2,089 matches
-
rugați să încaseze și să expedieze suma în fiecare lună la sediul redacției. Clopoțelul de Storojineț, tipărit la Cernăuți, a spus adevăruri fundamentale: „Presa a devenit școala mulțimii”, „Presa e sentinela neadormită care luptă cu înverșunare contra minciunii, răului și tiraniei pentru izbânda dreptății și a binelui”, iar dispariția ei „ar însemna o totală stagnare a vieții publice”, care s-ar asemăna cu întreruperea „dintrodată a căilor de comunicație, a firelor de telegraf și telefon etc.” * Concordia, săptămânal socio-politic, economic și
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
a proletariatului) fără vărsare de sînge. ...dictatura n-a fost nici măcar a proletariatului, ci asupra proletariatului, iar victimele n-au aparținut doar claselor dominante. De altminteri, una din trăsăturile ce diferențiază totalitarismul de orice altă formă de guvernămînt (fie ea tiranie sau dictatură) este tocmai persecutarea inocenților". Unul din aceștia poate fi și dramaturgul Ion Luca, despre care Nicolae Cârlan, în nota însoțitoare la materialele ce le publicăm, precizează: "Pentru personalitatea lui Ion Luca, documentele care urmează reprezintă o dramă atroce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prin textele lor, au de spus ceva, chiar în afara unui interes de conținut. O constatare de domeniul banalității, dar de continuă actualitate, se referă la lipsa receptării și pătrunderii poeziei moderne de către oamenii de cea mai bună-credință, o cauză fiind tirania spiritului logic, altfel spus, a spiritului aristotelic asupra acestora. Ne oferă, în acest curs, o estetică experimentală: "Ei bine, după o îndelungă citire de poeme, după o atentă observațiune a structurilor lirice, putem să ajungem la încheierea că există un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
va fi întotdeauna de partea acestora din urmă. Nu înțelege și nici nu împărtășește despărțirea lui Constantin Noica de ceea ce el consideră prestigiile înalte ale eticii, la fel distanțarea filosofului de Heidegger sau înstrăinarea de Kierkegaard, motivată de prea accentuata tiranie a "conceptului". Dar toate aceste inaderențe personale, nu-l vor împiedica a aprecia prezența extraordinară a filosofului Constantin Noica în cultura românească. Aflăm un portret pe măsura personajului, cînd ia notă de Jurnalul lui Camil Petrescu. Avem o mostră de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
astfel de poziționare te imunizează, nu poți fi supus presiunilor, nici ademenit, nu au ce-ți lua, nu au ce-ți oferi. Ultima soluție, a lui Winston Churchill și Vladimir Bukovski este, cum o rezumă monahul de la Rohia: În prezența tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dimpotrivă scoți din ele pofta nebună de a trăi și de a lupta". Premierul britanic, în 1939, îi declara Marthei Bibescu: "Va fi război. Praf și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
mioritizare și expandare a ideii blîndeții românului, a pasivității și disponibilității sale de a se supune vremilor, de a nu se fi opus înfiorătoarei agresiuni comuniste. În unul dintre episoadele consacrate celor care s-au împotrivit cu arma în mînă tiraniei (Băieții din munți), Octavian Paler vede în rezistența armată din munți, un capitol impresionant de demnitate românească, și sînt mîndru, ca român, că atîția români au fost în stare să pună libertatea deasupra vieții în plină teroare. În martie-aprilie 1944
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
vor fi uciși de trupele de Securitate. În testamentul lui Ioan Mogoș stă scris: Noi vom muri, la fel ca toți cei care azi luptă în munți, moartea noastră însă va rămîne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea". Cum remarca realizatoarea memorialului, nici astăzi documentele lor de luptă și de rezistență, de moarte nu au nici o valoare pentru nici un tribunal, pentru nici un președinte. Cît privește pe puținii supraviețuitori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de vii și care vor deveni, în memoria lor, academie și altar. Ni s-au reproșat, la un moment dat, lacrimile. Mulți români au avut inimile împietrite. N-au crezut în ideea de rezistență. Generalizată părea doar capitularea noastră în fața tiraniei. Poate că aceste lacrimi provocate de emoția amintirii erau regeneratoare... Nimic nu poate fi mai tămăduitor decît adevărul". Cartea Luciei Hossu Longin este una cutremurătoare, profund emoționantă, plină de adevărul crud al terorii în care am trăit și în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de fapt prima meserie pe care ne-o dăruiește Mama, orice mamă, deoarece ea ne Învață limba! -, care ne dăruise acel sentiment inconfundabil și tiranic al apartenenței, al pământului!? De ce am fugit? Simplu, mi se va răspunde, am fugit de tiranie! Din dorul de libertate! Dar, la Greci - ca să vorbim doar despre ei, ei sunt acel prim „cristal” În jurul căruia s-a format Europa creștină, Europa luminilor, și-apoi a noastră, cea numită cu un termen Încăpător modernă! -, orice alungare din
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
s-a format Europa creștină, Europa luminilor, și-apoi a noastră, cea numită cu un termen Încăpător modernă! -, orice alungare din Polys, din comunitatea natală, indiferent că era o formă a democrației - acea democrație a elitelor! - sau ceea ce numim azi tiranie, Sparta, se chema tot pedeapsă, dezavuare, declasare, confiscarea, chiar și simbolică, a acelor drepturi pe care cel care se naște Într-o comunitate Închegată și mândră, sigură de sine, le primește În secunda nașterii, dacă are părinți care-l revendică
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
epoci, sociale, militare și mai ales psihologice, când toate „lucrurile” se aflau la locul lor - chiar și conceptele. Exilul Însemna ceea ce era de fapt - o alungare! Da, acesta e adevărul gol, crud, aproape inavuabil: cu toții, cei care am fugit de tiranie, cu furie, dezgust sau amărăciune infinită, „parțial” sau definitiv, poate cu speranța re-Întoarcerii „odată”, Într-un viitor social care părea din ce În ce mai iluzoriu sau nu, am pierdut ceva; acel ceva de care noi, azi, În turbionul vieții „moderne, americanizate”, nici nu
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
perioada românească și, după cum o spune el Însuși, nici exilul. Ce aștepta el de la exil? Nu cumva ceea ce el Însuși nu putuse să facă În țară - de fapt, nimeni nu putea să o facă atunci, În condițiile atroce ale unei tiranii străine de neam și de ființa originară, nimeni nu ar fi fost În stare să o realizeze! Mircea Eliade, spirit ambigu, apăsat de geniul tinereții sale când, jucând pe mentorul generației sale - cum o aflăm de la Cioran, tânăr și obscur
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
zișilor „anti-comuniști”, adică acelora care după Revoluție și-au descoperit o fervoare luptătoare, politică, cu greu previzibilă „Înainte”. Politica, virusul ei - combinat, se’nțelege, și cu un oportunism sui generis! - a irupt și În lumea noastră literară. Dacă „Înainte”, sub tiranie, eram „Împreună”, strînși unii’ntr-alții precum blândele oi când peste staulul lor zboară duhoarea fiarei, acum, „după”, În libertate, cineva, un deget aspru, implacabil și răutăcios, a tăiat o falie, o crevasă, o ruptură de netrecut, s-ar părea, care
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Întâmplat acest lucru. Cu simplu titlu de informare pot să adaug, pentru a ne amuza puțin, că Nicolae Breban, cunoscutul romancier, aflat În disidență politică culturală de vreo două decenii, scos din manuale și din biblioteci de zbirii culturali ai tiraniei ceaușiste, publicat la Paris etc. etc., nu numai că nu a fost niciodată invitat al acestui „select” grup - G.D.S. -, dar numele lui nu a apărut decât o singură dată În această foaie, timp de vreo cincisprezece ani, iar atunci, cred
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sub argumentele estetice, ascunde, În fapt, nu atât o neputință, cât mai ales o grabă; o ne-stăpânire, o nerăbdare În fața capricioasei zeițe a Gloriei, un fel de a ratrapa „timpul pierdut”, anii irosiți și nedrepți ai ultimei decade a tiraniei În care, Într’adevăr, tinerii debutanți au avut un tratament injust, brutal și discriminatoriu - comparat cu cel de care „ne-am bucurat” noi, șaizeciștii; ei uitând Însă că noi Înșine, la Începuturile noastre, trăiam nu numai nesiguranța și demnitatea debutului
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
o gravă sărăcire a patrimoniului literar, după cum o vedem, În libertate! Când țările vecine nouă, geografic, dar și În istorie, se mândresc cu numele și operele unor artiști și scriitori care au creat și existat chiar și În condițiile unei tiranii penibile - și o fac nu numai cei din țările pe care le-am citat adesea, de la Nordul nostru, dar și Rușii! -, noi vrem să ne sărăcim patrimoniul spiritual cu o inconștiență și o brutalitate explicabile numai printr-o „barbarie a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
n tot locul, vânturile, valurile!Ă Pentru a reveni la Iliescu și la „sensul vieții” D-Sale, putem observa ușor că, asemănător și altor contemporani cunoscuți și pe care Îi stimăm, din politică sau literatură sau artă, D-Sa, sub tirania „colegului său de idei și de partid”, a făcut cu mult mai puține compromisuri decât apoi, când a avut realemnte putere și când, În două rânduri, timp de vreo unsprezece ani, a condus destinele României. Eu Însumi am colegi, de
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
cu toții abia Îndrăzneam să le visăm Înainte! Să fie oare aceasta o regulă blestemată a „omului fericit”, care, din ciudate pricini, decade sau se pierde atunci când, cum se spune, „ajunge la liman”, să fie oare constrângerile sociale, uneori chiar și tirania, mai propice celui care vrea să dea „un sens vieții sale”, să-și croiască adică un destin În afara și uneori potrivnic celui colectiv, comun?!... Oare cum Își privește acum acest om, Iliescu, de care ne ocupăm aici din interese pur
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
antici și de la Plutarc, destinele „oamenilor mari” au fost exemple și modele majore de educație și interpretare a istoriei! -, această categorie a posibilității a jucat un rol enorm În viața noastră, aproape a tuturor, În acea jumătate de secol de tiranie socială. Mai evidentă a fost, poate, În existența noastră, a creatorilor de orice fel, cei care „am Îndrăznit” să creăm valoare chiar și În vremuri potrivnice, nu numai luptând cu chingile opresive, brutale, ale puterii, dar uneori reușind să le
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
trei milenii de când avem istorie scrisă! Nu, eu nu sunt de aceeași părere, și, când ne vom depărta puțin În timp de vremea pe care am trăit-o și spiritele se vor calma cât de cât, vom constata, observând excepționalitatea tiraniei comuniste În nemaipomenita ei brutalitate și arbitrariu - mai ales În perioada dejist-stalinistă când s-a Încercat și s-a reușit În mare măsură distrugerea nu numai a elitei țărănești, financiare, politice și culturale, dar și a tradiției și a reflexelor
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
a reușit În mare măsură distrugerea nu numai a elitei țărănești, financiare, politice și culturale, dar și a tradiției și a reflexelor de judecată și de acțiune a păturilor largi! -, că putem compara ceea ce am trăit cu una din acele tiranii din evul nostru mediu târziu; cu aceleași injoncțiuni ale vreunei „mari Porți streine” - rusești, austriaco-maghiare sau turcești! - și aproape cu aceiași Domni, cu camarilele lor nesătule și cinice, ce-și cumpărau titlurile lor de putere și proprietate mai ales prin
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În pistolarul care te păzește și pe care-l schimbi În fiecare oră... poate doar În „soție”, căreia Îi dai „cheile Împărăției” și care va desăvârși iute și iremediabil căderea ta. Dar să nu ne păcălim, tiranii comuniști nu erau tiranii „obișnuiți” cunoscuți nouă din manualele de istorie și cum răsar ei pe ici-pe colo prin țările lumii a treia, avizi doar de putere! Nu, tiranii care i-au succedat lui Lenin au vrut nu numai puterea, dar și „credința”, pe
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
umilite, grav decimate de cârmuirea comunistă, poate deveni o armă de temut à la longue, dacă are În vedere, tocmai, categoria primă, a tinerilor, poeților și a celor „lipsiți de simțul realității” - Posibilul; cei care nu cred În justețea și tirania probabilului, oricât acesta, cum o spuneam, era susținut de argumentele tari și ultime ale „realității”. Deoarece realitatea - unei epoci, a unui mod de a fi - poate fi Învinsă numai din reduta sau, dacă vreți, din șanțurile posibilului, acolo unde unii
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
mare cultură și civilizație, unde aveam un editor de marcă - la un an de când eram definitiv În România mi-a apărut romanul Don Juan la Flammarion, al treilea la „aceeași casă!” -, de ce, În definitiv, mă tot Întorceam În țară, sub tiranie, enervând enorm forurile politice și securistice, dar și pe unii vechi membri ai emigrației culturale franceze, În frunte cu dna Monica Lovinescu și chiar cu dl Ionesco, care hotărâseră că devenisem un element „dubios”, mai știi, „agent de influență!”, deoarece
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
șoc” (În felul abrupt În care apăruse, prinzându-ne total nepregătițiă, dar, În acești 16 ani câți au trecut de atunci, din decembrie ’89, am avut suficient timp - mai ales „timp psihologic!” - pentru a constata, pentru a „Învăța” că atât tirania, cât și libertatea sunt două forme de organizare umană la care organismul uman, social, trebuie să facă eforturi mari și susținute pentru a se adapta. Nu, omul - și nici măcar „omul european” - nu a fost Întotdeauna liber; ba, dacă privim „adânc
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]