2,178 matches
-
cei slabi și neapărați. Firește, nu trebuie să cădem în excesul de a vedea în Ahile un om de blândețea lui Patrocles. Patrocles însuși îi spune lui Nestor, care voia să-l țină de vorbă, că nu are timp să zăbovească: „Puternic și de temut este cel care m-a trimis la tine... știi ce fel de om e și cât ne temem de el, este în stare să găsească vină și unor oameni nevinovați.“ Și cu atât mai mult când
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
la sfârșitul secolului al IX-lea, de către valahi și slavi, se prezintă completată și interpretată în viziunea unui scriitor maghiar de mai târziu cu câteva secole. Astfel, „ducii rutenilor” îi rugau pe maghiari care, după ce trecuseră pe lângă Kiev la 898, zăboveau în Galiția, să treacă peste munți în Panonia: „... quam terram habitarent Sclavi, Bulgarii et Blachii ac pastores Romanorum” (FHDR, p. 31), care înseamnă că, la venirea acestui val de maghiari, Panonia era locuită „de slavi, bulgari și valahi, precum și de
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dintre Caragiale și Urmuz, pe de o parte, și prozatorii de la "Școala de la Târgoviște", pe de altă parte. 4.3. Teme caragialiene și variațiuni postcaragialiene Frecvența recurențelor tipologice este indestructibil legată de multitudinea revalorificărilor din aria tematicii caragialiene. Fără să zăbovim asupra unui posibil inventar al acestora cu exemplificări care marchează înrudiri de ordinul evidenței între modelul caragialian și numeroase reiterări postcaragialiene, ne propunem să insistăm doar asupra câtorva cazuri în care se pot sesiza nu doar transpuneri obediente ale sugestiilor
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gratuitul instict ludic, utilizarea absurdului ca material estetic în redarea particularului, vizează, de fapt, dezvăluirea intuitei omniprezențe a absurdului însuși, revelat și neutralizat prin intermediul comicului exorcizator. Asupra acestui schimb contractual de expresie stabilit între absurd și comic, ne propunem să zăbovim în continuare preț de câteva pagini. 5.2. Comic prin absurd și absurd prin comic Nu se poate descrie în câteva cuvinte raportul dintre absurd și comic. Dificultatea este produsă de pluralitatea ipostazelor în cazul amândurora. Asupra tipologiei comicului am
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ale codrului, citind și tâlcuind semnele și zgomotele așa cum ai citi și tâlcui o carte, tot timpul în căutarea acelei misterioase chemări... care, și pe dânsul îl ademenea. Au urcat coastele cu mestecăniș ce închideau pe laturi Valea Idrici. Au zăbovit în zmeuriș... s-au încâlcit în rugii de mure, de unde începea pădurea. Au pornit în susul pâraului Idriciu, ca lupul să nu-i poată simți. Suru se mișca încet printre brusturii uriași... pentru o clipă îi pierde din vedere... e în urma
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Nu-l văd, măi Antoane... da‟ îl sâmt unde‟i! făcu bătrânul. - Ioti colo, tatai... Pata aceea care se mișcă! Îl vezi? Suru se mișca încet printre hățișuri. Au urcat coastele cu mestecaniș ce închideau pe laturi valea... Au mai zăbovit o vreme în zmeuriș, și au pândit.. Când... de după un copac, apăru o namilă mițoasa, strânsă peste mijloc într-un chimir negru îmbumbat cu ținte argintii. Anton, vânat de manie, îi puse mâna pe umăr și cu degetul la gură
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să ma găsească. Sigur m-a bucurat grija Tatălui Ceresc și Sf Spiridon că eu tot timpul Îl rog în rugăciunile mele și pe El, să mă ajute. și poate așa a vrut El, Dumnezeu și Sf Spiridon să mai zăbovesc mai mult la biserica Lui. A fost un semn tainic cred, îmi părea rău că nu s-a respectat ora stabilită de cei care au organizat pelerinajul. Bine că Dumnezeu nu ne uită, El nu este ca omul. De aceea
Călător în Grecia 5-15 mai 2012 Şi un buchet de poezii Dedicate Domnului Iisus Hristos Şi Maicii Domnului. In: Călător în Grecia by Maria Moșneagu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/485_a_766]
-
aia un discurs la un miting al Partidului, ceea ce avea să se soldeze cu obișnuitul trafic infernal. Am coborât scările și am deschis ușa. Interiorul localului ar fi avut și mai puține șanse de a convinge un consumator ocazional să zăbovească un pic acolo. Pereții erau acoperiți cu sculpturi Întunecate din lemn - machete micuțe de tunuri, capete de mort, sicrie și schelete. Pe peretele din fund era un imens armoniu, pictat astfel Încât să semene cu un cimitir, cu cripte și morminte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
În celălalt birou, anemicul citea o revistă. Înainte de a termina să-i spun că șeful lui Îi solicitase prezența, privirea mi-a căzut pe cheile care stăteau pe birou, lângă telefon. Mormăi și se smulse de pe scaun. În dreptul ușii, am zăbovit: — A, ai cumva o foaie de hârtie? Îmi arătă cu degetul teancul pe care se aflau cheile: — Servește-te singur, Îmi zise și intră În biroul lui Jeschonnek. — Mersi, așa o să fac. Pe inelul de la chei era o etichetă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
acasă. I-am zâmbit tâmp, ca un mielușel, ca idiotul pe care-l credeam a fi Manstein: — Mulțumesc mult de tot, i-am zis și am bălmăjit ceva legat de faptul că-mi lăsasem cheia În birou. Femeia de serviciu zăbovi puțin și apoi Îmi dădu ușa În primire. Am intrat În clădire și i-am dat drumul. Ușa se Închise În urma mea și am auzit zgomotul puternic făcut de Încuietoarea cilindrică atunci când zăvorul se izbi În broască. Două uși batante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
mult din imaginație o desenam, ochii mei erau atunci orbi la detalii, o vedeam întreagă, vedeam ideea mea de femeie și nu femeia însăși, Sunt cuvinte pe care nu le-am pronunțat niciodată, femeie nici măcar în gândul meu, ochii mei zăbovesc acum pe ceea ce denumesc aceste cuvinte ce nu pot fi pronunțate nici măcar în minte, Era un model destul de dificil, nu o puteam face să stea locului, în acele rare momente când accepta să mi se dezvăluie, Și eu întorc pagină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
spre minciună dacă nu tăinuirea adevărului, Daniel?! era una dintre primele lecții ale părintelui Ioan, Plimbându-mă pe străzi, citesc cu glas schimbat, matur, sunt mereu atent la chipurile oamenilor, în căutarea unor linii și culori, mi-am dat seama zăbovind intens cu privirea în jurul meu că oamenii încep cu adevărat să trăiască, trebuie să-mi încerc din nou în toamnă norocul la Arte plastice, mă uit de departe la viața mea care a luat-o pe un alt drum, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
intraductibilă în limba rusă, Era toamnă, și aerul devenea mai limpede, vezi până departe peste pomii mărunți, o liniște dumnezeiască acoperea pământul, culegeam struguri, monahii care mai erau cu mine se grăbeau să prindă slujba de vecernie, eu am mai zăbovit în calmul acela al înserării, venisem pe Munte ca să-l întâlnesc pe Dumnezeu și încă nu dădusem ochii cu El, culegeam informații de la călugări despre locurile unde fusese văzut, Cine? Dumnezeu! Îl căutam, dar El nu avea nici un interes să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
Fluvii, strecurându-se prin frunzișul stejarului lui Tasso, în Piazza di Espagna culcat pe trepte, oprindu-se în umbrelele colorate de la mesele de pe terasă, scăldându-se în Fontana della Barca, trecând peste Tinita dei Monti, mărșăluind prin Piazza del Popolo, zăbovind leneș pe Via Sacra, înainte de a se răspândi din Pincio în culorile asfințitului deasupra întregii Rome, 21 iulie, voi pleca, bagajele mele sunt făcute, de câteva zile în febra cadourilor, uriașul bloc de desen cu coperți tari din piele cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
depășea cu mult puterea mea de înțelegere, dar care îmi dădea într-o asemenea măsură momente de beatitudine încât trăiam tulburătoarea impresie că mă iau la întrecere cu îngerii, Dumnezeu îmi ascultase ruga fierbinte, în dimineața următoare, cum Theo mai zăbovea la el în odaie, m-am grăbit să urc scara de lemn ce ducea sus pe schelă, să admir în voie Pantocratorul de culoare, până nu apare Theo, când pun însă piciorul sus și m-aplec ușor să nu dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
profită că ești la Paris, mă apostrofează Marius, du-te să vezi orașul! n-am venit să fac turism la Paris! mă anunță că va lipsi câteva zile la sfârșit de săptămână și eu îi promit că nu voi mai zăbovi mult timp pe capul lui, am decis să mă întorc în Italia cât mai repede, nici măcar n-am fost la Quai d’Orsay! Apropo, își amintește într-o doară Marius, madame Claire mi-a spus ca n-ai sunat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
asta? pentru că face parte din viața ta, pur și simplu! zâmbește, Tiens, nimeni nu mi-a mai cerut asta, povestește-mi! nu fac mare lucru, mă trezesc târziu, și-n timp ce ea îmi vorbește despre plăcerea aristocratică de a zăbovi dimineața în pat, eu mi-am deschis blocul de schițe și-i creionez chipul, e motivația perfectă de a stărui cât mai mult cu privirea asupra ei, ritualul fără grabă al unei cafele bune mi-l descrie și despre bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
spuse: — Trebuie să plec. Baftă, Dwight! Doar ăl bătrân îmi zicea pe nume. — Nu mi-ai răspuns la întrebare. — Lee și cu mine nu ne culcăm împreună, replică ea, apoi se îndepărtă, lăsându-mă cu ochii holbați în urma ei. • • • Am zăbovit în sala de antrenament încă vreo oră. Spre seară începură să sosească reporteri și cameramani care se îndreptau direct spre ringul din centru, Blanchard și partenerii lui de antrenament, fragili ca niște bibelouri. Nu-mi ieșea din minte replica de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
nu ridic chestii grele... Ea Îl privi Înfuriată și Îi spuse fără ocolișuri ce putea să facă cu oferta lui. Logan păși Între ei Înainte ca Watson să Îi demonstreze de ce era supranumită „Rupe-Coaie“. Ziaristul făcu Încă o dată cu ochiul, mai zăbovi puțin cu spatele la cei doi și apoi se Întoarse Închizându-și șlițul; câte un inel de aur Îi strălucea pe fiecare deget. Un lanț de aur Îi atârna la gât peste cămașa de mătase și cravată. — Domnul Miller? Întrebă Logan. — Mda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Duncan Nicholson fusese vârât În cea mai urâtă celulă din Închisoare. Era acolo de mai bine de o oră. Pentru mai multă siguranță, Logan și Watson se opriră la cantină pentru o cană cu ceai și un castron de supă. Zăbovind la mazăre și șuncă În timp ce Nicholson stătea singur și Îngrijorat Într-o cameră Întunecoasă. — În regulă, spuse Logan după ce terminară. Cum ți-ar plăcea să-l abordezi pe domnul Nicholson Într-o cameră de interogatoriu? Să Încerci metoda cu privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
scutură din cap și nu răspunse. Vorbea cu cel pe care servitorii săi îl așezaseră pe o brancardă și îl acoperiseră cu o bucată de pânză. „Ce tineri eram pe-atunci...“, șopti. Buzele lui atingeau harta, pe care degetele Împăratului zăboviseră de atâtea ori. „Numai când ești tânăr poți avea asemenea vise.“ Fruntea lui se lipise de piatră. Știa că din acele vise nu mai rămăsese nimic; doar el o știa în momentul acela; milioane de oameni încă nu aflaseră. Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
o utilizau în legătură cu tunsoarea ei, descriere pe care Kara o ura. Oricum, nici ea nu putea spune altceva decât că tunsoarea era „convenabilă”. Kara ar fi putut pleca de acasă cu mult mai mult timp înainte, dar alesese să mai zăbovească după ce ieșise de la duș; un lucru deloc surprinzător totuși pentru o persoană care nu se culca mai devreme de ora 3 noaptea și pe care cu siguranță nu o puteai caracteriza drept un „om cu apucături matinale”. Astăzi purta o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în altă parte. Se întoarse din nou către tarabă, luă în mână o casetă de bijuterii și îl întrebă pe vânzător cât costă, cu un pronunțat accent de Brooklyn. Cu coada ochiului văzu cum polițista privește către el, dar nu zăbovește aproape deloc. Își apropie stația de ureche și spuse: - 5885. Cer legătura către Lincoln Rhyme. După un moment: Suntem la festival, Rhyme. Trebuie să fie și el aici... Nu avea cum să iasă până să blocăm ieșirile. O să-l găsim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pentru o porție de spaghetti (asta și ravioli erau singurele nume pe care le recunoscuse în meniuă. Și, cum soția sa nu era cu el, comandă și un pahar de vin roșu. Mâncarea fusese minunată, de aceea decisese să mai zăbovească în acel loc, sorbind în tihnă din băutura interzisă și privind copiii cum se jucau pe străzi în acest cartier zgomotos și populat cu oameni de aceeași etnie. Plătise nota, simțindu-se oarecum vinovat pentru faptul că folosise fondurile bisericii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
era în plină desfășurare: criminalistul continua să studieze amănunțit raportul despre spargerea din biroul lui Grady, iar Mel Cooper căuta de zor detalii despre fibrele găsite de echipa de intervenție la locul faptei. Analiza urmelor de pași arătase că infractorul zăbovise cel mai mult în dreapta biroului secretarei. În această porțiune a încăperii, era un singur lucru notabil: organizatorul secretarei. Și singura mențiune pentru aces sfârșit de săptămână era legată de recitalul lui Chrissy Grady de la Școala Cartierului. Ceea ce însemna că spărgătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]