19,141 matches
-
se apropiau de Varșovia, iar guvernul polonez din exil a cerut AK să organizeze o insurecție în capitală, astfel încât să se poată reîntoarce în Varșovia eliberată și să prevină preluarea puterii de către comuniști. AK, sub conducerea lui Tadeusz Bór-Komorowski, a declanșat insurecția. Armata Roșie se afla la mai puțin de 20 km depărtare de capitala poloneză, dar, din considerente politice, Cartierul general sovietic a interzis trupelor sale să acorde vreun sprijin insurgenților. Stalin a descris insurecția drept o „aventură criminală”. Polonezii
Rezistența poloneză în al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/311369_a_312698]
-
de o stare depresiva, Rossetti încearcă să se sinucidă. În decembrie 1881 paralizează parțial în urma unui atac cerebral. Moare la 9 aprilie 1882. În 1850, cănd tabloul "Ecce Ancilla Domini" ("Bună Vestire") al lui Rossetti este prezentat publicului londonez, operă declanșează atacuri vehemențe ale criticii împotriva întregii mișcări prerafaelite. În acest tablou regăsim semne ale influenței maeștrilor renașterii italiene timpurii (Giotto, Botticelli), ca și a pictorilor flămânzi din secolul al XV-lea, în special a lui Van Eyck. Rossetti prezintă o
Dante Gabriel Rossetti () [Corola-website/Science/311402_a_312731]
-
mare din lume. AK a fost brațul înarmat a ceea ce a devenit cunoscută ca „Statul Secret Polonez” („"państwo podziemne"”). Principala activitate a Armatei Teritoriale a fost reprezentată de sabotarea transporturilor germane spre frontul de răsărit din Uniunea Sovietică. AK a declanșat o luptă pe scară largă împotriva germanilor, care a atins apogeul în perioada 1943 - 1944 în timpul Operațiunii Furtuna, care a imobilizat în Polonia mai multe divizii germane. , loială guvernului puternic în exil a fost considerată de către Uniunea Sovietică ca o
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
20 kg de resturi ale unei rachete V-2, lansate de la Peenemünde. Printre materialele se aflau „Raportul special 1/R, no. 242", fotografii, schițe ale pieselor rachetei prăbușite care nu au putut fi transportate, și altelel. Deși AK nu a declanșat o insurecție generală până în 1944, forțele sale au fost angajate în numeroase sabotaje economice sau armate și în atacuri de gherilă. În 1944, atacurile s-au înmulțit la nivel național, iar pe 1 august 1944 a fost declanșată Insurecția din
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
nu a declanșat o insurecție generală până în 1944, forțele sale au fost angajate în numeroase sabotaje economice sau armate și în atacuri de gherilă. În 1944, atacurile s-au înmulțit la nivel național, iar pe 1 august 1944 a fost declanșată Insurecția din Varșovia. Obiectivul insurecției era eliberarea capitalei poloneze, Varșovia, mai înainte de sosirea Armatei Roșii. Dacă, la începutul insurecției, au eliberat mai multe sute de prizonieri dintr-un lagăr de concentrare și au avut unele succese inițiale în luptele dure
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
sabotarea căilor ferate care deserveau transporturile germane spre frontul de răsărit din Rusia. Se estimează că aproape o optime din toate transporturile germane spre frontul de răsărit au fost distruse sau întârziate în mod semnificativ datorită atacurilor AK. AK a declanșat adevărate bătălii cu germanii în special în 1944, obligând germanii să blocheze în Polonia mai multe divizii cu aproape 930.000 soldați. Armia Krajowa a fost demobilizată în mod oficial pe 19 ianuarie 1945, pentru a evita un conflict cu
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
timpurii a fost problema disputelor teritoriale lituaniani-polone, în special problema regiunii și orașului Vilnius. Unii lituanieni, încurajați de vagile promisiuni naziste de autonomie, au cooperat cu germanii în acțiunile împotriva polonezilor în timpul ocupației. În toamna anului 1943, Armia Krajowa a declanșat operațiuni de represiune împotriva colaboratorilor lituanieni ai naziștilor.. Ca răspuns, poliția lituaniană a ucis sute de polonezi în prima jumate a anului 1944. Evaluările postbelice ale activității AK în Lituania sunt încă o problemă controversată. În perioada deceniilor de ocupație
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
ordin partizanilor sovietici pe 22 iunie 1943 să se angajeze în lupte cu partizanii polonezi. S-a ajuns ca acțiunile de luptă ale partizanilor sovietici împotriva celor polonezi să fie mai numeroase și cu o amploare mai mare decât cele declanșate de germani împotriva insurgenților polonezi. De asemenea, principalele forțe ale Armatei Roșii și ale NKVD-ului au declanșat operațiuni împotriva partizanilor AK, în timpul sau imediat după terminarea Operațiunii Furtuna, (concepută ca o acțiune militară care să permită guvernului polonez postbelic
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
ca acțiunile de luptă ale partizanilor sovietici împotriva celor polonezi să fie mai numeroase și cu o amploare mai mare decât cele declanșate de germani împotriva insurgenților polonezi. De asemenea, principalele forțe ale Armatei Roșii și ale NKVD-ului au declanșat operațiuni împotriva partizanilor AK, în timpul sau imediat după terminarea Operațiunii Furtuna, (concepută ca o acțiune militară care să permită guvernului polonez postbelic să emită anumite pretenții teritoriale asupra zonelor ocupate de sovietici în conformitate cu prevederile secrete ale pactului de neagresiune germano-sovietic
Armia Krajowa () [Corola-website/Science/311382_a_312711]
-
multe argumente: liniile de aprovizionare foarte lungi ale Axei, supuse atacurilor aeriene aliate; lipsa perspectivei de a primi trupe noi din Germania sau Italia; continuul flux de trupe și materiale care sosea în tabăra aliaților. Acest atac, conceput să fie declanșat cât încă Aliații nu-și întăriseră în mod decisiv armata, urma să fie purtat de două divizii blindate din Afrika Korps. Pe 30 iunie, înaintarea blindatelor Axei a fost oprită în timpul bătăliei de la Alam Halfa. Temându-se de contraatacul Aliaților
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
bătălii de la El Alamein (linia scurtă a frontului și flancurile sigure) ajutau acum defensiva italo-germană. În plus, Rommel avusese suficient timp pentru pregătirea defensivei și amplasase numeroase câmpuri minate și garduri de sârmă ghimpată. Armata a 8-a trebuia să declanșeze în mod obligatoriu un atac frontal împotriva pozițiilor Axei bine pregătite pentru defensivă și Montgomery dorea mai întâi să aibă superioritatea numerică care să-i asigure nu numai capacitatea de străpungere a liniilor Axei, dar și pe cea de exploatare
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
în seamă de inamici, înlocuind pur și simplu în timpul nopții materialele nefolositoare cu muniție, canistre cu benzină și rații alimentare. De asemenea, Aliații au construit o conductă falsă, care i-a făcut pe germani să creadă că atacul va fi declanșat mult mai târziu în zona de sud a frontului. Acțiunea de păcălire a inamicului a continuat prin construirea peste șasiul unor mașini de teren a unor „tancuri” din placaj. Aceste tancuri au fost deplasate spre sud. În nord, tancurile reale
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
de criza de combustibil. Bătălia de la El Alamein este obicei împărțită în cinci faze: Pentru perioada de acalmie 29 - 30 noiembrie nu este stabilit niciun nume. La ora 21:40, într-o seară calmă, senină, cu lună plină, a fost declanșată Operațiunea Lightfoot. Deși există credința populară că atacul a început cu un baraj de artilerie a 1.000 de tunuri, sau cu tirul tuturor pieselor de artilerie din dotare. Planul focului de artilerie a fost făcut cu grijă, astfel în
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
Până la încetarea bombardamentului, fiecare piesă de artilerie trăsese aproximativ 600 de proiectile. Există un motiv bine definit pentru care operațiunea a fost denumită „Lightfoot (picior ușor)” - infanteria trebuia să atace prima. Era de așteptat ca minele antitanc să nu fie declanșate de infanteriștii care ar fi călcat peste ele, de vreme ce aveau greutatea prea mică (light), de unde și numele operațiunii. În spatele infateriei care avansa, geniști trebuiau să curețe căile de înaintare a tancurilor care veneau în urmă. Fiecare fâșie de teren curățată
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
-a australiană a atacat la miezul nopții. Aviația aliată a lansat 115 t de bombe asupra pozițiilor Axei, iar Aliații au cucerit pozițiile vizate, luând 240 de prizonieri. Luptele au continuat în această regiune toată săptămâna, iar forțele Axei au declanșat mai multe atacuri pentru cucerirea înălțimii vitale pentru apărarea lor. Luni, 26 octombrie Rommel s-a reîntors în Africa de nord în seara zilei de 25 octombrie și a preluat imediat conducerea luptelor. La sosirea lui, Divizia italiană „Trento” pierduse
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
de infanterie ușoară germană pierduse două batalioane, restul unităților aveau pierderi importante, soldații erau lipsiți de rații alimentare, numeroși dintre ei erau bolnavi, iar toată armata Axei mai avea combustibil pentru trei zile. Ofensiva Aliată intrase în impas. Germanii au declanșat un atac pentru recucerirea Punctului 29 de lângă Tell el Eisa. Rommel și-a dat seama în sfârșit că principalul asalt Aliat avea să fie dat în nord și era hotărât să recucerească înălțimea. Pentru aceasta, comandantul german a mutat toate
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
că nu este posibilă o manevră de dezangajare, singura soluție rămânând lupta până la sfarșit pe pozițiile de la El Alamein. Vineri 30 octombrie - duminică 1 noiembrie În noaptea de 30 octombrie au continuat luptele pentru îndeplinirea obiectivele planului australian. A fost declanșată un al treilea atac pentru cucerirea drumului pavat litoral, încercare încununată de această dată cu o reușită. Pe 31 octombrie, Rommel a lansat patru atacuri împotriva punctului cunoscut ca „Thompson's Post”. Luptele au fost foarte dure, uneori om la
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
pozițiile de atac pe 1 noiembrie la ora 20:00, dinspre stația de cale ferată de la El Alamein, cu 130 de tancuri. Pe pozițiile de pornire a atacului au mai ajuns numai 94 de blindate. Brigada de blindate trebuia să declanșeze atacul spre Tel el Aqqaqir la 5:45 dimineața, înaintarea fiindu-i protejată de un baraj de artilerie. Atacul a fost amânat cu 30 de minute, iar brigada s-a regrupat sub comanda lui John Cecil Currie. La 6:15
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
deschidă o spărtură de aproximativ 15 km în linia defensivă a Axei. În aceste condiții, în ciuda ordinelor lui Hitler, Rommel a ordonat retragerea tuturor trupelor spre vest. Pe 4 noiembrie, în a 12-a zi a ofensivei Aliate, a fost declanșat atacul final. Diviziile blindate britanice (întâia, a 7-a și a 10-a) au străpuns liniile Axei și le-au depășit. În această zi au fost distruse diviziile blindate italiene Ariete și Littorio, ca și divizia mecanizată Trieste. Divizia Ariete
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
a 8-a a cucerit Sirte pe 25 decembrie, dar în scurtă vreme a fost nevoită să-și oprească ofensiva. Aliații aveau nevoie de un nou răgaz pentru aducerea de întăriri și provizii în vedera ofensivei care urma să fie declanșată împotriva pozițiilor defensive ale Axei de la Wadi Zemzem, 370 km vest de Tripoli. Rommel era sceptic cu privire la șansele oamenilor săi de a rezista atacului Armatei a 8-a. Pentru a evita distrugerea totală a forțelor sale, el a cerut de la
A doua bătălie de la El Alamein () [Corola-website/Science/312265_a_313594]
-
Hammer, care se afla în apropiere. Membrii acesteia le explică celor de pe Nebuchadnezzar încercarea catastrofală de a opri mașinile să ajungă în oraș. Planul era de a folosi pulsul electromagnetic al navelor pentru a dezafecta mașinile, dar cineva l-a declanșat înainte ca navele să ajungă pe poziție. Navele au rămas paralizate în urma acestei acțiuni iar mașinile au măcelărit echipajele lor. Un singur supraviețuitor este găsit: Bane. Scena finală a filmului îi arată pe Neo și pe Bane, aflați pe două
Matrix - Reîncărcat () [Corola-website/Science/312374_a_313703]
-
înfrânt la Larisbal și Valls (ianuarie 1811). În timpul campaniei din Rusia, comandă Corpul X (prusac) al Marii Armate și acoperă liniile de comunicație în zona baltică. După defecțiunea prusacilor, se repliază la Königsberg și Danzig. Un an mai târziu, se declanșează Războiul celei de-a Șasea Coaliții și, în timpul campaniei din Saxonia, MacDonald comandă Corpul XI al Marii Armate, câștigând o victorie la Merseburg și apoi aducându-și aportul la Lützen, înainte de a-și conduce din nou trupele către victorie la
Étienne Jacques Joseph Alexandre MacDonald () [Corola-website/Science/312382_a_313711]
-
2000) În această lume vine vestea mununilor lui Petrache Lupu din Maglavit. Cu excepția lui moș Pârvu, sătenii intră în psihoză - combinație de spaimă și speranță. Se face pelerinaj la locul cu pricina, o înscenare (...) aranjată de politicieni care vor să declanșeze o reformă a moravurilor. Dar cei din satul romanului rămân cum au fost. Goana, o acumulare de mitocănie, brutalitate: prima întrebare a unui naiv ar privi rostul acestei alegeri. Într-o interpretare ar fi o demitizare a satului tradițional sau
Jean Băileșteanu () [Corola-website/Science/312822_a_314151]
-
germane erau masate în România, iar, pe 1 martie 1941, forțele Wehrmachtului au început deplasarea în Bulgaria. În același timp, Bulgaria și-a mobilizat trupele și le-a poziționat de-a lungul frontierei cu Grecia. Pe 2 martie s-a declanșat „Operațiunea Lustre”, transportarea trupelor britanice spre Grecia. 26 de transportoare de trupe au ancorat în portul Piraeus. Pe 3 aprilie, în timpul unei întâlniri a reprezentanților britanici, iugoslavi și greci, iugoslavii au promis să blocheze valea râului Struma în cazul în
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
retragerea și evacuarea forțelor britanice și elene ar fi fost compromise în mod iremediabil. Armata a 5-a iugoslavă a avut responsabilitatea apărării graniței de sud-est a țării, de la Kriva Palanka până la frontiera elenă. În momentul în care germanii au declanșat atacul, armata iugoslavă nu era complet mobilizată. În plus, iugoslavii nu aveau suficient armament modern. După intrarea forțelor germane în Bulgaria, majoritatea trupelor elene au fost evacuate din Tracia apuseană. În acel moment, efectivele elene care apărau frontiera cu Bulgaria
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]