KorAP: Find »[drukola/base=tăcea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...690 691 692 ...748 >

18,686 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

E mai bine să pleci. O să fii de folos acolo. Mă obișnuisem cu râsul tău: "Bună dimineața Ștefane Măria ta!" Voichița se cuibărește la pieptul lui: Dacă... dacă tu vrei, suspină ea, rămân! Fie ce-o fi! Să rămân?!... Ștefan tace... Ea lovește cu pumnii în pieptul lui și strigă: Pentru Dumnezeu! Spune-mi! Spune-mi, ce să fac?! Ajută-mă! Eu nu pot! Rămân?! Să rămân?!... Ștefan o privește lung, în tăcere. O mângâie ușor pe creștet. Vorbește încet, blând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-a sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă Ștefan cu o voce albă, obosită, spartă. Bârsan... S-a întors Bârsan, șoptește el. Bârsan? întreabă Ștefan și parcă face un efort să-și amintească cine-i acest Bârsan. Și? Nu știu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și principele, gângăvește el cu glas stins. L-au tăiat... L-au tăiat?! îngână Țamblac sprijinindu-se de spătarul jilțului. Și... și moldovenii mei?! strigă Ștefan. Tăiați! Toți trei sute?!... Toți! Ștefan tace. Țamblac tace. Bârsan tușește, își drege glasul și povestește: De hramul Sfântului Nicolae... În zori... Galioanele turcești ne băteau cu pușcile... Principele, moldovenii, ne-am bătut... De n-ar fi fost trădarea... Trei sute?! Toți?! îl scutură Ștefan. Toți!... În afară de câțiva:... robi, în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Apusul apune. "Pax Ottomanica?!" Pe fereastra spătăriei năvălește zarva vrăbiilor gureșe ce se bucură de primele raze de soare ale primăverii. La Stambul se adună nori negri, glăsuiește Ștefan, încruntat, măsurând cu pași rari spătăria și boierii, cu capetele plecate, tac. S-au înturnat păsările noastre călătoare. Și nici Apusul nu pare mai însorit... Ioane, ochi și urechi suntem, să ascultăm povestea cu cocoșu-roșu. Țamblac, cu ochii în pământ, amărât, bolborosește: Rău îmi pare... Noi ne-am dat osteneala... Am căutat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei ajută foarte mântuirii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mi-a șoptit că Senatul venețian umblă să încheie o pace secretă cu Mahomed. "O pace secretă?!" zvâcnește Ștefan lovit. Încă un pumnal împlântat în spatele Moldovei! Halal cruciați! Ștefan, furios, se vântură de la un capăt la altul al spătăriei. Boierii tac mâlc. Anafura cui... mormăie Mihail și se pleznește cu palma peste gură, dar nu se poate ține să nu le-o zică: Sictir! Ștefan răsuflă adânc, cu amărăciune: Ce de "navigatori"... Unii plutesc în aur; alții plutesc în sânge... Noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
adăugat eu cu bruma mea de taliană, o să aveți și voi cenere... A Roma!... A Veneția!... Cenere de palazzo! Cenere de cattedrale! Cenere universita! De toate o să aveți! Memento Constantinopole, Serenissime!" Mascalzzoni a capisco subito. S-a gălbejit și a tăcut mâlc. I-am băgat morcovul, râde el. În schimb, i-am rupt gura cu româncuțele noastre; i se scurgeau ochii după ele: "Bella!... Bellezza! Bellissima!". Parcă nu ne-am fi priceput și noi să înălțăm catedrale?! se aprinde Vlaicu. Să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
vinele lui curge un strop din sângele Basarabilor... Am sperat să stăm împreună la Dunăre stavilă păgânătății... E greu cu iataganul la beregată. Vai de capul lor, îi căinează Vlaicu. Toți domnii munteni până la urmă... Ce să facă și ei? Taci, cloșcă muntenească! își varsă Ștefan năduful. Toți?! Toți, în afară de bunică-su Bătrânul Mircea. ...Și de Vlaicu!... Și de Țepeș!... Parcă s-au înțeles cu toții! spune Ștefan revoltat. Toți au țâfne! Numai noi... noi, singurii care dăm totul și nu primim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ca năsipu' mării... Să cădem la învoială... Mai dăm noi, mai lasă ei... Pace să avem. Să ne rugăm de pace. Scuipă-ți în sân! îi propune Luca Arbure. Ne tăiem jos și ne turcim cu toții, se hlizește Mihail. Ștefan tace. Stanciu prinde curaj: Pace să fie, Măria ta! Să nu piară țara! Știu, e o pace cumpărată. Oricum, e mai bună decât un război nimicitor. Mi-e teamă Doamne... Ștefan dă ocol spătăriei, se frământă în tăcere... Și crezi că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
al Soarelui, Trimis al lui Allah pe pământ! Pare-mi-se că drumul Stambulului ți-e prea bine cunoscut de pe vremea răposatului Aron Vodă, când a îngenuncheat Moldova închinând-o Înaltei Porți otomane... Stanciu pleacă ochii. Înghite în sec. Și tace. Lui Ștefan îi pare rău că a adus vorba și-o drege: Și eu am făcut destule nemernicii... Parcă-i pe vrute. S-o facem și pe aiasta. Una-n plus... zâmbește el batjocoritor, face o plecăciune, salută cu palma

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
de-mi dăduse și borșu' pe nas. Diavolu', cu ochii pe mine, mârâia: "Catastrofă, boier Cupcici! Urgie, boier Cupcici! Ce facem cu burdihanu', boier Cupcici?!" Și mă tot împungea cu deștu-n burtă... "O să-ți dea turcii, cep la osânză." Eu, tăceam mâlc. Mă pișasem pe mine de frică. "Ce?! M-am îngrășat în cocina lu' tac-tu?" îl sictiream în gând. "Încalecă! mi-a poruncit el. După mine!" Și-a dat pinteni. Mamăăă!! Mai bine nu mă făceai, decât să sufăr

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ești cumnat doar... Îi sunt... și n-aș mai fi! De ce atuncea? Pentru că Vodă nu m-a prea avut la inima lui! M-a prigonit! rânjește Isaia întruchipare a urii. Dar credeți c-am stat cu brațele încrucișate? Mai bine tac. Spune! Spune! îl încurajează Alexa. De noi n-ai a te teme. Spui... Dar să vă ferecați gura. Și așa Vodă cată "dovada", spune și își drege glasul. Țineți minte, atunci, la Baia, când oastea ungurească a lovit Moldova? Noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
spre Alexa. Numa' tu! Dracu' m-a pus să mă bag în cârd cu Cârpă-n-cur, aista, îngână Alexa spăsit. Acu... acu, ce facem, ce facem cu boier Cârpă aista? se agită Isaia. Cupcici cade în genunchi, îl imploră: Nu spui! Tac mâlc! Mormânt! Jur! Pe pruncii mei! Jur!... Apăi, nu merge așa, sare și Alexa furios. Jur! Jur! Și gata! Crezi că... Măă! "Cârpă"! îl zgâlțâie Isaia. Cine a semnat pâra... jalba către Înalta Poartă, de l-am turnat pe Vodă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul și devine calm, înțelegător: La urma-urmelor, nu vrea omul... nu vrea și pace!... Bine! Pleacă! Pleacă mă! Ne-am înțeles: mormânt! Cupcici, fericit, se repede să-i sărute mâna: Mormânt, nea Isaio! Mormânt!... Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
săbii care să fie pomană pentru capetele osmanlâilor ce vor cădea, când vor binevoi să vină în Moldova!... Altceva! Altceva! Ce mai pohtește?! Că multe mai pohtește și "Catapeteasma" aiasta?! Tăutu, cu ochii în pământ, se foiește, se codește și tace... Ce pohtește?! Ești surd?! Te-am întrebat! Te-am... Ștefan bănuiește și nu mai întreabă. Oftează... Bea... Ce pohtește? întreabă el încetișor. Po... pohtește, îngână Tăutu, pohtește pe voievodul Alexandru ostatic... zălog... chezaș de credință la Înalta Poartă... În tăcerea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nimănui! Aista-i jaf! Hoție! Samavolnicie! Nu mai suferim pe grumazul nostru papucul au cizma nimănui! rostește și începe să măsoare încăperea de colo-colo, frământându-și mâinile. Pace! Da! Dar nu pace în genunchi! N-o primim! strigă Mihail. Ștefan tace. Bea. Se duce încolo, încoace, gânditor. Umbra sa în ultimele raze ale apusului se ține după el răsfrântă pe dalele de piatră. Pacea... glăsuiește el. Să spunem c-o primim. Știți voi ce-i "pacea" aiasta? E momeala, e viermișorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu se poate altfel, bolborosește Alexandru, cu dinții încleștați să nu-l podidească plânsul, mă duc... "Fie numele tău binecuvântat", șoptește Vlaicu și întoarce capul spre fereastră, să nu se vadă că-și șterge pe furiș o lacrimă strecurată. Boierii tac, nu suflă. Ștefan privește în gol, undeva, departe... Privește în amurg colinele însângerate de apusul obosit al soarelui. Grăiește încetișor și glasul lui vine de departe: Dacă Iisus Mântuitorul, cât e El Fiu al Domnului, s-a umilit pre sine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
izbucnește și el în râs de-adevăratelea: Ești nemaipomenit Ștefane! Aiasta de unde ai mai scornit-o, îi spune el hohotind. Să-i ia naiba!! Să vină dar!! Dacii... Dacii chiar făceau așa? întreabă mai încetișor. Sau... Ștefan zâmbește misterios și tace. Și ce dacă vin?!?! strigă și râd boierii.. Ha! Ha! Ha! Au venit!... Și cum au venit, s-au cărăbănit!! râd ei cu mare poftă, prinși în joc. Ha! Ha! Ha!... Vin!! Chiar vin!! strigă, căzut ca din cer, Gherasim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pașale dintre cei ce-au dat bir cu fugiții la Podul Înalt și care căpătaseră iertare Mahomed a poruncit să fie aruncați în apele Bosforului cu bolovanul de gât: să fie pildă celor ce-or mai păcătui ca dânșii. Ștefan tace. Se reculege... Face câțiva pași cufundat în el. Înalță capul, vorbește hotărât, răspicat, cu patimă, poruncitor: Iată! A sosit clipa! O singură cale avem! Înainte!... Șendreo! Să se facă strigare! "Moldova în primejdie!" Vodă-Ștefan cheamă "Oastea cea Mare" la luptă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ești nebun, moșule?!?! sare Savastița ca opărită. Iar te-or apucat pandaliile?!?! Cine are nevoie de un hodorog ca tine?!?! "Vodă Ștefan mă cheamă!" îl maimuțărește ea. Niculaie, cârciumarul, lasă ciocanul, râde și-l îmboldește: Nea Dumitre! Nu te lăsa!... Tacă-ți gura! îl bruftuiește Savastița. Ce te bagi?! Savastiță, draga me... o înduplecă cu binișorul. Zău așa, înțelege și tu... Trebuie! Nu-l putem lăsa singur. Câțiva târgoveți, fiecare cu bocceluța sa, s-au oprit să caște gura la ciorovăială

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Acu-i mai bine?! Turcii de-o parte, tatarii de alta, Laiotă de alta! Și-au dat mâna să ne prăpădească. Săraca Țara Moldovei, murmură Vlaicu. Mi-o sfârtecă păgânii! L-am întrebat: Acu, ce facem? rostește Luca Arbure. A tăcut, n-a ridicat ochii din pământ. Ștt!... Vine!... Boierii, cu capetele plecate, așteaptă într-o tăcere apăsătoare... Ștefan se apropie șchiopătând, gârbovit, urmat de câțiva boieri. Îi privește lung, crispat, stacojiu... Se răstește: Ce-mi stați ca niște curci plouate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noi, la mijloc, răstigniți între tâlhari! îngână în barbă Stanciu. Și bătuți de Dumnezeu... O minune dumnezeiască doar, îngână Vlaicu. Să punem popii să ne cetească... încearcă Mihail să arunce o vorbă de duh, dar se gândește că mai bine tace. Să vină de nu s-au săturat de trântaie! glăsuiește Șendrea. I-am mai belit o dată! amintește Duma. Au uitat de Lipnic? Noroc de Mateiaș, a poruncit adunarea oștirii la Brețcu, dincolo de trecătoare, spune Duma. Îl așteptăm din zi în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe ultimele cuvinte, face o pauză și se uită la Năică ce nu ridică ochii din pământ. Aiastă cutezanță nerușinată chiar îmi place la el... aruncă Ștefan zarurile. O răsuflare de ușurare iese din piepturile oamenilor cu capetele plecate. Ștefan tace câteva clipe, apoi, cu altă voce, calmă, și un zâmbet abia schițat: De-aș avea mulți "proști" de aiștea, care, cu prețul capului, să-și apere credința, spune și se apleacă tainic spre tânăr. Auzi, mă, Nae-Năică cum îți zice-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pentru ce muri?... Slobozește-ne Doamne, să ne apărăm vetrele... Să ne îngropăm morții... Și, după aceea, jurăm să ne întoarcem la oaste, să luptăm de-a dreapta Măriei tale, până la moarte să luptăm! Jurăm!! Jurăm!! strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]