se-ntinse și sfârâi ca o salamandră. - Mai mă asculți? - Ca pe glasul lui părintele Birizdael. Care, ori de câte ori descleștează gura, să târguie sau să drăcuiască la vreo păcătoasă, o încurajează pe gudulancă prin vorbele: "Tu ai supt-o cel mai bine, nevinovato!" - Pe la începutul anului de față - demară visător Diavolul - un consiliu de 12 înțelepți... l-a numit în taină... pe autorul din care ți-am citit, drept noul Papă al Poeților pe anul în curs. ...Se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu comportament și psihologie de fiară. La intersecția dinspre Piața Căuzași, 14-15 buldozere agățau fiecare, sub lamă, cîte-un calcan sau vreun dos de clădire, retrăgîndu-se cu ele, pe cîte-o ulcerație de maidan, pentru a le despica și pentru a le suge măduva. Pentru a șterge de tot deja uitatele trasee ale pârâiașului Bucureștioara și pentru a-și fixa el, Ceaușescu, deasupra lor, clădirile lui înșelătoare, uriașe, obtuze, populații întregi de omuleți plângăreți fuseseră evacuate de prin propriile lor gospodării, forțat și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întregul Cabinet să sfârâie de un miros aproape sexual, deși de piele arsă. - E reglementar! Gol marcat după regulament!! Ai vîrît-o în pandalii șutând din colțul scurt! omologă, ca un cunoscător, ce se și afla, impresionat, mustăciosul. (De încîntare își supse și își perie și mustața). - Eu izbuteam să le fac să fumege așa numai după ce-am scăpat din pârnaie. Ori după ce mă incorporase militar. Și nu mai rezistam. Și mă hotăram să le fac un pustiu de bine. Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cap, îi plăcea. IF-ul intui corect că într-o țară cu ioc presă și televiziune, lăsată doar la discreția zvonurilor, Bucureștiul, la ora aceea, mai avea o țâră și avea să explodeze sub noutatea istoriei cu Raicopol. Plictisit, orașul sugea asemenea istorioare ca un burete. Probabil că, prin regula amănuntului adăugat, pe alocuri, se ajunsese deja la varianta cu o echipă de parașutiști pachistanezi ce-și găsise adăpostul prin subteranele metroului și care, deschizând chepenguri secrete, puteau debarca oricând în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se prinseră, într-un cerc mare, de mâini. Își împletiră degetele cu vecinul din dreapta și cu vecinul din stânga, ca îndrăgostiții. Erau cinci persoane înșirate, la distanțe egale, în jurul mesei, șușotind. Și apoi, nemaișușotind. Prin dedesubturi, cucoana își lipi pulpa suptă de cea a Sinistratului. Controlor spiritual era, firește, madam Nicolici. Demonii foșgăiau deja prin sufragerie, într-o aglomerație atât de râioasă, de n-ai mai fi reușit să arunci nici un ac. Deuteronomul 18:10-12, Leviticul 19:31 și Leviticul 20
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pe maidanul de unde fuseseră bărbierite, cu lama buldozerului, acaretele și hrubițele tăinuitului Sile Smalț, calif odinioară peste hoți, tata a tuturor sfîrtecătorilor și pârjolitorilor din Bucureștiul interbelic. De îndurările Smalțului își ascuțiseră ei hoții cosoarele și din ugerul încuviințărilor lui supseseră ei cu buza și Gigă Muci și Paranghielie Indianul și Marțafache și Gărgăriță. Din jeepul milițienesc, zăbrelit și mânjit cu șapte litere albe pe ușița din spate, de la marchiză, nu se înghesui însă să debarce nici un caschetar. Fierul milițienesc adulmeca
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se încruntă. - Fugi de-acilea! Numai la ăi bogați nimerește! Ce să caute la noi? Și-ar pierde cizmele prin noroaie! - Copiii spun că dacă lași ghetele la ușă, dimineața le găsești pline cu jucării... Femeia oftă. Obrazul îi era supt și rece. În odăi se simțea frigul de afară. Era ostenită. Ar fi vrut să se culce lângă bărbatul care sforăia în pat. Se răsti la băiat: - Pune-le și tu și du-te la culcare. Beghe se descălță. Scormoni
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cornetu, neam de neamu mă-ti n-a scăpat de păduchi! Apropie-te, neamule, ia praful! Vindecă râia și gălbeaza! Omoară căpușa în găoacea ei?Nu te zgu", cumetre! Răgușea. Țăranii, neîncrezători. Le-ar fi trebuit praful străinului, că-i sugeau lighioanele, dar de unde să știe ei că e bun? În cele din urmă, caramangiul înșfăca pe câte unu! și-i punea în mină un cornet făcut la iuțeală de degetele meștere ale lui Paraschiv, plin vârf, și striga: - Ia-l
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
priau nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la umbră și așteptau să nască. Când fătau, muierile le înecau plozii în zoaie. Câte șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213 pline. Atunci nu te puteai apropia de ele. Rânjeau colții și se dădeau la picioare. Într-o vară îi apucase o turbare. Muriseră pe capete: al mecanicului, ai oltenilor și vreo câțiva străini. Se mușcau unul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fi o baie! spuse Paraschiv. - De, c-o să mergem acu-acu, făcu Gheorghe. Ibovnica trecu pe lângă gardurile văruite și culese un braț de liliac. Floarea lui mică, bătută, albastră cum era cerul în dimineața aceea, se mișca ușor în vânt. Mînă-mică sugea o creangă de măr și sucul bun îi rămânea în gură. Închisese ochii și umbla în neștire. - Bine mai e! oftă și Stăpânul. Prin iarba grasă a maidanului mișunau gâze albastre, cu aripi străvezii. Câte un bâzoi de muscan se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se priviră în ochi. Încleștară măselele. Acu era acu... - Nu știm nimic, tăiați-ne, omorîți-ne! Nu știm nimic! zise Paras-chiv hotărât. Șeful îl mângâie cu palma lui grea pe barbă: - Las', c-ai să spui tu și ce lapte ai supt de la mă-ta, n-avea grijă... S-a mai jurat și Gheorghe. Degeaba. Bătaia a început îndată. Întâi i-a lovit lunganul. În bojoci, în spate și în cap. Cel tânăr se apleca și ignea fără o vorbă. Treantă începu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
care se întrece pe sine? Obosit de individuație, aș vrea să mă odihnesc de mine. Și cum mi-aș prăfui inima în depărtări, ca din urmele de sânge să lingă șerpii însetați de otravă - și vipere încîrligîndu-se în creier și sugând idei după idei, târâtoare îmbătate de deznădejde! Prăbușiți-vă, tăriilor, nu veți avea ce mai turti! Căci aștrii se învîrt în univers ca ouă clocite, ale căror emanații toți trandafirii raiului nu le vor acoperi. Putea-voi să-mi sfărâm
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu suspinele lor... Asculți amurgul unui crin? Sau melodia sfâșietoare a unui parfum necunoscut? De-am mirosi un trandafir până la sunet, ce marș funebru ne-ar deschide mai delicat o lespede-n azur? Și azurul însuși nu-și pierde strălucirea, suptă-n o muzică scoborând spre noi? Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ți preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis și nefericire, să se-ncumete la o povară ce
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
femeii crezând a-ți oferi uitarea și nefăcând decât a te verifica de depărtarea ta de toate și de tot! De ce nu s-o-ndura pământul să-și deschidă văgăunile și-nghițindu-mă, să-mi sfarme oasele și să-mi sugă sîngele? Doar numai așa s-ar împlini visul de groază care mă așază sub greul munților și mărilor. Nu sânt un stârv care zărește din fundul lumilor cum se zdrobesc tării și bolți, spre a se rostogoli pe el și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
iremediabil pentru a face din noi o erupție sângeroasă. Numai atunci am pricepe și am aprecia avantajele singurătății, care ne face suferința atât de mută și de inaccesibilă. Într-o erupție sângeroasă, într-un vulcan al ființei noastre, întreg veninul supt din lucruri nu ar fi suficient pentru a otrăvi întreagă această lume? Este atât venin, atâta otravă în suferință! Singurătatea adevărată este numai aceea în care te simți absolut izolat între cer și pământ. Nimic nu trebuie să devieze atenția
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu colb, pe podul cu lungi pânze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie și apoi din biata-mi piele Nici că au ce să mai sugă. - într-un roi mai de un stânjen Au ieșit la promenadă - ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrână, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler... e iute... oare știe franțuzește? Cea ce-ncunjură mulțimea i-o romantică copilă. Bruh! mi-i
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe care așezîndu-l pe Ioan îi desfăcui pieptul ca să-i cercetez rana. Nu era decât o gaură mică, neagră - roșie, sub coaste, fără ca să curgă sânge din ea și tocmai asta era cauza letargiei. Îmi apropiu gura de rană și sug o dată cu putere, astfel încît gura toată mi se împlu de sânge. Sânge negru și-nchegat curgea și din rană, pulsul începu a bate încet, încet și Ioan își deschise ochii lui cei rătăciți. Fața lui se trăsese, de părea a fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
e largă, nu e adâncă, ci seamănă cu undele crețe a unui vad. Ele sunt ca un material întîmplător și netrebuincios până ce nu cade în ele ideea, sămânța individualității poporului, care sămânță crește apoi {EminescuOpVII 225} ca un stejar și suge din materialul receput ca dintr-un pământ, indiferent în sine pentru ideea ce stejarul o reprezintă, sucul creșterei și a înverzirii sale. Materialul receput de la streini nu e decât gunoi, grăsime de pământ, oxigen în aer pe care stejarul, întru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pământ, indiferent în sine pentru ideea ce stejarul o reprezintă, sucul creșterei și a înverzirii sale. Materialul receput de la streini nu e decât gunoi, grăsime de pământ, oxigen în aer pe care stejarul, întru dezvoltarea ideei ce-o * urmărește, îl suge în nervii săi. Capitol. Ioan Capitol. Dacă doi fac aceeași, ei nu fac aceeași. - Roșii. - Reversul: Boliachiștii, aceeași neclaritate în idei, aceeași nesigurătate, aforisticitate, aceeași fără de-a fi aceeași. Transilvăneanu. Până voi spori * aceea vi[r]tute *. Componentele orațiunii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pot duce-ntotdeuna pe vorbitoriu ad absurdum. {EminescuOpVII 226} ["CASELE NEGRE" ] ["Casele negre ale Bucureștilor"] 2284 Casele negre ale Bucureștilor risipite prin maidanuri gunoiete, cu ferestrele lor de care colbul s-a lipit negrind * painjinișurile, un miros propriu asemenea gunoiului aburind * supt noapte și luna se strecură, pare-că slăbită și ***, prin risipitu [ri ]le norilor. Un șuier, un câne urlând... trece speriat pe ulițele pustii, temîndu-se de orice chip apare în vun colț... Pași se aud de departe ca și în Pompeii
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se lipea de urechea lui... - Sunt demonul amorului, zicea-ncet, sunt un drac, s-o știi, s-o știi... Mă prind de tine ca iedera de stejar până ce corpul tău se va usca în îmbrățișările mele cum stejarul se usucă supt de rădăcinele iederei... Te nimicesc, voi să-ți beau sufletul, să te sorb ca pe o picătură de rouă în inima mea însetată... îngere! Ea-l înlănțui cu brațele și cu picioarele... îl strângea tare la piept, ca și când ar fi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alta... Dac-aș fi fost îmbracat în cuirasă de fier și m-aș fi luptat în turnir, corpul nu mi-ar fi atât de zdrobit ca sub îmbrățișările ei. Într-adevăr parecă s-a lipit de mine și mi-a supt pin toți porii ei sângele din carne, sucul din {EminescuOpVII 268} nervi, puterea din mușchi... E teribilă femeia aceasta sau, [mai] bine, demonul acesta... " Astfel, obosit de orgia sufletului său, se-mbrăcă, se uită în oglindă... [O] umbră viorie îi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împlură de lacrimi. - Nici nu mă crezi măcar, zise ea încet. - Atunci sărută-mă. Ea-și lipi gurița ei de buzele lui... de i se părea că i s-a lipit un fruct copt și dulce de gură... el îi supse o sărutare... - Ce dulce știi tu a săruta, Elli... - Ah! n-am învățat de la nimeni... Asta vine așa numai... N-o știu orișicând... - Atunci de ce [te] depărtezi de mine... vino ici în brațul meu... O atrase încet pe pieptul lui
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]