KorAP: Find »[drukola/base=tavă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...68 69 70 ...169 >

4,202 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

muncește ! Mă împinge atât de tare că intru clătinându-mă în încăperea ticsită de oameni. Mă simt ca un gladiator aruncat în arenă. Jan stă la ușă cu brațele încrucișate. N-am nici o scăpare. Va trebui s-o fac. Apuc tava mai bine, las capul în jos - și avansez încet în camera aglomerată. Nu pot să merg firesc. Parcă am picioarele de lemn. Mi s-a zburlit tot părul de la ceafă ; îmi simt sângele pulsându-mi în urechi. Îmi croiesc drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
îmbrăcată într-o uniformă verde cu alb și îi servesc cu mini-eclere pe foștii mei colegi. Și partea ciudată e că nici unul dintre ei nu pare să observe acest lucru. Câteva mâini s-au întins și au luat eclere de pe tavă, fără măcar ca posesorii lor să-mi arunce vreo privire. Toată lumea e prea ocupată să râdă și să pălăvrăgească. Zgomotul e infernal. Arnold nu se vede nicăieri. Dar trebuie să fie pe undeva pe aici. La simplul gând și mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
pe lângă el. — E plecat la Dublin, vine diseară, răspunde Oliver Swan și răsuflu ușurată. Dacă ar fi aici, sunt sigură că ochii de laser ai lui Ketterman m-ar gini pe loc. — Eclere ! Mega ! Vreo opt mâini se avântă asupra tăvii mele simultan și mă opresc. E un grup de stagiari. Care bagă în ei ca într-un spital, cum fac întotdeauna la petreceri. — Ooo. Eu mai vreau unul. — Și eu. Mă apucă nervozitatea. Cu cât stau mai mult într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
întotdeauna la petreceri. — Ooo. Eu mai vreau unul. — Și eu. Mă apucă nervozitatea. Cu cât stau mai mult într-un loc, cu atât mai expusă mă simt. Dar nu pot să plec. Mâinile lor continuă să-mi dea atac la tavă. Știi cumva, mai sunt tarte cu căpșune ? mă întreabă un tip cu ochelari fără ramă. — Îhm... nu știu, murmur, cu ochii în jos. Shit. Acum tipul se uită la mine mai atent. Se apleacă ușor, ca să mă vadă mai bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
fără ramă. — Îhm... nu știu, murmur, cu ochii în jos. Shit. Acum tipul se uită la mine mai atent. Se apleacă ușor, ca să mă vadă mai bine. Și nu pot să-mi trag părul mai bine peste față, fiindcă țin tava cu ambele mâini... — Ești cumva... Samantha Sweeting ? Pare de-a dreptul siderat. Tu ești? — Samantha Sweeting ? Una dintre fete își scapă eclerul. Alteia i se taie respirația și-și duce mâna la gură. — Îhm... da, șoptesc într-un final, fierbând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
treabă bună. Și o știți cu toții. Însă voi m-ați șters pur și simplu cu buretele ca și cum nici n-aș fi fost. Înghit cu greu nodul din gât. Foarte bine, e pierderea voastră. În liniștea absolută din încăpere, îmi pun tava cu eclere jos pe o masă din apropiere și ies valvârtej. În clipa în care ies pe ușă, în urma mea aud începând instantaneu conversații aprinse. Cobor cu liftul împreună cu Ernest, în tăcere. Dacă aș zice cel mai mic cuvânt, aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
uit la ceai câteva clipe, amestecând cu o linguriță. Și atunci în vine o idee. Nu-mi ia mai mult de douăzeci de minute să ies și să-mi cumpăr ce-mi trebuie. Unt, ouă, făină, vanilie, zahăr pentru glazură. Tăvi de copt. Mixer. Un cântar de bucătărie. De fapt, totul. Nu-mi vine să cred cât de prost echipată e bucătăria mea. Oare cum am reușit vreodată să gătesc ceva ? A, da, de fapt, nici n-am gătit. Nu am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
câțiva. David Elldridge îmi zâmbește cu căldură. Guy ridică degetul mare a felicitare. — Avem niște șampanie. Ketterman îi face semn din cap lui Guy, care deschide ușile duble. O clipă mai târziu, două chelnerițe de la Sala de Protocol intră cu tăvi pe care sunt pahare de șampanie. Cineva îmi pune un pahar în mână. Toate astea se întâmplă mult prea repede. Trebuie neapărat să zic ceva. — Ăă... îmi cer scuze, strig. Încă n-am spus că accept. Întreaga asistență încremenește, ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
DOUĂZECI ȘI PATRU M-am înșelat. Presa nu și-a pierdut interesul. Când mă trezesc a doua zi dimineață, găsesc de două ori mai mulți jurnaliști campați afară ca ieri, plus două care de transmisiuni TV. Când cobor la parter, cu o tavă de cești de cafea folosite, o văd pe Melissa aplecată peste pervaz, privind scena. — Bună, zice. Ai văzut câți ziariști sunt ? — Da. Nu mă pot abține și mă opresc lângă ea, ca să mai arunc o privire. Sunt total demenți. Cred

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
chipul îi e străbătut de un licăr de încântare. Aș putea să te reprezint în relația ta cu Carter Spink... sau ai putea să mă angajezi ca purtătoare de cuvânt... — Ești te rog amabilă să-mi iei asta ? Îi întind tava din mână, cu un zâmbet dulce. Și am o cămașă de călcat. Doar să ai grijă cu gulerul, da ? Grimasa ei e de milioane. Încercând să nu chicotesc, cobor la parter și intru în bucătărie. Eddie e așezat la masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
azi”. Întoarce ziarul și îmi arată un articolaș cu titlul MAREA SPERANȚĂ DE LA CARTER SPINK ALEGE CORVEZILE CASNICE DUPĂ MUȘAMALIZAREA UNUI SCANDAL. — Zice că ești o „Iuda pentru femeile de carieră de pretutindeni”. În spatele meu, Melissa a trântit cu zgomot tava pe bufet și a luat în mână ziarul Herald. — Ia uite, tipa asta Mindy Malone e superofticată pe tine. — Ofticată ? o îngân uimită. De ce-ar fi cineva ofticat pe mine ? — Dar în Daily Mail ești o salvatoare a valorilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
a dat total peste cap programul. Ca să nu mai amintesc de ziarista de la Mirror, care s-a îmbrăcat în taior roz cu flori și a încercat să-l păcălească pe Eddie că s-a mutat de curând în sat. Pun tava cu tarte în cuptor, adun resturile de foietaj și încep să-mi șterg bine sucitorul. — Samantha ? Trish bate ușor în ușă. Mai avem un oaspete. — Încă unul ? Mă întorc, ștergându-mi făina de pe obraz. Dar tocmai am pus aperitivele în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
plăcute ? — Samantha... întinde brațele a scuze. Am tot încercat să iau legătura cu tine... — N-am nevoie să ia nimeni „legătura cu mine”. Îi întorc spatele. Iar acum am de lucru. Ăsta e serviciul meu. Deschid cuptorul de jos, scot tava cu mini-tarte și încep să le împart pe farfurioare încălzite. — Să te ajut și eu, spune Guy, venind lângă mine. Nu poți să mă ajuți. Îmi dau ochii peste cap. — Ba sigur că pot. Spre uimirea mea, își scoate jacheta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Spre uimirea mea, își scoate jacheta, își suflecă mânecile și-și pune un șorț cu imprimeu cu cireșe. Zi-mi doar ce să fac. Nu-mi pot reprima un mic chicotit. Arată ca nuca-n perete. — Bine. Îi întind o tavă. Poți să m-ajuți să duc aperitivele. Pornim spre salon, cu tartele cu ciuperci și chiflele. Când intrăm în încăperea tapetată cu mătase albă, pălăvrăgeala amuțește brusc și paisprezece capete vopsite și lăcuite se întorc spre noi. Invitatele lui Trish

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Harvard Help. Motto-ul nostru este: „Pentru că asta e menirea educației Ivy League.” Nu-i așa, Samantha ? — Taci, îi șoptesc. Servește și taci. În cele din urmă, invitatele sunt servite și ne retragem în bucătăria pustie. Foarte amuzant, zic, trântând tava cu zgomot. Măi, măi, ce spiritual ești ! — Haide, măi, Samantha, ce Dumnezeu. Chiar te aștepți să iau toate astea serios ? Iisuse. Își scoate șorțul și-l aruncă pe masă. Să servești niște tipe cu creier de găină. Să le lași să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454

Îți promit. Ți-ai băut lichiorul pre-Întîlnire ? De unde știe... A, da. I-am spus-o În avion. — Da, adevărul e că da, recunosc. — Mai vrei puțin ? Deschide barul și văd o sticlă de Harvey’s Bristol Cream așezată pe o tavă de argint. — Ai pregătit-o special pentru mine ? zic uluită. — Nu, e băutura mea preferată. E atît de serios, că nu mă pot abține și izbucnesc În rîs. Hai că beau și eu cu tine, zice, dîndu-mi un pahar. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
și am găsit locul ăsta ușor ciudat, ascuns pe o străduță. Îl recomand tuturor. — E... un restaurant, ce e ? O cafenea ? — Nu chiar, spune meditativă. N-am mai fost niciodată Într-un asemenea loc. Intri și cineva Îți dă o tavă, apoi Îți iei singur mîncarea să te duci și o mănînci la masă. Și nu costă decît două lire ! Iar dup-asta ai program artistic gratis ! CÎteodată e bingo sau whist... altădată cîntă cu toții la pian. Ba, odată au avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
și de unde. E Aidan, de la barul cu shake-uri. — S-a Întîmplat ceva ? zice. Ești OK ? Preț de cîteva momente n-am nici cea mai mică idee ce să-i răspund. Toate emoțiile mele au fost Împrăștiate pe jos asemeni unei tăvi cu ceai și biscuiți, și nu știu deloc pe care dintre ele s-o ridic Întîi. — Cred că răspunsul la Întrebarea ta este nu, zic În cele din urmă. Nu sînt OK. Nu sînt deloc OK. — O. Pare sincer alarmat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469

Înfulecam sandvișuri preparate de Ravelstein cu mâini nervoase și tremurânde În acompaniamentul chiotelor de veselie. La sosirea băuturilor asistam la o demonstrație de extraordinară dibăcie, de parcă s‑ar fi oprit În mijlocul unui mers pe sârmă În timp ce balansa În mâini o tavă cu pahare umplute vârf. În clipele acelea nu te‑ai fi Încumetat să faci haz. Telefonul mobil se ivea tot timpul din buzunarul lui Abe. Nu‑mi pot aduce aminte ce apel aștepta În ziua aceea. Poate că una dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
dormea alături de mine, pe un pat pliant. Își petrecea adeseori nopțile printre rudele care Își vegheau, În sala de reanimare, fiii sau surorile aflate În criză. În timpul primelor zece zile, Rosamund nu s‑adus deloc acasă. Mânca resturile rămase pe tăvi. Refuza să meargă la bufet de teamă să nu mor În timp ce mănâncă. Surorile, când au Înțeles acest lucru, au Început s‑o hrănească. Toate acestea le‑am aflat mai târziu. În mod cert, nu eram conștient că lupt pentru viață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

TOȚI (Cu voci din sală.): Zeceee! (În acest moment toate ușile teatrului se deschid; lumini orbitoare se aprind pretutindeni; pe ușile teatrului, din spatele spectatorilor precum și prin deschiderile laterale pătrund fastuoase cortegii, purtători de cocarde tricolore; trompetiști, dansatori, lachei cu imense tăvi cu pahare de șampanie, arlechini, acrobați, muse, ROBESPIERRE, DANTON și MARAT, regele însuși agitând în mână Constituția, etc. etc. etc.; sunt aruncate în sală, de sus, confetti, serpentine și artificii, fanfara intonează Manseilleza și toți cântă, dansatorii își fac numărul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

e miezul nopții și afară se aude strigătul unui huhurez, în atelierul pictorului lumina e aceeași lumină egală, cenușie, care poate fi văzută la toate orele zilei și ale anului. Continuând să tacă, pictorul toarnă ceva gălbui în paharele din tavă. Noroc cu Aurora, care e în formă. ─ Măi băieți, zice ea. Hai noroc și să vă spun cum stă treaba. Și le spune. În timpul ăsta, ochiul rătăcit al lui Pascal stăruie asupra fiecărui amănunt al atelierului, accesibil în mod destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
fiindcă Aurora tocmai a spus un banc. Hai să vă arăt ceva, începe Aurora când prietenii au terminat de chicotit. Pascal se bucură. Pictorul rămâne indescifrabil. Profesoara scotocește în buzunarul vast al paltonului său vișiniu și pune pe masă, lângă tava cu pahare, un pachet de cărți de joc. Figurile reprezintă domni, doamne și domnișori din istoria României: cei patru regi sunt Mihai Viteazul (pică), Ștefan cel Mare (caro), Vlad Țepeș (cupă) și Iancu de Hunedoara (treflă). Aurora așează cărțile în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
la trei la Varga, se aude din cabinet o voce de femeie. Să le citească asistentul lui dacă nu e el. Da’ azi că sunt recoltate de trei zile. ─ Bine, tu, zice bărbatul în halat alb, purtând în brațe o tavă de plexiglas cu capac. Și când închide ușa după el, Beethoven dispare ca un spirit în tăcerea obiectivă de pe holul policlinicii. Despina Pădure a pierdut microbuzul care urma s-o ducă în comuna Tunari la o sursă. Acum n-are

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
repede mâna. ─ Nu așa de tare! ─ Oamenii! Eu am pene verzi! Pene verzi albastre! Și nu sunt peruș, nu peruș! Tangara mă cheamă! Tangara cu cap castaniu! Pascal își suge degetul sângerat. Gazda revine în sfârșit din bucătărie cu o tavă de argint pe care a așezat două păhărele, clondirul cu vișinată și un platou de cornulețe făcute în casă. Unele sunt mărunte cât degetul mic și delicat curbate precum secera lunii noi, altele, de o jumătate de palmă, se tolănesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]