21,512 matches
-
bocet ca la mort (Tristele, I 3) . Cel condamnat asistă de fapt la propriile funeralii, el fiind mereu sfâșiat între teama de moarte și dorința sfârșitului (Oriunde-ntorc privirea, văd numai chipul morții,/ De care-n al meu suflet mă tem, dar o implor - Tristele, I 11), între spaima de a fi înmormântat departe de casă (Îmi cer adese moartea și iar nu vreau să vie,/ Spre-a nu-mi rămâne trupul în geticul pământ - Ponticele, I 2) și regretul de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu știu de ce mi-e dat să știu,/ O, de n-aș ști nimica (II 2). O clipă, este ispitită să dea ascultare doar vorbelor de iubire (Astupă cu cuvinte blânde urechea mea/ În care zvonuri triste răsună nemiloase), deși teme să se lase în voia sentimentelor : în lături tu !/ Eu te-am iubit, dar umbra iubită mă-nspăimântă (II 2). Visează că ar putea să dea curs chemării tânărului de a se refugia împreună într-un loc tainic : Departe de cetate
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
2). Consultați cu privire la soarta Troiei, zeii anunță că vor urma triumful și prada bogată, iar răspunsul îl îngrijorează pe cârmuitorul cetății neimplicate încă în vreun război : Cu câtă grijă cată Priam/ Să fim în bună pace cu toții... Parcă s ar teme (III 2). Când coboară în portul unde răsună cântări de nuntă, Paris pare îngrijorat, ca și cum s-ar teme să nu-și piardă logodnica : E singur să nu râdă... Ceva parcă-l apasă... E greu cu o femeie ca dânsa să
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe cârmuitorul cetății neimplicate încă în vreun război : Cu câtă grijă cată Priam/ Să fim în bună pace cu toții... Parcă s ar teme (III 2). Când coboară în portul unde răsună cântări de nuntă, Paris pare îngrijorat, ca și cum s-ar teme să nu-și piardă logodnica : E singur să nu râdă... Ceva parcă-l apasă... E greu cu o femeie ca dânsa să nu ai/ Necontenit o teamă că altul stă s-o ieie (III 5). Semnele rele se acumulează : În
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
spre a-i obține îndurarea (în fața ta cădem/ Și te rugăm, sărmană martiră, de iertare) este primit cu rezervă de tânăra sceptică în privința capacității muritorilor de a schimba hotărârile zeilor : Ce pot face eu, omul, când zeii altfel vreau ?/ [...] Mă tem că pentru zeii jigniți e prea târziu (IV 7). Ultimul act al piesei lui Iorga pune în lumină atitudinile opuse față de Casandra. Femeile își amintesc că nu de mult erau gata s-o lapideze (o, câte pietre-n calea sfintei
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
la pieptul meu, înspăimântată numai de gândul morții ! (II 2). Departe de a denota inconsecvență, atitudinea Ifigeniei arată că ea înțelege diferența dintre sumbra moarte obișnuită, inutilă, și luminoasa jertfă eroică încărcată de semnificații : De o astfel de moarte mă temeam... moartea timpurie și fără rost care-ți zvârle sufletul sub pământ... nu e același lucru să mori la întâmplare, înainte de vreme și să mori jertfită fiind pentru mântuirea celorlalți (II 2). O dată în plus, Comentariile la Meșterul Manole confirmă teoretic
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Comentariile la Meșterul Manole confirmă teoretic intuițiile eroinei : moartea violentă, rituală, este creatoare ; ea continuă viața și chiar o sporește, în timp ce o moarte naturală nu face altceva decât să încheie ceea ce era deja consumat (p. 113). Întunericul de care se teme Ifigenia nu amenință făpturile excepționale, scăldate pe vecie în lumină, precizează savantul Eliade : eroii trec în moarte întregi, adică păstrându-și memoria și personalitatea și „infernul” lor nu e subteran, întunecat, rece, ci o pajiște vrăjită de lumina soarelui (lumina
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
plină de mândrie și răutate (II 13), dar și singurătatea care a apropiat-o de Egist (e roasă de veninul încet al slăbiciunii și al fricii... Nu era nimeni lângă ea... l-a luat pe el - III 13) și se teme de gândurile ei ascunse (simt cum crește în ea... o voință primejdioasă - IV 4). În final, regele intuiește în lipsa ei de iubire slăbiciunea ca și puterea nefastă (mă cunoaște nu ca să mă iubească, ci ca să mă mânuiască... te plictisești dacă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
el declarându-se convins că musafira a luat asupra ei un lucru foarte greu. La întrebarea Ifigeniei de ce nu i-a spus până atunci părerea lui care ar fi scutit-o de o sarcină cumplită, regele răspunde că s-a temut să nu-i contrarieze obiceiurile : Nu vroiam să-ți aduc asuprire în pornirea ta. Noi cinstim oaspeții de viță înaltă și plăcerea ta a fost și plăcerea noastră. Acordul tardiv dintre Toas și Ifigenia cu privire la inutilitatea și barbaria sacrificiilor omenești
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să le întorc acum spatele ? (p. 79). La proces, el îi spune lui Meletos că refuză să-și trădeze menirea de a scoate la iveală adevărul chiar cu prețul vieții : Aș săvârși, bărbați ai Atenei, ceva groaznic dacă m-aș teme de moarte sau de alte primejdii într-atât încât să părăsesc rândurile, să fug de datoria mea de a căuta înțelepciune (p. 89). Când este pus să- și aleagă pedeapsa, se declară mai puțin înfricoșat de perspectiva morții decât de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
p. 100). Înțeleptul nu avea cum să-și împărtășească frica prietenilor care s-ar fi socotit înșelați de aparenta detașare de bunurile trupești pe care el o afișase întotdeauna : Ce ar fi spus ? Că i-am mințit, că, iată, mă tem că trupul meu nu va mai fi și nu se va mai bucura de plăcerile vieții (p. 100). El acceptă că s-a bucurat un moment când și-a aflat sentința la gândul orgolios că astfel își va asigura posteritatea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
asimilată sofisticii : Le întorci pe toate cu fundul în sus, ca să-ți iasă ție demonstrația. Nu te-am chemat aici ca să născocești tot felul de probleme și apoi să le dărâmi în felul sofiștilor (p. 178). Dionis cel Bătrân se teme de capacitatea filosofului de a-i picura în suflet otrava îndoielii omorându-i voința, puterea și gândurile (p. 179) și e nemulțumit când acesta îl determină să facă anumite declarații prin arta sa de a conduce discuțiile în sensul dorit
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
soarta profesorului său. După moartea lui Dionis cel Bătrân, fiul lui ajunge pe tron și îl invită la rândul său pe Platon la curte. În pofida experienței negative din trecut, filosoful este tentat să dea curs acestei chemări și nu se teme că aventura s-ar putea termina la fel de prost ca prima sa călătorie în Sicilia de vreme ce noul suveran pare mult mai deschis decât predecesorul său : Bătrânul era un înapoiat, un tiran care nu dorea să se schimbe nimic... Tânărul rege este
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să se schimbe nimic... Tânărul rege este o minte luminată și îndrăzneață (p. 218). Arheanassa îl avertizează că Dionis II avea aceste calități doar înainte, când nu era rege, și încearcă să-l convingă să nu plece, însă Platon se teme că ar putea fi bănuit de inconsecvență și lipsă de curaj dacă ar rata noua ocazie de a-și pune în practică concepțiile despre guvernarea ideală : Ce vor spune oamenii despre mine ? Că sunt un netrebnic și un palavragiu de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
explicabil din perspectiva autorităților înclinate să creadă că un om în afara legii, falsificator, exilat, vagabond, stricător al ordinii [...] este, teoretic, capabil și de crimă (p. 141). Asemenea lui Socrate, el nu are de gând să fugă din închisoare, și se teme să nu devină un fel de sclav când arhontele Aristodem îi propune să-l salveze luându-l acasă drept preceptor pentru fiul său (p. 142). Din punctul de vedere al filosofului cinic, acceptarea înțelegerii echivalează cu renunțarea la principiile de
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
recunoaște de când și-a pierdut firea și l-a lovit într-o izbucnire de gelozie, și o confundă cu altă muiere, fioroasă (I, p. 615). Amintirea crimei comise de soție din stricăciunea sângelui și a minții îl face să se teamă că ar putea fi la rândul lui omorât, supoziție infirmată de Marghioala : Te las în viață, să mă porți în suflet, ca pe o groază, ca pe o pedeapsă a lui Dumnezeu (II, p. 628). Afirmația neliniștește ca semn al
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
iubirea lui Ionel ! (p. 661-662). Pedagogul din Medeea o numește pe stăpâna lui nebuna. Pe de altă parte, doica, încredințată că ea nu va suporta umilința de a fi părăsită, își face griji ca nu cumva să se sinucidă : Mă tem că pregătește ceva nou, ciudat./ E fără stavili duhul său ! Nu va-ndura/ Bătăile de joc ! O știu și mă-nfior/ Să nu-și înfigă-o dârză spadă prin ficat. De altfel, la început, gândul propriei dispariții îi trece prin minte
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
care ar transforma, exact, ar transforma mizeriile vieții tale mărunte, mediocritatea vieții tale în eroism (IV, p. 662-663). Moartea Marghioalei de propria mână pare dezirabilă, de vreme ce ar rupe toate legăturile și amanții ar fi liberi (IV, p. 662). Ionel se teme însă că un astfel de gest s-ar putea întoarce împotriva lor, căci această idee diabolică ar sugera un asasinat : Trebuie să fim precauți.... căci s-ar putea vorbi de o crimă ! și omorându-te, ne-ai putea băga la
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
regalist (I, p. 40). Desprins din alt timp, Petronius nu este plămădit din aceeași materie cu cei aflați în jurul său. Interpelat de Rullianus, el spune din prima clipă că trupul lui nu e alcătuit din carne și oase : nu te teme, sunt o ficțiune pe care sabia ta n-o poate atinge (I, p. 25). Ulterior, când Aquillius caută o victimă spre a întări cu sânge legământul de credință față de regele alungat, el înlătură din cale o nălucă lipsită de viață
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
drag nu poate fi intimidat de nicio forță a întunericului într-o epocă istorică guvernată de raționalitate : O să-l amenințe cu răzbunarea zeilor ? Trăim o eră luminată. Cine mai crede în ceva supranatural ? (III, p. 88). În schimb, Pilades se teme ca nu cumva prietenul său să devină victima propriilor fantasme inconștiente : Nu mai credem în supranatural, într-adevăr. Dar îl mai avem în sânge, iar Gorgias este foarte deștept ! Să nu găsească el cuvântul magic, care va trezi ceva în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
au mințit/ toți ghicitorii, toate pitiile, toate-acele/ guri strâmbe bălmăjind în aburi vineți ! - Oedip, scena 9). Ulterior, când încearcă să-l oprească pe Oedip să-și afle originile de la slujitorul care l-a salvat cândva, regina e acuzată că se teme că soțul ei s- ar trage din oameni umili (Dar în trufia ei, cum sunt/ Femeile, roșește poate de-al meu neam/ De jos - Oedip Rege ; Chiar de mă trag din neam de robi, tot vreau/ să știu al cui
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
din urmă, el ia în râs pretenția păcătosului Oedip de a fi egalul nemuritorilor : Tu - zeilor asemeni/ și mai presus de zei ! Nu știu/ nimic mai monstruos și mai spurcat, până-n adâncul beznelor din Tartar (scena 8). Bătrânii cetății se tem de impertinența lui Oedip de a admonesta zeii pentru molima abătută asupra Tebei, purtare smintită de natură a-i atrage sancțiunea supremă : chemi mânia zeilor, stârnești/ o furie ce face-acum din noi/ batjocura gunoaielor ! [...] ești nedrept și orb și-nverșunat/ într-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
momentul în care templul a fost pângărit prin prezența străinului, oracolul e mut, zeul tace, încât întrebările tuturor au rămas fără răspuns (II, p. 40). Drept urmare, întreaga lume greacă e paralizată, căci pe toți i-a cuprins panica, fiindu-le teamă să înceapă vreo acțiune în lipsa îndrumării divine : Cine poate porni la întâmplare ? (II, p. 41). În ceea ce-i privește, actorii își rostesc replicile fără pic de convingere, lipsiți de vlagă (II, p. 41), în fața unui public plictisit de tragedii, îngrozit
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Dumitru Solomon pornește de la cele mai cunoscute texte filosofice, memorialistice și doxografice compuse de Platon, Xenofon și Diogenes Laertios cu privire la cei trei gânditori elini. Dramaturgul folosește aceste surse spre a pune în discuție modelul existențial și crezul protagoniștilor : Socrate se teme de iminența morții, Platon admite eșecul utopiei sale politice, Diogene renunță la elogiul libertății supreme și face apel la semenii deveniți indispensabili. O continuare a pasajului din Phaidon despre moartea lui Socrate propune Ștefan Zicher când îl transferă pe Oreste
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
123. „Acela care citește toată ziua și nu se odihnește decât prin inerție, pierde încetul cu încetul facultatea de a cugeta prin sine însuși, după cum un om care călătorește prea mult, pierde obiceiul de a umbla.” Arthur Schopenhauer 124. „Mă tem de omul a cărui știință se bazează pe o singură carte.” Proverb latin 125. „Un scriitor e un om care exprimă în scris cu luminată sinceritate, ceea ce a simțit, ceea ce a gândit, ceea ce i s-a întâmplat în viață, lui
MEMORIA C?R?II by NICOLAE MILESCU SP?TARUL () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84375_a_85700]