178,662 matches
-
agrară o putere industrială. După retragerea lui Charles de Gaulle, la 13 octombrie 1946 s-a adoptat Constituția celei de-a Patra Republici. Adunarea Națională a câștigat autoritatea: președintele și guvernul i se subordonau. S-a adoptat dreptul femeilor la vot și reprezentarea proporțională. Guvernul s-a schimbat din șase în șase luni. A Patra Republica s-a prăbușit în 1958 din cauza luptelor militare pentru independența Algeriei. Pentru a împiedică instaurarea unei dictaturi militare și războiul civil, Adunarea Națională l-a
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
a împiedică instaurarea unei dictaturi militare și războiul civil, Adunarea Națională l-a rechemat la conducere pe Charles de Gaulle. Guvernul acestuia a elaborat Constituția celei de-a Cincea Republici, prezentată populației printr-un referendum și apropbata cu 79% din voturi. Franța devenise o democrație prezidențială, șeful statului și premierul împărțind puterea. Președintele avea puteri speciale din 1962, putând să numească premierul și cabinetul de miniștri, fiind comandantul suprem al armatei, având drept de veto asupra legilor aprobate de parlament și
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
începutul coabitării. În 1995, Chirac devine președintele Franței . În 1997, a fost nevoit să coabiteze cu premierul socialist Lionel Jospin. În 2002, în urma nemulțumirilor, liderul de extremă dreapta Jean Marie La Pen a ieșit pe locul 2, cu 20% din voturi. Pe 29 mai 2005, francezii resping nouă constituție UE în cadrul referendumului. În 2007, conservatorul Nicolas Sarkozy a fost ales președinte, acesta impunând măsuri de austeritate anti-criză și restricții de muncă pentru imigranții est-europeni. În epoca post-de Gaulle, Franța a rămas
Istoria Franței () [Corola-website/Science/305941_a_307270]
-
o lipsă de susținere în sânul propriului partid, unii reprezentanți ai Partidului Muncii cerându-i să se retragă în favoarea fostului lider laburist Shimon Peres. După primul tur de scrutin, ea s-a clasat doar pe locul al treilea, obținând 21 voturi din 120 și s-a retras în favoarea lui Shimon Peres, care a câștigat în turul al doilea. Avital a propus o listă de insulte pentru a fi interzisă folosirea lor în dezbaterile parlamentare. În iunie 2007, ca parte a unei
Colette Avital () [Corola-website/Science/306023_a_307352]
-
pe președintele României, Ion Iliescu, că a încercat să “minimalizeze tragedia evreilor în Europa și în special în România”, spunând că președintele român este o “persona non grata” în Israel. În anul 2004 a fost demis din guvern in urma votului său contra proiectului de buget. În timpul ce s-a aflat în guvern Partidul Shinuy, a cărui platforma se concentrase unilateral, mai ales pe combaterea influenței clerului în viața politică și culturală a țării, și-a pierdut din specificitate, din atractivitate
Avraham Poraz () [Corola-website/Science/306022_a_307351]
-
rezultat al planului de decolonizare a teritoriilor palestiniene de către Israel. Evacuarea sa și a familiei sale au făcut subiectul filmelor documentare "Katif" și "Last Katif". În anul 2006, Hendel a elaborat o propunere legislativă care ar fi acordat dreptul de vot dor acelor cetățeni considerați loiali statului democratic și evreiesc Israel și legilor Israelului. Proiectul a căzut la vot cu 45-17. Zvi Hendel este căsătorit și are patru copii. Pe lângă limba ebraică, vorbește limbile maghiară și idiș. Hendel nu mai vorbește
Zvi Hendel () [Corola-website/Science/306035_a_307364]
-
subiectul filmelor documentare "Katif" și "Last Katif". În anul 2006, Hendel a elaborat o propunere legislativă care ar fi acordat dreptul de vot dor acelor cetățeni considerați loiali statului democratic și evreiesc Israel și legilor Israelului. Proiectul a căzut la vot cu 45-17. Zvi Hendel este căsătorit și are patru copii. Pe lângă limba ebraică, vorbește limbile maghiară și idiș. Hendel nu mai vorbește limba română. Zvi Hendel a deținut următoarele funcții publice:
Zvi Hendel () [Corola-website/Science/306035_a_307364]
-
care și-au găsit aplicații industriale. Între anii 1966-1969 Efraim Kachalski a îndeplinit funcția de responsabil al departamentului de știință al Ministerului israelian al apărării. În anul 1973 a fost ales de Knesset ca președinte al Israelului, obținând mai multe voturi decât contracandidatul său, cercetătorul în domeniul iudaismului, prof. Efraim Urbach (1912-1991). Cu aceasta ocazie a adoptat numele de familie ebraic Katzir, folosit deja de fratele său mai mare, renumitul chimist-fizician Aharon Katzir, care cu un an înainte a murit căzând
Efraim Kațir () [Corola-website/Science/306050_a_307379]
-
protest din piața Tzion din Ierusalim. După asasinarea lui Itzhak Rabin de către un militant din extrema dreaptă religioasă, la conducerea guvernului condus de laburiști, a ajuns Shimon Peres. La alegerile parlamentare din 29 mai 1996, ținute după procedura nouă a votului personal direct pentru postul de prim ministru, Netanyahu l-a învins pe Peres, beneficiind de o majoritate de 50.5% din voturi. Rezultatul a surprins deoarece sondajele de opinie prevăzuseră o victorie a lui Peres la o diferență de peste 5
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
de laburiști, a ajuns Shimon Peres. La alegerile parlamentare din 29 mai 1996, ținute după procedura nouă a votului personal direct pentru postul de prim ministru, Netanyahu l-a învins pe Peres, beneficiind de o majoritate de 50.5% din voturi. Rezultatul a surprins deoarece sondajele de opinie prevăzuseră o victorie a lui Peres la o diferență de peste 5 %. Comentatorii au explicat victoria lui Netanyahu prin mai mulți factori: a.valul de atentate sinucigașe lansat de mișcarea palestiniană islamistă Hamas în
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
Casei de Hohenzollern. Din punct de vedere intern, disparitățile dintre sistemele imperiale și prusac au dus la apariția de tensiuni. În timp ce la nivel imperial sufragiul era universal și egal, la nivelul regatului acesta era restrictiv, bazat pe trei clase de vot. În plus, datorită nemodificării circumscripțiilor pentru reflectarea schimbărilor populației, sistemele suprareprezentau anumite teritorii în fața altora. Pe plan extern, pentru a contra scepticismul puterilor europene asupra noului stat, Bismark a încercat să ducă o politică pacificatoare, de exemplu prin organizarea Congresului
Regatul Prusiei () [Corola-website/Science/306080_a_307409]
-
Convenția Democratică din România. CDR a fost desființată în anul 2000. Viața politică din România imediat după revoluția din 1989 s-a caracterizat prin dominația exercitată de Frontul Salvării Naționale (FSN), care la alegerile din 1990, obținuse circa 66% din voturile exprimate, iar președintele Ion Iliescu, candidatul susținut de FSN, câștigase alegerile prezidențiale cu circa 85% din voturi. Opoziția, reprezentată în principal de vechile partide istorice care renăscuseră după Revoluția din 1989 - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD - în fapt continuator
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
revoluția din 1989 s-a caracterizat prin dominația exercitată de Frontul Salvării Naționale (FSN), care la alegerile din 1990, obținuse circa 66% din voturile exprimate, iar președintele Ion Iliescu, candidatul susținut de FSN, câștigase alegerile prezidențiale cu circa 85% din voturi. Opoziția, reprezentată în principal de vechile partide istorice care renăscuseră după Revoluția din 1989 - Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD - în fapt continuator al Partidului Național Țărănesc), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Social-Democrat Român (PSDR) - era fărâmițată și nu
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
susținerea candidaturii lui Emil Constantinescu în alegerile prezidențiale ce urmau a avea loc în toamna acelui an. Alegerile parlamentare și prezidențiale din septembrie - octombrie 1992 au consolidat poziția CDR ca principală forță de opoziție. Alianța a obținut circa 20% din voturi la alegerile parlamentare, iar Emil Constantinescu s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, obținând 31,24% din voturi (în primul tur de scrutin), respectiv 38,57% din voturi în turul al doilea. În noiembrie 1992, Corneliu Coposu
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
din septembrie - octombrie 1992 au consolidat poziția CDR ca principală forță de opoziție. Alianța a obținut circa 20% din voturi la alegerile parlamentare, iar Emil Constantinescu s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, obținând 31,24% din voturi (în primul tur de scrutin), respectiv 38,57% din voturi în turul al doilea. În noiembrie 1992, Corneliu Coposu a demisionat din poziția de președinte al Convenției, recomandându-l ca succesor pe Emil Constantinescu. Coabitarea partidelor politice în interiorul Convenției a
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
forță de opoziție. Alianța a obținut circa 20% din voturi la alegerile parlamentare, iar Emil Constantinescu s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, obținând 31,24% din voturi (în primul tur de scrutin), respectiv 38,57% din voturi în turul al doilea. În noiembrie 1992, Corneliu Coposu a demisionat din poziția de președinte al Convenției, recomandându-l ca succesor pe Emil Constantinescu. Coabitarea partidelor politice în interiorul Convenției a fost relativ dificilă. Printre sursele de tensiune cele mai importante
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
noiembrie 1995). În esență, Contractul cu România promitea îmbunătățirea simțitoare a vieții românilor în decurs de 200 de zile de la preluarea guvernării. Alegerile locale din iunie 1996 au demonstrat ascensiunea popularității CDR. Aceasta a obținut un număr aproximativ egal de voturi cu partidul de guvernare de la acel moment - Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), care era succesorul fostului FDSN. Alegerile locale din București au fost din nou câștigate de CDR, care a obținut atât mandatul de primar al Capitalei, prin Victor
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
câștigate de CDR, care a obținut atât mandatul de primar al Capitalei, prin Victor Ciorbea, cât și cinci dintre cele șase primării de sector. Alegerile parlamentare din noiembrie 1996 au fost câștigate de CDR, care a obținut 30,7% din voturi. Locurile de parlamentar obținute au fost repartizate între partidele componente, pe baza unor evaluări făcute cu privire la popularitatea acestora, pe baza a trei sondaje de opinie. Astfel, ponderea principală revenea în continuare PNȚCD, urmat de PNL și PNL - CD. La primul
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
s-au pus temeliile unei majorități parlamentare suficiente pentru a înlătura guvernul PDSR. Prin semnarea acordului, s-a convenit susținerea lui Emil Constantinescu în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, ceea ce a dus la victoria acestuia, cu 54,41% din voturi. La 6 decembrie 1996, s-a semnat un acord de solidaritate guvernamentală cu UDMR, trecându-se astfel la prima tranziție pașnică de putere în România din perioada postbelică. Potrivit acordurilor încheiate cu PD și UDMR, CDR dispunea de circa 61
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
2000, la inițiativa PNȚCD, împreună cu alte partide mai mici (Uniunea Forțelor de Dreapta, Alianța Națională Creștin Democrată, Partidul Moldovenilor, Federația Ecologistă din România) s-a constituit o nouă alianță politică, denumită 2000, care însă nu a reușit să strângă suficiente voturi (10% din voturile valabil exprimate, prag instituit de legea electorală în vigoarea la data alegerilor) pentru a mai intra în Parlament.
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
PNȚCD, împreună cu alte partide mai mici (Uniunea Forțelor de Dreapta, Alianța Națională Creștin Democrată, Partidul Moldovenilor, Federația Ecologistă din România) s-a constituit o nouă alianță politică, denumită 2000, care însă nu a reușit să strângă suficiente voturi (10% din voturile valabil exprimate, prag instituit de legea electorală în vigoarea la data alegerilor) pentru a mai intra în Parlament.
Convenția Democrată Română () [Corola-website/Science/306097_a_307426]
-
21 septembrie 2006, Liberman a fost cotat cu o susținere mai mare decât orice alt politician, cu excepția lui Netanyahu, pentru a deveni viitorul prim-ministru al Israelului. Olmert s-a clasat abia pe locul al V-lea cu 7% din voturi . Liberman a fost votat de către o treime din mica minoritate dintre druzii de pe Înălțimile Golan care au acceptat cetățenia israeliană . Majoritatea susținătorilor săi sunt israelieni vorbitori de limbă rusă, precum și foști suporteri deziluzionați ai Partidului Likud. În anul 2002, în timpul
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
a cerut ca ""o anchetă judiciară să fie inițiată împotriva lui Lieberman pentru violarea legii împotriva incitării la ură și a rasismului"" . El l-a catalogat pe Liberman ca fiind ""un politician foarte periculos și sofisticat care și-a câștigat voturile prin incitarea la ură rasială"". Liberman nu a fost gasit vinovat de de rasism de către procurorul general adjunct al statului Israel, care însă a admis că Biroul Procuraturii protestează față de conținutul declarațiilor lui Liberman. Tibi a protestat cu vehemență la
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
acestui partid în guvern"" . La data de 29 octombrie 2006, Comitetul Central al Partidului Muncii, totuși, a aprobat intrarea lui Lieberman în guvern. La 30 octombrie 2006, Knesset-ul a votat pentru susținerea intrării lui Lieberman în guvern cu 61 voturi pentru și 38 voturi contra. Ophir Pines-Paz, care a condus campania de opoziție din Partidul Muncii și-a anunțat demisia sa din guvern . În luna mai 2016 ca urmare a unor negocieri pentru lărgirea coaliției guvernamentale conduse de Binyamin Netanyahu
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]
-
La data de 29 octombrie 2006, Comitetul Central al Partidului Muncii, totuși, a aprobat intrarea lui Lieberman în guvern. La 30 octombrie 2006, Knesset-ul a votat pentru susținerea intrării lui Lieberman în guvern cu 61 voturi pentru și 38 voturi contra. Ophir Pines-Paz, care a condus campania de opoziție din Partidul Muncii și-a anunțat demisia sa din guvern . În luna mai 2016 ca urmare a unor negocieri pentru lărgirea coaliției guvernamentale conduse de Binyamin Netanyahu, Lieberman a consimțit să
Avigdor Lieberman () [Corola-website/Science/306123_a_307452]