19,047 matches
-
totuși anunțată limpede, știut fiind că starețul Paisie a fost toată viața sa o pildă de modestie fără margini, lucru ce l-a împiedicat să se considere vrednic de a păstori pe alții și l-a făcut să primească și taina preoției cu întârziere. Este drept, chiar din aceste prime rânduri, starețul Paisie ne anunță despre dorința sa de a povesti totul, de la nașterea sa și până la primirea ucenicilor de la Neamț în ascultare, fapt ce alimentează ipoteza existenței unei a doua
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
evreu botezat „împreună cu toată casa lui”. Iată deci, că încă din primele rânduri, familia Velicikovski, așa cum arăta ea la data nașterii lui Petru, ne este prezentată ca un neobișnuit amestec între tradiție și insolit. Pe de o parte, tradiția primirii tainei preoției și slujirii ca întâi-stătători ai Poltavei de către bărbații familiei din ramura paternă, iar pe de altă parte insolitul și rarîntâlnitul la acea vreme episod, al creștinării întregii familii de evrei din partea mamei. Cercul familial se extinde apoi prin intrarea
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
și sfătuitor apropiat al împărătesei Ekaterina a II-a. Figura cea mai luminoasă a intregului roman însă, este aceea a Sfântului Paisie de la Neamț, prezentat în ultimii săi ani de viață ca stareț al sfintei mănăstiri a Neamțului, sfătuitor de taină al domnitorului, povățuitor al monahilor mai tineri și mângâietor al norodului la vreme de restriște. Paginile dedicate în roman starețului Paisie sunt o dovadă de măiestrie literară inegalabilă, dar și de adâncă cunoaștere a tuturor detaliilor din viața pământească a
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Sfânta Tradiție, cultul Sfinților și al Îngerilor, preacinstirea Sfintei Fecioare Maria, cinstirea sfintelor moaște, cultul sfintelor icoane, venerarea și semnul Sfintei Cruci. Ne sunt explicate de asemeni, tipicul și semnificația celor mai importante slujbe din Biserica Ortodoxă, cele Șapte Sfinte Taine, rostul postului, al misiunii laicilor in Biserica Ortodoxă. Totul, fără a simplifica excesiv lucrurile, ci printr-o comparație multilaterală cu poziția altor confesiuni creștine, sau chiar a altor religii, despre care, putem înțelege din profunzimea analizei, părintele Cleopa deținea informații
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
am alege să le ignorăm, anul nostru drag, pe care singuri am ales să-l întâmpinăm cu atâta bucurie, ar rămâne mai curat, mai pur, fraged și delicat ca primele sale zile. Sfântul Isaac Sirul spunea că „tăcerea este o taină a vremii viitoare, pe când cuvintele sunt numai unelte ale acestui pământ”. Tăcerea este ea însăși un mod de comunicare, nici pe departe negarea acesteia. Tăcerea este pauza din muzică și materia întunecată dintre stele. Tăcerea a salvat de multe ori
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
așa, în stânga și în dreapta curții, își fac singuri curaj și-și apără comoara, globii mici, roșcați, ce stau mănunchi pe ram, podoabă minunată de fructe în zăpadă. Cum s-or chema asemenea copaci? O fi știind poate Sora Timpului de taina lor? „Care copaci, maică? A, uite că nici nu i-am observat. Ai dreptate, da chiar au fructe, ca să vezi. Nu sunt maică măceșe, că ăla e arbust. Agrișe? Nici atât. Ei, sunt și ei așa maică pe lume, niște copaci
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de competență, atât de trâmbițate peste tot, pun în posturi colosale din ierarhiile sociale și profesionale, oameni care ne reprezintă prin cele Europe și ne fac pretutindenea, de tot ... plânsul. Adevărații specialiști, care și-au investit ani fără număr în taina cărții și a profesiei, rămân doar niște copaci plini de rod cărora nimeni nu le știe numele. Niște copaci plini de rod în zăpadă, în zăpada unei societăți înghețate, care a hotărât că totul se cumpără și se vinde, care
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
Bibliopolisului într-o "examinare" obiectiv-subiectivă, cu impresii, sensibilități, pasiuni, cu evaluări, distanțări, dorințe, amintiri și iluzii. Arta și cultura, după Lucian Blaga, dobândesc o autoritate, un hieratism, chiar o sacralitate prin faptul că ne oferă modalitatea de a încerca descifrarea tainelor din spațiul în care existăm. Și noi vrem să aflăm încă din tainele nepătrunse sau neînțelese ale Iașului dintotdeauna. Similitudinile conexiunilor pe subiecte atât de diferite aparent (întâlnite în Eseuri) îmi par nu numai frapante, îmi par chiar ciudate prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
amintiri și iluzii. Arta și cultura, după Lucian Blaga, dobândesc o autoritate, un hieratism, chiar o sacralitate prin faptul că ne oferă modalitatea de a încerca descifrarea tainelor din spațiul în care existăm. Și noi vrem să aflăm încă din tainele nepătrunse sau neînțelese ale Iașului dintotdeauna. Similitudinile conexiunilor pe subiecte atât de diferite aparent (întâlnite în Eseuri) îmi par nu numai frapante, îmi par chiar ciudate prin nuanțele, accentele, asemănările care se repetă istoric și metafizic, într-o filozofie agreată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
plină de culoare, gând și spirit. Lumea noastră de azi trebuie să se ridice exigent la sentimentul grandorii trecutului istoric și cultural, răbdătoare să se aplece cu admirație asupra memoriei iluștrilor înaintași. Am asistat cândva la un cordial sfat de taină, se vorbea de "duhul" locului ca-ntr-o istorie a culturii, chiar dacă lipseau Anatole France sau Robert Frost, ca-ntr-un metadiscurs despre personalitatea urbei, se fixau parcă liniile și trăsăturile unui portret pentru a întrezări ceva din mitologia acestui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
melanj constructiv cu amprentă clasică, neoclasică, neogotică, neoromânească și modernă. Noi, ieșenii, ne-am obișnuit cu mirajul marelui spectacol urban, reflectat într-o lumină veselă sau într-un crepuscul compact, pogorâtor din sutele de ani. Parcă totul rămâne ca o taină agățată pe cerul fantastic al orașului, în cântecul clopotelor cu sunet de catedrală. Vizitatorii străini nu pot rămâne indiferenți la formele și stilurile de artă, la imaginea de ansamblu a Cetății. Iașul artei într-o mitologie cu nimic mai prejos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
zidurile vechi de secole, ieșenii se simt ca-ntr-o lume de basm, fermecătoare, feerică. Nu sunt acestea doar vorbe într-o comunicare între "sordid și princiar", sunt trăiri ale acelora care pot pătrunde nu în formule superlative, ci în tainele orașului moldav. Pelerini ai frumosului, veniți să redescoperiți Iașul! Grupuri de tineri vioi, exuberanți urcă panta lină a Copoului spre Universitate, conversând în ritmul pașilor elastici. Vesele și elegante, studentele urcă dezinvolt spre izvoarele înțelepciunii, neștiind că fac parte din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
aripi. Încercam toți trei o emoție estetică, nu? Cineva spunea că o ființă este cu atât mai morală cu cât este mai capabilă de a simți profund emoția frumosului. Noi, acum, eram ființe profund morale, îmi spuneam într-o deplină taină. Ochii profesorului s-au îndreptat insistent și reci asupra mea, ca și cum m-ar acuza de gânduri năstrușnice. Pasărea măiastră dispăruse de mult din câmpul nostru vizual. Profesorul spuse apăsat: Există totuși sentimente imorale la care arta a apelat, precum ura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
ne dezvălui priveliștea decât pe jumătate. La lumina lunii lucrurile se umplu de poezie, capătă o frumusețe inefabilă. Prin vălul delicat se percepe toată natura. Dumneavoastră cum percepeți natura? Natura este uluitoare, mai ales atunci când se ascunde sub văluri, în tainele ei ne putem imagina arta, un fel de Cupidon legat la ochi. Parcă Schiller definea deviza artei: "Îndrăznește să te amăgești și să visezi". Cum să mai visezi într-o natură ciuntită? Întrebarea aceasta a căzut ca un șoc, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
incunabule sub semnăturile iluștrilor Thomas d'Aquino, Sf. Augustin, Piccolomini, Plutarch, Pollux, Pacioli, Aristoteles. Scriitorul și eruditul Anatole France a fost fascinat de istoria incunabulelor, le-a prețuit enorm și a elogiat pe toți cei ce vin în contact cu tainele manuscriselor și cărților vechi, cu lumea paradisiacă a bibliotecii. La Iași, iubitorii de texte vechi au posibilitatea, sub strictă supraveghere, să pipăie, răsfoiască, să admire paginile frumos miniate și ornamentate cu o inegalabilă intuiție artistică, azi îngălbenite de veacurile scurse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
acea mișcare nu poate fi privită decât ca un fenomen de mare însemnătate". LOCUL IDEAL? Oare Iașul ar putea fi locul ideal pentru orice român? E o întrebare care nu ezită, retoric vorbind, să afle răspunsul cât mai aproape de adevăr. Tainele Cetății sunt miraculos întreținute de aducerile aminte. Mitul Iașului și spiritul Moldovei. Colinele, sublime periferii spațiale ale orașului, mănăstirile, sacre respirații către divinitate, străzile, fiecare în parte reprezentând o emblemă și o istorie, monumentele de artă și cultură, oamenii înșiși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
perfecțiunea geometrică. Și textul acesta (poate poem e prea mult spus) să fie ceva între subtil și sibilinic, ermetic și eclectic dar și sensibil punctând aspirațiile omului. Cercul, care închide și deschide totul, cu multiplele lui simboluri, este ca o taină în jurul căreia gravitează însuși timpul, însăși viața în sensul repetării, dar și calea ieșirii din închidere, pentru a o lua spre origini. Pe lângă timp și cerc să se regăsească omul ca destin, mereu legat de natură și divinitate. Poate acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
sale. Splendoarea naturii și mesajul ei au asigurat o circulație biunivocă, de la pădure la ființă și invers. Cuvântul este de prisos, rămâne doar semnificația ca o convenție, ca un artificiu al comunicării, în schimb frumusețea naturală e indescriptibilă, cu toate tainele ascunse. Nu spunea Heraclit că naturii îi place să se ascundă? ÎN ATMOSFERA LIRICĂ DE ODINIOARĂ Fac ce fac și mă întorc la orașul meu. Peste istoria veche se așterne tăcerea uzurpatoare, imaginile strident colorate ale prezentului obturează tandrețea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
de veac, nu pot să nu mă gândesc la teatrele grecești al căror decor de piatră sau marmură nu era decât indicația unei armonii pentru comedii sau pentru drame [...] Iar viața trecând prin ele, le-a făurit un suflet cu tainele lor, cu nostalgia lor, cu amintirile lor..." Sunt în dreptul unei școli gimnaziale, mă opresc și dau cu ochii de placa prinsă în stânga intrării principale. Citesc: Aici s-a născut Emil George Palade. Știm cine a fost. Peste câțiva zeci de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
o schiță, un peisaj, un portret presupune constituirea unui fluid complex într-o viziune a demersului individual în relație cu nivelul percepției autorului și atunci aspectele pe care le prezintă criticul de artă îți luminează mintea, tu însuți apoi descoperi tainele și frumusețea celor expuse. Dar cu toate cunoștințele lui, desprinse din nu știu ce tratat sau istorie a artei, criticul nu poate face abstracție de elocvență, de acel relief expresiv cu o anume strălucire în exprimare pentru a trezi interesul asistenței. Iașul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
însuși un mare pictor), Gloria Lăcătușu, Mihai Păstrăguș, Traian Mocanu (el însuși mare pictor), Dana Baran, Grigore Ilisei, Petru Bejan, Emil Iordache, Aurel Istrati, Hortensiu Aldea, Emanuela Ilie, D.N. Zaharia. Lăsăm imaginația să zboare, în timp ce privirile se îndreaptă în căutarea tainelor artei și a sensului ei. Opera de artă depășește estetismul, ea este în stare să înfrunte timpul prin autenticitate și sensibilitate în corelație cu necesarul sistem de valori. Cu cât trece vremea, ne dăm seama că fără gust nu putem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
nostalgic. Cu toții rămânem doar cu imperceptibilul foșnet al crengilor intrate în doliu. Ce lecție de tristețe demnă și ce model metafizic de integrare în circuitul vieții! Sau răspunsurile poeziei pot fi atât de criptice încât parcă vin de undeva dintre tainele textului ermetic sau din sensibilitatea care vibrează în fața faptelor de viață sau poate din emoția lirică rezultată din înfiorarea cu care ea circumscrie ideile sau... Lemnul aprins devine flacără, poezia adevărată își merită destinul estetic și etic pentru că înalță sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Vivaldi și Bizet, Enescu, Porumbescu și Lipatti... Un remember de decenii, la confluența secolelor, dar cu farmecul unei epoci muzicale ieșene. Deasupra orașului, de pe coline încă răsună unduitoarele ecouri, plecate prin ferestrele sălilor de concerte pentru a se întâlni între tainele celeste. Peste noi ninge cu flori de tei și basmul muzical continuă. Această scurtă cronică la cartea profesoarei-pianiste Iulia Dinu ne aduce în prim plan mai întâi Iașul muzical, cel de la începuturi desprins din negura istoriei. Ne întoarcem la primele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pe malul Caspicii și în care se aude muzica în ritm leneș de nogara, duduk și clarinet). Cu cât pătrunzi mai adânc în Orient cu atât te apropii mai mult de atmosfera basmului și de o anume stare de echilibru, taină și suflete caracteristice acestor locuri. Le înțelegem și mai bine miturile și legendele. Acela să fie faimosul Ararat, acela din zare? Nu zăresc arca lui Noe pentru că a coborât demult panta de peste cinci kilometri, atât cât măsoară celebrul vârf, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
grădinar, își exprimă afecțiunea prin a produce cu peste 20% mai multe fructe. Și câte alte "întâmplări" nu se petrec în această lume vegetală, pe care omul o subapreciază, uneori chiar o umilește, fără a se strădui să-i cunoască tainele. Cercetătorii din domeniu consideră (după multe experiențe) că plantele, în general, sunt chiar inteligente, cu excepția unora, ca și la oameni, care nu sunt departe de prostie. Pădure fără uscături... Asistăm prin urmare la revoluționarea biologiei plantelor din temelii. Cum pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]