2,982 matches
-
societății, închis în acel Limb rezervat celor care recunosc realitatea când o văd.) n-am văzut niciodată cum crește bumbacul și n-am nici o dorință să-l văd. Unica mea excursie în afara orașului New Orleans m-a dus într-un vârtej până în vâltoarea disperării: Baton Rouge. Într-unul dintre fasciculele viitoare, ca secvență retrospectivă, am să vă povestesc poate acel pelerinaj printre mlaștini, o călătorie în deșert din care m-am întors distrus fizic, mintal și spiritual. New Orleans este, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Sunt bucuroasă că sărmana Gloria a scăpat la timp de acolo. — Vă rog să mă scuzați, doamnelor, spuse domnul Levy, fluierând printre dinți. Puteți vorbi despre Gloria și fără mine. Se ridică și se duse în cada de baie cu vârtejuri. În timp ce apa se învolbura și se agita în jurul lui, se întreba cum va putea vreodată scăpa de Levy Pants punând-o în cârca vreunui sărman cumpărător. Doar trebuia să poată fi și ea folosită vreodată pentru ceva. Un patinoar? O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
biroul meu! Ține-ți gura!“ Gus Levy privi fotografiile și articolul de pe prima pagină și fluieră printre dinți. — Ce s-a întâmplat, Gus? O problemă? Ai vreo problemă? Ai stat toată noaptea treaz. Am auzit toată noaptea funcționând baia cu vârtejuri. Ai să dai într-o neurastenie. Te rog du-te la doctorul lui Lenny până nu devii violent. Tocmai l-am găsit pe domnul Reilly. — Bănuiesc că ești mulțumit. — Tu nu ești? Uite-l, e aici în ziar. — Serios? Adu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
rotindu-se, prăbușindu-se și făcând să explodeze totul în același timp. Cum prima muchie a furtunii de nisip se apropia, am intrat într-un garaj de parcare să ne adăpostim. Acum, urletul asurzitor al vânturilor, care se roteau în vârtejuri la peste 161 Km/h, începu să atace clădirile din jurul nostru. Puteam auzi geamurile care se spărgeau, mașinile care erau ridicate și mototolite ca niște jucării și clădirile cum se fărâmau și cădeau în bucăți ca și cum ar fi fost din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2287_a_3612]
-
obosite. Nu putea să planeze, dar tot îl ajuta. Trăia o senzație relativă de pace. Cel puțin asta simți până când o pasăre albă uriașă - extrem de mare, gigantică - se repezi pe tăcute spre el, trecu în viteză pe lângă și creă un vârtej care îl dezechilibră. Când Gerard reveni pe traseu, pasărea se depărtase, planând pe aripile ei uriașe și plate. Avea un singur ochi, în centrul capului. Sclipea în soare. Iar aripile nu i se mișcau. Rămâneau drepte și plate. Gerard era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
nu acum, când mai avea puțin până să termine munca lui de optsprezece luni. Hovhannes se zbătea În neliniște ca un scufundător care, după ce s-a scufundat prea adânc, nu reușește să-și convingă trupul să Înoate Înapoi, până la suprafață. Vârtejul scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și să le călăuzească spre destinul lor Îndelung așteptat. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
fi spuse niciodată. Barsam și-l amitea pe tatăl său dansând În jurul mamei sale la o Hale, descriind cercuri din ce În ce mai strâmte cu brațele ridicate ca o pasăre ce se Înălța spre cer; ritmul muzicii, lent la Început, apoi din ce În ce mai alert, vârtejul acela oriental pe care copiii Îl urmăreau doar admirativ de pe margine. Muzica era urma cea mai vie lăsată de educația sa. Barsam cântase ani buni la clarinet Într-o formație armenească și dansase Îmbrăcat În costum tradițional, pantaloni bufanți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din Mongolia. Fii fără grijă, mică pasăre, a zâmbit rodiul și și-a scuturat zăpada de pe crengi. Povestea pe care o să ți-o spun e o poveste fericită. Hovhannes Stamboulian a strâns din buze, În timp ce mintea Îi lucra febril, iar vârtejul scrisului Îl Înghițea cu totul. Cu fiecare rând adăugat la această ultimă poveste din cartea lui pentru copii, generații de povețe se Învălmășeau din nou În mintea lui, unele descurajante, altele ridicându-i moralul, Însă răsunând toate dintr-un alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Încât celelalte femei nu s-au putut abține să nu izbucnească și ele În plâns. Trezindu-se astfel Înconjurată de un furnicar de străini cerniți (până și maică-sa arăta ca o străină În momentul ălaă, Armanoush Tchakhmakhchian a urmărit vârtejul acela de femei Întorcându-se pe călcâie și plecând. Într-o armonie perfectă și cu mișcări neșovăielnice, oaspeții au schimbat locurile cu nou-veniții. Asemeni păsărilor dintr-un stol, s-au cocoțat pe fotolii, pe canapea și pe pernele de pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ar sta și o mie de ani aici pe gardul cu bare de oțel lucios, să o privească și să simtă ce transmite, să fie cu ea, în acest fel de comunicare directă și fantastică, din ochi... e un adevărat vîrtej în capul lui, e ireal, e o poveste colorată... apoi începe să simtă mult prea mult, căldura îi aleargă în viteză prin tîmple, sentimentul acesta al iubirii instantanee e copleșitor, total și nebunesc de-a dreptul, îi place această ființă
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mai intens... vara vine într-o secundă pentru a schimba totul și a înnoi totul în sufletul tău... nimic din ce a fost într un fel nu mai este la fel, doar pentru că vara totul este absolut după cum este și vîrtejul amețitor al luminii... vine căldura și te învăluie și cerul e mai albastru și soarele e pretutindeni și nu mai știi ce vrei exact, dar știi că nu vrei să se mai termine vreodată... a venit vara, îți spui și
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
să fie posibil, mai ales așa... într-o clipă. Cum e cînd te îndrăgostești, știi? Și cum știi dacă îți place întradevăr cineva? Atunci cînd vrei să-i dai telefon? Cînd ai impresia că ți se intensifică simțurile ca un vîrtej și parcă ai fi înghițit căldură?... Cînd ți se strecoară un fior în vîrful degetelor de la picioare numai la gîndul că te apropii de acea persoană? Sau cînd rămîi cu gura căscată și nu mai poți fi atent la nimic
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
multă. Kitty Îl asculta În timp ce-l ajuta să pregătească micul dejun. Așa era În L.A.: orice om de pe stradă avea, probabil, un scenariu ascuns În sertar și oricine visa cu ochii deschiși. Ca om de afaceri, Matthew ieșise probabil din vârtejul creației și uitase cum funcționau aceste tipuri de oameni. Dar ea Îl iubea și nu Îi putea privi cu cinism această scăpare, o găsi drăguță și Începu să-i povestească istorioarele lui Ted. — Mie nu mi se par minciuni, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de-ai lui. Pe scurt, a fost dragoste la prima vedere. A doua zi trebuia să plece În Turcia, În vizită la cel mai bun prieten din facultate, dar și-a anulat călătoria ca să rămână cu mine; a urmat un vârtej de pasiune. Două săptămâni mai târziu, când mi s-a terminat vacanța și trebuia să plec acasă, m-a cerut În căsătorie. Pe drumul spre părinții lui mi-a zis că tatăl său era unul dintre cei mai bogați oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
un minut mai târziu când a înțeles că ea îi lăsase rolul principal până în ultima clipă. Ca marginea unei cupole luminoase venind să împingă cupola întunecată a nopții, frontiera dimineții se mișca încet spre occident. O subită adiere ridică în vârtejuri cenușa de la suprafața gropii. Cipriano Algor îngenunche, îndepărtă barele de fier și, cu aceeași lopată cu care săpase groapa, începu să scoată cenușa, amestecată cu bucățele de cărbune nears. Aproape imponderabile, particulele albe i se lipeau de degete, unele, ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
a asculta ce cleveteau cei mai cârcotași. Dacă li s-ar fi interzis asta, ce culoare ar mai fi avut viața? s-ar fi putut duce să se arunce de pe stânci, la capătul falezei, unde apa era adâncă și făcea vârtejuri amețitoare. Privindu-i, nu mă puteam abține, recunosc, să nu fiu mulțumit că eram tânăr. Așa e omul; caută mereu să se consoleze și să-și dea curaj, cu ochii la defectele altora; e destul să-l vadă pe altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Am plătit o dată pierzând muzica. Am plătit a doua oară pierzând dragostea. Am plătit a treia oară pierzând onoarea. Nu mai am de pierdut decât viața speriată din mine. Mi se învârtesc toate prin cap, amintiri, spaime, speranțe. În același vârtej. Uneori îmi vine să zbier. Destul! Am plătit destul. Sau poate că nu plătim niciodată destul? Apoi îmi vine să-mi plâng de milă. Dar îmi e rușine de doctorul B. Nu vreau să mă vadă așa. Comportându-mă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Laura ca să-mi vorbească despre „aviatorii cei mai curajoși”, cum se intitula un reportaj pe care-l găsise pe undeva într-o revistă veche: aviatorii care zboară numai pe timp de furtună, intrând, în scopuri științifice, cu avionul lor în vârtejul cicloanelor și al uraganelor; sau care zboară deasupra vulcanilor în erupție. Cunoștea pe dinafară toate senzațiile posibile pe care le poate trăi un pilot în asemenea ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. „Vezi, exclama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fii, totuși, calm: „Domnilor, îmi pare rău că vă produc necazuri. Nu vă puteți odihni din pricina mea”. Nu, stratagema nu ți-a reușit. Ceilalți își exprimă și ei regretul că te-au deranjat. Și iată că, amețit cu totul în vârtejul, în febra acestei confuzii dintre tine și ceilalți, speriat de descoperirea că nu poți să-ți dezlipești privirea de oglinzi, te simți hăituit, amenințat... Doamne, ce se întâmplă? Vei fi atacat de această fiară cu mii de capete care gândește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mers până n-am mai auzit zgomotul mării. Sub cerul decolorat și gol, liniștea stăruia ca o iepuroaică gravidă ascunsă în bălării, gata să nască, încordată, adulmecând pericolele. Doar câte o pală de vânt o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Spuneți“. „Oamenii ca mine, interesați să reînnoade firele unei Tradiții pierdute, se simt dezorientați În fața unui eveniment cum e cel de la Wilhelmsbad. Cineva ghicise și tăcuse, alții știau și au mințit. Iar după aceea a fost prea târziu, mai Întâi vârtejul revoluționar, apoi haita ocultismului secolului al XIX-lea... Uitați-vă la lista dumneavoastră, un bairam al relei-credințe și al credulității, bețe-n roate, excomunicări reciproce, secrete care circulă pe buzele tuturor. Teatrul ocultismului.“ „Ocultiștii nu prea sunt demni de crezare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
menit doar să semnifice șarpele inițiatic. Zeița se odihnește În formă de șarpe Încolăcit și-și doarme letargia eternă. Kundalini palpită dulce, palpită cu un șuier ușor și leagă corpurile grele de corpurile subtile. Ca o rotire, sau ca un vârtej În apă, ca jumătatea silabei OM“. „Dar la ce secret face aluzie șarpele?“ „La curenții telurici. Dar la cei adevărați.“ „Dar ce anume sunt curenții telurici veritabili?“ „Sunt o mare metaforă cosmologică și trimit la șarpe“. Pe dracu’, Agliè, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de golf, cu așteptările stupide de la baseball. În orice caz, și oricare ar fi fost ritmul, soarta ne răsplătea, pentru că, dacă vrei să găsești conexiuni, ele se găsesc Întotdeauna, pretutindeni și În orice, lumea explodează Într-o rețea, Într-un vârtej de Înrudiri și totul trimite la tot, totul explică tot... Nu-i spuneam nimic de ele Liei, ca să n-o indispun, clar eram pe cale să-l neglijez și pe Giulio. Mă deșteptam noaptea și-mi dădeam seama că Renatus Cartesius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și răzbunător În timp ce moare, străpuns ca Hiram, și-i destul de neîndemânatic În proferarea blestemelor, căci Dumnezeului lui n-apucă nici măcar să-i rostească numele. Naiv ce eram, credeam că am dus Marea Operă la bun sfârșit. Ca izbită de un vârtej, Încă o dată se deschide ușa magherniței și apare o făptură cu chipul livid, cu mâinile chircite pios pe piept, cu privirea fugind În toate părțile, ce nu reușește să-și ascundă natura, pentru că poartă hainele negre ale negrei sale Tovărășii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
era adevărat, nu numai că Agliè dispăruse În decurs de două zile, dar, colac peste pupăză, nu era un mitoman, ci adevăratul și nemuritorul conte de Saint-Germain, și nici nu făcuse nimic ca să ascundă acest lucru. Singurul lucru adevărat, În vârtejul acela de falsități care tocmai se dovedeau, era numele său. Sau nu, și numele era tot fals, Agliè nu era Agliè, dar nu conta cine era cu adevărat, pentru că de fapt se comporta, și Încă de ani de zile, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]