2,046 matches
-
apoi deschiseră ușa. Camera era un abator care duhnea a praf de pușcă. Bobby De Witt și un mexican zăceau pe podea morți, ciuruiți de gloanțe. Pe un perete întreg erau împroșcate fragmente de creier. Gâtul lui De Witt era vânăt acolo unde-l gâtuisem eu. Primul gând coerent care mi-a trecut prin minte a fost că îi omorâsem eu cât m fost inconștient, că îi executasem fără judecată menită să-i protejeze pe singurii doi oameni pe care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
care aproape m-am rușinat comparându-mă cu unii dintre bătrâni. Și primul la care mă gândesc spunând asta e Hingherul care hăituise toată viața câinii prin praful străduțelor dosnice, care purta acest păcat în varicele mari, ca niște lipitori vinete, dar care iubea acum câinii cu o căldură și un devotament ce-l făcuseră în ochii mei aproape un sfânt. Mila mea pentru animalele închise în cuști pe la circuri sau prin grădini zoologice a fost egoistă; în ea nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pieptene. Mai spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai mare, bogat în flori, pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i se și spunea Muntele Corbilor. Erau încă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
purtau scaunul. Cunoscând semnul, purtătorii scaunului se opriră. Robul care se uitase pe sub gene la tânărul preot încremeni, fără să-și mai plece privirea, iar ochii lui buni păreau că zâmbesc, deși nu zâmbeau. Văzând acești ochi, preotul se făcu vânăt de mânie și îl chemă pe soldatul înlemnit cu lancea în mână. Arătând cu nuiaua spre lucrătorii argintari, preotul spuse: - Ucide-i! Soldatul căscă gura și se uită la preot cu ochii holbați. Nu pricepea. Și mai mânios, preotul strigă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
închipuise în marile lărgimi ale marmurei de sus un belșug de vietăți, de nori și de arbori. Se uitau și la pereții ciudați și la pardoseala cu joc de alb și negru, la amestecul de piatră verde, neagră, albă, roșie, vânătă, la ochiurile de oricalc încrustat. Auta era foarte mirat că străinii, făptuitori ai atâtor minuni nemaipomenite, zăbovesc atâta privind acest palat. Parcă răspunzând gândului său, străinul cel vârstnic îl întrebă: - Cui folosesc aceste frumuseți dacă nu le privește nimeni? - Cum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
albie pentru a-și lua apă de băut. Deocamdată altceva nu le trebuia și se simțeau aproape fericiți. Pluteau astfel încet, zile și nopți, când pe mare liniștită, când pe furtună, iar într-o dimineață zăriră în depărtare niște nori vineți sau niște munți. Cei care aveau ochi mai buni deslușiră însă o ață tremurătoare și roșiatică ce se încolăcea deasupra și atunci unul dintre ei strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
niște nori vineți sau niște munți. Cei care aveau ochi mai buni deslușiră însă o ață tremurătoare și roșiatică ce se încolăcea deasupra și atunci unul dintre ei strigă: - Muntele de Foc! Dimineața abia se revărsa și cerul era încă vânăt. Apele mării erau liniștite și călătorii se bucurau de priveliște, când deodată Mpunzi le arătă cerul, rostind cu glas înăbușit de tulburare: - Vine zeul! Și toți văzură lunecând ușor și domol pe cerul din ce în ce mai limpede, un trup lung și argintiu
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta într-o scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
camera cu vedere spre piscina din spatele hotelului. Era o zi senină, cu un cer albastru, ca de porțelan. Șezlongurile erau ocupate în totalitate de turiști - unii căpătaseră deja un bronz auriu, alții erau așa de palizi, încât arătau de parcă erau vineți. Diseară, la bar, pe mulți o să-i doară nasurile și umerii de la soare, s-a gândit femeia surâzând, în timp ce-și despacheta geanta de voiaj în care avea haine cât pentru două zile. Apoi Alison s-a uitat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o beznă rece i se revărsă Înspre marginile ființei. Vântul răcoros Îl făcu să tresară din acea somnolență Încordată. Amurgise de-a binelea, iar el știa acum că niciodată nu fusese atât de târziu. Cerul Înalt avea fâșii de culoare vânătă, lăsând doar răzleț să se facă simțită pâlpâirea vreunei stele. Undeva, departe, distinse șuieratul unui tren de noapte și țăcănitul sacadat al roților metalice. O pasăre singuratică țâșni din apropiere, zburând spre Înalt. Mai rămăsese de străbătut o alee și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
v-ați dus visuri, v-ați dus! Mort e al meu frate. Nimeni ochii-i n-a închis În străinătate - Poate-s deschiși și-n groapă! Dar ades într-al meu vis Ochii mari albaștri Luminează - un surâs Din doi vineți aștri Sufletu-mi trezește. Eu? Mai este inima-mi Din copilărie? ............................... Ah! îmi îmblă ades prin gând O cântare veche. Parcă-mi țiue-aiurind Dulce în ureche: Lume, lume și iar lume! {EminescuOpIV 77} AVEAM O MUZĂ Aveam o muză, ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume, Unde în loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și cărunte, Iar în halele lui negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de flori, căci mari-s florile ca sălci pletoase, Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind; Viorelele-s ca stele vinete de dimineață, Ale rozelor lumine împle stânca cu roșeață, Ale crinilor potire sunt ca urne de argint. Printre luncile de roze și de flori mândre dumbrave Sbor gândaci ca pietre scumpe, sboară fluturi ca și nave, Zidite din nălucire, din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
flamuri cu-nfloriții creți - Și în muri de frunzi lucinde, și în scări de flori pendente Și în poduri legănate de zefire somnolente - Dintr-un arbore într-altul edera trece măreț. Spânzură din ramuri nalte vițele cele de vie, Struguri vineți și cu brumă, poamă albă aurie, Și albine roitoare luminoasă miere sug; Caii lunei albi ca neaua storc cu gura must din struguri Și la vinul ce-i îmbată pasc mirositorii ruguri Și în sara cea eternă veseli nechezând ei
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu miroase plină; A murilor marmuri lucind ebenine Ca negre oglinde de tuciu lustruit. Bătrânul în urmă-i el poarta o-nchide. Adânc întuneric i-nconjur-atunci - Pe masa cea mare încet el aprinde Potirul albastru viorelei cei blânde, Ea-aruncă-n negru-aer raze, vinete dungi. Pe-un tron, împăratul, de roșă mătasă S-așază, se uită-n marmoreii muri. Bătrânul alături pe-un scaun se lasă Și flori răspândesc adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
adormite miroase Ca mirosul proaspăt a verzii păduri. Și razele-albastre prin sală aleargă. Fantastic bătrânul s-ardică și blând În aer înalță puternica-i vargă. Pe-oglinda cea neagră, profundă și largă Încet încet pare o umbră de-argint. E vânăt la față ca mărgăritarul, Pe albii lui umeri aripi se desfac Și luciu c-argintul îi este talarul; În mâna lui mică el ține păharul Somniei... Pe frunte-i flori roșii de mac. {EminescuOpIV 166} Cad pletele, blonde și lungi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dulcilor, negrelor boabe, Meri, cu merele roșii ca fața cea dulce-a Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înnălțată-i în hâciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu strugurii vineți și galbeni ce îmflați stau în soare. Vineți cu brumă sunt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini, Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fața cea dulce-a Aurorei, Mișcă în vânt frumoasele, mari, odorantele roade; Iară pe marginea mândrei grădini înnălțată-i în hâciuri Vița de vie cu frunza întoarsă ce umbră dorește Și cu strugurii vineți și galbeni ce îmflați stau în soare. Vineți cu brumă sunt unii, iar alții cu boabele galbene c-aurul, Fluturii le-nconjoară ca dulci corăbioare de colori și lumini, Iară albine din bobițe crăpate sorb lamura mierei; Iar în mijloc de grădine, într-o luncă de verzi portocale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aer te-adoarme cu svonul... Cu dor Cavaleriul privește balconul. Cu frunze-ncărcatu-i și trec prin ostrețe Liane-nflorite în feluri de fețe. {EminescuOpIV 325} 25Iar papura mișcă de-al apei cutreer. În iarba înnaltă suspină un greer - Prin vânăta umbră, prin rumăna sară, În farmecul firei răsună ghitară: - "Arată-te-n haina de albă mătasă, 30" Ce pare-ncărcată c-o brum-argintoasă, Să văd a ta umbră-n lumină-mmuietă, În părul cel galbăn înnalt-mlădietă. "Îndură-te, scumpo!, în mine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
SEACĂ (cca 1867) Printre stânci de piatră seacă Auzi plâns de cucuvaiu, Țipând noaptea tristu-i vai! Când în nouri se înneacă Chipul lunei cel bălaiu. Vraja trece peste lume, Vraja... cântec amorțit, Ca un vis îngălbenit, Pe-a ei buze vineți spume, Capu-i alb e amețit. Fuge, trece, fuge, sboară, Buza-i tremură spunând, Ochi-i joacă schinteind, Sub nebuna ei cântare Lumea doarme în descânt. Este daina cea nebună, Care cântă noaptea-n crâng, Pe când stelele se sting, Pe când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a unui maestru semnat Abtin pe latura scurtă, între firele de un albastru întunecat. Primea iarăși ceva ce nu așteptase. Omar i-a zis Soarele nopții, fiindcă era filigranul nocturn al unui astru ciudat, enigmatic și fără seamăn: un soare vânăt, prins între fibulele de cupru ale unei nopți înstelate. Nu văzuse ceva mai neașteptat și de aceea se îndrăgosti de covor ca de o lume văzută printr-o fereastră. Curând, i-a devenit nelipsit ca odihna și apa, iar când
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Era un danez, 1. Groapă în care se desfășoară antrenamentele zurkhane. unul dintre puținii aventurieri care mai ajungeau ca turiști până în nord, pentru cursele ilegale de motociclete. Shams îl târâse afară, cu buza de jos șiroind și cu un ochi vânăt. Atunci simți prima oară câtă forță avea Shams într-un singur braț și în torsul lui de zeu tânăr: — Pentru ce mă obligi să fac asta? Era mânios și dezamăgit, dar avea o furie rece, tăioasă, ca un pumnal, cum
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
focului jucau în unda ei verde. Spre margini, acolo unde rămânea numai un noroi pierdut, subțire, cu o iarbă deasă și întunecată, fiartă în dogorile verii, alunecau într-o parte și-o alta cutii de tablă ruginite, scufundate în clisa vânătă. Peste capul lor trecură muștele, o pânză de bîzani, albaștri și grași cât greierii. Aerul suna sub lamele aripilor. 50 - Cu suriul știi să dai? mai întrebă Stăpânul cu glas răgușit, și o clipă cercelul de argint, legat cu ață
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la uși, uneori fațadele înnegrite de vreme, cu urme vinete de ploaie, ascundeau camere cu covoare moi și perdele de pluș în desene curioase, în care leneveau femei frumoase și câini, unde se benchetuia și se zvârleau banii. Toate aceste lucruri la un loc îl stârneau și îi făceau o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]