161,013 matches
-
adevărat lumea pe care o vede, trebuie să-și schimbe înfățișarea. Același lucru îl face, în alt plan, Gauguin. Fizic se transformă: umblă gol, doar cu un pareo care-i acoperă sexul, iubite îi devin copilițe vândute de proprii părinți, vorbește maori, practică amorul liber, poartă numele vecinului, numindu-se astfel Koke - Tioka și îi împrumută acestuia din urmă propriul nume, și așa are acces la lumea pe care vrea s-o înfățișeze, nealterată, în tablourile lui. Au aceeași concepție despre
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
expresia craiu de Curtea-veche) ajunse să fie întrebuințat, mai întâiu în București, apoi și în provincie, în înțelesul de haimana (...), om chefliu, berbant (...), desmățat, desfrânat, libertin, om fără căpătâi" etc. De altfel, această explicație apare deja la G.I. Ionescu-Gion, care vorbește (în Istoria Bucureștilor, 1899) de "locuțiunea bucureșteană de «Crai de Curtea-Veche», ștrengari și hoțomani"; arătînd că în ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, Curtea domnească, părăsită, devenise "un fel de adevărată «Cour des Miracles»". După același autor, "la 1796
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
au furat-o și alți hoți au găsit-o" (p. 111). Cu toată puținătatea datelor, ne-ar plăcea să imaginăm o istorie a lumii interlope bucureștene. Din păcate, nu vom putem afla care era argoul pe care cu siguranță îl vorbeau (la Curtea Veche, dar și la cremenal sau la gros) craii de pe la 1790.
Craii la cremenal by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13903_a_15228]
-
Am citit cronica dvs. "Sîntem prea mici pentru un război prea mare" și aș dori să vă trimit opinia unui "biet băiat". Aș începe prin a vă mulțumi pentru înveninata compătimire și aș vrea, dacă nu cumva vă deranjează, să vorbesc puțin despre dialogurile din transmisiile de la Bagdad. În primul rînd foarte mulți teoreticieni ai jurnalismului au scris și vorbit foarte mult pe tema reportajelor din zonele de conflict. Aproape toți au recunoscut că ziariștii care transmit din acele zone au
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
unui "biet băiat". Aș începe prin a vă mulțumi pentru înveninata compătimire și aș vrea, dacă nu cumva vă deranjează, să vorbesc puțin despre dialogurile din transmisiile de la Bagdad. În primul rînd foarte mulți teoreticieni ai jurnalismului au scris și vorbit foarte mult pe tema reportajelor din zonele de conflict. Aproape toți au recunoscut că ziariștii care transmit din acele zone au cîteva handicapuri majore: cenzura militară, imposibilitatea de a acoperi întregul perimetru al frontului și nu în ultimul rînd imposibilitatea
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
care transmit din acele zone au cîteva handicapuri majore: cenzura militară, imposibilitatea de a acoperi întregul perimetru al frontului și nu în ultimul rînd imposibilitatea verificării informațiilor "aruncate" de combatanți. În transmisiile de acolo am considerat că este cinstit să vorbesc telespectatorilor despre aceste probleme. Cine ar fi putut cunoaște starea de spirit a irakienilor cînd contactul nostru cu populația civilă era întotdeauna mijlocit de oameni care lucrau pentru aparatul de propagandă irakian. Chiar dacă Petrișor nu știa arabă, știa engleză și
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
fi putut cunoaște starea de spirit a irakienilor cînd contactul nostru cu populația civilă era întotdeauna mijlocit de oameni care lucrau pentru aparatul de propagandă irakian. Chiar dacă Petrișor nu știa arabă, știa engleză și avea translator însă ziarele de care vorbeați în materialul dvs. prezentau același rigid punct de vedere al guvernului lui Saddam Hussein. Niciodată nu am spus că nu știu, ci am precizat că informațiile vin din surse oficiale care nu pot fi verificate. Problema informațiilor contradictorii nu am
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
încălcînd normele impuse de cenzura militară. Dacă doriți, toate aceste lucruri le puteți vedea acum pe o casetă VHS.*) Închei aici cu părerea de rău că nu vă știu numele pentru a vă putea invita la o cafea. Am putea vorbi despre cenzura militară pe care am încer- cat-o în Belgrad în 1999, în Israel în 2002, și de ce nu în acel mare război în care am fost atît de mic. Nu țin neapărat să vă conving că nu mă
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/13916_a_15241]
-
de asemenea, între 4 și 80 de ani. Un spațiu de întîlnire: sală Prometheus. Un organizator: Editură Humanitas Educațional care a retipărit Cărțile cu Apolodor în condiții grafice extraordinare. Un moderator: Ioan Ț. Morar. După lansarea cărților, la care au vorbit Doamnele Lyggia Naum, Rodica Zafiu și Directoarea Editurii Humanitas Educațional, Dana Papadima, a urmat momentul întemeietor. Se considera membru al Clubului Apolodor oricine citește un fragment favorit din povestea pinguinului din Labrador a spus solemn domnul moderator, adăugînd liniștitor: nu
Cum se înființează un club by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/13905_a_15230]
-
România era în acea perioadă o țară paradisiacă.(...) În plus, conducătorul României este accesibil și face dreptate: «În țara mea eu sînt stăpîn pe toate/ Și nimeni nu mă crede sabotor./ Am dreptul la cuvînt, să cer dreptate,/ Pot să vorbesc cu-al meu conducător» (...) (este vorba de accesibilul Nicolae Ceaușescu care umbla fără gărzi de corp pe străzi și stătea de vorbă cu trecătorii!)". Dacă înainte de 1989, consideră criticul, apariția unor asemenea "poeme" foarte proaste sub unghi literar și reprobabile
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13899_a_15224]
-
erau din punct de vedere etnic români 100. Scrie, George Călinescu, citat de Cornel Ungureanu: „oricare ar fi naționalitatea autorului, o operă de geniu rămîne o operă de geniu, și de am descoperi cumva că Eminescu nu e român, esteticește vorbind, nu s-a schimbat nimic. Nu tot astfel stă chestiunea cînd facem istorie literară. Istoria literaturii române nu poate să fie decît o demonstrație a puterii creatoare române, cu notele ei specifice, arătarea contribuției naționale la literatura universală. (...) Specificul fiind
Călătorii în lumea literaturii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13896_a_15221]
-
înecat cu un os; accident rutier groaznic: trei morți și șoferul; locatarii canalelor: piele și os, netunși, zdrențăroși...; sifilisul și TBC-ul, patrimonii naționale...; un cetățean s-a aruncat de la, mă rog, sinucidere; despre starea precară a românilor ne va vorbi azi cunoscutul sociolog, îmi zice Andreea Esca... N-am auzit de el. N-are importanță; un șomer și-a dat foc; altul amenință că se aruncă de pe turla bisericii dacă nu i se repartizează locuință; la o televiziune Saddam Hussein
Mustața lui Radu Coșarcă by Telefil () [Corola-journal/Journalistic/13915_a_15240]
-
știa o altă parte, iar îl trimitea acasă și tot așa, până învăța tot, după care îl trecea. - Extraordinar! - Dacă aveam o prietenă în vizită, iar el lucra în birou și noi sporovăiam în șoaptă, ne spunea: "Vă rog să vorbiți tare pentru că așa nu vă aud și, dorind să vă urmăresc, îmi distrageți atenția de la ce am de făcut!". Un alt exces al lui a fost următorul: îi promisese fostei lui neveste că o va duce la Paris (pe care
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
timpul în casă, un fel de mormăială - asta însemna că gândea la probleme de matematică. Nu stătea la masă, ci culcat, cu capul sprijinit în mâna dreaptă. Aveai impresia că nu face nimic. La noi în casă nici nu se vorbea decât la ora mesei, când venea și povestea tot ce i se întâmpla. Vorbea cu multă lume la telefon și, evident, primea pe mulți acasă, elevi, gazetari; mai cu seamă în ultimii ani, când devenise o "vedetă" a televiziunii și
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
matematică. Nu stătea la masă, ci culcat, cu capul sprijinit în mâna dreaptă. Aveai impresia că nu face nimic. La noi în casă nici nu se vorbea decât la ora mesei, când venea și povestea tot ce i se întâmpla. Vorbea cu multă lume la telefon și, evident, primea pe mulți acasă, elevi, gazetari; mai cu seamă în ultimii ani, când devenise o "vedetă" a televiziunii și radio-ului, casa noastră era plină de lume. - Care îi erau câțiva dintre prietenii
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
ancheta! - Am rămas mut. - Te cred. Poți să rămâi mut auzind așa ceva. - Poate că, într-adevăr, popularitatea l-a salvat. - Cu siguranță. - Cum vă explicați faptul că reușea să facă matematica agreabilă și unor neinițiați? - Avea talentul extraordinar de a vorbi foarte clar încât îți dădea impresia că înțelegi totul. Spun asta din proprie experiență. La un moment dat a început să țină niște cursuri de Informatică la care m-am dus și eu. Ei bine, deși n-aveam nici o legătură
Viorica Moisil:“Eu nu mă pot învăța cu lumea de azi” by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13873_a_15198]
-
propriei tinereți, refugiindu-se în tot mai vastul teritoriu pe care literatura îl împarte cu sociologia. Una din umilințele meseriei de critic este dificultatea pe care el o întîmpină atunci cînd trebuie să hotărască în mod clar despre ce anume vorbește atunci cînd se referă la literatură. Aceasta este o problemă pe care criticul trebuie s-o rezolve de unul singur, însă dincolo de ea există o serie de rațiuni importante pentru ca el să fie atent la ceea ce scriu tinerii, rațiuni ce
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
bun caz, ei dau ture dintr-o parte în alta, ca niște animale în cușcă, valorificîndu-și, unul cîte unul, miturile personale, făcînd iar și iar inventarul eșecurilor moștenite. În cel mai rău caz, adoptă anumite poze, confundă imitația cu masca, vorbind despre ei înșiși fără oprire și fără să trezească vreun interes prin intermediul unor citate luate, minuțios, de la alții." Nu mai e nevoie să spun că diagnosticul se potrivește în aceeași măsură, poate chiar mai mult, prozei. Însă trebuie să precizez
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
îl observă. Este mult de discutat pe marginea acestui subiect și poate am să revin ca să vă fac cunoscute cîteva din observațiile mele strînse de peste trei ani, de cînd am renunțat să mai merg la premierele oficiale. Am să vă vorbesc acum despre un spectacol recent de la Teatrul ACT, incitant, și anume, Șefele de Werner Schwab, în regia lui Sorin Militaru. Chestiunea este interesantă din mai multe pricini și tipuri de relații existente în cadrul aceleiași structuri. Sorin Militaru a fost selecționat
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
Contemporan și m-au interesat observațiile lor. Pentru Sorin Militaru era foarte important ca Șefele să-i iasă. Pentru că, la început de drum, este mult mai greu să faci primul spectacol după o reușită, după ceva despre care s-a vorbit cu oarecare patimă, pro și contra, pentru că al doilea confirmă și lămurește discuțiile cu privire la profesionism. Pentru că textele lui Schwab sînt dificile și urmăresc o lume marginală, cu probleme, într-un tip de limbaj lipsit de pudori, cu un foarte acut
“Să punem pe picioare iubirea aproapelui...” by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13907_a_15232]
-
primul rând creator. Pentru ce optați în prezent? EUGEN SIMION: Critica are, într-adevăr, un număr de concepte cu care operează, creează altele (noua critică și noua nouă critică au fost foarte productive în acest sens), dar ‘păsăreasca’ de care vorbiți este ridicolă. Atestă o incultură teoretică insuportabilă. Structuralismul și poststructuralismul au sombrat într-o terminologie lipsită de noimă. Cel dintâi care și-a dat seama că semiotica devine o formă de ‘imperialism local’, de jargon universitar, cu o circulație într-
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
autor. Așa cum există acum o literatură Desperado, care, după fluxul conștiinței (refuzul a două milenii de convenții literare) este un refuz al refuzului, o alchimie disperată de procedee și convenții de toate felurile, din toate timpurile, ar trebui să putem vorbi și despre o critică Desperado, un alt fel de abordare a acestor opere care nu numai că nu seamănă cu nimic dinaintea lor, dar nici nu seamănă cu operele anterioare ale aceluiași autor. Care e statutul criticii în acest moment
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
cu mare precauție eticheta ‘Desperado’. Majoritatea detestă să fie înregimentați. Fiecare se crede unic și declară că numai relația cu lectorul contează. Critica e ignorată din start. Ei anunță că nu vor decât să-și amuze cititorii, ceea ce, la drept vorbind, nu reușesc, fiindcă literatura contemporană numai amuzantă nu e, în ciuda recursului disperat la ironie. E o literatură întortocheată, care cere multe relecturi, care ascunde sub aparenta simplitate a stilului un orgoliu nemăsurat, acela de a crea opera perfectă, alcătuită din
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
-i un semn de mare intelectualitate. Un pojar care trece... L.V. Observ că în Anglia critica s-a canalizat pe două direcții: pe de o parte, critica universitară, doctă și lăudabilă, pe de altă parte critica de întâmpinare, despre care vorbeați încă de acum treizeci de ani. Critica de întâmpinare e un fel de paria, găzduită de ziare, sub formă de recenzii-reclamă. Mă gândesc din ce în ce mai insistent la minunata critică tematică, refuzată de mulți universitari contemporani. De unde această intransigență pentru bunul simț
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]
-
nici despre criticul Eugen Simion nu mă încumet să fac profeții. Pentru că nici criticii nu sunt buni profeți. Pot spune doar atât: postmodernismul a trecut deja (din păcate înainte de a-și da capodoperele), trăim în post-postmodernism, iar criticul de care vorbești se pregătește să le întâmpine pe toate nu cu resemnare, dar cu liniște...
Eugen Simion: “Și criticul poate fi un Desperado” by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13901_a_15226]