6,589 matches
-
acest stadiu de cultură se întîlnește canibalismul ritual. Prima grijă a canibalului pare să fie de natură metafizică, pentru că el nu trebuie să uite ceea ce s-a petrecut in illo tempore. Volhardt și Jensen au arătat foarte bine acest lucru: uciderea și devorarea scroafelor cu prilejul sărbătorilor, consumarea primilor tuberculi din recoltă înseamnă, de fapt, ospățul din trupul divin, același cu ospățul canibalilor. Jertfirea scroafelor, vânătoarea de capete, canibalismul se leagă în chip simbolic de strângerea tuberculilor ori a nucilor de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
o schimbare importantă, definitivă chiar. Odolgan îi trase un cot comandantului său: — O schimbare importantă, hai? Cred și eu: după serviciul pe care o să i-l facem, Utrigúr o să... Balamber nu-l lăsă să continue: — Dar ce poate să însemne uciderea calului? o mai întrebă pe Malaberga. E limpede: o alegere, o hotărâre de neînlăturat, fără întoarcere. — Ptiu! făcu Khaba. După mine, toate astea sunt baliverne. Vrăjitoarea asta are limba prea lungă. Hotărâri definitive! Alegeri de neînlăturat! Ce vorbe mari! Gogoșile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar... era aici acum o clipă! zise Odolgan, deschizând brațele și privindu-l cu un aer vinovat. Balamber era furibund. Și mai avea un motiv să fie așa: ceva mai înainte, văzând complicațiile neprevăzute, i se păruse potrivit să amâne uciderea lui Audbert. Se gândise că le-ar fi putut fi de folos în cazul în care, după fuga copiilor lui Waldomar, situația ar fi luat repede o întorsătură urâtă, obligându-i, pe el și pe tovarășii săi, să părăsească ținutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de curând. De la el venise trăsnetul, în care el găsea, fără nici o umbră de îndoială, focul despre care Malaberga le spusese că îl visase. Hotărât lucru, misiunea sa nu se desfășura după cele mai optimiste așteptări: scopul său principal, adică uciderea lui Waldomar, fusese atins. Dar, dacă cei doi fii ai marelui războinic supraviețuiseră, ei au povestit, cu siguranță, că văzuseră un trimis hun printre ucigașii tatălui lor și, ca urmare, amestecul lui Atila - care ar fi trebuit să rămână doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care nu l-a ales ea. De la Alpinianus, Sebastianus aflase că în trecutul fetei exista un eveniment dureros care nu se poate să nu fi influențat puternic formarea personalității sale Pe când avea cinci ani, fata asistase la torturarea și uciderea brutală a mamei sale de către un grup de războinici huni. Era, deci, inevitabil ca, după asasinarea tatălui și a fratelui, ura sa față de acel popor să crească, întrecând orice măsură, iar Alpinianus îi spusese că nu s-ar mira deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vinovat, am zis că acționasem așa ca să-l apăr pe băiat, că singurul meu gând fusese să împiedic un abuz și că... - și ăsta a fost momentul când m-am pierdut - că Domnul nostru nu putea să vrea umilirea și uciderea într-un mod atât de barbar a celor sărmani de către cei care trăiau în huzur. Da, chiar așa am zis. Un surâs amar apăru pe chipul lui Metronius: — Te-au dat afară, așa e? Lăsând din nou privirea în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
el, continua cu fervoare: — Nu, ascultați: de obicei, gărzile care se aventurau în pădure ori gărzile proprietarilor se alegeau cu câte o ciomăgeală. Sigur că vechilul acela - cel cu câinele, vreau să zic, n-a scăpat așa ușor, însă, prin uciderea lui, Eudoxiu a făcut doar un act de dreptate. „Pentru că nu și-a adus aminte să facă milă și a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac și pe cel smerit cu inima!“ spune textul sfânt. Eu l-am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
masacrați în Tungria, despre copilele pe care turingienii, după ce le violaseră, le spintecaseră, legându-le de doi cai ce alergau în direcții opuse ori le legaseră în lanțuri de țăruși înfipți în cărare, peste care treceau cu carele, spuse despre uciderile atroce ale copiilor. Pentru că astea, avertiză el, sunt semnele pe care Atila le lasă la trecerea lui: sânge, moarte, distrugere! Povesti, în sfârșit, despre jefuirea cetății Divodorum: — Au asasinat toți preoții înaintea altarelor consacrate, au furat toate obiectele de cult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai simțise atât de mândru de a-l fi cunoscut de aproape pe omul acela excepțional. Bucuria sa era totuși umbrită de amărăciune, căci, deși făcuse tot ce îi stătuse în putere și nu ratase acel obiectiv important care fusese uciderea lui Eudoxiu, era conștient că numai inteligența strategică și rapiditatea cu care acționase comandantul său salvaseră cetatea de la ruina în care ar fi aruncat-o trădarea bagaudului. Avangarda armatei lui Etius ajunsese acum sub ziduri, primită cu aclamații la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Feffer, dorind să-l distreze, Îi spusese povestea cu agentul de asigurări care scosese pistolul. Nu era nici o distracție. Feffer spusese că cu acel pistol de două parale ar trebui să Împuști un om la mică distanță, și În cap. Ucidere cu arma la cap. Această Împușcare În cap era lucrul pe care Sammler Încercase să-l țină departe, să-l țină separat. Nici o șansă. Distracția se veșteji. Fu obligat să cedeze, să se confrunte cu anume lucruri de nesuportat. Aceste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
decent, iar a rezista este o dizgrație. A nu merge dincolo de un anumit punct cu rezistența. A nu Întinde materialul uman prea departe. Alegerea cea mai nobilă. Astfel considerase Aristotel. Domnul Sammler Însuși era capabil să adauge, la Înțelepciunea elementară, uciderea omului pe care-l ambuscase În zăpadă Îi adusese plăcere. Era doar plăcere? Era mai mult. Era bucurie. Ai numi-o o acțiune Întunecată? Dimpotrivă, era de asemenea și una luminoasă. Era În cea mai mare parte luminoasă. Când trăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
a regilor și a nobililor. Sammler considera că era motivul pentru care se făceau revoluțiile. În revoluție luai privilegiile unei aristocrații și le redistribuiai. Ce Însemna egalitatea? Însemna că toți sunt prieteni și frați? Nu, Însemna că toți aparțineau elitei. Uciderea era un privilegiu antic. De aceea revoluțiile se cufundau În sânge. Ghilotine? Teroare? Numai un Început - nimic. Iată-l pe Napoleon, un gangster care a spălat bine Europa În sânge. Iată-l pe Stalin, pentru care premiul cu adevărat mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
lăuntrice fibre ale inimii. Supraomul punându-se la Încercare cu o secure, zdrobind țeste de bătrâne. Cavalerul Credinței, capabil să taie gâtlejul Isacului său pe altarul lui Dumnezeu. Iar acum ideea că Îți poți recupera sau stabili o identitate prin ucidere, devenind egal astfel oricui, egal celor măreți. Un om Între oameni știe cum să ucidă. Un patrician. Clasa de mijloc nu formase nici un fel de standarde independente de onoare. Astfel, nu avea nici o rezistență În fața atracției de vedetă a ucigașilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mă săgeta locul În care fusese măseaua. Oare de ce trebuia să mă justific atîta? Ca să-i arăt soției mele că eu am dreptate ? Sau să mă dezvinovățesc În fața clientei Încercînd să-i explic că n-am jucat nici un rol În uciderea fratelui ei? Sau ca să-i demonstrez șefului meu că nu intenționez să duc cazul mai departe decît era nevoie? ... Dar făcea și asta parte din munca mea... „Un vînător bun nu-și urmărește niciodată prada prea departe. Mai bine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cu asigurarea pe viață și nu am auzit-o de la dumneata. În cazul acesta nu puteam decît să bănuiesc că dispariția soțului e doar simulată, o chestiune pe care ați pus-o la cale voi doi, scopul fiind crima perfectă: uciderea fratelui. Se făcuse Întuneric și nu-i mai vedeam fața. I-o puteam Însă ghici din tăcerea ei Încordată. Una, două, trei secunde, patru secunde... Se adîncea pe măsură ce trecea timpul, i se contura mai mult semnificația... Reacția ei bruscă, tonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
am intrat în pământ de rușine de curiozitățile mele macabre care, uite, deschid răni. Atunci, Ursula a aplecat ochii și i-a spus: - Anita, tatăl meu a fost ofițer superior nazist. Poate chiar el e unul dintre cei vinovați de uciderea bunicilor tăi. Anita a privit-o lung, a cuprins-o în brațe și i-a răspuns: - Vai, Ursula, îmi pare așa de rău pentru tine! Au rămas o vreme așa, îmbrățișate. Noi, celelalte, mute. Din turnul bisericii, a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-a aniversare a lui 23 August, mă simțeam cumplit de lașă și de vinovată. Cinstit, nu voiam să-mi atârn o pancartă sau să strig ceva contra, fiindcă nu voiam să mor fără el. Planurile mele donquijotești aveau aceeași miză: uciderea. Voiam să-l împușc sau să arunc o grenadă. Aș fi consimțit să mor dacă măcar încercam să-l ucid. În vara lui ’98 am fost la Boston, la un simpozion de filosofie feministă. Acolo, după ce mi-am terminat speach-ul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
plină campanie electorală de hărțuire sexuală, că au mai murit 19 oameni în Haifa de o bombă suicidară și, așa, încet, lumea curge între greve, campanii electorale, terorism. Deși nu mă împac cu pedeapsa cu moartea, pe indivizii care practică uciderea semenilor lor nevinovați, nebeligeranți nu îi văd în altă parte decât puși la zid. Cred totuși că îi sun pe cei de la Insights să îmi pună cablu. Deși, cinstit, fără știri, viața este infinit mai calmă și lumea pare extrem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
e cea mai bună. - Nu judec deocamdată doctrina, ci modul de aplicare și consecințele acesteia. Pentru ce e nevoie de teroare, mă întreb, de temnițe, de închisori, de execuții, cele mai multe - sute de mii - chiar fără judecată. Răfuiala directă cu supușii, uciderea sau înspăimântarea acestora. În aceste cazuri tribunalele au fost ocolite, tocmai pentru că oamenii erau vădit nevinovați, iar reacția puterii odioasă. De ce a fost și este încă nevoie de toate acestea? - Uiți că mijloacele fac parte din doctrină. Gândește-te la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
într-o învălmășeală de glasuri, îi explicară că acum Julius Civilis se afla dincolo de pădurile acelea, mai aproape de Rhenus, la multe zile și nopți de mers. La puțin timp după ce se întorsese liber de la Roma, fusese acuzat că participase la uciderea guvernatorului Germaniei Inferior, dar reușise să-și dovedească nevinovăția și se întorsese la ai lui. Deodată, Tarosh dădu drumul lăncii și îl apucă pe Valerius de braț. Îl examină lung, din cap până-n picioare. Îi observă silueta zveltă sub veșmântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fost ars împreună cu cratițele lui de lionezi, în timpul revoltei lui Vindix. Se pare că era de partea lui Vindix și, prin urmare, a lui Galba... Dacă memoria nu mă înșală, tu nu ești de partea lui Galba, prietene. Iar în uciderea unor susținători ai lui Galba, fie ei și bucătari, a fost și mâna ta - zâmbi Valens. Greșesc cumva? Vitellius ridică din umeri. — Oricum ar fi, nu l-am avut în slujba mea pe tată, așa că mă mulțumesc cu fiul... care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piatră, cu brațele încrucișate peste chipul său, pentru ca nimeni să nu i-l vadă. Veneau bărbați, femei, copii, pentru că vestea morții Velundei se răspândise cu repeziciune; le părea rău că preoteasa fusese omorâtă și că Valerius Galul era acuzat de uciderea ei. Îi aduseră un vas cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc. Un centurion se aplecă deasupra lui și îl atinse, temându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fusese ales imperator. Cel care își pierdea scutul în luptă se spânzura, pedepsindu-se singur pentru rușinea îndurată. Cei vinovați de fapte nedemne - de minciună, în primul rând, și de furt - erau aruncați în mlaștini, să fie acoperiți de noroi. Uciderea unei preotese era însă o crimă teribilă - atât de teribilă, încât în triburile germanice, inclusiv în cel al batavilor, nu se cunoștea pedeapsa pentru ea. În popoarele germanice și celte, precum și în toate popoarele barbare care venerau femeile ca ființe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise Hector sec. Obrajii lui Vitellius se dezumflară deodată. — Nu m-au ales... Cum așa? Își scoase din gură bucata de carne pe care o mesteca și o lăsă să cadă pe tavă, înmărmurit. — Aseară, medicul ne-a spus despre uciderea lui Galba, răspunse Hector. A aflat vestea în Pannonia, când un mesager le-a povestit legatului legiunii și tribunilor ce s-a întâmplat. Hangiul sorbea fiecare cuvânt. Hector povesti că, la calendele lui ianuarie, când Galba depunea din nou jurământul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trădare. — Așa deci, Galba e mort. Otho... Dacă am înțeles bine, Otho a pus să fie ucis... Întotdeauna m-am temut că șarpele ăla e avid de putere, zise Vitellius. Din istorisirea lui Hector, mai află că Otho poruncise și uciderea lui Piso, iar pe la asfințit se dusese mai întâi în Senat, apoi pe Palatinus. — Otho... L-au ales împărat pe Otho! izbucni Vitellius, consternat. Pe el, nu pe mine! Și doar știau că fusesem deja... — El e împărat la Roma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]