15,306 matches
-
confecționeze singur jucăriile, acele mici flecuștețe de care noi toți avem nevoie. Important e să găsești ceea ce nu poți vedea ori se vede prea puțin, nu ceea ce este la vedere. Pentru ca să blochezi calea uitării, deschide larg artera pururei reîntoarceri. Amintirile triste lasă urme adânci, de neșters, în vreme ce clipele de fericire trec adesea în uitare. Făurește-ți visele la început de drum ca să ai ce culege la sfârșit. Zadarnică-i suferința, dacă „obiectul adorației” nu cunoaște, nici înțelege „prețul dragostei”. Mama este
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
Călătorind la pas prin lumea largă vei trăi nu puține clipe de fericire ca-ntr-un vis cu ochii deschiși. Dacă însă vei visa doar la cele mai năstrușnice călătorii, când te vei trezi din vis vei fi un om trist și îngrozitor de obosit... Înțelegând întru adevăr litera cărții, te vei putea numi un om aproape liber, dacă nu chiar deplin liber! Cu dorul nu-i prudent să te joci ori să-l iei în ușor! Mai bine ocolește-l! Sus
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
descoperi de unde venim și încotro ne îndreptăm. Punerea lucrurilor în ordine, vorbește de voința noastră de a gândi corect spre a face să rodească pacea în suflet, pace mult râvnită într-o viață de om atât de trecătoare. Când sunteți triști, de valurile vieții, întoarceți-vă puțin la visele copilăriei să vedeți ce-ați realizat din ele și dacă v-a mai rămas ceva de împlinit... Mai iute ca fulgerul este viteza gândului. O luptă-i viața, deci te luptă a
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
uneori lasă „urme” de neșters, altele aproape care se șterg ușor... „Urmele” acestea pot aduce bucurie, când scrisul e cu miez, alteori întristare, cum e lumea, vorba poetului, care lume de mii de ani în care e și veselă și tristă! Cartea bună (că sunt și cărți proaste!) este sursă de lumină ce prinde ființă în mintea cititorului care știe să citească!. Despre semeni de-ai noștri, mai haini de felul lor, se spune că au „inimă de câine”. Despre câini
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
într-o viață de om! Nu uita: necazurile te pândesc la orice colț de viață! Să evităm, pe cât cu putință, în drumurile noastre, „curbele periculoase”... Bucură-te cât ești tânăr, că vine ea, și bătrânețea, cu bucuriile ei ceva mai triste! Războaiele fac să crească în oameni dorința de a trăi, de a fi fericiți, de a exista! Mai bine, totuși, fără războaie! Poți suna în goarnă cât de tare, cel care face pe surdul tot n-o va auzi... Viața
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
e datul sorții... Publicitatea s-a născut din dorința de mai bine a omului! Însă nu doar reclama e sufletul comerțului, ci și comerțul trebuie apreciat ca sufletul reclamei! Când copiii sunt veseli să le spunem o poveste. Când sunt triști să ne găsim timp, noi, cei mai mari, pentru a asculta poveștile lor...! Când întâmplarea te-a adus în fruntea celor din preajma ta, lasă-i pe alții să te laude! Între surâsul primei iubiri și șoaptele întâiului amor e o
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
revoluția limbii castelane, scrise cât mai ușor și lizibil posibil, dacă nu o face mai pur, fără amestecuri de voci, este pentru că nu poate. În fond trebuie să recunoaștem că nu are simțul limbii, efect fără îndoială al insuficientului și tristului său simț estetic. S-ar zice că el consideră limba ca fiind un simplu instrument fără vreo valoare în sine decât aceea a utilității și că, la fel ca personajul romanului său, ratează expresia algebrică. Se vede preocuparea sa de
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
clar, Avito, întreaga iremediabila vulgaritate a femeii tale... Arta poate mult, dar trebuie să o ajute Natura... Poate, ca un neîndemânatic impulsiv, am sacrificat pe fiul meu dragostei în loc să fi sacrificat dragostea în favoarea fiului meu... Umanitatea va trăi scufundată în trista stare actuală, în timp ce noi cădem prin dragoste, pentru că dragostea și rațiunea se exclud... Tată și maestru nu poate să fie; nimeni nu poate să fie maestrul fiilor săi, nimeni nu poate fi tatăl discipolilor săi; maeștrii trebuie să fie celibatari
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
am ideile mele... Și săraca Marina privește la Forma sa, care are ideile sale, strângând la piept micuța, săraca fată, care va fi la sfârșit femeie, sărăcuța! Se lasă, se lasă numai pentru ea, îi lasă floarea visului ei, surâsul trist făcut carne. E o minune de fată când un vis îi par buzele sale sugând la invizibilul piept. Îi vin atunci mamei, care o contemplă ca pe un sprijin, dorinți fierbinți de săruturi date acestei flori a visurilor sale; dar
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
săruturile sale sunt pentru a-i șterge lacrimile, în timp ce don Avito își încruntă sprâncenele, sunt săruturi ale protestului inconștient, sunt săruturi cu care bărbile pedagogului își răsplătește fata, umplând-o de microbi, în timp ce dintr-un colț privește chiorâș Apolodorin, cu triștii săi ochi de geniu avortat. Această fată, aceste plânsete, aceste săruturi... of, feminismul! Și timpul trece și fata începe deja să prindă instrumentul, un barometru, primul pe care îl întâlnește, și îl acoperă cu babețica și îl leagănă la piept
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
mânecii, gura. Când don Avito ajunge acasă, o găsește pe a sa anti-supra-bărbat sărutând-o pe gât pe Rosita care se agită, râzând în hohote; se oprește din gâdilitura de dezmierdare, în timp ce Apolodorin, dintr-un colț, contemplă cu ochii săi triști de geniu. În acest timp, doña Edelmira intră în biroul soțului său. Hai să vedem, Fulgencio, ce dracu fac cei doi închiși în orele pierdute discutând prostii... Prostii, femeie? Și ce altceva decât prostii pot vorbi doi bărbați singuri care
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
sfârșitul cărților însemnări, hârtii, desene și rămâne perplex. Iar Marina este mamă, săraca, Materia somnoroasă, cea care între somnuri, zice: Asta e, băiatul e îndrăgostit! Îndrăgostit? Fiul meu îndrăgostit? Nu spune nesăbuințe! Nu poate fi... Și cum săraca mamă surâde tristă și liniștită, tatăl adaugă: Știi ceva? Eu, nu. Atunci? Bine, se vede limpede! Ce altceva vrei să fie? O să vezi tu... în somnolență! Iată o sminteală! Să îndrăznească să se îndrăgosteacsă la vârsta lui? Că abia este la puber....! Și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
dragoste pătrunzătoare, accese care îi relevă în orice loc amoroasa imagine, răscolindu-i viața. Da, trebuie să trăiești, trebuie să trăiești și ceilalți sunt șmecheri" îi spune tatăl vieții. Deja are Apolodoro cu ce să facă tainicile sale escapade în trista grădină a desfătării. I se deschide o lume. E necesar să te pătrunzi bine cu importanța legii eredității, îi spune don Avito. Da, tată, am studiat-o. Dar în profunzime. Ce lume, Sfântă Fecioară, ce lume! suspină Materia. Spionează Apolodoro
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
dumneata vrei, domnișorule? Eh? Deja supa e pe masă. Dar ce sănătate, Petra, ce sănătate. Dacă sănătatea se ia... Vino aici. Dar slujnica dispare. * Don Avito s-a întors la fata sa, la Rosa, meteorizată, care își duce, dulce și trist, viața fără vlagă, în liniște și anemie, în ciuda tuturor meteoriților. Și începe tatăl să lupte cu un temperament rebel ca să-l schimbe, printr-un procedeu științific, pentru că știința... of, știința! Dar cu toată știința, fata decade în galop întins și
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
lăsat neobservat doliul servitoarei și excesele ei de durere și aceasta, dezvăluindu-le certe indicii care dormitau în amintirile lor și, dându-le viață prin asocierea lor în contextul acestei stranii dureri a sărmanei Petrilla, le-a făcut să licărească trista și dureroasa realitate pe care un așa doliu o incumbă. Și vine o zi în care don Avito o cheamă, o interoghează pe servitoare, și vine păcătoasa confesiune și sărmana fată se inundă de plâns iar sărmanul bărbat, simțindu-se
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
i timp proiec?ie liric? a universului s?u interior. Ipostazele lirice ale astrului nocturn sunt, În poezia eminescian?, multiple: blând?? ?i suav?, e divinitatea protectoare a iubirii; alteori „sfânt?? ?i clar?", ca o icoan? a cerului, prive?te cu triste?e ?i luciditate spre ??mânt; Întotdeauna Ins? uime?te prin frumuse? ea reflexelor ro?iatice sau argintii de lumin?. Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Întotdeauna Ins? uime?te prin frumuse? ea reflexelor ro?iatice sau argintii de lumin?. Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
frumuse? ea reflexelor ro?iatice sau argintii de lumin?. Poetul contrapune Ins? acestei „poetici a gra? iosului" ce configureaz? asemenea „spa?îi de securitate", „un lirism existen?ial" (E. Simion), În care dorul, singur?tatea, triste?ea, melancolia, nep?sarea trist? sunt trepte metafizice ale acelui sentiment tragic al existen?ei umane" . Din aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu dramele, iluziile ?i dezam?girile ei. Peisajul că stare a sufletului A
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
-Despre art???i poezie) Spa?iul poetic eminescian uime?te prin frumuse? ea lui unic?, fie c? eman? starea de armonie originar? a universului, fie c? sugereaz?, dimpotriv?, moartea, sfâr?ițul, pustietatea ?i odat? cu acestea sentimentul unei sfâ?ietoare triste? i metafizice pe care cel pornit pe drumul cunoa? terii o resimte pe m?sur? ce descoper? c? aceast? lume, nu numai c? nu poate fi supus? Întru totul ra?iunii umane, ci, dimpotriv?, cu fiecare mister dezv?luit, con
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
exprim? În versurile „Melancoliei"; „altoit?" de propria fiin?? a poetului, Întreaga lume I?i retr?ie?te existen?a În lacrimile acestuia, ca Într-o ap? primordial? (a c?rei imagine se reg?se?te În sugestia „picurilor de ploaie"): „ Triste?i nedeslu?ite-mi vin, dar toat? durerea, ce-o simt, n-o simt În mine, În inim?, În piept, ci-n picurii de ploaie care curg. ?i altoit? de fiin?a mea, imensă lume cu toamnă ?i cu seară
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sugera ?i sentimentul sfâr?ițului, al ??celii, al obscurit??îi, al spaimei În fă?a razelor ce se identific? de data aceasta cu Întunericul: „ ?i luna murii lungi albe?te Cu umbr? Împle orice col?", sau acea inefabil? stare de triste?e În fă?a pierderii sensului lumii, a c?derii Într un univers al destr???riinumit? de poet „melancolie". În crea?ia eminescian?, aceasta reprezint? mai mult decât un sentiment, e un concept, de o natur? mult mai subtil?, n
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Dac? odinioar? „credin? a" cea care „zugr?ve?te icoanele-n biserici" Îmb?ls?mă sufletul poetului cu ale sale „pove? ți feerice" (simbol al vârstei edenice), acum, cănd „ale vie?îi valuri" i-au mai l?sat „abia contururi triste ?i umbre" pe inima-i „pustie", tabloul lumii este, ca Într-un peisaj expresionist, golit de via??, Înv?luit de „promoroac?": „ Bogat? În Întinderi st? lumea n promoroac?, Ce sate ?i câmpie c-un luciu v?l Îmbrac?; ??zduhul scânteiaz
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
peisajului descris). Staticul tablou semnificând viziunea eminescian? a mor?îi că regresie În r?ceal???i imobilitate este dominat, În plan terestru, de ruinele bisericii (surprinse de asemenea Într-o ipostaz? static?), sinistru monument În piatr? al „str?inelor dureri", triste?i ?i deziluzii: „Biserica-n ruin? St? cuvioas?, trist?, pustie ?i b?trân?, ?i prin ferestre sparte, prin u?i ?iuie vântulSe pare c? vr?je? te ?i c?-i auzi cuvântul??untrul ei pe stâlpii i, p?re?i
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
Biserica-n ruin? St? cuvioas?, trist?, pustie ?i b?trân?, ?i prin ferestre sparte, prin u?i ?iuie vântulSe pare c? vr?je? te ?i c?-i auzi cuvântul??untrul ei pe stâlpii i, p?re?i, iconostas, Abia conture triste ?i umbre-au mai r?mas ". „Cuvioas?", „trist?", „pustie" ?i „b?trân?" st?? ?i fiin?a poetului Între ruinele lumii. „Cuvioas?", „trist?", „pustie" ?i „b?trân?" se stinge ?i pânză argintie a luminii În mormântul cerului. „Biserica-n ruin?" devine
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
b?trân?, ?i prin ferestre sparte, prin u?i ?iuie vântulSe pare c? vr?je? te ?i c?-i auzi cuvântul??untrul ei pe stâlpii i, p?re?i, iconostas, Abia conture triste ?i umbre-au mai r?mas ". „Cuvioas?", „trist?", „pustie" ?i „b?trân?" st?? ?i fiin?a poetului Între ruinele lumii. „Cuvioas?", „trist?", „pustie" ?i „b?trân?" se stinge ?i pânză argintie a luminii În mormântul cerului. „Biserica-n ruin?" devine astfel „nucleu al unei metafore spa?iale" : centrul
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]