2,211 matches
-
cu energia ei cazonă, se afla un pământ în care mai existau culori, iar jucăriile nu se nășteau doar din mâinile dibace ale bunicilor. Atunci când locuitorii țării fără de culori își întindeau pe blocuri și în curți antenele lor, ca niște zmeie de metal, ajungeau până la ei vocile acelei lumi atât de diferite. Niciodată etanșă, niciodată impermeabilă, granița socialistă nu putea să împiedice să treacă ecourile unui univers despre care oamenii mari, invitați la televizor în cele două ore de program zilnic
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
regizorul și actorul dedublat, privindu-se pe sine în oglinda ținută de mâinile sale. Să fie această nebunie a multiplicărilor semnul morții care nu va întârzia să vină. Zâmbind, Corto se abandona acestei voluptăți cinematice și înălța către cerul Spaniei zmeie stranii, ce purtau în văzduh propria sa imagine, mărită și deformată de o lentilă jucăușă. Sunt ca o Alice în țara lui Lewis Carroll, mă pot preschimba în pisica de Cheshire și îmi pot reduce întreaga fiiință la un zâmbet
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
său venețian. Unde te afli acum, Venexiana, strigă Corto, și decorul din jurul său se schimbă pentru a fi colorat în umbrele decadente ale Veneției ce se află în război, sau poate că Venexiana a părăsit deja Europa și zboară cu zmeul ei baroc către Asia unde o va reîntâlni Corto. O, iată-l și pe dublul meu, exclamă Corto, deschizând ușa și descoperind la biroul din camera înțesată cu hărți militare pe Shevket. Poate că am și murit deja, de vreme ce îmi
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
e printre ei, adormită în soare. Toți fac tai-tai cu mâna. Cora o ia pe autostradă, derapând cu spatele, mergând deja de două ori mai repede decât limita de viteză. Sedanul ei maroniu trage deja după el o coadă de zmeu formată din mașini de poliție, cu luminile lor roșii și albastre. Formată din elicoptere. Din detectivi furioși în mașini fără însemne. Din echipe de televiziune în dubițe albe cu câte un număr mare pictat pe laturi. Cora n-are cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
susul porții și - trei - una mare și două mici din josul porții. Și acum bine ar fi să-mi spui cine le-a făcut, fiindcă trebuie să știi măcar atâta lucru... Cum să nu știu, părinte? - o fac eu pe zmeul - n-am citit eu cele cărți primite în dar de la sfinția ta? În sinea mea, însă, căutam cu grăbire locul din cărți în care se vorbește despre aceste dughene... Bătrânul se uită la mine clipind des din pleoape, ca și cum nu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
orizontal, diametral. Alean E-n zori, e frig de toamnă, Și cât cu ochii vezi Se-ncolăcește fumul, Și-i pâclă prin livezi. Răsună, trist, de glasuri Câmpiile pustii, - Și pocnet lung, și chiot S-aude-n deal la vii. C-un zmeu copiii aleargă, Copil, ca ei, te vezi, Și plângi... și-i frig de toamnă... Și-i pâclă prin livezi. Amurg antic Havuzul din dosul palatului mort Mai aruncă, mai plouă, mai plânge - Și stropii căzând, în amurg, iau culori: De
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
numere, nicio diferență. Pășește, puiule, pășește! Ți-a crescut un lăstar în palma dreaptă, semn că trebuie să urci. Nu te teme, împletește-ți sângele funie și înalță-te! Hai, încă un pas! Până la tâmpla lui Dumnezeu, copii mici înalță zmei; tu, când erai de o șchioapă, modelai îngeri din pănușă de popușoi, apoi îi lăsai slobozi în cer. Pășește! În cealaltă palmă fântână adâncă. Prăbușirea e pe măsura înălțărilor. Focul de sub icoană, scară spre cer. Așa simțea, așa îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
În ziua a șaptea, la răsăritul soarelui, o dată la o mie de ani, deasupra, se aprinde un foc. "Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Copile, drumul este, de fapt, o prelungire a ceea ce nu ești. Caută!" Sfârcurile, prune răscoapte în noapte cu lună. Fiul împăratului doarme, zmeul se alăptează până îi cresc aripi, până solzii se transformă în pene, ghearele în petale de iriși; zmeul în scutece verzi, primăvara. Buzele, două tușe de nori în luna mai nici ploaie, nici rouă: Vorbiți în șoaptă, nu tulburați cerul! Furtunile sunt săruturi ale lui Dumnezeu stinse în iarbă. Doamne, vreau să vegetez până când buzele tale prin buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pașii, pe umeri i-a crescut o grindă. Mântuitorul s-a înălțat din semnul păcatului, Petru, tot mai mut, într-o orizontală de umbră: Plec acolo unde cerul crește singur, m-am săturat să car în spate proptele pentru livezile zmeilor. Plec, nu vreau să împart cu nimeni șotronul. Acolo, Dumnezeu îmi va deschide ușă în icoană. Credința, fie și cât un grăunte, mută munții din loc. Petru își imagina mânăstirea ca pe o însumare de spirite, ocean de rugăciune, grabnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
un examen de corigență la religie: "Pregătiți o foaie de hârtie, cărțile închise, fițuicile la coș, palmele la vedere!" ...palmele, două cărări paralele unite într-o singură rugăciune, la capătul celei drepte, palatul Împăratului Roșu, la capătul celei stângi, peștera zmeului. În care pământ să-mi îngenuncheze intențiile? Copile! Dumnezeule, abecedarul acesta despre buchiile cerului îl știu pe de rost! Am nevoie de un strigăt, stăpâne, de un cer crăpat precum un pepene răscopt, de un tremur de stâncă, de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de foame în Viena. DOAMNA LUME: Torquato Tasso... BUFONUL: Torquato Tasso... DOAMNA LUME: ...poet de geniu... BUFONUL: ... nebun. TOBOȘARUL: Ajunge! Din cauza unui asemenea Destin nenorocit am ajuns să bat darabana pe drumuri; nerozii râd de genii, copiii se tem de zmei, frumoasele se amorezează de cântăreții netunși! BUFONUL: Și ce-ai vrea, mă rog? TOBOȘARUL: Să stea fiecare la locul lui. Cred că ne putem lipsi de Destin; Doamna Lume se poate descurca foarte bine singură. REGIZORUL: Să nu dramatizăm. Indicațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
zice ori că publicul și teatrul au rămas în urmă cu un veac, ori că adevărurile de atunci au rămas neschimbate. Chiar dacă s-au schimbat legile societății... TOBOȘARUL: Să plece nebunul! UN BĂIAT: Nebunul e de prisos! BUFONUL: Credeți? TOBOȘARUL: Zmeul, ca și Geniul, au fost izolați și eliminați pentru că incomodau. BUFONUL: Toboșarule, ai crescut în ochii mei! Încă puțin și ești bun de bufon! DOAMNA LUME: A vorbit Domnul Destin! Bravo! CÂNTĂREȚUL ORB: Un biet visător... BUFONUL: Un visător, spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
să cos gândurile trăsnite care îmi vin în minte, să le țin împreună. Pentru că pierd bucăți. Și aș vrea o mică bucată nouă în fața mea. Pentru că sunt un orfan, aș putea să-ți spun. — Pentru că vreau să văd zburând un zmeu, spun, și nu știu ce am spus. În sfârșit, tensiunea slăbește, a fost un joc, o glumă. Mama ta mă privește din nou fără neîncredere. — Cretinule, râde. Și bea o înghițitură de coca cola. — Ne simțim bine și așa, nu crezi? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
râde. Și bea o înghițitură de coca cola. — Ne simțim bine și așa, nu crezi? Dar eu mă gândesc la un fir care vibrează în vânt, la o mică încheietură care să mă țină prins de pământ. Eu sunt, Elsa, zmeul acela, eu sunt cel care zboară. Un trapez de stofă sfâșiată pe cer și jos umbra lui mare care urmărește puișorul meu, bucata care îmi lipsește. De ce nu te-am dus la școală cu mașina? Ploua, te duc des atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de mama ta, te mănânc ! Mă aplec așa peste căruț și-l gâdil pe burtică. Expresia feței i se schimbă instantaneu. Se încruntă. — Glumeam. N-o să te mănânc. Începe să zgârie lumina de neon cu gheruțele. — O să te dau la zmei să te mănânce ei. E un băiețel deosebit de frumos. Seamănă cu mine, evident. Toma și-a lipit palma de fundul meu. — Ce te-a apucat ? ! Ia pleacă de-aici că toată ziua mi-ai stat pe cap ! Vreau să te
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
cele mai multe ori vechi, sentimental, melancolic, însă un grandilocvent, și temperat clasic, ajuns la o desăvârșită împăcare cu sine și cu semenii săi. ” Al.Piru Din prefață la „Viorile vârstei”, Editura Albatros, 1978 DESPRE MAMA Trei copii am fost. Ca niște zmei, Toți am tras mereu din sânul ei. 77 Ca niște dușmani, neîncetat, Tot trecutul i l‐ am sfâșiat. Păru - i lung, de lună aurit, . s. Biata mamă! Zi de zi trecând, stre ‐ a trăit ca să ne vadă mari, ri upă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
stingerea‐n bătaie, Lumini cu umbre‐ amestecând Prin colțuri de odaie. Cu tine două fete stau și torc în rând cu tine; Sunt încă mici și tată n‐au și George nu mai vine. Un basm cu pajuri și cu zmei Începe‐ acum o fată, Tu taci ș‐ asculți povestea ei și stai îngândurată. și firul tău se rupe des, Căci gânduri te frământă. Spui șoapte fără de‐ nțeles, și ochii tăi stau țântă. Scapi fusul jos; nimic nu zici Când fusul
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
trăi pe lume‐a câștigat. școala, i‐a fost pădurea și boabele de grâu; Cântarea după păsări și apa din pârâu. Ea se ruga la soare, la ploaie, ca la zei, Iar vaca, boii, caii i se părea că‐s zmei. Ca dascăli i‐ au fost vântul și cerul, și pământul Ea nu știa să scrie, dar avea sfânt cuvântul Ce l‐a deprins la școala atotcuprinzătoare, Hrănind lumea cu lacrimi, cu lapte și sudoare. De zestre a primit o sapă
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de demult: soț și soție. Cu ce cântar, pe ce cântar să măsurăm verdea otravă? Azi ești amară, eu amar și nimeni nu ne urcă‐ n slavă. N‐ o să mai vin, n‐o să mai vii pe pajiștea cu flori și zmeie. N‐ o să mai fiu, n‐ o să mai fii precum am fost: bărbat, femeie... EPITAF Zac în chenar de umbră, adulmecat de lei. Privirea îmi e sumbră, n‐am trecere la zei. Tăcerea mă desparte 254 de soare și de râu
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
am fost de vreun folos? mă întreabă, puțin neliniștit. Nici nu se putea altfel. Mulțumesc foarte mult! Este prima dată când îi mulțumesc și o fac la modul cel mai sincer. Am făcut bine că i-am dat telefon. Un zmeu roșu plutește pe cer și culoarea lui pare artificială în comparație cu galbenul pal al narciselor și rozul florilor de cireș. Totul în jur prevestește vara. Îmi dau seama că eu însămi o aștept cu nerăbdare, ceea ce îmi pare un lucru destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
se mai putea vedea o semilună palidă, galenți de copil, odgoane, hamuri care își așteptau îndărătnic utilitatea, găleata cu tăciuni de pe vremea basmelor pentru caii năzdrăvani, potcoave, seturi desperecheate de cuțite, cu sau fără mâner, săbii pentru prinți sau pentru zmei, lănci pentru turniruri, o bucată dintr-un meteorit, câteva tropote de cai pursânge, un strigăt nedeslușit de luptă, care putea să însemne fie victorie, fie deznădejde, un scâncet înfundat (de băiat, după insistența monotonă în aceeași octavă), o tentativă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
oferea. Și Mama asta-i oferea: închisoare conștientizată, înțeleasă și acceptată. Era liberă și în relațiile cu oamenii dovedea acest lucru, mirându-se pentru faptul că oamenii o priveau ciudat, ca pe un crocodil dus în lesă de Mama. Și zmeiele copiilor fugeau cu sfoară cu tot spre înalturi, mingile se rostogoleau printre Ea: Mioara copil, Mioara adolescent, Mioara analist, telefon, disc, bandă magnetică, fir de telegraf, siguranță la postul Trafo din colțul casei. Ea era Totul! Cu atâtea cunoașteri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
dar nici nu apucă să termine Ghiborț fraza, că Luna și ateriză bufnind, cuprinzând cu uriașa sa cocoașă tot cimitirul și jumătate din stația de betoane a Cartierului Hipodrom. Morții ieșeau de sub ea aplatizați și plecau șchiopătând spre gropi. Câteva zmeie din coală albastră, praștii și parașute din batiste, căzură din canioane spre tufele cimitirului. Uite și capitolul I al viitorului meu roman. Vine peste noi, nu poate sta unde îi e locul zise Autorul, care apăruse dintr-un colț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
al unui posibil fost înecat, întâmplări despre care eu, nea Costică frizerul, asemenea prietenului meu, Șepcarul, de la prăvălia de vizavi, auziserăm de-a lungul existenței noastre serbede, întreruptă din când în când de moarte, așa cum tata lui Grasu, în timp ce înălța zmeul, a făcut infarct și, ignorând gravitația, s-a ridicat la cer, iar când Dumnezeu i-a întins o mână, datorită diferenței de fus orar, tata lui Grasu trecu pe lângă Creator, într-altă veșnicie, cu degetele încleștate pe sfoara zmeului, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]