1,973 matches
-
curioasă, nesuprapunîndu-se pe starea ei normală, o făceau să mi se pară ciudată (căci eu nu puteam părea față de mine ciudat, fiind deprins cu sinuozitățile mele, care mi se păreau normale). Astfel, poate din pricina mea, apărea Irina tulbure și neînțeleasă. Zbuciumul ei era așa de spontan că nu-l bănuiesc nesincer. Într-o zi vorbeam, bătîndu-mi joc de fetele bătrâne și, ca s-o chinui, am adăugat, fără vreo schimbare a vocii, ca să creadă că glumesc sau că sunt numai răutăcios
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
o mai continue, întrebuința un alt procedeu, care astfel avea să mă copleșească mai sigur. Dar contase prea puțin pe nevoi și pe sînge: întîi doar câteva vagi tresăriri, apoi respirația tot mai apăsată și mai inegală, și la urmă zbuciumul complect. Ne-am regăsit abătuți, stânjeniți unul față de altul. Am spus ca să încep într-un fel: - S-a făcut frig în odaie! M-am dus să mai pun lemne pe foc, apoi am reîncălzit apa de ceai și am reumplut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a plecat, cu toate că nu eram acum mai rău decât atunci. M-a lăsat cu riscul de a mă nenoroci, fără o vorbă de părere de rău. Este o dovadă de curaj din partea ei sau un pretext de a termina fără zbucium? Cinci ani am examinat-o. Credeam că-i cunosc toate resorturile sufletești, și acum, după câteva săptămâni de despărțire, mă întreb de nu m-am înșelat cu desăvârșire. Tristă e experiența pe care o fac. Am crezut că deoarece îmi
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
amănuntele care mă complică inutil? Sau poate că lângă ființa tragică și ireală a lui Hacik orice deznădejde găsește un teren prielnic? Ce ciudate contradicții în Ioana! Nu-i place decât literatura clasică, și totuși e victima celor mai romantice zbuciume. Pare neverosimil ca o fată să-și petreacă timpul numai în lectura lui Racine sau La Fontaine, și totuși așa este. Prin mine i-a cunoscut, e un gust pe care i l-am transmis eu. Când i-am fost
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în vecini și în natură, atâtea taine, nebănuite. De a avea intuiții în orișice moment. Simt fiecare nerv întins ca să vibreze la cea mai mică atingere. Dar de o mie de ori îmi simt corpul prea firav ca să suporte aceste zbuciume, și mă plâng că n-am avut noroc. Și în ora când mă strecor printre cele câteva corăbii ce odihnesc pe plaja mică și mă ascund după o cotitură unde nu vin oameni de obicei și acolo mă întind pe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
să-și dea seama dacă e cineva de față, și întreg sufletul ei e la suprafață, mică provincială, după moda veche, naivă și fermecătoare, ca un obiect vechi păstrat bine în fundul unui scrin). Se entuziasmează pentru oamenii nefericiți, cu un zbucium sufletesc în ei. Dar, până la urmă, constată că se entuziasmase prea iute, căci rar se găsesc nefericiri veritabile, fără o mare doză de trișare în ele. Da altfel, oricum s-ar fi prezentat noul ei favorit, nu are nevoie de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
fără să le turbur cu emoțiile prezentului. Trecutul, sub alte forme, continuă și acum. Parcă noaptea și liniștea dimprejur au pus o stavilă neliniștilor, sunt detașat de realitate, ca și cum, bătrân, m-aș gândi la întîmplări vechi, cu melancolie, dar fără zbucium. Parcă toate faptele trăite sânt la egală distanță de mine, și n-am decât să aleg între ele și să mă las cuprins de vreo amintire. Și astfel am ales la întîmplare excursia noastră la Brașov și, încercînd s-o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
răstimpul de viață ce mi-a fost acordat nu-mi va permite să-mi împlinesc dorința. Cuvintele îi deveneau, treptat, tot mai limpezi și părea a vorbi cu ultimele puteri. Trupul îi ceru un moment să respire, dar își controlă zbuciumul umerilor și-și ținu respirația, pentru a vorbi în continuare. — Dar... stăpâne... nu credeți, dumneavoastră înșivă, că ați fost ales pentru a vă naște într-o asemenea epocă? Privindu-vă cu atenție, nu pot vedea în dumneavoastră ambiția de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
capabil să-l facă din nou bărbat. În timpul în care Bull unea mental punctele care trasau axa feminității sale latente, puncte marcate de roșelile din vestiar și conexiunile emoționale ratate, Alan era cu el - alături de el - înțelegându-l, empatic la zbuciumul intelectului care, la fel ca micuța locomotivă din cărțile pentru copii, se străduia să dea o semnificație propriei identități. Acasă, Naomi se postase în capul scărilor. Gura bebelușului, amorțită de somn, se lipise de locul de pe gât unde se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Alan, aceasta atinsese spatele lui Bull. Tânărul devenise rigid, dar nici nu se opusese și nici nu țipase... Vai, câtă cruzime în această păcăleală! Cum ar fi putut Margoulies să știe că până și în clipele acelea de cădere, de zbucium, lucrul pe care Bull îl dorea cel mai tare era, desigur, atingerea liniștitoare și uscată a doctorului? În scurt timp, Alan se întinsese alături de Bull. Lungit pe podea, ca și el. Buzele căutau căldura gâtului lui Bull, mâinile i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
a ajutat-o să se urce îndărătul său pe hipograf. Animalul s-a ridicat numaidecât în văzduh, străbătându-l într-un zbor de bolid. Nu a trecut însă mult și pentru a da timp prințesei să se odihnească după atâta zbucium, Rogero a căutat din nou pământul coborând pe țărmul Bretaniei. Lângă țărm începea o pădure desă ce răsuna de cântecele păsărelelor. În mijloc, o fântână cu apa limpede scălda iarba unei pajiști. Un delușor se ridica ceva mai departe. Rogero
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
grijă și osteneală. Protos. Calinic Argatu, M-rea Cernica, București * 24 25 iulie 1977 Am venit să văd Mănăstirea Secu, de care mă leagă toată viața mea de om și călugăr, de la Băile Bălțătești unde combat urmele unei vieți de zbucium și muncă. Sunt tare mulțumit când văd această sfântă casă înflorind pe tărâm duhovnicesc, gospodăresc și cultural. Duc cu mine dorul și bucuria celor înfăptuite și neuitate ! Dumnezeu să binecuvinteze toate cele bune. Arhim. Dionisie I. Udișteanu profesor și duhovnic
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
amintească mereu de viața dusă pe acest pământ. Elena Baciu 20 septembrie 1977 Frumusețea distinsă a odoarelor expuse în Muzeul Mănăstirii Secu vorbesc fără cuvinte de iscusința artistică a localnicilor, precum și de adâncimea lor sufletească, în timpuri aspre de greu zbucium istoric pentru neam; aceste două lucruri îl impresionează în egală măsură pe vizitatorul care poposește pentru prima oară la această mănăstire, cât și pe acel care revine. Marin Mihai 30 iulie 1978 Omagiu tardiv, pios și recunoscător tuturor acelora care
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
menii o caută înde obște n-are nimic de-a face cu experiențele extatice. Dimpotrivă, e vorba de fai moasa aurea mediocritas a antichității, de cultivarea grădinii proprii, de tihna și pacea unei vieți înțe lepte, potrivite omului, lipsite de zbucium și de excese. În acest sens filozofii invidiau viața simplă și mulțumită a păstorilor, împlinirea celor ce n-au ambiții mari, ci se mulțumesc cu ceea ce le aduce clipa. Dacă fericirea orgasmică despre care am vorbit la-nceput ar putea
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
critice, dnii O. Densusianu, F. Aderca sau N. Davidescu s-au transformat în teoreticienii propriei lor estetice. Critica are nevoie de astfel de bruște irupțiuni în sînul ei, de deschideri de ferestre și uși, prin care aerul viu să aducă zbuciumul căutării de sine în forme noi sau cel puțin să creeze acea atmosferă de înțelegere sau numai de combativitate necesară oricărui progres. (...) revendicările unor poeți simboliști sau moderniști de a fi susținut și pe cale critică simbolismul sau modernismul înaintea altor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întru nemurirea neamului. Într-o lume super-informatizată, grăbită, individualistă și nepăsătoare, Vasilica Ilie se apleacă, cu duioșie și respect asupra unor crâmpeie din viața satului de la sfârșit de secol XX. Provenită dintr-un sat românesc, legată, cu cătușele vieții, de zbuciumul Capitalei, Vasilica scrie poezie și iată, proză scurtă, în care pictează, cu penelul sufletului, amintiri ale unei copilării fericite, în scopul neuitării originilor. Americanul Ezra Pround spunea: „Criticul prost se recunoaște după faptul că începe să vorbească despre autor, în loc să
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
Simte prin tălpi nisipul măcinat cum se scurge neîncetat ca dintr-o clepsidră uriașă. Apa sapă întruna în jurul lor, îi poate acoperi însă nu îl interesează are picioarele puternice, valurile furioase plonjează și huruie neîntrerupt. Deodată marea hotărâtă îi protejează. Zbuciumul ei s-a astâmpărat pe neașteptate. Au nimerit într-o depresiune de ape liniștite înverșunarea apei care clocotește în ceață s-a potolit. Un abur ușor se ridică peste ei plutesc deasupra oceanelor două busturi îmbrățișate. Îl ajută și ea
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
doresc să iasă din mare, se consideră copiii ei, ar putea să meargă în larg. Afară este frig, e urât< îi așteaptă toate răutățile pământului, pe când acolo în mare apa este moale, călduță, îi învăluie, îi împacă cu liniștea și zbuciumul ei și uită tot. Au ajuns la capăt! - Nu mai plânge, iubitule, trebuie să mă uiți, repetându-se, să mă uiți! Cuprinsă brusc de un val de efluvii lirice, miloase îl înăbuși. El face o ultimă încercare timidă de a
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în vers laic, poeta este hăruită cu acea capacitate a captării lectorului, căruia îi oferă idea unui labirint abstract, unde stă ascunsă replica mitologică a Cutiei Pandorei (Amalia Elena Constantinescu) În debutul său scriitoricesc, te atinge prin semne mute în zbuciumul neputinței spre nicăieri cuprinzând infinitul întrun echilibru neterminat și lasă parcă, să-ți aștepte gândurile acolo unde cerul se unește cu pământul. Ca o lumânare aprinsă în urme de timp, se și ni se dăruie ca un torent ce inundă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Suavă aduni și dăruiești imagini sensibilă vioară te risipești te aduni în strălucire femeia mamă înrourează vieți speranță dimineață iubiri și împliniri nevinovate trăim prin voi plaiuri divine departe fără voi e cloaca plină de păcate azur noapte de vis zbucium candoare, răspuns găsit iertare femeie mamă de viață dătătoare. Veșmânt purtat de iele gândul pribeag rănit aleargă din sferic în cercuri pierdute cotrobăie prin valea sufletului raze de stele în ochi înșurubează cu măști de neant pulbere speranțe pe aripi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
brad, meșterit de un bătrân tâmplar al satului, în hainele-i de îngropăciune, pe care și le pregătise din vreme, Elvira avea pe chip o expresie parcă de mulțumire, de liniște și de împăcare cu soarta și cu lumea. Tot zbuciumul vieții, toată suferința care-i întunecase și-i apăsase ultimii ani de viață se risipiseră o dată pentru totdeauna și mormântul îi primise trupul alături de rămășițele pământești ale Cristianei: mamă și fiică, alături și de nedespărțit în eternitate. Mai rămase la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
repede și ei, căci tu-i alungi. Tu timpule, treci azi pe lângă mine, Nimic nu zici și mă întreb din nou. De ce nu vrei, ca să mă iei cu tine Căci eu rămân pe veci, doar un ecou... Ce fericire după zbuciumul petrecerilor. Recunoștința unui fir de iarbă. În umbra vastă a legendelor, Poetul veghează gânditor în barbă. În umbra legendarului destin, Poetul cast drumul veghează. Sub greutatea visului sublim, Întunericul său lumina scurtează. Ca o piatra pentru urmași, Tu ți-ai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Răspunde-mi, o, tu, suflet de strigoi Și nu lăsa o lacrimă să cadă! Până la urmă suntem unul, și nu doi, Revino-ți, nu te pierde-n ambuscadă! Pătrunde corpu-mi, insensibil ascunziș, Și-atinge a mea inimă deșartă, Nu lăsa zbuciumul înșfăcându-mă pânziș, Acum legarea noastră s-o despartă. Văd lumina-n tine, o, suflet pustiu, E mică, dar puternic strălucește, O, al meu suflet chinuit, eu știu Ce-nseamnă tot ce-acum te stăpânește! Pădure Andreea, clasa a VIII
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ani, în prima zi de școală, a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu. S-a simțit părăsită, a venit acasă și a plâns mult fără să o vadă nimeni. Doar Lățosul, un câine mare și negru îi știa zbuciumul sufletului. Din depărtare, un fluierat prelung anunța sosirea trenului. Oare ce cuvinte îi va spune mamei când o va revedea? De data aceasta nu-și va mai ascunde lacrimile, va plânge mult fără să-i pese că o vede lumea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
unică nescrisă: o rază de soare, o stea strălucitoare, o picătură de ploaie, câțiva fulgi de nea , un curcubeu, un câmp înverzit și o mare nesfârșită de un albastru copleșitor. Deodată, aurora ca un arc se ivește pe cer, iar zbuciumul pământului mă trezește din visul meu... O ultimă strigare de lumină, o rază de pasiune și totul se ascunde în umbra nopții! E ireal! Câtă durere, chin, jale! Departe, se vedea satul ca într-o ceață subțire învăluit de cântecul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]