KorAP: Find »[drukola/base=drag & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...690 691 692 ...804 >

20,085 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779

după mulți ani de zile, am elucidat gestul automat al mamei. Mama a considerat prezența cuvântului "pute" din propoziția formulată de mine drept o jignire personală, o lipsă de respect față de ea și, în egală măsură, față de cele două ființe dragi aflate în sicriele din fața noastră. Și atunci m-am luminat și eu în interiorul meu și i-am dat dreptate mamei că mi-a aplicat o corecție într-o asemenea manieră "pedagogică". Și astăzi, încă, mă rușinez și mă încriminez că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
au mai cântat o dată "Veșnica lor pomenire", au binecuvântat bucatele și toată lumea s-a înfruptat din bunătățile puse pe masă. Apoi lumea a plecat, iar în casă au rămas părinții mei și trei copii: Mircea, Lică și Titi. Două ființe dragi ne părăsiseră pentru totdeauna. Stăteam în pridvorul casei singur-singurel, trist, abătut și neconsolat, strângând cu putere la piept pernuța mică și frumoasă de catifea, care nu mai ajunsese la surioara mea pentru a-și demonstra puterile miraculoase... "Și cum ședeam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
era încordată al maximum pentru a nu rata cel mai mic semnal venit de undeva. De unde? Încă mai speram, încă mai nădăjduiam. Ce? Nu era decât o frământare surdă, inutilă, care ne arăta cât de grea este despărțirea de cei dragi: cât de mult suferim. Cât de slabi și neputincioși suntem în fața destinului. Suntem niște marionete, niște păpuși care acționează după scenariul și regia Celui care ne-a creat. Am fost programați să executăm anumite mișcări, să emitem anumite sunete și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
veșnice, mergând noaptea în neștire prin imensitatea albă, spre împlinirea destinului lor, în întâmpinarea ursului polar. Albina, simbol al vredniciei la gradul superlativ absolut, despre care poetul "Cuvintelor potrivite" spune, plin de compasiune: "Sarcina chemării te-a ucis." Ei, copile dragă, dac-ai terminat, să intrăm în atelier și să vedem ce icoană vom alege noi pentru mămica ta. Hai cu mine! Așaaaaa! Am străbătut un hol, apoi am intrat într-o cameră spațioasă, înțesată de tablouri pictate, de toate dimensiunile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
cearcăne, iar pe frunte și pe obraji se puteau citi limpede urmele vizitatorilor nocturni. După ce mi-a scos pijamaua, mama a crezut că am scarlatină. Se uita la mine și nu înțelegea ce s-a întâmplat. Dar ce ai, Titi dragă, ce ți s-a întâmplat? Uitându-se pe cearșaful meu, a văzut urmele dihăniilor care mă torturaseră întreaga noapte. Cearșaful alb era plin de puncte roșii-maronii și nu trebuia să fii expert în materie ca să știi ce s-a întâmplat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
Bebi de mână. Sabina! Doamne, Dumnezeule, de unde ai apărut? De unde ai aflat? Cum? Rozinka! Rozinka! Liniștește-te! Nu pot, nu pot, Sabina! Mă îngrozesc! Ai auzit? Ne duc în Siberia! Ne vor face săpun! Auzi? Auzi?! Copiii mei! Copiii mei dragi...! Nu mai pot, nu... Calmează-te, Rozalia, vino-ți în fire, că sperii pruncii și te îmbolnăvești și tu. Ce faci?! Oprește-te! Spune-mi, Sabina, spune-mi ce știi, să-mi revin odată din coșmarul ăsta, te rog! Draga

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-ți crești cei șase pui ai tăi. Uite, sunt aproape trei ani de când soțul tău, domnul Vasile, a fost arestat și nu știi nimic despre el. Unde e? Trăiește? A fost condamnat? Pentru cât timp și pentru care fapte?? Eu, draga mea Rozinka, nu înțeleg cum de-au putut lăsa "ăștia" în voia sorții o mamă singură cu șase copii mici. Doamne iartă-mă, oare cu ce-au greșit copiii ăștia?? Ăstuia mic îi mai dai sân? Îl mai alăptezi? Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
două perne pentru copiii tăi. În sacoșele astea ai niște șuncă, pâine și apă minerală. Atât am reușit și noi să vă aducem. Stăteam toți în jurul mamei, în timp ce din ochii ei curgeau lacrimi de mulțumire și de bucurie. Sabina, Sandule, dragii mei prieteni, Dumnezeu să vă răsplătească pentru ajutorul vostru creștinesc. Un al doilea fluierat scurt și energic a întrerupt dialogul dintre cele două prietene. Neamțul era deja la ușă, împingând-o pe role spre sistemul de închidere. Copii, să ascultați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
răstignit pe cruce, că a suportat dureri și chinuri îngrozitoare numai din dragoste nețărmurită pentru noi, oamenii. Știți că a fost îngropat, dar a biruit puterile întunericului, înviind a treia zi, dându-ne și nouă, oamenilor, speranța unei vieți veșnice. Dragii mei copii, având drept scut sfânta Cruce și credința neclintită în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh, vom învinge până la urmă toate greutățile din calea noastră. Curaj! Eram mici, dar înțelegeam "clipa", simțeam tensiunea momentului. Ne-am așezat, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
Tot ceea ce puteam face era să așteptăm. Dar ce? Ce anume? Era liniște. Doar țăcănitul roților la extremitatea șinelor ne amintea că eram așezați direct pe platforma unui vagon de transportat animale, situată deasupra unor roți care se învârteau amețitor. Dragii mei copii, noi am învățat împreună cele zece porunci. Le-ați memorat? Bravo! Ați putea, totuși, face o selecție oprindu-vă asupra a două pe care le considerați mai pline și mai bogate în îndemnuri creștinești? Ia gândiți-vă, care

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
văzut de mama și de Mircea nu era tocmai idilic. Lena era sprijinită de umărul mamei sale și amândouă, jos, pe platforma de scândură, erau rezemate cu spatele de peretele vagonului. Țile stătea pe o țolică la căpătâiul bunicii lui dragi. Era cel mai afectat dintre toți de îmbolnăvirea bunicuței lui, de suferințele mereu mai mari și de perspectiva din ce în ce mai nemiloasă a plecării ei pe drumul fără întoarcere. Stătea acolo, o mogâldeață așezată pe cojocelul de oaie, lângă putinica din lemn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
gustarea era pregătită. Copii, rugăciunea, vă rog. Da, mama. Mânca-vor săracii și se vor sătura, și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Domnul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului. (David 21:30) Amin! Dragii mei copii, știu că vă este foame. Dar țineți minte ce v-am învățat: nu introduceți bucăți mari în gură, nu vă grăbiți, mestecați încet mâncarea, fără zgomote, fără plescăituri. În timp ce mestecați, gura să fie închisă. Ați înțeles? Mâncați frumos

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
filozofezi.) Copii, cu adâncă smerenie să aducem laudă lui Hristos pentru bunătățile oferite. Da, mama. Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele. (Psalm 33:10) Amin. Bine, dragii mei copii, bine. Sunteți niște copii buni, vă iubesc atât de mult... Acum stați cuminți și odihniți-vă. Așa. Atunci nu ne-am dat prea bine seama, dar ziua aceea a constituit pentru noi, cei care trăiam în mod direct

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
acasă șase copii dezorientați, care au nevoie de mâncare și de un adăpost... Vasilică, Vasilică! Întoarce-te degrabă, că mi-e tot mai greu fără tine, iar copiii întreabă mereu unde ești și de ce nu vii acasă... Dragul meu Vasilică, dragul meu soț, noapte bună, noapte bună! N-a mai putut rezista: șuvoaie de lacrimi amare îi inundau ochii și se prelingeau, fierbinți, pe obrajii care nu mai erau tineri și începuseră să aibă crestături, riduri și șănțulețe, reflectând pregnant uzura

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
și, împreună cu milițianul, se uitau la ceea ce făceam noi. Eu nu înțelegeam, totuși, de ce trebuia să urcăm noi primii în mașină. De ce? Poate pentru faptul că "bunurile" de care dispuneam noi erau mai puțin numeroase decât cele ale familiei Butu? Dragii mei, luați fiecare lucrurile pe care vi le-am dat în primire și puneți-le în mașină. Da, mama. Transferul bagajelor noastre din bou-vagon în mașina militară Molotov a durat cât ai bate din palme, inclusiv cele două pachete aduse

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
ați fost în Bărăgan și care, probabil, nici nu aveți idee unde se află acest pământ pe harta României, voi, care dispuneți de apă curentă la o bucătărie strălucitoare, cu băi jacuzzi nichelate și sofisticate, cu piscine mari, moderne, aflați, dragii mei, că o bucată de timp am suferit îngrozitor din cauza lipsei de apă, că ne-a fost greu să ne adaptăm la niște condiții stringente și obligatorii, fără de care supraviețuirea era, practic, imposibilă: construirea grupurilor sanitare, a bordeielor, săparea fântânilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
a fost nici Auschwitz, nici Birkenau, Siberia, minele Vokuța, Canalul Dunăre-MareaNeagră, Delta ori Periprava sau Pitești. Nu au fost nici crematorii, camere de gazare și pogromuri rasiale cu oameni împușcați în plină zi pe străzi, în mod bestial. Așa este, dragii mei nepoți. Totuși, chiar dacă nu am avut un regim celular sever și nu făceam parte din rândul celor destinați morții în mod explicit, eram într-un lagăr în aer liber, cu o suprafață de 15 kilometri pătrați, păziți permanent de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
insensibil, bolnav sau poate chiar mort, puteai rezista??? Nu! Te sculai fulgerător și alergai într-un suflet, plin de o binecuvântată bucurie și de elan patriotic, la "muncă voluntară". Acum ați înțeles? Era muncă forțată! Și de ce mergeam? De frică, dragii mei, de frică!!! Prin urmare, timpul de lucru efectiv era divizat în două: o primă parte era destinată construirii instituțiilor pe care le-am amintit, iar cealaltă pentru ridicarea propriilor noastre case. Este important să reținem faptul că, din planul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
își spunea cuvântul. De multe ori adormeam cu capul pe masă, iar mama mă trezea și mă îndemna să continui. Hai, Titi, hai, concentrează-te și termină de scris, apoi culcă-te. Hai, curaj, fii mai puternic, Titi! Vă asigur, dragii mei, că și Mircea, care era cel mai puternic dintre noi, suporta cu greu acest program. Nu ne mai zbenguiam, nu ne mai jucam. După lecții, cădeam frânți de oboseală pe așternutul de paie până dimineața, când mama, săraca, ne

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
greu acest program. Nu ne mai zbenguiam, nu ne mai jucam. După lecții, cădeam frânți de oboseală pe așternutul de paie până dimineața, când mama, săraca, ne trezea cu milă și cu dragoste pentru a relua programul de la capăt. Hai, dragii mei copii, treziți-vă, hai, chinuiții și obosiții mamei! Sculați-vă și spălați-vă. Iată! Aici v-am lăsat ceva de mâncare. Să aveți grijă de voi. Eu trebuie să plec la spital. Țuki, ochii și copilul, ai auzit?! Da

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
tunete și fulgere care ne-au umplut inima de frică, de groază și teroare. Nu. Copilăria noastră a "beneficiat" de un "tratament" gândit și pus la cale în laboratoarele malefice ale teoreticienilor bolșevici, preluat "ad litteram" de slugile comuniste românești. Dragii mei voi, care citiți aceste rânduri -, vreau să știți că prima etapă a copilăriei mele s-a terminat brusc, odată cu ultimul joc de miuță, urmat de arestarea noastră de către militarii înarmați și îmbarcarea în vagoane. În momentul în care ușa

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
cu ținte la toate cercevelele. Domnule gestionar, cât trebuie să vă plătim? a întrebat Mircea. A stat puțin până și-a introdus în toc diamantul chinezesc și ne-a spus cu o voce caldă, vibrând de o adâncă emoție: Voi, dragii mei copii, nu-mi datorați nimic. Poate, Bunul Dumnezeu să aibă grijă și de voi și de mine. E bine așa. Hai, mergeți și montați-le la locul lor. La revedere, copii! Vă mulțumim, domnule gestionar, la revedere! Meșterii germani

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
prin atmosfera rece, cu fulguiri hibernale, după o zi de muncă epuizantă, mama, intrând în casă cu sacoșa cu mâncare pentru noi, a exclamat într-o admirație pierdută: Doamne, ce frumos ați făcut, copii! Ce frumos! Vă mulțumesc! Vă mulțumesc, dragii mei! Sunteți minunați... Și s-a așezat plângând pe taburetul de lângă sobă, în care ardea focul dăruit de Prometeu oamenilor. Iar alături, lampa cu petrol numărul 8, risipind întunericul, împodobea, într-o aură sacramentală, icoana simplă a Maicii Domnului cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754

te asigur, Angela, că nu m-am gândit să mă cutremur vreodată! A.B.Suntem la finalul interviului nostru, cât de repede a trecut timpul și mai aveam atâtea de spus. Aveți să transmiteți ceva anume cititorilor Dumneavoastră? Cei mai dragi îmi sunt cititorii așa-ziși obișnuiți. Cititorii fără ifose de scriitori. Nu suport lumea critică, aia ultra intelectuală care strâmbă din nas la orice și... bârfește din inerție. Scriitorii au multe trăsături comune cu jurnaliștii care vânează în folosul trustului

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
care strâmbă din nas la orice și... bârfește din inerție. Scriitorii au multe trăsături comune cu jurnaliștii care vânează în folosul trustului căruia îi aparțin. Nu pentru că nu ar putea fi obiectivi, dar aleargă cu limba scoasă după... lumea bună. Dragii mei cititori, care mă opriți pe stradă, în supermarketuri, în autobuze, la chioșcul de ziare, voi care veniți la lecturile mele și mă citiți cu puterea voastră simplă, cinstită, de înțelegere, în voi cred cu adevărat. Și vouă vă mulțumesc

[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]