2,208 matches
-
multe speranțe decît de obicei, sau pentru că se temea că, purtînd copilul alături de tatăl lui, ar fi ajuns să rămînă cu el pentru totdeauna. Al treilea înlocuitor a fost un director de bancă, un bărbat care locuia împreună cu sora lui, văduvă, într-o casă impunătoare dintr-un mic port. Era un om delicat, trist și plin de amabilitate; ea era o femeie tăioasă, nefericită și ușor acidă, iar mama îcu un fiu de patru ani, o fiică de un an și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
departe, de parcă te-ai fi așteptat să țâșnească din gaura aceea umedă un torace păros de păianjen, să te-apuce cu labe scurte și puternice și să te tîrască-năuntru. Treci de casa vopsită-n toate culorile a unui fost ofițer, văduv, cu mica lui grădină de flori plină de pari cu globuri colorate în vârf și inima-ncepe să-ți bată mai tare, căci ajungi, ai ajuns în fața porții de fier a casei lui Ma'am Catana, faimoasa casă de nebuni
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
o grilă de criptografie ce prevestea trecutul și-și amintea viitorul. În centrul acestei cărți ilizibile, fluturând din cele două oglinzi, Maarten află despre cel ce o scrie, aplecat (chiar acum!) adânc deasupra ei, ca și de celălalt, adversarul, tenebrosul, văduvul, neconsolatul. Despre Victor (ah, Victor!), cel care spintecă, hăcuiește, trepanează, terciuiește, orbește. Despre bâjbâiala lor unul către celălalt. Lumină ordonată, unificată, amplificată între oglinzi, Maarten știu că va țâșni cândva ca o rază din capcana acestei cărți, că va primi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
a-și regăsi rădăcinile, Clemantius fusese eliberat chiar de domina, pe atunci în vârstă de doar douăzeci și patru de ani, la puține luni după dispariția stăpânului său, mult regretatul Aurelius Patrinianus. Moartea tatălui o lăsase pe Hippolita, în momentul acela deja văduvă, moștenitoare a unui patrimoniu imens, iar ea arătase din prima clipă că nu era dispusă să se lase dusă de mână de nimeni. Fără efort, cu o fermitate dezinvoltă, îl subordonase pe unchiul din partea tatălui, care până atunci purtase povara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și Placidia Maximina și fratele ei? — Când plecam de la intrare ca să vin să te anunț, lectica lor tocmai se ivise la cotitură. Vor fi aici din clipă în clipă. Lipsește doar Matidia Carnacina. Hippolita surâse: — Vine sigur. Acum, că e văduvă, nu ratează un banchet. Și cântăreții? Sunt gata? Da, domina. însă cel din Utica... nu a sosit încă. în acele ultime cuvinte, Clemantius strecurase - lucru neobișnuit la el - o notă acidă, pe care Hippolita hotărî să o ignore. Ridicând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din Satu Mare, să ne reîntâlnim la Oradea, la o întâlnire cu basarabenii și bucovinenii mei, organizată de un om de suflet și de acțiune, Ioan Rada. La sfârșitul anului 1943 a decedat unchiul tatei, Seniuc Gheorghe din Stănești de Jos, văduv și fără copii, lăsându-i toată averea; casa, o moară pe apă și mai multe hectare de pământ. Pe front, rușii, cu ajutorul material primit din S.U.A., tancuri, avioane, mașini, tunuri etc. se apropiau de Nistru, prevestind ultima lor ocupație. La
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Ioan Seniuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1701]
-
într-o manieră tradiționalistă, simplistă. Obișnuiam să-i spun adesea „Tibetul înțelepciunii noastre” și mai mereu avea câte o soluție la problemele noastre. Spre deosebire de Maia Alexandrina, bunica din partea mamei, ale cărei principii de viață erau dominant conservatoare, bunica din partea tatălui, văduvă de ceferist, era suficient de liberală, în formularea și respectarea perceptelor de viață, avea o anume eleganță în ținută, în gestică, nu purta capul acoperit, și părul lung pieptănat insistent în fiecare dimineață, era prins într-un coc circular, montat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
împlinit. Singura care a reușit să adune în spatele atâtor momente de așteptare emoțiile, bucuriile, neajunsurile și speranțele, a fost mama, deoarece tata a plecat mult prea devreme „în lumea fără de dor”, la nici patruzeci și cinci de ani, mama rămânând văduvă la patruzeci și trei de ani, cu doi copii mari, eu studentă și fratele meu la liceul de marină. Prin natura structurii mele sufletești, a ceea ce Doamne-Doamne mi-a picurat în alveolele țesutului meu genetic, dar și comportamental, eu sunt
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
într o manieră tradiționalistă, simplistă. Obișnuiam să-i spun adesea „Tibetul înțelepciunii noastre” și mai mereu avea câte o soluție la problemele noastre. Spre deosebire de Maia Alexandrina, bunica din partea mamei, ale cărei principii de viață erau dominant conservatoare, bunica din partea tatălui, văduvă de ceferist, era suficient de liberală, în formularea și respectarea perceptelor de viață, avea o anume eleganță în ținută, în gestică, nu purta capul acoperit, și părul lung pieptănat insistent în fiecare dimineață, era prins într-un coc circular, montat
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
împlinit. Singura care a reușit să adune în spatele atâtor momente de așteptare emoțiile, bucuriile, neajunsurile și speranțele, a fost mama, deoarece tata a plecat mult prea devreme „în lumea fără de dor”, la nici patruzeci și cinci de ani, mama rămânând văduvă la patruzeci și trei de ani, cu doi copii mari, eu studentă și fratele meu la liceul de marină. Prin natura structurii mele sufletești, a ceea ce Doamne-Doamne mi-a picurat în alveolele țesutului meu genetic, dar și comportamental, eu sunt
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
această reflecție machistă. Da, o femeie mecanic, de ce nu? Te puteai gândi și că i-a telefonat soției lui ca să-i ceară numărul de la garaj. În cazul acesta, era suficient să apăs o tastă ca să anunț o doamnă că e văduvă. Rolul acesta mă îngrozi. Respinsei responsabilitatea. Apoi curiozitatea puse stăpânire pe mine. Aveam dreptul să mă uit prin actele de identitate ale necunoscutului? Nu mi se păru prea elegant. Îmi dădui seama că nici atitudinea acestui bărbat nu fusese elegantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
de glacial încât ți se umezeau ochii. Mereu l-am preferat așa. -Cum vă numiți? -Olaf, spusei fără să ezit, încurajat nițel de bulele amețitoare. -La fel ca soțul meu, remarcă ea. Erau așadar căsătoriți de-a binelea. Era așadar văduvă de-a binelea. Doar dacă nu cumva mă accepta ca soț. Cum să-i explic situația asta? Îmi umplu cupa. Îmi dădui seama că ratasem ocazia, ar fi trebuit s-o întreb care-i este prenumele atunci când mă întrebase despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
la ușă) Ei, cîntă-mi, cîntă-mi, popo, mereu de ale tale: Deșertăciunea lumii ș-a patimelor sale. Colo în scrin, coroana... să-i iau cheia din sin Să văd cum mi-a sta mie... Cum stai închisă-n scrin Vei fi văduvă astăzi de pletele-i cărunte, Vei fi mireasă mâne pe palida mea frunte. (se duce-n odaie la, Vodă; Roman Bodei acopere tronul cu postav negru ) [SCENA VI] (glasul lui PEPELEA din sala de veseli) Prindeți, neghiobi ce sînteți, păharele
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
istovit izvor, Pe calea vieți-mi visuri cad la pământ și mor. Daca te las, nimica în lume nu aștept, Mă mir la ce mai bate și inima-mi din piept, Cum pot în astă lume o clipă să trăiesc Văduv de-a ta ființă ce-o îndumnezeiesc!... 2254 [BOGDAN] O, lasă-ți fruntea dulce și albă pe-al meu umăr, Eu vreau să-ți sorb din gură cuvinte fără număr Și, fie vorbe bune sau fie vorbe rele, Totuna mi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
bogat și ea săracă nu se-ntîmpl-ades în lume; Sigur că n-ai vrea femeia care poartă al tău nume Să trăiască-n sărăcie... Uricare, vino-ncoace, Un înscris cu-atîția martori este bine a se face... Ca-ntîmplîndu-se visterul ca să moară vreodată Văduvei care rămâne va lăsa averea toată... Judecata[-i] prea-ncurcată și pe cât cred că e bine Îi și dau o încheiere... Mai mult nu mi se cuvine? [BOGDANA] Dar nu voi să-l iau... stăpîne! {EminescuOpVIII 228} [LĂPUȘNEANU] Cine oare
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
i-ai scris ades Într-un stil plin de sentențe, preacuminte și ales, Și bătrâna Escelență s-a-ndrăgit de-al tău condei, Iară frate-tău, ce-n mintea ta a pus atât temei, I-au și spus desigur cumcă tu ești văduvă și bine Ți-ar părea ca Escelența să te ieie chiar pe tine. [ANA] Până astăzi nu ți-am spus-o căci i-am fost făgăduit Și frățîne-meu și altui să țin lucrul tăinuit. {EminescuOpVIII 341} [MĂTUȘA] Și când vine
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lux și cu toate astea nemica estraordinariu nu strica armonia întregului. De aceea nu se observa abondanța, totul era așa de nesilit și vărsat din întregul. Numai dacă discompuneai luxul casei vedeai că e lux. Baronul era de mulți ani văduv; pe consoarta sa, o născută spaniolă, nu o văzusem neciodată; însă ea lăsase o fiică frumoasă și dulce, un amestec din roza înflăcărată a sudului și din neaua nordului. Ea era zâna locului și sute rivalizau pentr-un surâs de pe
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
greoaie față de bonomia maestrului, care se ridică îndată ce intru, îmi face semn să mă așez pe un fotoliu și, după ce spune iute ce are de spus, că să mă apuc de treabă dacă vreau să ies din cocleala vieții de văduv, mă îndeamnă iute cu un whisky și sporovăim apoi vrute și nevrute, despre toate cele, ce mai e pe la Național, ce mai face ăla, dar ălălalt. Probabil că vorbea ca să se asigure că nu a chemat pe unul care o luase razna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
avocați - asta e o informație redundantă, de vreme ce evreilor le este interzisă oricum practicarea acestei profesii. Nu m-aș descrie pe mine Însumi „detectiv particular german“, tot așa cum nu mi-aș spune „detectiv particular luteran“, „detectiv particular antisocial“ ori „detectiv particular văduv“, chiar dacă sunt sau am fost, la un moment dat, toate astea (nu prea mai sunt văzut la biserică acum). E adevărat că mulți dintre clienții mei sunt evrei. Afacerea cu ei este foarte profitabilă (plătesc la „livrare“) și este Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
cu mieunatul jalnic al unui cotoi. Dumneavoastră trebuie să fiți secretara mea temporară. Eram norocos să fac rost de o femeie ca secretară, iar aceasta arăta pe jumătate acceptabil. — Frau Protze, se prezentă ea și dădu mâna cu mine. Sunt văduvă. Îmi pare rău, i-am zis descuind ușa biroului. Din ce parte a Bavariei sunteți? Accentul era inconfundabil. — Regensburg. — E un oraș frumos. — Probabil că ați descoperit acolo vreo comoară Îngropată. Și spirituală, mi-am spus. Asta era bine, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
ocoli pe mine, ieși din birou aproape În fugă. Cel tuns scurt izbucni În râs și Închise dintr-o lovitură de picior ușa după ea. Am deschis fereastra, spunând: — Cam miroase aici. Cam ce faceți voi, atunci când nu speriați femei văduve și nu căutați vreo cutie cu mărunțișul din Încasări? Dietz Își ridică fundul de pe biroul meu și veni la geam: Am auzit de tine, Gunther, Îmi zise uitându-se la trafic. Știu că ai fost polițai, așa că știu că știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
să Înceteze a se Întreba, Pereira semnalează deja că s-ar putea Întrezări o trecere de la compromisurile alienării, prin compromisurile Încă timide ale implicării, la o reală schimbare În statica senectuții. Monteiro Rossi, devenit un fel de fiu surogat pentru văduvul care convorbea zilnic cu soția defunctă, raportându-i minorele evenimente ale vieții sale solitare, ca și doctorul Cardoso, care Îi vorbește despre egoul dominant În „confederația sufletelor” pe care le posedăm și care ne dispută, devin influențe decisive. Deconstrucția zonei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
Datorită lui, seceta și inundațiile sunt controlate și Sichuan este renumită acum pentru recoltele sale. Aprecierea Marelui Zid Chinezesc e ca pentru o sculptură nemișcată, însă cea pentru Digul Du-jiang prezintă vitalitatea universului. Marele Zid acționează precum o bătrână împărăteasă văduvă, care cere respect, pe când digul își oferă în tăcere serviciile, ca o noră modestă de la țară. Viziunea lui Mao în ce privește China este ceea ce ea așteaptă de la un rege. Ea înțelege ce va deveni iubitul ei pentru China și pentru poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Fericirii în Longevitate. Plantele au fost transplantate acum două secole din sudul Chinei. În timpul perioadei de înflorire, Doamna Mao petrece ore în șir cutreierând ceea ce ea numește „norii roz”. Celălalt loc este Terasa Bujorului, construită în 1903 de bătrâna împărăteasă văduvă. Rondurile de flori sunt făcute pe stâncă cioplită în terase. Iarna, „plimbarea într-un sul de pergament pictat” devine activitatea ei favorită. Le ordonă gărzilor și servitorilor să „dispară” înainte ca ea să intre în „scenă”. Complexul de clădiri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Plânge în voie și se simte înțeleasă - dispariția unei mari actrițe. Albul, suferința. Singură în lumea picturală. Le-am cerut servitorilor să-mi aducă cărțile cu poze, legate în material. Am început să studiez personalitățile Orașului Interzis. Împărtășeșc cu împărăteasa văduvă interesul pentru operă. În zilele foarte frumoase, vin să-i vizitez gloriile. Mă duc întins la Sala Sănătății și Fericirii. Se înalță vizavi de scenă, la o distanță de mai puțin de douăzeci de metri. Aici este locul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]