2,042 matches
-
inteligentă sau, dacă vreți, negentropică. Un exemplu Îl avem În Iași: ciorile care invadaseră Piața Unirii au dispărut de acolo prin anii ’60, atunci când a fost stimulată, prin adăpost și hrană, popularea cu porumbei. Și, dacă am amintit de câinele vagabond, cred că sunteți de acord că el e totuși oarecum artificial: e beneficiar al spațiului antropizat, nu al unuia natural, fapt ce-i conferă avantaje, dar și pericole; ca emisiunea de față. Dar el e agresiv. Ca și familia, Canidae
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
face parte Împreună cu lupul, șacalul, coiotul, vulpea. E agresiv, cu excepția prietenilor. Dar ce vină au alții, care Întâmplător nu-i sunt prieteni, dar nici dușmani? Să nu cădem În sentimentalism, ca Brigitte Bardot care, după ce a adunat vreo 18 câini vagabonzi și i-a Îndopat la propriu cu ciocolată, i-a dus la stomatolog. De fapt, i-a scos din mediul lor obișnuit. Dar nici să acționăm brutal. Putem limita acest pericol În mod inteligent, Învățând din pățania ciorilor. Adică, favorizând
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
-lea care, cu mult Înaintea Revoluției franceze, a instituit un premiu pentru o Întrebare: “Ce plantă poate salva Franța În caz de foamete?” Răspunsul, dat de Parmentier, a fost: “cartoful”. Întrebările de acum ar fi: “ce specie poate Înlocui câinele vagabond Într’un ecosistem antropizat” și “care este factorul de stress capabil a Îndepărta câinele vagabond de acest ecosistem”. Pentru că nu am bani, Îmi permit tot eu răspunsul, fie măcar teoretic: Poate tot câinele, dar În ipostaza sa utilitară, de pază
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
plantă poate salva Franța În caz de foamete?” Răspunsul, dat de Parmentier, a fost: “cartoful”. Întrebările de acum ar fi: “ce specie poate Înlocui câinele vagabond Într’un ecosistem antropizat” și “care este factorul de stress capabil a Îndepărta câinele vagabond de acest ecosistem”. Pentru că nu am bani, Îmi permit tot eu răspunsul, fie măcar teoretic: Poate tot câinele, dar În ipostaza sa utilitară, de pază, vânătoare ori agrement, știind că varianta domestică a unei specii iese Întotdeuna victorioasă În fața variantei
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
să găsească “beneficiari” pentru ceea ce abandonăm, dar s’ar putea să nu ne fie prea convenabili: șobolanii, de exemplu, al căror număr egalează pe cel al locuitorilor oricărui oraș. “Radiosfera”, 11 noiembrie 1996, ora 9,15 106. Avem și câini vagabonzi Vorbeam deunăzi de trăiri amplificate - ale mele - rezultate din dorința mea de a vă ajuta să iubiți - Înțelepțește - natura; dar trăirile amplificate deschid uneori ochilor alte perspective. Mai pe urmă, umblând după o sponsorizare - nu spun unde, căci eu nu
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
din dorința mea de a vă ajuta să iubiți - Înțelepțește - natura; dar trăirile amplificate deschid uneori ochilor alte perspective. Mai pe urmă, umblând după o sponsorizare - nu spun unde, căci eu nu fac reclamă - am aflat câinele În două ipostaze: vagabondul, scuze, vagaboanda, În curtea firmei, hrănită - din milă ori prietenie - dar cum se cuvine și cu pui așișderea, care n’a găsit nimic compatibil cu biocâmpul meu pisicesc, respectiv, o oră mai târziu, vagabondul fără norocul unui tomberon, abia ținânduse
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
am aflat câinele În două ipostaze: vagabondul, scuze, vagaboanda, În curtea firmei, hrănită - din milă ori prietenie - dar cum se cuvine și cu pui așișderea, care n’a găsit nimic compatibil cu biocâmpul meu pisicesc, respectiv, o oră mai târziu, vagabondul fără norocul unui tomberon, abia ținânduse pe picioare, la câțiva pași de o brutărie... Acela n’a avut nimic Împotriva aceluiași biocâmp, dar câte o fi Îndurat din partea copiilor, nu prea educați, ai zonei... Desigur, astăzi, când ascultați gândurile mele
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
rolul În biosferă. Știe cineva, măcar să definească, Întreg rolul nu al unui câine, dar cel al unei furnici, În aceeași biosferă? Sau al pisicii care miaună sub un gard, iar noi nu știm: de bucurie ori de tristețe? Dreptu-i, acești vagabonzi ne sunt străini, incompatibili chiar. Le dăm o bucată de pâine, dacă nu și-o găsesc ei Înșiși, dar Îi și evităm. Simțim că sunt un alt genom decât noi, aceia care am creat orașul - acest mediu antropizat - În care
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
bine să alegem o cale de mijloc care permite, prin Însăși caracterul de mijloc, schimbarea, funcție de condițiile concrete ale zilei, de astăzi și de mâine. Și Încă ceva: Înainte de a “ridica piatra”, vorba Evangheliei, să ne aducem aminte că acești vagabonzi sunt totuși rezultatul civilizației noastre care a știut cândva să-i folosească, iar acum să-i abandoneze. Nu suntem atoateștiutori și nici nu vom fi vreodată. Doar dumnezeu este. Dar, oricum, mâine vom ști mai multe. Vom ști să rezolvăm
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
SEMIONOVICI MAKARENKO nu se manifestase în mod deosebit înainte de 1917; în acel an abia își încheia cursurile Institutului pedagogic, deși lucrase în învățămîntul primar încă din 1905. În 1920 însă i s-a încredințat funcția de director al coloniei pentru vagabonzi și delincvenți minori de pe lîngă orașul Poltava. A fost marea sa șansă și, totodată, un moment benefic pentru pedagogie. Lipsea orice dotare a noului așezămînt, după cum lipsea orice experiență a noului director într-un astfel de domeniu. A urmat o
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
a noului așezămînt, după cum lipsea orice experiență a noului director într-un astfel de domeniu. A urmat o perioadă de înfrigurate căutări, de puține izbînzi și numeroase eșecuri. Makarenko trebuia să redea societății "societății socialiste" copii și adolescenți care deveniseră vagabonzi și delincvenți din cauza nenumăratelor tragedii familiale și individuale din anii primului război mondial (1914-1917) și ai războiului civil ce i-a urmat. Realitatea îl obliga să adopte cerințele sociale drept criteriu al acțiunilor sale, așa cum erau ele formulate de forța
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
consideră pe toți frații lui, e generos. Bețivul de provincie e respingător, libidinos, n-are maneră și i se pune frecvent pata. Îi detestă pe toți. Nici măcar pe sine nu se suportă. Între cele două războaie, un ploieștean angajase un vagabond care, de câte ori îl vedea trecând pe bulevard, trebuia să strige cât îl ținea gura: „Să trăiți dom’ senator!“. Pentru a-i crește acțiunile escrocului. La fel, bețivii provinciali, pentru că le-au murit lăudătorii, se gratulează reciproc. Își laudă unul altuia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai acum zece-cincisprezece ani, În Gara de Nord un post de observație discretă a fetelor sin gu ratice care coboară din tren și privesc Încoace și Încolo, neștiind Încotro s-o apuce. Sunt la o răscruce a vieții și sufletu lui lor vagabond din fire, pândit de toți diavolii cu zâmbete amabile și promițătoare. și sunt ușor de identificat aceste can didate la prostituție, pentru care sprijinul social nu știu de le poate fi realmente prea util, fiindcă tot În această gară, sau
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
popasuri și Întâl niri cu oamenii, ba chiar și cu Dumnezeul rumânilor, și zăbo viri ale inimii păgâne și date la rele, prin dumbrava Domniței Aricia. - Ulcele, ploști și urcioare, harapnice și pungulițe, du cipali și faraonoaice, culese de un vagabond li bertin pe toate drumurile țării. AM PRACTICAT SPORTURILE (PARCĂ N-Aș CREDE!), șI ASTA Încă din fragedă junețe, căscând gura, În grădina Rașca, dimpreună cu beizadea Sturdza Vițel, patron al sporturilor din acea vreme, la unul care - ca În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
aflu pe pârtie. Azi-dimineață, aproape că am fugit de-acasă ca să semnez condica la săniuș. Mama mi-a spus: Unde te duci? În prima zi a sfântului an nou, toată lumea stă în casă! Pe străzi rătăcesc doar nebunii și câinii vagabonzi. N-am ascultat-o. Am plecat val-vârtej. Evident, se înșela. Noaptea dinainte a nins enorm și pârtia gemea de lume. Toți puștii din oraș erau acolo, unul nu lipsea. Și zău, merită să fii pe pârtie. Dar ce zic eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Îi prinseseră și-i duseseră până la capăt de linie, aci, în orășelul Serenite, o noapte îi ținuseră în beci la poliție, primiseră o mamă de bătaie, apoi le dăduseră drumul, cu înjurăturile de rigoare: Bă, fir-ați ai dracu de vagabonzi, marș de-aici, caracudelor, dacă vă mai prind vreodată că nu vă cumpărați bilet ați încurcat-o, pușcăria vă mănâncă!, se răstise la ei un polițai burtos și roșu la față. Da, șefu, să trăiți, răspunseseră ei de formă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aflu pe pârtie. Azi-dimineață, aproape că am fugit de-acasă ca să semnez condica la săniuș. Mama mi-a spus: Unde te duci? În prima zi a sfântului an nou, toată lumea stă în casă! Pe străzi rătăcesc doar nebunii și câinii vagabonzi. N-am ascultat-o. Am plecat val-vârtej. Evident, se înșela. Noaptea dinainte a nins enorm și pârtia geme de lume. Toți puștii din oraș sunt aici, unul nu lipsește. Și zău, merită să fii pe pârtie. Dar ce zic eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
pus la cale, dintotdeauna pus la cale?!... Ajung la ultimele pagini. Tocmai citesc relatarea ultimului meu vis, cel cu Spaniolu, Pușcărie și Gămălie. Deodată tresar. Descopăr o diferență, în sfârșit descopăr o diferență. Una considerabilă. În cărticica pecetluită scrie că vagabonzii și-au găsit într-adevăr un adăpost într-o baracă, la marginea orașului. Dar aceasta nu e situată lângă barajul lacului de acumulare. Ci lângă o exploatare petrolieră, într-un loc cu sonde ruginite și rezervoare gigantice de țiței. Apoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
trec camioanele, de aceea viața cea grozavă din orășel este pusă pe butuci și totul amorțește și atmosfera este de sfârșit de lume și aerul e de nerespirat, ce mai, în trei cuvinte - e de netrăit. De aceea cei trei vagabonzi vor s-o tundă din locul ăsta blestemat. Cheful cu șoferul francez sau turc sau neamț chiar a avut loc, așa cum visasem. Numai că șoferul străin era trist din cauza urgiei toride, nu din cauza ploii. Cei trei au plecat spre baraca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
muzicii. Distinșii artiști cu har ai momentului, veniți din întreaga lume, își încarcă la rândul lor bateriile în răsunetul aplauzelor din sălile ospitaliere ale Festivalului, care devin uneori neîncăpătoare, în pofida unor turbulențe sociale colaterale privind ba Roșia Montană, ba câinii vagabonzi sau eșecul meciului de fotbal cu Turcia. Toate fac parte din viață, dar parcă muzicii trebuie să-i acordăm permanent atenția cuvenită, întrucât ne înalță deasupra prozaicelor preocupări și ne oferă admirația unei lumi întregi. Pentru a intra în nota
Pledoarie sentimentală enesciană by Mihai Zaborila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91554_a_93565]
-
într-o zi o să dispară, fără ca nimeni să se intereseze ce s-a întâmplat cu Mănel. De la țigări și de la bere, Mănel oprește restul, ceea ce iarăși e normal. Totul e normal la el, cu excepția hainelor, care spun că e un vagabond și că probabil nici nu-l cheamă Mănel. Într-o seară, când toți angajații se strâng în birou la domnul Dumitru, iar Mănel face o mulțime de curse după bere, pizza și țigări, patronul îl ia pentru prima oară la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
plătea să facă figurație, ba chiar să și rostească două-trei replici. „În ce film?“, m-am interesat, dar fata nu știa numele filmului. Știa doar că era o poveste cu o doamnă din lumea bună care se îndrăgostește de un vagabond, iar nefericitul e împușcat, fără să aibă nici o vină, de amantul oficial. Dumnezeule, dar acesta era chiar subiectul filmului care-l lansase, în urmă cu câteva decenii, pe americanul mort în plină glorie pe platou. M-am uitat și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
a zis într-o zi Brăduț când Aurelian se retrăgea în spatele școlii să-și mănânce gustarea de la ora zece -, și eu sunt băiat de legionar.“ Aurelian s-a oprit din mestecat, s-a uitat la Brăduț ca la un câine vagabond gata să se lase mângâiat de oricine și a catadicsit să-l întrebe, cu aerul unuia care o făcea din bună creștere, deși știa dinainte ce urma să i se răspundă: „De unde-s ai tăi, din București?“. „Din Bărbulești-Gară“, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
se lărgea Între noi și ei, Încă mai vedeam chipul bărbatului, pe care se citea o hotărîre remarcabilă, și ne-am amintit de invitația fermă pe care ne-a făcut-o: «Haideți, tovarăși, să mîncăm Împreună. Și eu sînt un vagabond», arătîndu-și astfel disprețul subînțeles pentru natura parazitară pe care o vedea În călătoria noastră fără țintă.“ Al cui era acest dispreț secret: al umilului muncitor sau al lui Che? Sau poate că al niciunuia, dar acea Întîlnire „În deșert, noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
rămas-bun de la acești oameni despre care nu ne mai amintim nimic, nici măcar numele lor. Am cerut voie să ne lăsăm motocicleta În garajul unui om care locuia la periferia orașului și am avut cale deschisă, căci nu mai eram doi vagabonzi mai mult sau mai puțin simpatici; nu, acum eram „Experții“, și eram tratați ca atare. Ne-am petrecut toată ziua meșterind la motocicletă și, din cînd În cînd, o slujnică cu pielea măslinie venea să ne aducă gustări. La cinci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]