7,958 matches
-
decât cel biologic. Ține minte, Cal. Sexul e biologic. Genul e cultural. Indienii Navajo Înțeleg asta. Dacă o persoană vrea să-și schimbe genul, este lăsată să o facă. Și ei nu denigrează acea persoană. O cinstesc. Berdachii sunt șamanii tribului. Sunt vindecătorii, marii țesători, artiștii. Nu eram eu singurul! Ascultând-o pe Zora, acesta a fost lucrul care m-a atins cel mai tare. Mi-am dat seama imediat că trebuia să rămân o vreme În San Francisco. Soarta sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
despre sindromul Kleinfelter, În care un cromozom X suplimentar formează un individ Înalt, eunucoid și cu un temperament neplăcut. Mă interesa mai mult materialul istoric decât cel medical. Prin manuscrisul Zorei m-am familiarizat cu hijras din India, cu kwoluaatmwolii triburilor Sambia din Papua-Noua Guinee și cu guevedoche din Republica Dominicană. Karl Heinrich Ulrichs, care scria În Germania În 1860, vorbea de das dritte Geschlecht, al treilea gen. Spunea despre el că este uranist și credea că are un suflet de femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
era pustiu. Dar Milton se Înșela și acum. În unele locuri răsărea porumbul și iarba Începea să-și revină și ea. Dedesubt, pământul arăta ca o fermă. ― Am putea să-l dăm Înapoi indienilor, se gândi Milton. Poate-l vrea tribul Potowatomy. Ar putea să facă un cazino. Cerul se făcuse roz bombon și orașul devenise din nou câmpie. Dar Începuse să mai clipească un beculeț roșu. Nu cel de pe clădirea Penobscot; unul dinăuntrul mașinii. Era unul din indicatoarele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
asemenea ca tastrofă este puțin probabilă. Nu mai există regi suficient de puter nici încât să dorească să se extindă pe socoteala Romei. Doar nordul mai prezintă probleme. Expansiunea înspre Elba și Dunăre necesită o prezență militară susținută. Din fericire, triburile de acolo sunt total dezbinate. Vede că bătrânul împărat își plimbă degetul pe birou ca și cum ar urmări o hartă. — Unde să duc armata? se jeluie. Îl iscodește din ochi. — Aici sau acolo? Secretarul tace prudent. Principele horcăie gutural. — În fiecare
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
s-ar fi numit tot Amata. Era din Alba Longua. De acolo le-a adus Numa la Roma pe virginele vestale. Mai întâi n-au fost decât patru. După care, pentru a se pune capăt certurilor dintre cele trei mari triburi admise în Căminul Statului - Ramnes, Tities și Luceres - au mai adăugat încă două. Astăzi s-a pierdut semnificația numărului, dar șase vor rămâne până la sfârșitul veacurilor. Mângâie mâna grăsuță a Asiniei, drept recompensă pentru buna ei purtare. O să le pună
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
câțiva pași întreabă: — Da’ de ce avem și sulițe? — Fiind locul unde se adună colegiile preoțești, trebuie să existe și un sanctuar al zeului Marte, tatăl lui Romulus. O să-i spună altă dată că unde se înalță astăzi fostul palat regal, tribul Ramnes de pe Palatin își serba odinioară vechiul cult. Important e însă să înțeleagă în primul rând că de ceea ce se întâmplă în casa lor depinde soarta și salvarea întregului popor. Un urlet ca un vaiet prelung ajunge până la ea. E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
locuință. Să le dea și bani de întreținere pe deasupra. Altminteri ar ști că e mai comod să-i lase să locuiască în continuare sub acoperișul său. Îi face rost fiecăruia de câte un bon alimentar sau îl înscrie într-un trib pentru a-și primi rația de grâu. Și cu asta basta. A scăpat de griji. Așteaptă un timp ca cei trei să se îndepărteze îndeajuns și o apucă pe același drum. N-are chef de întâlniri. Nici timp. Se întâlnește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Ce-i? face Rufus morocănos. O ia înainte. Tocmai asta sărbătoresc astăzi. Încheierea Marii Rebeliuni. Su punerea lui Bato, șeful daesitiaților, de unde a pornit răzmerița acum trei ani. Oftează. Așa o criză n-a mai văzut imperiul. Pentru prima oară triburile din Dalmația și Pannonia s-au unit împotriva Romei. Iar dacii și sarmații abia așteptau să prade malul sudic al Dunării. De s-ar fi întâmplat o grozăvie, Roma n-ar fi putut face nimic întru apărarea ei! Căci slăbiciunea
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ne ademeniți să venim la Roma. Pufnește înciudat. Și pe mine m-ați prostit. Ca pe atâția alții pe care îi alegeți dintre cei mai buni călăreți și cei mai destoinici războinici. Acum, că aveți nevoie de noi, ne ziceți triburi aliate, nu ne mai numiți dușmani. Ne luați de la casele noastre la 17 ani și ne dați un șut în fund când împlinim 47, căci nu vă mai suntem de folos după ce ajungem roși de răni, boli și reumatism în urma
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai degrabă. Dar au stele în jurul capetelor. Dioscurii deci. Stau așezați, cu lancea în mână și un câine între ei. Vigilența întruchipată. Oftează și îi învăluie pe cei prezenți cu o privire compătimitoare. Care e deosebirea între stăpânii lumii și triburile barbare în curul gol care venerează idoli ciopliți? Nici una. Se fu rișează de-a-ndăratelea, încercând să iasă din înghesuială. S-a simțit obligat să accepte rugămintea de a participa la rugăciunea de dimineață. Numai că la un asemenea spectacol nu poate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Provenței de astăzi; romanii îi spuneau simplu Pro vin cia, nume ce s-a păstrat în denumirea modernă a regiunii, Provence Nimfa lui Numa - Egeria, zeița apelor, sfetnica lui Numa Pompilius Noviodunnum (Nevers) - în timpul răscoalei lui Vercingetorix (52 î.Hr.) unele triburi galice aliate l-au trădat pe Cezar și au trecut de partea răsculaților, distrugând cartierul general al armatei romane de la Novio dunnum Numa Pompilius - al doilea dintre regii legendari ai Romei, sec. al VI-lea î.Hr., căruia tradiția îi atribuie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
spaniolilor. Ar trebui să ajungem în Mexico peste șapte zile. Din pricina semnalelor de fum indiene pe care le-am zărit în munții ce se înșirau de-a lungul drumului, am petrecut noaptea în satul Iguala. Acești indieni fac parte din triburi sălbatice care nu-l cunosc pe Dumnezeu și ne urăsc pe noi, spaniolii. Ca să ne ținem departe de orice pericole, n-am mai trecut prin Taxco și o săptămână mai târziu am intrat în Mexico după o ploaie năprasnică. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu putem să le dăm solilor gărzi care să-i însoțească. Era prima oară când auzeam de așa ceva. Pentru a traversa Oceanul Atlantic până în Spania, trebuia mai întâi să ajungem în portul Veracruz. Aflam pentru prima dată că în împrejurimile Veracruzului triburile indiene pârjoleau satele, nimiceau conacele seniorilor și vărsau până și sângele fețelor bisericești. Fără să înțeleagă o boabă, Tanaka zise: — Noi nu putem să rămânem aici un an de zile. Sfatul Bătrânilor ne-a poruncit să ne întoarcem până la iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nu este la fel de ascuțit la minte precum Matsuki. Tocmai de aceea, chiar dacă-l văd pe Tanaka răstindu-se la Matsuki, încerc să-l domolesc. Însă altceva mă îngrijorează pe mine. E vorba de răzmerițele stârnite pe drumul către Veracruz de tribul Huaxteca. Guvernatorul spune că nu ne poate da gărzi. Răzmerițele au apărut din pricina greșelilor făcute de neghiobii de moșieri din Spania. La început, regele le-a îngăduit seniorilor spanioli care au venit în Nueva España drept coloniști să fie stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
istovitoare, ca și cum ar fi fost stăpânii lor, și răpindu-le până și puținul pământ pe care aceștia îl mai aveau. Ordinul nostru s-a împotrivit mereu acestor moșieri și răzmerițele de acum au apărut tot din pricina samavolniciei lor. Cei din tribul Huaxteca erau înainte liniștiți și n-aveau alte arme în afară de pietre, însă acum am auzit că au până și puști. Neghiobi ca acești moșieri se găsesc în orice ținut cucerit. Stăpânii de aici n-au avut înțelepciunea de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de lut numite talavera, șaluri lungi numite sarapes, sau pălării cu boruri largi, sombreros. Printre mărfuri treceau turme de capre de munte sunând-și tălăngile. Indienii nu se arătau deloc uimiți de japonezi, socotind, probabil, că făceau parte din cine știe ce trib de la munte. Sufletul samuraiului era cuprins de un dor sfâșietor după valea sa. Se gândea la soția și la copiii săi și la ce făceau ei în clipa aceea. Dorul era pricinuit poate de faptul că sosise în sfârșit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Nishi îi dezvălui neștiutor ținta lor către coasta de răsărit: La Veracruz. Ni s-a spus că de acolo o să ne îmbarcăm din nou pe vas. — Veracruz, omul să arătă uimit. E primejdios! Primejdios... — Nu știți că prin părțile acelea tribul Huaxteca pârjolește satele spaniolilor, dă foc la case și stârnește răzmerițe? Să fie vorba despre o răscoală? Așa o asuprire... nici măcar indienii cei supuși n-au mai putut suporta. Velasco nu le spusese nimic. Era prima oară când auzeau despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
la chipul năucit al lui Nishi și îl apucă strâns de mâna asudată. Chiar și după ce plecaseră din Mexico, Velasco de pe calul său le vorbise mereu plin de încredere ca întotdeauna și le arătase zâmbetul lui trufaș. Adevărat? — Toată lumea știe. Tribul Huaxteca folosește puști și praf de pușcă. Mai gândiți-vă înainte să mergeți până la Veracruz. Trebuie să mergem. Ca să se îmbărbăteze, samuraiul repetă apăsat: Trebuie să mergem. Ciudat, dar nu voia deloc să se întoarcă în Mexico. În adâncul inimii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
mulțumirea față de primar doar de dragul aparențelor: Solii sunt istoviți. Vă sunt recunoscători pentru bunătatea dumneavoastră. Neliniștit, primarul îl trase pe Velasco la o parte: Padre, mâine plecați? Așa avem de gând. Știți că drumul până la Veracruz e primejdios? — Cei din tribul Huaxteca sunt învrăjbiți împotriva voastră, a moșierilor spanioli, îl privi Velasco batjocoritor. Dar nu vor avea nici un pic de ură față de acești soli dintr-o insulă care vouă vi se pare atât de mică și îndepărtată. Când s-au întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
uscau asemeni unor petale de trandafiri, se întoarse înspre japonezi și zise: N-aveți de ce vă teme. Sunt moșierul și supușii lui veniți în întâmpinarea noastră. Îl întrebă pe moșier despre ce se întâmplase. Au ajuns până aici, cei din tribul Huaxteca? — Nu, padre, clătină din cap moșierul. Auzind de răzmerițele lor, indienii dimprejur zbuciumă și ei încoace și-n colo și ard hambare. Au dat foc la ogoare, iar acum se ascund prin apropiere. Noi trebuie să mergem până la Veracruz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
nopții începu să cadă o ploaie deasă. Am ajuns la Veracruz în anotimpul vântului și am primit găzduire la mănăstirea franciscană de aici. Nu mă pot abține să nu mă gândesc că am reușit să scăpăm cum-necum teferi din atacul tribului Huaxteca de care ne temeam atâta, pentru că Domnul ne-a apărat de dragul muncii de creștinare din Japonia pe care eu mă străduiesc din răsputeri s-o duc la bun sfârșit. Și asta pentru că Domnul mi-a întins mâna, scăpându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
că totul era deja pierdut. În ziua în care am plecat din Córdoba, în apropierea uneia dintre moșii, am dat ultima binecuvântare și m-am rugat pentru odihna sufletului unui tânăr dijmaș indian care se dăduse de partea celor din tribul Huaxteca și se ridicase la răzmeriță împreună cu ei. Tânărul indian avea o rană adâncă făcută de gloanțele trase de moșierii spanioli. Și-a dat ultima suflare într-o vizuină din crângul de bananieri, iar eu l-am ținut de mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
dijmașii indieni care au văzut ce făcusem pentru răposat, ne-au însoțit, în semn de mulțumire, până în apropiere de Veracruz. Ne-au fost aliații cei mai puternici și într-adevăr, numai cu ajutorul lor, am scăpat dintr-un atac primejdios al tribului Huaxteca. A doua zi urma să ajungem la Veracruz. Făcusem un ocol destul de mare ca să nu trecem prin moșiile care erau țintele atacurilor. Ca de obicei, soarele dogorea cu putere și eram sleiți de oboseală cu toții, și oameni, și cai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
atât de tihnită, încât simțeam o neliniște nelămurită. Deodată, o umbră neagră zvâcni pe unul din dealurile dimprejur. La început, am crezut că e o pasăre. Dar nu era pasăre. Pe vârful unei stânci se iviră vreo zece indieni din tribul Huaxteca. Aveau părul împletit și țineau în mâini niște plase. Ne văzuseră de departe și ne așteptaseră pitiți în spatele stâncilor. Când ne-am apropiat, au început să arunce peste noi plasele pline cu pietre. Auzisem și eu că indienii aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
se ascundă în umbra cactușilor. Unul mai puțin iute de picior se prăbuși la pământ. Era unul dintre însoțitorii lui Tanaka. Acesta alergă de sub cactusul unde se ascunsese ca să-l salveze. În lumina soarelui, am văzut un bărbat înalt din tribul Huaxteca cum își pregătea plasa ochindu-l pe Tanaka și pe însoțitorul său. Îi vedeam limpede și nasul cârn, și dinții albi, și părul împletit care îi cădea pe umeri. Am văzut și cum a zburat înspre cei doi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]