1,721 matches
-
GIFT), fertilizarea ovulului afară și introducerea zigotului în trompă, acolo unde e locul lui de "cuibărire" (ZIFT) înlocuiește o verigă lipsă din mecanismul normal de reproducere oferind o șansă persoanelor sterile care doresc să aibă copii [6]. Normele etice și tabuurile despre sexualitate, dilemele privind statutul moral al embrionului sau fătului, conflictul de interese între participanții la procesul de reproducere donorii gameților, mama "purtătoare" toate au generat dezbateri și polemici în rândul medicilor, geneticienilor, preoților, juriștilor sau oamenilor politici. Am abordat
by Rada Cornelia, Tarcea Monica [Corola-publishinghouse/Science/1094_a_2602]
-
folosită, cu un număr infinit de nuanțări, de mulți arheologi (Leroi-Gourhan, 1988, p. 894) sau cel puțin de cei care nu refuză să se ocupe de religie ascunzându-se În spatele pretinsei sale invizibilități și incognoscibilități a atestării preistorice („un argument tabu dezaprobat de cei Îndrăzneți și evitat de cei Înțelepți”, după cum spune Orme, 1981). Astăzi Însă e nevoie de o poziție mai Îndrăzneață. În acest scop, metoda care poate fi propusă este identificarea religiei prin intermediul ritualului, adică a expresiilor riturilor, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultului se pot materializa În sens arheologic. Din când În când se materializează și alte aspecte ale ritului (magie, inițiere) sau constituenți ai comportamentului religios, și anume fragmente de credințe, mituri sau prevederi sociale de origine religioasă (de exemplu, respectarea tabuurilor alimentare). Pentru toate acestea, arheologia are puterea și datoria de a descoperi vestigii. Chiar și În privința celor mai arhaice societăți, cele paleolitice, nu trebuie neglijate dovezile curiozității pentru natură și ale ritualismului, acea Înflorire a „vieții spiritului”, parte evidentă a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
practicilor culturale care pot avea altă origine și care ar fi putut fi impregnate cu legături religioase doar indirect sau Într-o etapă secundară. Acesta este cazul antropofagiei, a retezării scalpului sau a trofeelor sau a altor prevederi limitative ori tabu. Încercarea de demonstra practicarea canibalismului În preistorie este foarte dificilă și este imposibil să Îi dovedim finalitatea religioasă Înaintea celei alimentare. Astfel, scalpuri și trofee, bine atestate la sfârșitul paleoliticului superior În zona mediteraneană, nu denotă prin ele Însele nimic
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
răsăritul și apusul soarelui, diferențiat Într-o primă fază de declin și o a doua, de totală dispariție a luminii. Regele, personajul principal al ceremoniei, devenea o persoană sacră și inviolabilă până În momentul În care un rit special „desacralizant” elimina tabuurile legate de rolul său de oficiant. Printre feluritele rituri descrise se Întâlnește o ceremonie complexă cu caracter ispășitor care diviza populația din Ugarit În două părți, În funcție de sex, În fruntea cărora se afla regele, respectiv regina. În astfel de ceremonii
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lui Zeusxe "Zeus", Hermes, căruia mamă Îi este, nimfa Maiaxe "Maia", și Dionysos, căruia mamă Îi este, muritoarea Semelexe "Semele", se situează și acționează În spațiile care nu le sunt consimțite celorlalți zei. Zeuxe "Zeu" al transgresiunii, Hermesxe "Hermes" frânge tabuurile și calcă interdicțiile, situându-se la „limită”, formă și reprezentare a spațiului marginal ocupat de erme, stâlpii de piatră cu care se marcau hotarele. Primit În Olimpxe "Olimp", el devine mesagerul zeilor, În continuă mișcare Între cer, pământ și infern
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În prezent, miturile au contribuit la formarea realității, consolidând-o și făcând-o imutabilă. În același timp, transferând orice vină În acel trecut, ele lasă să izvorască ordinea Într-un prezent echilibrat. Încălcarea legii, alterarea legăturilor familiale și sociale, frângerea tabuurilor, canibalismul sunt modele ce nu trebuie urmate, fiind relegate Într-un timp și un spațiu diferite și Îndepărtate, În vreme ce, prin contrast, se Înalță imaginea unei vieți de familie și a unei societăți care, În prezentul istoric, erau propuse ca paradigme
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania de Est se putea mândri că e antinazistă. Autoritățile comuniste protejau istoricii, dramaturgii sau regizorii care voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante au migrat spre est. În parte pentru că intelectualii din Germania de Est, singurul stat din sfera sovietică cu un doppelgänger vestic, aveau, spre deosebire de scriitorii români sau polonezi, acces la un public occidental. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
uzine, dar printre scriitori, profesori, cineaști și filosofi posibilitatea unei eliberări din chingile staliniste a stârnit o avalanșă de proteste și speranțe. Astfel, scriitorii au consacrat Conferința de la Liblice din 1963 lui Franz Kafka. Până atunci, acesta fusese un subiect tabu: Kafka era un evreu praghez care scria În germană, ceea ce amintea de istoria trecută a Boemiei; mai grav, multe dintre scrierile lui anticipau cu o acuitate jenantă logica regimurilor totalitare. Astfel, autorizația de a-l discuta pe Kafka părea să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Încercând să ducă din nou măcar În aparență o viață normală. și nu numai În estul Europei. În Franța, deși noile legi interziceau retorica antisemită fățișă de genul celei din viața publică antebelică, moștenirea regimului de la Vichy a persistat. Tabuurile generației următoare Încă nu apăruseră, iar comportamentele care vor fi condamnate mai târziu erau Încă acceptabile. Ca și În anii ’30, stânga nu era imună la tentații. În 1948, parlamentarul comunist Arthur Ramette evoca politicieni evrei de seamă ca Léon
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
evreii au preferat să treacă neobservați după război și să nu Își povestească experiențele. Evocându-și copilăria În Anglia, Jeremy Adler, fiul unor supraviețuitori, Își amintea că, dacă acasă nu existau interdicții, oriunde În altă parte Holocaustul era un subiect tabu: „Prietenii mei se puteau lăuda că tatăl lor a luptat cu Monty* În deșert. Experiențele tatălui meu nu puteau fi pomenite. Până de curând, nu exista un loc pentru ele. În Marea Britanie, tranziția publică de la reprimare la obsesie a durat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de istoria recentă și destul de sceptici față de povestea pe care o auziseră - sau mai degrabă nu o auziseră - de la „generația tăcută” a părinților lor. Schimbările sociale din anii ’60 au creat o breșă În zidul tăcerii oficiale cu privire la ocupație: Încălcarea tabuurilor sociale și sexuale - care În unele părți din Olanda, Îndeosebi În Amsterdam, a perturbat profund o societate până atunci conservatoare - a generat suspiciune față de multe alte cutume și truisme culturale. Textul fundamental al Holocaustului olandez - jurnalul Annei Franck - era interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Ierusalim În 1982, În Franța cu ocazia comemorării a 50 de ani de la arestul celor 12.884 de evrei parizieni În iulie 1942), el nu a lăsat niciodată să se Înțeleagă că Franța ar avea o datorie de achitat. Tabuul respectat și ilustrat de Mitterrand până la moarte a fost spulberat În cele din urmă (cum se Întâmplă de obicei În astfel de cazuri) de o serie de procese. În 1994, după aproape 50 de ani de clandestinitate, Paul Touvier - care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
11 ani când Franța a fost eliberată, În 1944. La doar câteva săptămâni după Învestirea În funcție, cu ocazia comemorării a 53 de ani de la aceeași razie antisemită pe care Mitterrand o ocolea cu grijă, președintele Chirac a Încălcat un tabu vechi de o jumătate de secol, recunoscând pentru prima oară fără ocolișuri rolul jucat de Franța În exterminarea evreilor din Europa. Zece ani mai târziu, pe 15 martie 2005, la Muzeul Holocaustului, inaugurat recent la Ierusalim, premierul francez Jean-Pierre Raffarin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poliției secrete reprezentau doar o dimensiune a problemei (vezi capitolul XXI). Adevărata problemă era tentația de a combate amintirea comunismului inversând-o. Fostul adevăr oficial a fost discreditat de-a fir a păr - devenind, ca să spunem așa, oficial fals. Încălcarea tabuurilor comportă Însă riscuri proprii. Înainte de 1989, orice anticomunist primise În mod automat eticheta de „fascist”. Dar, dacă „antifascismul” fusese doar o minciună comunistă, devenea acum foarte tentant să Îi privești cu simpatie și chiar cu admirație retrospectivă pe toți anticomuniștii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
odinioară ca naționaliști, fasciști și colaboratori ai naziștilor, lor li se ridicau acum statui pentru eroismul dovedit În război (parlamentul român a păstrat chiar un minut de reculegere În memoria lui Antonescu). Odată cu discreditarea retoricii antifasciste au dispărut și alte tabuuri. Rolul Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice putea fi discutat Într-o lumină diferită. Statele baltice proaspăt eliberate au cerut Moscovei să recunoască ilegalitatea Pactului Ribbentrop-Molotov și anihilarea unilaterală a independenței lor de către Stalin. Polonia, după ce obținuse În cele din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unui documentar BBC (despre asasinarea lui Reinhard Heydrich la Praga, În 1942) să participe la festivalul de la Karlovy Vary, pe motiv că includea secvențe „inacceptabile” cu cehi demonstrând În sprijinul regimului nazist. Odată cu această reașezare a memoriei În Europa de Est postcomunistă, tabuul comparației dintre comunism și nazism a Început să se năruie. Politicienii și savanții au Început chiar să insiste asupra unor astfel de paralele. În Occident, juxtapunerea a rămas controversată. Problema nu o constituia comparația directă dintre Hitler și Stalin: natura
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
în context freudian drept confruntare cu dimensiunea instinctualului și a inconștientului. În viziunea lui Schorsche, uciderea minotarului definește civilizatoarea revoltă oedipiană, expresie a desantului paricid al tinerilor artiști ai Secesiunii vieneze, paricid explicat pe larg de Freud în Totem și tabu. Zeița este reprezentată bidimensional, ceea ce implică un efect suplimentar de abstractizare. A treia Atenă din reprezentările lui Klimt relevă întregul potențial subversiv pe care îl aduce arta lui Klimt, dar și schimbarea de paradigmă cu un reflex deriziv, parodic, însă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
așa cum apare în lumina teoriei weberiene. Cele trei cercuri concentrice ale modernizării ar fi acestea: - cercul interior (C) - economia și valorile sale (centrate pe productivitate și pe universalism); - cercul median (B) - baricada imunologică pe care o ridică societatea contra economiei (tabuuri, religie tradițională, moralitate, lege, filosofie, religie populară); cercul median indică așadar acele instituții defensive care țin economia sub control; - cercul exterior (A) - societatea și valorile ei, status, relații de putere (Davis, W. în M. Weiner și S. Huntington, eds.: 1987
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dispar cu desăvârșire din meta-povestirea istoriei românilor. Motivul monarhic este menținut în unghiul mort al oglinzii retrospective a memoriei național-comuniste. Tema regalității și ideea dinastică, extirpate din memoria românească de îndată ce aceasta a intrat sub gestiune socialistă, continuă să fie subiecte tabu ale istoriei naționale. Discursul literaturii didactice din manualele de istorie este înzestrat cu dispozitive de "hermeneutică subminativă" la adresa ideii de regalitate. După cum s-a văzut, data de 10 mai, cu tripla sa conotație regalistă (1866 intrarea lui Carol în București
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a ajuns să se numească "normalizarea" Holocaustului (Kampe, 1987). Normalizarea Holocaustului și a celui de-al Treilea Reich nu înseamnă, nici pe departe, acceptarea morală a regimului nazist și a ororilor comise în numele ideologiei rasiale ca "normale". Înseamnă doar abandonarea tabu-ului comparativist, ceea ce presupune tratarea Holocaustului ca o specie a genului genocidar, ca un episod tragic în istoria Germaniei și a Europei, dar care își are corespondente în episoade de un tragism comparabil care au zdruncinat istoria altor societăți. Normalizarea
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]