KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...689 690 691 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

doua zi după nuntă. S-a otrăvit sau, poate, a fost otrăvită nu se va ști niciodată. Ștefan a fost nebun de durere. Odată, la un pahar, când, nostalgici, alunecasem pe panta aducerilor-aminte, l-am întrebat de Maruca. Brusc a tăcut, a rămas cu ochii pironiți în gol, n-a mai scos un cuvânt. Mi-a părut rău c-am adus vorba. Se zice c-ar fi fost "marea lui dragoste"... Dragostea dintâi o ascunzi într-o tainiță a inimii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
îl întrerupe Țamblac cu un zâmbet ironic. Îi cunosc bine. Aceste "Mari Puteri" nu-s decât niște gogoașe umflate cu vânt. Ia înțeapă-le! Ai să vezi că numaidecât fac pfff... Gura-i mare la ei, adaugă el și apoi tace încruntându-se, bântuit de amintiri. Turcii, reia el, băteau la porțile Constantinopolului... Doamne! Cât s-a rugat de ei Împăratul Constantin: "Salvați-ne, pentru numele Mântuitorului, că aceluiași Dumnezeu ne rugăm!" a strigat el. A pus la cale unificarea celor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de broboane. Atunci... atunci, cine o să salveze Europa, Creștinătatea? Au încercat câțiva bărbați vrednici cârmuitori s-o facă, dar n-au fost ajutați. Europa e dezbinată. Atunci... atunci, se bâlbâie Alexandru copleșit, cine, cine să ridice spada împotriva turcilor?! Țamblac tace un timp, trage mult aer în piept și continuă: O să te miri poate, singurul care e în stare să facă aceasta, căci e și viteaz, și înțelept, și mare conducător de oști, e domnul Moldovei! Da! Ștefan! Vezi, te miri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fericită! De când visez clipa asta! Ce-ai făcut pentru "cauza noastră"... Știu că nu ți-e ușor, tocmai acum... Și eu îți mulțumesc, adaugă Țamblac. Să dea Domnul și Maica Precistă să izbândească, spune Maria și-și face cruce. Ștefan tace. Se plimbă cu mâinile la spate, apoi începe să râdă: În sfârșit, a sosit iscoada noastră de la Stambul! Mi-a povestit tărășenia... Sunt vești rele?! Spune! Spune! se precipită Maria. Ce vești?! A văzut când s-au întors la Stambul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-o! Ochii Mariei își pierd strălucirea și glasul ei răsună uscat, sec: Cum... cum asta?... Nu înțeleg... Atunci, pentru ce... pentru cine?... Pentru Moldova. Vreau să fiu cinstit cu voi. Nu suport să-mi tot mulțumiți, spune Ștefan, după care tace, înghite în sec. Uite! Frate-meu să mă fi rugat, nu-i dădeam nici un oștean. Nu-mi omor eu oștenii pentru "cauza" nimănui, fie el cine-o fi, dacă... dacă n-ar fi la mijloc și "interesele Moldovei". Apărarea Mangopului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Poate că eu ar trebui să vă mulțumesc... că mă lăsați să vă ajut. Aș vrea să mă înțelegi... Și... și să mă ierți. Știu că te-am dezamăgit. Ți-am spulberat o iluzie... Dar ar fi fost necinstit să tac. Nu suportam să mint: Am făcut-o pentru Moldova!" Aista-i adevărul! Mulțumirile nu le merit. Da! Da! Și eu trebuie să vă mulțumesc că luptăm împreună. Nu, nu m-ai înțeles, șoptește el cu tristețe privind lung la Maria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a blescăit obrajii. În Noaptea aceea de Crăciun, ne-am făcut pulbere. Câte n-am visat în Noaptea aceea de Crăciun în care am eliberat țările noastre, am eliberat și Constantinopolul, și Sfântul Mormânt... Lumea toată am eliberat-o... Ștefan tace, își șterge broboanele de sudoare și, cu altă voce, mai mică, tristă, continuă: Dar... dar n-a fost să fie așa. N-a trecut anul, și inima lui mare a încetat să bată: murea de ciumă, în tabăra de la Zemun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tristă, continuă: Dar... dar n-a fost să fie așa. N-a trecut anul, și inima lui mare a încetat să bată: murea de ciumă, în tabăra de la Zemun, sub zidurile Belgradului eliberat, după o strălucită biruință asupra lui Mahomed. Tace. Se lasă o tăcere ca un moment de reculegere. Țamblac îngână: L-a plâns Europa toată; pierduse pe cel mai vajnic apărător. "Soarele Creștinătății" apusese... Se stinsese "Lumina Lumii"... Înainte de a muri, m-a chemat în cort. Nu mai putea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Nu voi fi totuși singur! Mateiaș și Cazimir mi-au făgăduit ajutor, cu o condiție: să mă închin lor ca vasal. O să mă închin, oftează Ștefan. Ce să fac dacă altfel nu se poate? se împacă el cu gândul și tace privind cerul departe. Țamblac îi face semn Voichiței, mutește: "S-o întindem". O ia de mână și încetișor, pe nesimțite, pleacă. Ștefan urmărește pe cer zborul rândunelelor. Ați observat? întreabă el. S-au întors rândunelele la cuiburile lor din turnul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mi-a marcat viața. De nu vine din tine... poruncită nu face nici cât o ceapă degerată. Și... și așa crezi tu? îngână Maria înghițindu-și lacrimile. Chiar.. chiar crezi că nu... că nu ți-am dat nimica... nimica?... Ștefan tace, tace, apoi, cu glas domol, trist chiar: Poate... poate și eu, da, și eu sunt de vină. N-am găsit cheia inimii tale. Ești atât de zbuciumată, de mândră, de, de complicată... Și eu... eu n-am avut timp. N-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a marcat viața. De nu vine din tine... poruncită nu face nici cât o ceapă degerată. Și... și așa crezi tu? îngână Maria înghițindu-și lacrimile. Chiar.. chiar crezi că nu... că nu ți-am dat nimica... nimica?... Ștefan tace, tace, apoi, cu glas domol, trist chiar: Poate... poate și eu, da, și eu sunt de vină. N-am găsit cheia inimii tale. Ești atât de zbuciumată, de mândră, de, de complicată... Și eu... eu n-am avut timp. N-am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
glas. Dumnezeule! Ce-am pierdut! se căinează Ștefan. Și chiar ști să înoți? Ohooo! Taica m-a-nvățat. Era... e un înotător neîntrecut. Și Dunărea o trecea înot. Știu, la turci, spune Ștefan prompt, neîndurător. Voichița, rănită, pleacă ochii și tace. Adică... adică, pe celălalt mal și înapoi, desigur, o drege el. Voichița îl iartă și chicotește, dezvelind un șirag de dințișori ca perlele între cele două gropițe din obraji și un zâmbet fermecător. Sunt o zvăpăiată! Nu?!... Ce gândește Măria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
zburat chiar... Mult am mai visat și eu, mormăie el. Și eu care gândeam că o să spui că ți-ar fi plăcut să fii un leu... S-au întors lăstunii la cuiburile lor din turnul Nebuise... spune el, după care tace, face câțiva pași cufundat în gânduri și se întunecă. Aista-mi amintește că, de Sfântul Gheorghe, turcii ies la război. Turcii și iar turcii, oftează el, o clipă m-ai făcut să uit ... Să râd... Uitasem... În odaie năvălește Mihail

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe tine te-a spurcat blăstămatul de grecotei? Că ne-a smintit la cap cu înțelepciunile "Prea Sfinților lui Învățători": Platon, Aristotel, cum îi mai cheamă... Și... și totuși, în numele acestei "Dreptăți absolute", să nu pierzi omenia, cutează Tăutu. Ștefan tace, apoi, încetișor: Am și pierdut-o, Ioane, oftează el. Crezi că poruncesc cu inimă ușoară: "Taie-l! Spânzură-l! Înțeapă-l!"? Pravila nu-i spovedanie, e bici! Poate ștreang... poate secure...Unde-i lege, nu-i tocmeală! Să fie pildă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vrea sau ce pohtește, el trebuie să facă ce e de folos țării sale. N-am încotro. Scopul scuză mijloacele", mă mângâi eu... Aș fi curios ce-ai face tu, de-ai fi în locul meu? Numai domn să nu fii... Tace. Se duce la fereastră. Privește cerul... Vorbește cugetând: Și-apoi, ce este îngăduit și ce nu este îngăduit unui Domn a face? Și cui are el a da socoteală fără decât numai lui Dumnezeu, propriei conștiințe? Și țării, bineînțeles! Ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
fost călcați în picioare, spune Ștefan. La puterea lui, Sultanul ista de nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână, vreun eunuc, o iscoadă apropiată Marelui Vizir, să ciulească urechile ce gânduri negre se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nimic n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână, vreun eunuc, o iscoadă apropiată Marelui Vizir, să ciulească urechile ce gânduri negre se urzesc la Înalta Poartă despre Moldova. "Un domn informat a câștigat jumătate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
n-are teamă. De un singur lucru se teme: de batjocură! Și-apoi, batjocura e o armă ce intră în socotelile mele, pe lângă altele... -De-i așa, am tăcut, murmură Vlaicu. "Neînțelese sunt cărările Domnului". Întocmai, boier Vlaicule, întocmai... Ștefan tace. Tac și boierii. Logofete, de unde, de ne unde, să cumpărăm un pașă, o cadână, vreun eunuc, o iscoadă apropiată Marelui Vizir, să ciulească urechile ce gânduri negre se urzesc la Înalta Poartă despre Moldova. "Un domn informat a câștigat jumătate din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au înțeles, că l-au scuipat, și l-au bătut, și l-au părăsit, că i-au răsplătit iubirea prin moarte... Dar altfel nu se putea, că ce preț ar fi avut mântuirea fără suferința Patimilor? spune el și apoi tace, se reculege. Vreau, ca atunci când îngenunchez la picioarele Lui și-mi ridic ochii să mă cutremur în fața jertfei și-a iubirii Sale. Meșterul nostru să-și amestece vopselele cu sânge; zugrăveala lui să fie o rugăciune, o luptă cu sine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
clipa prielnică... Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare când îmi voi sorbi și eu, "borșul"? De-ar fi după pohte, zâmbește el, aș prefera Cotnarul... Nu-i prea veselă domnia Moldovei, nu?! Tace. O lumânare sfârâie, fumegă înecată în propria ceară. Ștefan o stinge strivindu-i mucul între două degete. Apoi reia, abătut: ...Nu mi-a făcut plăcere să-mi reamintesc toate aiestea. Ți-am povestit însă ca să știi, ca să te păzești... Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-su, apoi privește din nou la Voichița. Se răsucește pe călcâie și pleacă. Alexandre!... Alexandre!! Ce l-o fi apucat? ridică Ștefan din umeri. Parcă l-a înțepat o viespe... V-ați certat? Voichița, lipită de zid, cu ochii plecați, tace. Ștefan o apucă de bărbie și-i înalță capul. Ea stă cu ochii închiși. Ce s-a întâmplat, Voichiță? Tremuri... Zău, nu mănânc veverițe, îi spune zâmbind și îi descântă ochii făcând cruciulițe peste pleoapele lăsate: "Frunzuliță sălcioară, Voichiță Mărioară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el fata. Te rog! Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în plin, tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva ce aparține Doamnei!... Eu nu aparțin nimănui! rostește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Te rog! Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în plin, tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva ce aparține Doamnei!... Eu nu aparțin nimănui! rostește Ștefan sec

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Alungă-mă! Eu... eu n-am putere... n-am... Voichiță! Eu nu vreau să pleci! Nu vreau! Voichița își șterge lacrimile și spune cu violență: Și Doamna?! Buna, Mărita Doamnă?! Doamna Țării!?... Ștefan lovit în plin, tace. Vezi?! Taci! De ce taci?! Vorbește! Spune ceva! Ce-ai putea spune?!... Vezi?! Trebuie să plec! Trebuie! Voichițo, încearcă el moale, cu blândețe. Da, am furat! strigă ea aprig. Am furat ceva... ceva ce aparține Doamnei!... Eu nu aparțin nimănui! rostește Ștefan sec. Domnul aparține

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Unirea noastră a fost o chestiune politicească. "Chestiune politicească?"... îl îngână Voichița. Din partea "Domnului" poate "Doamna", însă, te iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]