17,832 matches
-
dar Rennenkampf nu se grăbea să-i facă pe plac, lăsându-l pe Samsonov izolat departe către sud-vest. Când natura contraatacului german a devenit clară, Rennenkampf și-a mișcat trupele cât a putut de repede, dar era prea târziu. Când bătălia propriu-zisă a luat sfârșit la 30 august (Samsonov se sinucisese la 29 august), cea mai apropiată unitate a lui Rennenkampf, Corpul II, era încă la 70 km de intrând. Pentru a se apropia chiar și la această distanță, unitățile sale
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
liniile din preajma mijlocului zonelor Lacurilor, și a trimis Divizia III Rezervă și mai departe spre sud, la Lyck, la circa 50 km de capătul sudic al liniei lui Rennenkampf. Diviziile sudice ale lui Hindenburg au început atacul la 7 septembrie, bătălia propriu-zisă începând a doua zi. De-a lungul zilei de 8 septembrie, forțele germane din nord le-au lovit pe cele rusești din fața lor, obligându-le să se retragă ordonat spre est. La sud, însă, lucrurile mergeau mult mai rău
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
s-au oprit să se replieze, ci și-au continuat înaintarea în sud și în nord. Astfel, trupele rusești victorioase au rămas izolate într-un ieșind, dar au reușit să se retragă pe noi linii către est. În acest moment, bătălia a luat o turnură decisivă în favoarea germanilor. La 11 septembrie, rușii fuseseră respinși până la o linie de la Insterburg la Angerburg în nord, germanii dezvoltând o uriașă manevră de flancare dinspre sud. În acest moment, pericolul încercuirii a devenit posibil. Rennenkampf
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
rușii de pe poziții superioare numeric. Acest avantaj a avut însă și un cost: corpurile nou-sosite fuseseră trimise de pe Frontul de Vest și absența lor avea să se simtă în . Mai mult, deși aceste victorii germane aveau importanța lor strategică, alte bătălii majore de pe Frontul de Est urmau să se dea în sectorul sudic, între Austro-Ungaria și Russia, acolo unde forțele rusești au reușit la început să pună pe fugă armata austro-ungară. A mai durat un an până când forțele germane și austro-ungare
Prima bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333255_a_334584]
-
rușii au reușit să mobilizeze , condusă de generalul și Armata a II-a, condusă de generalul . Ele au pătruns în Prusia Orientală în zilele de 7-9 august. , dată între armatele rusă și germană la 17 august 1914, a fost prima bătălie a Primului Război Mondial de pe Frontul de Est. Ea s-a soldat cu un succes german minor, dar nu a avut prea mult efect asupra efortului rușilor. , declanșată de germani la 20 august 1914 a fost prima ofensivă majoră a Frontului de
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
Orientală. Spre deosebire de Prittwitz, Hindenburg și Ludendorff au hotărât să treacă în ofensivă și să încercuiască una dintre armatele inamice. După planurile colonelului , șeful adjunct de operațiuni al lui Prittwitz, ei au ales să trimită opt divizii împotriva lui Samsonov în bătălia de la Tannenberg, soldată cu peste 90.000 de prizonieri și 70.000 de morți și răniți. Armata a II-a a fost distrusă și Samsonov s-a împușcat. În , germanii au obligat Armata I să se retragă din Prusia Orientală
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
obligat însă la trimiterea a două corpuri de armată și a unei divizii de cavalerie de pe Frontul de Vest ca parte a noii pentru a susține atacul asupra rușilor. Aceste forțe suplimentare nu au ajuns la timp pentru cele două bătălii, așa cum prezisese Ludendorff și, dacă ar fi intrat în Franța după cum se intenționa la început, ar fi ameliorat mult situația precară din vest. După cum spunea șeful serviciului francez de informații, colonelul Dupont, „dezastrul lor a fost unul dintre elementele victoriei
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
armată (4 divizii de infanterie) și o divizie de cavalerie. Astfel, chiar și cu întăriri și cu tot cu unitățile de suport, germanii nu aveau mai mult de 250.000 de soldați. În ciuda distrugerii totale a Armatei a II-a, înainte de prima bătălie de pe Lacurile Mazurice din septembrie, contra Armatei a VIII-a germane, rușii aveau un minimum de 428 de batalioane de infanterie, adică echivalentul a 27 de divizii de infanterie peste 560.000 de soldați, plus peste 250 de escadrile de
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
divizii de infanterie peste 560.000 de soldați, plus peste 250 de escadrile de cavalerie; un număr mare de unități de suport în general mult peste 600.000 de oameni; și aceasta în ciuda pierderii a 200.000 de soldați în bătăliile de la Stallupönen, Gumbinnen și Tannenberg. Astfel, numărul minim de soldați ruși ce se opuneau Armatei a VIII-a germane a fost de cel puțin 800.000.
Invazia rusă a Prusiei Orientale () [Corola-website/Science/333248_a_334577]
-
fost constituit un mic Centru de contrainformații pentru Basarabia, maiorul Balotescu fiind numit la conducerea acestuia. După forțarea Nistrului de către armatele germano-române, centrul informativ condus de Gheorghe Balotescu a asigurat, alături de alte servicii informative române și germane, suportul informativ în bătălia pentru cucerirea Odessei. În arhivele de la Chișinău s-au păstrat "notele informative" scrise olograf de către Gheorghe Balotescu, în care era expusă situația informativă și operativă din sectorul Odessa, obținută de Centrul înaintat Nr. 2 al SSI, aflat sub comanda sa
Gheorghe Balotescu () [Corola-website/Science/333285_a_334614]
-
Odessei, în data de 16 octombrie 1941, contribuția informativă a Centrului maiorului Balotescu, a fost adusă la cunoștința Centralei SSI de la București, prin adresa nr. 171 din 23 noiembrie 1941, de către Comandamentul Armatei a IV-a române, implicate în această bătălie: "detașamentul condus de maiorul Balotescu, destinat pentru operațiile din Odessa, a desfășurat o deosebită și bine îndrumată activitate, încă din primele zile ale ocupării orașului". Aceste activități au constat în: "identificarea depozitelor de tot felul, care au fost indicate pe
Gheorghe Balotescu () [Corola-website/Science/333285_a_334614]
-
încercuirea Grupului operațional independent Narew, care lupta în apropiere. Într-un final tancurile germane au străpuns linia defensivă și au eliminat buncărele poloneze unul câte unul. Ocupanții ulimului buncăr s-au predat în jurul prânzului zilei de 10 Septembrie. Pentru că în cadrul bătăliei un număr mic de apărători, înainte de a fi anihilați, au apărat pentru trei zile o zonă fortificată împotriva unei forțe mult superioare, este referită uneori ca "Termopile polonez" în istoria poloneză. Una dintre figurile marcante ale bătăliei este căpitanul Władysław
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
Septembrie. Pentru că în cadrul bătăliei un număr mic de apărători, înainte de a fi anihilați, au apărat pentru trei zile o zonă fortificată împotriva unei forțe mult superioare, este referită uneori ca "Termopile polonez" în istoria poloneză. Una dintre figurile marcante ale bătăliei este căpitanul Władysław Raginis, comandantul detașamentului polonez, care a jurat să mențină poziția cât timp este în viață. Când ultimele două buncăre au rămas fără muniție le-a ordonat soldaților săi să se predea iar el s-a sinucis. Premergător
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
aproape terminată ordonă celor din subordine să se predea. Grav rănit refuză să se predea și se sinucide aruncându-se peste o grenadă. După reducerea pozițiilor poloneze Corpul XIX Tancuri avansează către Wysokie Mazowieckie și Zambrów, unde poartă fără succes Bătălia de la Zambrów împotriva Diviziei 18 Infanterie, pe care într-un final o încercuiește și distruge în cadrul Bătăliei de la Andrzejewo. Ulterior înaintează către sud și ia parte la Bătălia de la Brześć. Deși toate buncărele au fost distruse și într-un final
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
sinucide aruncându-se peste o grenadă. După reducerea pozițiilor poloneze Corpul XIX Tancuri avansează către Wysokie Mazowieckie și Zambrów, unde poartă fără succes Bătălia de la Zambrów împotriva Diviziei 18 Infanterie, pe care într-un final o încercuiește și distruge în cadrul Bătăliei de la Andrzejewo. Ulterior înaintează către sud și ia parte la Bătălia de la Brześć. Deși toate buncărele au fost distruse și într-un final rezistența poloneză a fost înfrântă, zona fortificată de la Wizna a reușit să oprească înaintarea germană pentru trei
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
XIX Tancuri avansează către Wysokie Mazowieckie și Zambrów, unde poartă fără succes Bătălia de la Zambrów împotriva Diviziei 18 Infanterie, pe care într-un final o încercuiește și distruge în cadrul Bătăliei de la Andrzejewo. Ulterior înaintează către sud și ia parte la Bătălia de la Brześć. Deși toate buncărele au fost distruse și într-un final rezistența poloneză a fost înfrântă, zona fortificată de la Wizna a reușit să oprească înaintarea germană pentru trei zile. Rezistența eroică în ciuda condițiilor adverse este un simbol al războiului
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
principala unitate care a capturat buncărele poloneze raporta pe 9 Septembrie pierderea a 40 de oameni. De asemenea sunt raportate pierder de cătrei Rgt. 8 Tancuri. Luptele care au urmat la Wysokie-Mazowieckie și Andrzejewo fac dificilă asocierea exactă a pierderilor. Bătălia de la Wizna este subiectul pentru "40:1", din albumul "The Art of War" al trupei suedeze Sabaton. Titlul este dat de raportul de forțe și versurile compară apărătorii polonezi cu cei 300 de spartani de la Termopile.
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
Tactica haitei de lupi (în limbile germană: Rudeltaktik sau Wolfsrudeltaktik, engleză: Wolfpack) se referă la atacul în grup al convoaielor navale ale aliaților în timpul Bătăliei Atlanticului efectuat de submarinele Kriegsmarine și la atacul submarinelor United States Navy împotriva transporturilor navale Imperiului Nipon în timpul Războiului din Pacific din a doua conflagrație mondială. În timpul primului război mondial, submarinele germane care operau în Marea Mediterană în ultimele luni ale
Haită de lupi (tactică navală) () [Corola-website/Science/333368_a_334697]
-
de parteneriat cu puterile lumii, cu Federația Rusă, în primul rând, fapt care a lăsat partidul fără singura susținere externă, că nu a fost elaborat un plan viabil de supraviețuire a partidului și că anume din vina lui sunt pierdute „bătăliile politice"”. În martie 2014 Reniță l-a acuzat pe deputatul comunist Mark Tkaciuk, că, în perioada cînd deținea funcția de consilier al președintelui Vladimir Voronin, a furnizat informații despre discuțiile secrete dintre Chișinău, Moscova și Tiraspol, unei ambasade străine, acreditate
Valeriu Reniță () [Corola-website/Science/333407_a_334736]
-
În o armată de anglo-saxoni de Wessex, din regatul lui Alfred cel Mare, a învins marea armată a vikingilor danezi condusă de Guthrum la 6-12 mai 878. Sursele primare localizează bătălia la "Ethandun" sau "Ethandune" și, până la un consens academic, locul bătăliei este identificat cu Edington, în Wiltshire. Bătălia a fost cunoscută și sub numele de Bătălia de la Ethandun, nume care continuă să fie utilizat. Lupta a dus la Tratatul de la
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
o armată de anglo-saxoni de Wessex, din regatul lui Alfred cel Mare, a învins marea armată a vikingilor danezi condusă de Guthrum la 6-12 mai 878. Sursele primare localizează bătălia la "Ethandun" sau "Ethandune" și, până la un consens academic, locul bătăliei este identificat cu Edington, în Wiltshire. Bătălia a fost cunoscută și sub numele de Bătălia de la Ethandun, nume care continuă să fie utilizat. Lupta a dus la Tratatul de la Wedmore, încheiat în același an. Primul raid viking în Anglia anglo-saxona
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
regatul lui Alfred cel Mare, a învins marea armată a vikingilor danezi condusă de Guthrum la 6-12 mai 878. Sursele primare localizează bătălia la "Ethandun" sau "Ethandune" și, până la un consens academic, locul bătăliei este identificat cu Edington, în Wiltshire. Bătălia a fost cunoscută și sub numele de Bătălia de la Ethandun, nume care continuă să fie utilizat. Lupta a dus la Tratatul de la Wedmore, încheiat în același an. Primul raid viking în Anglia anglo-saxona s-a petrecut între anii 786 și
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
armată a vikingilor danezi condusă de Guthrum la 6-12 mai 878. Sursele primare localizează bătălia la "Ethandun" sau "Ethandune" și, până la un consens academic, locul bătăliei este identificat cu Edington, în Wiltshire. Bătălia a fost cunoscută și sub numele de Bătălia de la Ethandun, nume care continuă să fie utilizat. Lupta a dus la Tratatul de la Wedmore, încheiat în același an. Primul raid viking în Anglia anglo-saxona s-a petrecut între anii 786 și 802, la Portland, în Regatul Wessex, atunci când trei
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
în 871 au atacat Wessex. Dintre cele nouă lupte menționate de Cronica anglo-saxonă în cursul acelui an, doar una s-a termina cu victoria saxonilor de vest, dar în același an, Alfred îl succede pe Ethelred, care a murit în Bătălia de la Merton. Mercia s-a prăbușit în 874. Halfdan s-a întors la Deira și s-a luptat cu picții și galezii pentru a menține controlul regatului de nord. Armata lui s-a stabilit acolo și el nu este menționat
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]
-
Guthrum, cu doi regi neștiuți, "a plecat din Cambridge spre Anglia de Est". El a desfășurat mai multe atacuri în Wessex, începând din 875, iar Alfred aproape a capturat cetatea lui de iarnă de la Chippenham. Prin 878, danezii au fost învinși în Bătălia de la Ashdown, le-a întrerupt, dar nu a oprit avansul lor. Alfred a petrecut iarna precedenta bătăliei de la Edington în Somerset, balta Athelney și mediul natural al țării dându-i o oarecare protecție. În primăvara anului 878, el a chemat
Bătălia de la Edington () [Corola-website/Science/334524_a_335853]