8,054 matches
-
dintre cele două părți. În plan politic, prin acțiunea sa, el și-a eliberat țara (voievodatul) de vexațiunile impuse, în calitate de vasal, prin stipulațiile Diplomei din 1247. În plus, el a încercat să-și extindă autoritatea asupra unor teritorii supuse coroanei ungare aflate dincoace de Carpați, se pare că, în dreapta Oltului, el a preluat teritoriile aparținând cnezatelor lui Ioan și Farcaș. În același timp, faptul că Litovoi, ca vasal, a acceptat lupta directă cu oastea trimisă de suzeranul său, exprima un crez
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prejudecata că toți protagoniștii istoriei noastre trebuie să fie curați daco-romani".12 Dar să revenim la data și împrejurările închegării Țării Românești, după Neagu Djuvara. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, sub Ladislau IV Cumanul (1272-1290), intervin tulburări în regatul ungar: în 1282, cumanii retrași în interiorul țării se revoltă, dar sunt înfrânți, unii din ei fug spre Moldova, alții rămân pe loc și se supun regelui. În mijlocul acestor tulburări, în 1285, tătarii trec munții și pătrund în regat: Transilvania este pustiită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mongolă de la gurile Dunării, se amestecă în conflictul dintre regele sârb Ștefan Uroș și țarul bulgar Șișman (cuman), în 1291, în favoarea bulgarilor. Și în felul acesta, practic, el pune stăpânire pe teritoriul românesc de la sud de Carpați, inclusiv pe Banatul ungar de Severin. Coincidența acestei prezențe tătărești neîndoielnice în regiunile de la sud de Carpați, unde se va închega tocmai în acești ani statul Țara Românească, cu data pe care a vehiculat-o tradiția despre "descălecătoare" (întemeiere), 1290, și cu evenimentele de la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sud de Carpați i-a pus în mare dificultate: cum s-ar fi putut naște (închega) un stat de-sine-stătător, dacă țara era sub dominație mongolă?! Or, subliniază Djuvara, tocmai această dominație mongolă, într-o regiune aflată multă vreme sub suzeranitate ungară, a favorizat închegarea unui stat, nașterea unei țări, afirmarea unui "mare voievod", venit de dincolo de munți, așadar din afară, peste toți ceilalți voievozi de la sud de Carpați. P. P. Panaitescu a fost primul istoric care a sugerat că reușita lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
p. 438-439, apud Gh. Brătianu, Tradiția..., p. 127-128). Împrejurările economice și sociale ce au asigurat trecerea spațiului sud-carpatic la forma vieții de stat proprii sunt concludente, însă contextul politic rămâne obscur. Epoca premergătoare actului fondator al statului medieval (1247-1290), dominația ungară și stăpânirea mongolă, este cunoscută, dar intervalul 1290-1324, tocmai vremea agregării statale, lipsit de informație istorică, nu ne este accesibil. Întemeierea statală medievală semnifică, în primul rând, unificarea formațiunilor politice existente și desemnarea unui mare voievod. Știm acum cauzele, de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
judecii"-cnezii, stăpâni ai județelor-ei se vor menține și după întemeiere, mai ales în părțile aflate dincolo de Olt. "Domnul, care poartă un nume, însă de la care n-avem nici un document"(Iorga), dar el apare numai în acte pontificale și regești ungare, se numea "Băsarabă", fiul lui Thocomerius-în sudul Dunării, se întâlnește numele slav Tihomir. Cât despre numele de Băsarabă, "el este, desigur, cuman", dar, într-o notă, el adaugă: "numai numele"? Iorga îl considera pe Basarab cuman, nu doar cu numele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Panaitescu. Folosindu-se de aceste mișcări, Băsarabă a luat, dincolo de moștenirea sa proprie, pământuri regești de dincoace de munte, a urmat un război despre care nu știm nimic și apoi pacea, cf. Iorga. După el, într-un document al cancelariei ungare din 1324 se afirmă că Martin, șpan al Sălajului, a fost trimis de mai multe ori la Basarab pentru încheierea păcii. Pentru Basarab, esențiale erau relațiile cu Ungaria-regele Carol Robert era suzeranul său-solii dese se schimbau între ei, impuse de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a început această suzeranitate? Doar Panaitescu, dintre istorici, a pus și rezolvat obiectiv această problemă. Rațiunile impunerii ei (suzeranității) au fost, în primul rând, economice: desfacerea mărfurilor ungurești din Transilvania făcea necesar controlul drumului Oltului și Brăilei. De aceea, regatul ungar, ca stat creștin, a ajutat cu oști pe voievodul român, care asigura securitatea căilor comerciale, și l-a protejat, l-a luat sub ocrotirea sa, de-unde a rezultat impunerea suzeranității ungurești la sud de Carpați. Țara Românească, aflată la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comerciale, și l-a protejat, l-a luat sub ocrotirea sa, de-unde a rezultat impunerea suzeranității ungurești la sud de Carpați. Țara Românească, aflată la începuturile ei și sub amenințarea mongolă, a primit (acceptat) statutul de vasală a regatului ungar ca pe o alianță cu o țară creștină, în vederea ajutorului în lupta împotriva păgânilor (tătarilor). Până la 1330, Basarab a plătit regulat tributul anual, ca vasal al regelui. Domnii munteni erau vasali ai regilor unguri nu pentru feude, ca Severin sau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
suzeranul său. Relațiile axate pe suzeranitate-vasalitate, între cele două țări, Ungaria și Țara Românească, constante până atunci, s-au tulburat, la 1330, când s-a produs o schimbare politică. Nu știm ce a determinat-o, poate tendința regelui și nobilimii ungare de a controla regiunea sud-carpatică din rațiuni comerciale, dar și strategice, lupta împotriva tătarilor. Țelul principal al lui Basarab era acum asigurarea existenței de-sine-stătătoare a Țării Românești. Și Iorga decelează o tendință nouă în acest an și face referire la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cele două părți. În ceea ce privește raporturile cu Ungaria, Angevinii aduceau aici feudalitatea apuseană, cu legăturile dintre suzerani și vasali. Astfel, a recunoaște un stat, odată cu conducerea acestuia, a depune omagiu, nu este o problemă pentru noua dinastie a Ungariei. Pretențiile regalității ungare puteau proveni, la începutul secolului al XIV-lea, "dintr-un trecut care împlinise deja secolul" (Iorga)-să nu uităm că, în 1211, sub Arpadieni, asistăm la pătrunderea cavalerilor teutoni dincoace de munți. Dar între atitudinea Arpadienilor și cea a Angevinilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievod erau încordate, iar deteriorarea lor în anii următori a dus la un conflict deschis între cele două părți. Despre campania din 1330 a regelui Carol Robert la sud de Carpați avem câteva categorii de izvoare: acte ale cancelariei regești ungare, începând din 1331, contemporane cu evenimentele sau acte de adeverire ale unor capitluri (Alba Iulia, 1331) și opere narative, cronica lui Petru de Duisburg și, mai ales, "Cronica pictată de la Viena", redactată sub Ludovic I. Regele angevin nu urmărește, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
redactată sub Ludovic I. Regele angevin nu urmărește, prin această campanie, o cucerire propriu-zisă a teritoriului Țării Românești, ci doar un act de supunere a lui Basarab față de suzeranul său. El evocă un tribut, plătit anterior, de voievozii români Coroanei ungare, în mărci de argint, a cărui plată este refuzată de voievodul transalpin. Regele Carol Robert și-a mobilizat oastea în Banat, la Timișoara sau Mehadia, în apropiere de cetatea Severinului. După "Cronica pictată", oastea regelui pătrunde în țară, apoi este
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
diploma din 30 iunie 1347, menționează că Ștefan Lackfi, comandantul armatei regești, "a capturat șase oameni (vlahi), iar pe cei mai mulți i-a ucis" (DRH D, I, p. 65-66). Finalul campaniei este controversat, ca și traseul și detaliile ei. Situația oastei ungare în fața Argeșului era grea, lipsită de provizii, n-avea nici o ieșire. În aceste condiții dificile, fără o luptă decisivă, soluția împăcării regelui cu voievodul român s-a impus și se ajunge la o pace (de fapt, armistițiu), o "pace fățarnică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
57; Scriptores rerum Hungaricarum, I, p. 499-500). Izvorul german, Cronica terre Prussiae a lui Petru de Duisburg consemna cu satisfacție vestea înfrângerii regelui ungur, văzând în aceasta o pedeapsă divină, El vorbește despre o "ambuscadă" în care a căzut oastea ungară, prin "înținarea copacilor unei păduri de către țărani". Izvorul ungar Chronicon pictum Vindobonense redă evenimentele cu obiectivitate desăvârșită și cu o perfectă autenticitate. Iorga arată că prezența pe lângă voievodul Transilvaniei, Toma, a trei prepositi și a unui călugăr dominican indică faptul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Cronica terre Prussiae a lui Petru de Duisburg consemna cu satisfacție vestea înfrângerii regelui ungur, văzând în aceasta o pedeapsă divină, El vorbește despre o "ambuscadă" în care a căzut oastea ungară, prin "înținarea copacilor unei păduri de către țărani". Izvorul ungar Chronicon pictum Vindobonense redă evenimentele cu obiectivitate desăvârșită și cu o perfectă autenticitate. Iorga arată că prezența pe lângă voievodul Transilvaniei, Toma, a trei prepositi și a unui călugăr dominican indică faptul că expediția regelui Carol Robert avea, pe lângă un obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de cuceriri spre Asia au dus la slăbirea puterii puterii centrale mongole. Ca o consecință a acestei situații, popoarele supuse au încercat să înlăture dominația mongolă, așa cum a acționat cneazul Daniil al Haliciului, în 1257. În același timp, slăbirea regatului ungar a avut consecințe benefice și asupra regiunilor extra-carpatice din est. În a doua jumătate a secoului al XIII-lea, unificarea formațiunilor poitice locale începe să se contureze și în aceată zonă. Astfel, misionarul franciscan Giovanni da Pian del Carpini, aflat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cronica lui Thomas Tuscus. Acest conflict dintre români și ruteni, din 1277, evidențiază un anumit grad de autonomie al formațiunilor politice de la răsărit de Carpați, în condițiile slăbirii presiunii mongole în regiunile noastre. În același timp, politica ofensivă a regatului ungar la est de Carpați ne oferă date suplimentare despre realitățile politice și confesionale din aceste teritorii. Ajungem la asemenea deducții din scrisoarea papei Nicolae III adresată lui Filip, episcop de Fermo, la 7 octombrie 1279, în care este menționată reorganizarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Principatelor Române (Scrieri istorice, p. 69). Informația despre descălecatul Moldovei, înregistrată de cele mai vechi letopisețe scrise în limba slavonă (Letopisețul de la Bistrița, Letopisețul de la Putna și Cronica anonimă) este pe deplin confirmată de textele contemoporane și anume, cronicele angevine ungare și diplomele regelui Ludovic din 1349 și 1365. Se face numai deosebirea între elementul legendar, adică vânătoarea zimbrului, și faptul istoric, real, al "descălecării" Țării Moldovei de voievozi români din Maramureș, Dragoș și Bogdan, pe care nimeni nu-l contestă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
medievale românești este un fapt istoric, confirmat de documente, în cazul descălecatului Moldovei, amintit numai de tradiție, în ceea ce privește Țara Românească. Faptul istoric se află pe linia logică a unei dezvoltări ce include atât procesul intern cât și contextul extern regatul ungar și relațiile cu mongolii (Hoarda de Aur). 3. Tradiția istorică a întemeierii (descălecatului) aduce, în ceea ce privește Moldova, o mărturie certă a creațiunii politice românești, pe care o reprezintă existența acestei țări. Aici sunt originile acelei "ordini constituționale", ce n-a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nordul Moldovei, al cărui nume nu-l cunoaștem, a preluat misiunea unificării formațiunilor politice de la est de Carpați, la începutul secolului al XIV-lea. În plus, întărirea raporturilor feudale, ca și primejdia străină, lupta împotriva mongolilor și presiunea regatului ungar, au dus la unificarea formațiunilor în jurul celei mai puternice. Mișcările "schismaticilor" din vecinătatea Ungariei, amintite între 1319-1325, se referă la evenimentele petrecute în Moldova (DIR C, sec. XIV, II, p. 159). Un act al cancelariei papale, din 4 octombrie 1332
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau colonii de populație străină: ceangăii cu așezările lor de la minele de argint de la Baia și coloniile de sare de la Tg. Ocna, centre de stăpânire ungurească la est de Carpați. Treptat, pe măsură ce teritoriul Moldovei era eliberat de sub dominația tătară, regatul ungar a urmărit să-și extindă propria stăpânire la est de Carpați. Pentru consolidarea dominației sale în această regiune, în 1351, regele Ludovic cerea consimțământul papei Clement VI ca, în teritoriile Episcopiei Milcovului, să fie ridicate biserici și să fie scutiți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
foarte îndepărtată, făcând parte din șirul miturilor referitoare la geneza unui neam, oraș sau stat. Anumite asemănări cu legenda strămoșilor eponimi ai hunilor și maghiarilor, Hunor și Magor, au dus la concluzia că ar exista o înrâurire directă a mitologiei ungare asupra narațiunii despre Dragoș. Dar Mircea Eliade, în De la Zalmoxis la Genghis-han, sesizând lipsa de similitudine între tradiția românească și cea ungară, sub raport structural, a exclus posibilitatea transpunerii versiunii maghiare. Concluzia sa este că motivul vânătorii rituale a bourului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
hunilor și maghiarilor, Hunor și Magor, au dus la concluzia că ar exista o înrâurire directă a mitologiei ungare asupra narațiunii despre Dragoș. Dar Mircea Eliade, în De la Zalmoxis la Genghis-han, sesizând lipsa de similitudine între tradiția românească și cea ungară, sub raport structural, a exclus posibilitatea transpunerii versiunii maghiare. Concluzia sa este că motivul vânătorii rituale a bourului are o sorginte autohtonă, ca supraviețuire a riturilor și miturilor ancestrale, comune zonei carpatice și lumii orientale și mediteraneene. Valoarea istorică a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Dim. Onciul și C. C. Giurescu, dar mai probabilă este data de 1359, după indicația diplomei regești din 1360. Diploma respectivă este importantă pentru conjunctura politică în care s-a constituit statul Moldova. Documentul acesta specifică instalarea (prezența) dominației Coroanei ungare asupra regiunii est-carpatice, prin instituirea unui organism politic (marca-stat), condus de români, dar subordonat Angevinilor. În Diplomă se vorbește despre "restaurarea țării noastre a Moldovei (terra nostra Moldavensis)" și readucerea "pe calea statornicei credințe...a românilor răzvrătiți", ceea ce atestă că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]