1,997 matches
-
de lemn; măgura acoperită de tei, cu bisericuța trandafirie și cu mausoleul de marmură În care se odihneau morții mamei; drumul prăfuit care ducea În sat; fâșia de iarbă verde deschis, cu petice pleșuve de sol nisipos, dintre drum și tufele de liliac din spatele cărora se ițeau, Înșiruite alandala, izbe de lemn acoperite cu mușchi; noua clădire din piatră a școlii, lângă cea veche din lemn; și În timp ce treceam În viteză cu mașina, cățelușul negru cu dinți foarte albi care a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
afară cu barin. Tata Își dădea repede la o parte șervetul de pe genunchi și o ruga pe mama să-l scuze. Una din ferestrele dinspre apus ale sufrageriei dădea spre o porțiune a aleii de lângă intrarea principală. Se vedeau vârfurile tufelor de caprifoi din fața verandei. Din direcția aceea ajungea la urechile noastre zumzetul glasurilor de țărani, invizibili pentru noi, dându-i politicoși binețe tatei, și el invizibil pentru noi. Parlamentările ulterioare, duse pe un ton obișnuit, nu se auzeau, Întrucât ferestrele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
dintr-o găleată verde, de către Dmitri, cel mai scund și mai bătrân grădinar al nostru, un pitic blajin, cu cizme negre și rubașcă roșie, care se retrăgea Încet, Încovoiat de spate, În timp ce trasa linia cu pensula. Un gard viu din tufe de mazăre siberiană („acacia galbenă“ din nordul Rusiei), cu o deschidere În mijloc, care corespundea cu paravanul terenului, se desfășura paralel cu gardul de sârmă și ducea spre o cărare numită tropinka Sfinksov („cărarea Sphingidelor“), din cauza fluturilor care vizitau În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unei codițe cu puncte Întunecate. Și mai era printre ele câte o omidă micuță șerpuindu-și trupul și măsurând cum ar face un copil cu degetul mare și arătătorul, marginea mesei, ridicându-se din loc În loc pentru a căuta zadarnic tufa din care fusese dislocată. 4 Nu numai că mama nu vizita niciodată bucătăria și aripa servitorilor, dar ele erau atât de departe de preocupările ei, de parcă ar fi fost Încăperile corespunzătoare dintr-un hotel. Tata n-avea nici el vreo
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cotești spre nord, În câmp deschis, spre moșia noastră, Vira, și spre cele două parcuri ale ei, aflate de ambele părți ale drumului, sau să continui spre est, coborând un deal abrupt și trecând pe lângă un vechi cimitir Înecat În tufe de zmeură și de plante cu ciorchini și să traversezi podul spre casa cu coloane albe a unchiului, ce se Înălța singuratică pe deal. Moșia Rojestveno, Împreună cu un sat mare purtând același nume, Întinderi vaste de pământ și un conac
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
căminului“ (pe care nu-l văzusem din septembrie 1903), trasam cu degetul arătător pe pernă drumul de trăsuri care urca spre casa noastră din Vira, treptele de piatră În dreapta, speteaza sculptată a unei bănci În stânga, aleea de stejari tineri din spatele tufelor de caprifoi și o potcoavă recent lepădată, un obiect de colecție (mult mai mare și mai strălucitoare decât cele ruginite pe care le găseam pe țărmul mării), sclipind În praful roșiatic al aleii. Amintirea acelei amintiri este cu șaizeci de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
spre mine, un vulnerabil băiețel de unsprezece ani, și rostise cu renumita lui gravitate: „Desigur, poți veni cu noi, dar nu cumva să vânezi fluturi, copile. Ne-ar tulbura ritmul plimbării“. Pe o cărare de pe faleza Mării Negre, În Crimeea, printre tufe cu flori ca de ceară, În martie 1918, o santinelă bolșevică cu picioare crăcănate a Încercat să mă aresteze sub pretextul că făceam semnale (cu plasa de fluturi, pretindea el) unui vas de război britanic. În vara anului 1929, ori de câte ori
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acolo câțiva fluturi - iubitori de soare, viu colorați, ce navigau din floare În floare ca niște muște vopsite sau ca niște masculi suferinzi de insomnie În căutarea unor femele ascunse, ca de pildă Oak Eggar-ul ruginiu care se poticnea printre tufe. Am observat (acesta este unul din misterele majore ale copilăriei mele) o aripă moale, verde-pal, prinsă Într-o pânză de păianjen (pe atunci știam deja ce era: o parte dintr-un Large Emerald). O uluitoare larvă de Goat Moth, ostentativ
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
picioare și pe bălegarul de vacă prin care mi-am târât tălpile, s-a ridicat deodată În văzduh ca un norișor de paiete, așezându-se din nou, de Îndată ce am dispărut. După ce mi-am croit drum prin pâlcuri de pini și tufe de arin negru, am ajuns la mlaștină. Din clipa În care auzul meu a perceput zumzetul dipterelor din jur, țipătul gutural al unei becațe deasupra capului, clipocitul mlaștinii sub picior, mi-am dat seama că voi găsi aici fluturi arctici
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sub picior, mi-am dat seama că voi găsi aici fluturi arctici cu totul speciali, ale căror imagini sau, și mai bine, descrieri ilustrate, le-am venerat timp de câteva sezoane. În clipa următoare mă aflam printre ei. Pe deasupra micilor tufe de afini de mlaștină cu fructe de un albastru Întunecat, ca de vis, pe deasupra ochiului maroniu de apă stătută, pe deasupra mușchiului și a mocirlei, pe deasupra florilor cu spini ale parfumatei orhidee de mlaștină (acea nocinaia fialka a poeților ruși), un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urca În ziua următoare, la amiază, În sud-expresul care, În drum spre Madrid, ne lăsa În jurul orei zece seara la gara La Négresse din Biarritz, la câțiva kilometri de granița spaniolă. 2 Biarritz-ul Își mai păstra specificul În perioada aceea. Tufe prăfuite de muri și terràis in vendre Înecate În bălării mărgineau drumul ce ducea la vila noastră. Carltonul era În curs de construcție. Vor trebui să mai treacă vreo treizeci și șase de ani până ce generalul de brigadă Samuel McCroskey
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-se ca o stafie, raza aceea palidă mătura la cotitură un mal argilos, când coboram spre râu. Dincolo de pod, drumul o lua din nou În sus până la Încrucișarea cu șoseaua Rojestveno-Luga și chiar deasupra acelei Încrucișări, o cărare croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din florile și frunzele lor produceau un fel de efect en escalier, o ornamentație colțuroasă a unei splendide tapiserii verzi și roz intens. Era la fel de cald ca În Crimeea și În aer plutea aceeași mireasmă dulce, vaporoasă, a unei anumite tufe de flori pe care n-am putut s-o identific niciodată precis (mai târziu am simțit-o În grădinile din statele sudice ale Americii). Cele trei arcade ale unui pod În stil italian care se Întindea peste râul Îngust se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bucățică de tifon cu vată murdară. O bancă circulară Înconjura un trunchi gros de stejar ca să vadă cine stă pe partea cealaltă și descoperea acolo un bătrân trist citind un ziar Într-o limbă străină și scobindu-se În nas. Tufele veșnic verzi cu frunze lucioase care Împrejmuiau o peluză cu iarbă, unde copilul nostru a descoperit pentru prima oară o broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ce ți se mișca iute sub picioare și pe care erau imprimate grosolan copite de cai. Grădinile și parcurile păreau să se miște tot mai repede pe măsură ce picioarele copilului nostru se lungeau și când avea vreo patru ani, copacii și tufele cu flori au pornit hotărâte spre mare. Așa cum vezi câteodată În viteză un șef de gară plictisit stând singur pe peronul unei halte În care trenul tău nu oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o pot uita. Îți amintești, unchiule? Unchiul, furat și el de amintiri, cu amar: Constantinopolul e în noi ca amintirea unui mort drag. Trăiește în noi... Era o noapte de mai... În anul acela, liliacul înflorise nebun... Îți amintești, unchiule, tufele acelea de liliac alb de lângă poarta palatului Blacherne? Mi-am cufundat obrajii în buchetele albe, îmbătată de parfumul lor suav și... și l-am blestemat pe Dumnezeu, întrebându-l cum îngăduie mârșăvia asta, atâta frumusețe, alături de atâta moarte?! Eram o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
joasă decât câmpia cea mare și netedă, iar de la marginea satului, coboram din Ciupercari în luncă și mergeam 3-400 de metri până la apa Buzăului, la scăldat. În luncă erau cărări care se împleteau, ca-n poezia lui George Coșbuc, printre tufe de cătină ce păreau a fi o turmă de cămile culcate, surprinse de rouă în razele dimineții pe un covor verde, ca din „O mie și una de nopți”. Covorul fermecat însă nu zbura, nu se mișca din loc, ci
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
ciuperci se află adesea și babe și moșnegi dar și oameni în puterea vârstei. În primăverile ploioase, pădurea mai oferă, ca hrană și melci mari. Un musafir mai morocănos și chiar răutăcios , cu țepi mai ascuțiți decât ai trandafirului, este tufa de dracilă, cu fructe galbene, amărui, pe care bătrânii le culeg cu răbdare și le folosesc pentru tămăduirea unor „vătămături” mai ales a celor provocate de lăcomia, de abuzul de mâncări grase și greu digerabile. În sat, și în fața caselor
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
venit o rafală asupra noastră, care ne-a obligat să ne ascundem într-o groapă cu mărăcini de pe marginea drumului. Când ieșeam din groapă cineva din partea noastră stângă, a strigat: „Fugiți că vă împușcă ungurii”. Am fugit în salturi, printre tufe, printre copaci. S-a pornit foc puternic de branduri și de mitraliere. Ungurii au mai tras după noi, dar am mers înainte prin pădure pentru ca să ne îndeplinim misiunea. Când am ajuns la locul unde știam că au rămas carele cu
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
care influențează secret viața și visele oamenilor neștiutori de proiectele din stele. A nins mult, și drumurile, dis-de-dimineață, au lucire de perle. Am visat busuioc înflorit, cu flori mici, albe. Îmi înfundam capul în frunze și flori, aspirând parfumul din tufele vii. Ce melancolie! Deși știu că viața nu e lucrul cel mai îngrozitor care există. Mă neliniștesc mereu pentru ce trebuie făcut. Pentru iubirea care dispare mereu. Exact ca la sfârșitul acelui an 1974, din scrisorile lui René, bănuind că
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
câtva timp o să ajungă până la casa matale. Să mute drumul în altă parte, că mi-oi muta și eu casa mai la deal, a răspuns țăranul și s-a întors la acoperișul la care lucra. Locul acela era plin cu tufe mari de hrean. Țăranul, când a săpat gropile pentru șpalieri, a scos hreanul care era depozitat într-o grămadă mare. M-am aplecat și am luat trei rădăcini de hrean. Aveam să regret mult timp asta. Peste o săptămână am
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Roza canina EDITURA JUNIMEA IAȘI 2013 Prefață Cât mai stăruie căldura blândă a ultimelor zile de toamnă, las deschise, toată ziua, ferestrele largi, privind îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe de măcieș, urcând spre cer, pierzânduse, undeva, în zone celeste nelămurite. De mulți ani, această cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îngândurat întinderea molcomă a peisagiului, dealurile obosite de vârstă și vederea generală blândă, înțepată iciacolo de tufele de viță de vie zgribulite de presimțirea frigului pe care îl presimt. Între dealuri, în fața ferestrelor, se deslușește un drum subțire, mărginit de tufe de măcieș, urcând spre cer, pierzânduse, undeva, în zone celeste nelămurite. De mulți ani, această cale, care se îndreaptă dincolo de dealurile acestei localități, pentru că Socola, marele Spital, cuprinzând toate secțiile moderne de psihiatrie și un imens, tulburător parc, este mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
așteptată întoarcerea lui. Un obicei, ritual, de Pastele Blajinilor. În așteptarea sufletului i se pune alături o floare de ROZA CANINA. Eu cred că dacă există rai, nu poate fi rai fără roza canina. Am această părere pentru că lângă o tufă de roza canina am văzut, pentru prima dată, ca într-o fotografie, fața fericirii. Eram trei tineri, o fată și doi băieți, într-o zi de vară spre sfârșitul războiului, undeva în preajma Hațegului, mergând fără nici un rost pe o cale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
sprijinindu-se ca într-o îmbrățișare aeriană, călcau fiecare pe șina sa, într-un echilibru nesigur, ca într-un exercițiu coregrafic încă neînvățat. I-am ajuns din urmă. Ne-am oprit la o haltă, pe o bancă. Era acolo o tufă de roza canina. Prietenul meu a rupt o floare și i-a dat-o fetei. Se auzea un tren, gâfâind. M-am uitat în zare, să-l văd. Trecea leneș, pe o linie de departe. Când m-am întors, cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]