17,784 matches
-
condițiile inițiale posibile) a oscilatorului la echilibru, corespunzătoare intensității I; Ne imaginăm acum o situație apropiată de echilibru, dar diferită de acesta: oscilatorul are energia U+ΔU și este iradiat cu intensitatea I: energia lui va scade până la echilibru emițând radiație, conform ecuației de mai sus. Este un proces ireversibil și ne așteptăm ca entropia totală a sistemului "oscilator + radiație" să crească. În articolul Entropia radiației electromagnetice arătăm că unui fascicol de raze (incoerente) cu intensitatea I și frecvența ν i
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
diferită de acesta: oscilatorul are energia U+ΔU și este iradiat cu intensitatea I: energia lui va scade până la echilibru emițând radiație, conform ecuației de mai sus. Este un proces ireversibil și ne așteptăm ca entropia totală a sistemului "oscilator + radiație" să crească. În articolul Entropia radiației electromagnetice arătăm că unui fascicol de raze (incoerente) cu intensitatea I și frecvența ν i se poate asocia un curent de entropie L(I) prin relația <br>formula 55, unde T este temperatura corpului negru
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
U+ΔU și este iradiat cu intensitatea I: energia lui va scade până la echilibru emițând radiație, conform ecuației de mai sus. Este un proces ireversibil și ne așteptăm ca entropia totală a sistemului "oscilator + radiație" să crească. În articolul Entropia radiației electromagnetice arătăm că unui fascicol de raze (incoerente) cu intensitatea I și frecvența ν i se poate asocia un curent de entropie L(I) prin relația <br>formula 55, unde T este temperatura corpului negru care emite radiația cu intensitatea I.
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
În articolul Entropia radiației electromagnetice arătăm că unui fascicol de raze (incoerente) cu intensitatea I și frecvența ν i se poate asocia un curent de entropie L(I) prin relația <br>formula 55, unde T este temperatura corpului negru care emite radiația cu intensitatea I. Entropia S(U) a oscilatorului - ca eșantion al unui colectiv de N oscilatori independenți - o privim ca necunoscută (și pentru că nu precizăm nici un mecanism care ar putea-o modifica în absența câmpului electromagnetic). Evaluăm acum variația entropiei
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
unui colectiv de N oscilatori independenți - o privim ca necunoscută (și pentru că nu precizăm nici un mecanism care ar putea-o modifica în absența câmpului electromagnetic). Evaluăm acum variația entropiei totale într-un interval de timp dt în care oscilatorul absoarbe radiație cu intensitatea I(ω),reemite radiație si entropia sa scade ca urmare a faptului că energia lui U scade. Absorbția radiației cu polarizarea corectă cu frecvența într-un interval dv împrejurul lui ν în intervalul de timp dt este însoțită
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
o privim ca necunoscută (și pentru că nu precizăm nici un mecanism care ar putea-o modifica în absența câmpului electromagnetic). Evaluăm acum variația entropiei totale într-un interval de timp dt în care oscilatorul absoarbe radiație cu intensitatea I(ω),reemite radiație si entropia sa scade ca urmare a faptului că energia lui U scade. Absorbția radiației cu polarizarea corectă cu frecvența într-un interval dv împrejurul lui ν în intervalul de timp dt este însoțită de o scădere a entropiei câmpului
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
în absența câmpului electromagnetic). Evaluăm acum variația entropiei totale într-un interval de timp dt în care oscilatorul absoarbe radiație cu intensitatea I(ω),reemite radiație si entropia sa scade ca urmare a faptului că energia lui U scade. Absorbția radiației cu polarizarea corectă cu frecvența într-un interval dv împrejurul lui ν în intervalul de timp dt este însoțită de o scădere a entropiei câmpului egală cu:<br>formula 56 cu L definit mai sus. Am folosit aici aceeași suprafață de
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
frecvența într-un interval dv împrejurul lui ν în intervalul de timp dt este însoțită de o scădere a entropiei câmpului egală cu:<br>formula 56 cu L definit mai sus. Am folosit aici aceeași suprafață de interacție a oscilatorului cu radiația "σ = πe/mcΔν) ca la sfârșitul paragrafului precedent. O parte din radiația incidentă nu este absorbită iar oscilatorul emite la rândul său radiație, corespunzător energiei sale „deplasate” U: entropia câmpului crește cu:<br>formula 57 Deci, într-un interval de timp
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
dt este însoțită de o scădere a entropiei câmpului egală cu:<br>formula 56 cu L definit mai sus. Am folosit aici aceeași suprafață de interacție a oscilatorului cu radiația "σ = πe/mcΔν) ca la sfârșitul paragrafului precedent. O parte din radiația incidentă nu este absorbită iar oscilatorul emite la rândul său radiație, corespunzător energiei sale „deplasate” U: entropia câmpului crește cu:<br>formula 57 Deci, într-un interval de timp dt, ținând seama că energia oscilatorului a variat, entropia totală S se
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
br>formula 56 cu L definit mai sus. Am folosit aici aceeași suprafață de interacție a oscilatorului cu radiația "σ = πe/mcΔν) ca la sfârșitul paragrafului precedent. O parte din radiația incidentă nu este absorbită iar oscilatorul emite la rândul său radiație, corespunzător energiei sale „deplasate” U: entropia câmpului crește cu:<br>formula 57 Deci, într-un interval de timp dt, ținând seama că energia oscilatorului a variat, entropia totală S se schimbă cu:<br>formula 58 Derivata dS/dU (U=U+ΔU) poate
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
entropia totală S se schimbă cu:<br>formula 58 Derivata dS/dU (U=U+ΔU) poate fi scrisă, pentru ΔU suficient de mic:<br>formula 59 iar : <br>formula 60unde am folosit faptul ca U este energia de echilibru, și am presupus că radiația externa I(ν) este nepertubată. Pentru integrandul din dS scriem o dezvoltare în serie analogă, împrejurul lui U:<br>formula 61<br>formula 62 Evaluăm în dS integrala după dΩ și, folosind (7.2),(7.6) obținem pentru variația totală de entropie
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
un semn arbitrar, deducem că S(U) nu este independent de L(I), ci:<br>formula 66unde U și I sunt legate de relația de echilibru. Deoarece dS/dU = 1/T, această relație expimă egalitatea temperaturilor sistemului de oscilatori și a radiației. Din ea se deduce prin integrare că<br>formula 67Derivând de două ori:<br>formula 68Cu aceasta, obținem a doua relație „fundamentală” a lui Planck:<br>formula 69sau, ținând seama de expresia lui ΔU:<br>formula 70Din (7.12) sau (7.13) (cantitățile dU
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
semne contrare, vezi (7.6)) că entropia „misterioasă” a oscilatorului trebuie să satisfacă:<br>formula 71 dacă cerem ca entropia să crească atunci când echilibrul se restabilește. Max Planck a sperat că cerința de maximum al entropiei la echilibrul între materie și radiație îi va permite să specifice în mai mult detaliu funcția S(U) - și prin ea, funcția L(I) și astfel distribuția după frecvență a energiei în radiația corpului negru. Expresia corectă a lui S(U) a putut fi obținută numai
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
a sperat că cerința de maximum al entropiei la echilibrul între materie și radiație îi va permite să specifice în mai mult detaliu funcția S(U) - și prin ea, funcția L(I) și astfel distribuția după frecvență a energiei în radiația corpului negru. Expresia corectă a lui S(U) a putut fi obținută numai prin comparație directă cu experiența (vezi Formula lui Planck). Scopul articolului este să prezinte în oarecare detaliu considerațiile fizice care au pregătit „descoperirea” cuantelor energetice. Este remarcabil
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
în dezvoltările contemporane ale mecanicii statistice (care ofereau o expresie pentru entropia unui sistem de oscilatori clasici în „slabă” interacție unul cu celălalt, fără un mecanism detaliat de interacție), ceea ce a dus la interpretarea lui nemaiintâlnită a curbelor experimentale ale radiației corpului negru. În orice caz, reticența contemporanilor (și a lui proprie) în acceptarea "ad litteram" a acestei interpretări este de ințeles! Este o dovadă a consistenței acestei credințe că entropia totală a oscilatorilor și radiației crește la restabilirea echilibrului între
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
nemaiintâlnită a curbelor experimentale ale radiației corpului negru. În orice caz, reticența contemporanilor (și a lui proprie) în acceptarea "ad litteram" a acestei interpretări este de ințeles! Este o dovadă a consistenței acestei credințe că entropia totală a oscilatorilor și radiației crește la restabilirea echilibrului între ele, numai daca condiția relativ simplă (7.14) este respectată. Această condiție este cunoscută în termodinamică pentru sisteme simple: entropia este o funcție concavă de energie , dar pentru sistemul izolat de oscilatori, nu este ușor
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
oscilatori, nu este ușor de interpretat. Cele două ecuații (1a) și (7.14) din ultimul paragraf sunt acele consecințe ale fizicii clasice în care trebuie avut încredere pentru a face „saltul” către mecanica cuantică! Faptul că sistemul de oscilatori și radiație închis într-o cavitate reflectătoare evoluează "ireversibil" către o stare de echilibru nu este evident, deoarece atât ecuațiile lui Maxwell pentru câmpul electromagnetic, cât și cele ale mecanicii clasice admit, pentru fiecare soluție posibila și una a cărei evoluție în
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
pentru câmpul electromagnetic, cât și cele ale mecanicii clasice admit, pentru fiecare soluție posibila și una a cărei evoluție în timp este exact opusă. Din cauza aceasta, apare întrebarea cum de putem demonstra că entropia crește când se restabilește echilibrul între radiație și materie, atunci când ecuațiile de evoluție microscopică nu disting între cele două sensuri de curgere a timpului. Problema era în perioada 1896-1900 foarte discutată, deoarece creșterea naturală de entropie a unui gaz de puncte materiale în procesul de apropiere de
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
Problema era în perioada 1896-1900 foarte discutată, deoarece creșterea naturală de entropie a unui gaz de puncte materiale în procesul de apropiere de echilibru este în contradicție cu reversibilitatea în timp a mecanicii clasice. Aceste dificultăți cu privire la ireversibilitatea procesului de radiație au făcut obiectul unor memorii ale lui L.Boltzmann critice cu privire la formulările lui Planck. Evident, posibilitatea „demonstrației” că, la apropierea de echilibru, entropia crește, este datorită ipotezei suplimentare a luminii naturale, care are analogii cu ipotezele de uniformitate folosite de
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
lui Teller a dus la crearea „Schemei Teller-Ulam”, baza teoretică a bombei cu hidrogen. Detonarea lui „Ivy Mike”, prima armă termonucleară construită conform schemei Teller-Ulam, la 1 noiembrie 1952, l-a găsit pe "părintele bombei cu hidrogen" la Laboratorului de Radiații al Universității California, pe care îl înființase, unde s-a retras, jignit de faptul că nu i s-a încredințat conducerea proiectul de construire a bombei. La sfârșitul anilor '40, Teller a fost numit președinte al Comitetului pentru Siguranța Reactoarelor
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
termonucleari, cum ar fi deuteriul și posibilitatea proiectării unei bombe cu hidrogen. S-a ajuns la concluzia că evaluarea de către Teller a bombei de hidrogen a fost prea optimistă, și că atât cantitatea de deuteriu necesară, cât și pierderile de radiații din timpul arderii deuteriului îi pun la îndoială fezabilitatea. Adăugarea de tritiu (foarte costisitor) la amestecul termonuclear ar fi putut să-i coboare temperatura de aprindere, dar chiar și așa, nu se știa atunci cât tritiu avea să fie necesar
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
au susținut că Teller nu s-ar fi apropiat niciodată de rezultat fără ajutorul lui Ulam și al altora. După Carey Sublette de la Arhiva Armamentului Nuclear, Ulam era cel care a venit cu ideea folosirii compresiei prin implozie declanșată de radiații în dezvoltarea armelor termonucleare, dar Teller a fost primul care a propus în 1945 amplificarea fuziunii, esențială pentru miniaturizare și pentru fiabilitate și care este folosită astăzi în toate armele nucleare. Marea realizare — ale cărei detalii au rămas secrete încă
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
pentru fiabilitate și care este folosită astăzi în toate armele nucleare. Marea realizare — ale cărei detalii au rămas secrete încă și în 2009 — a fost, se presupune, separarea componentelor de fisiune și a celor de fuziune ale armei, și utilizarea radiației produse de bomba cu fisiune pentru a comprima combustibilul de fuziune înainte de a-l aprinde. Totuși, doar comprimarea nu ar fi fost suficientă, iar cealaltă idee crucială — aranjarea bombei cu separarea primarului de secundar — pare să fi fost contribuția exclusivă
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
crucială — aranjarea bombei cu separarea primarului de secundar — pare să fi fost contribuția exclusivă a lui Ulam. De asemenea, ideea lui Ulam pare a fi utilizarea unui șoc mecanic inițial pentru a încuraja ulterior fuziunea, în timp ce Teller a considerat că radiația inițială ar putea avea rezultate mult mai rapide și mai eficiente. Unii membri ai laboratorului (în particular J. Carson Mark) au afirmat ulterior că ideea de a utiliza radiația i-ar fi venit în cele din urmă oricui ar fi
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
inițial pentru a încuraja ulterior fuziunea, în timp ce Teller a considerat că radiația inițială ar putea avea rezultate mult mai rapide și mai eficiente. Unii membri ai laboratorului (în particular J. Carson Mark) au afirmat ulterior că ideea de a utiliza radiația i-ar fi venit în cele din urmă oricui ar fi lucrat la procesele fizice implicate, și că motivul evident pentru care Teller s-a gândit imediat la radiație a fost acela că lucra deja la testele „Sera” pentru primăvara
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]