17,784 matches
-
J. Carson Mark) au afirmat ulterior că ideea de a utiliza radiația i-ar fi venit în cele din urmă oricui ar fi lucrat la procesele fizice implicate, și că motivul evident pentru care Teller s-a gândit imediat la radiație a fost acela că lucra deja la testele „Sera” pentru primăvara lui 1951, în care urma să fie investigat efectul energiei unei bombe cu fisiune asupra unui amestec de deuteriu și tritiu. Schema Teller-Ulam a fost primită de toți colaboratorii
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
este frumoasă din punct de vedere tehnic. Cu toată ponderea personală în realizarea bombei H, Teller nu a fost numit să conducă proiectul de construire. Dezamăgit, el a părăsit Los Alamos și s-a angajat în 1952 la Laboratorului de Radiații de la Universitatea California, înființat la insistențele lui. După detonarea lui „Ivy Mike”, prima armă termonucleară în configurația Teller-Ulam, la 1 noiembrie 1952, presa l-a încununat pe Teller cu titlul de „părintele bombei cu hidrogen”. Teller nu a participat la
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
(cunoscută și ca legea lui Planck pentru radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
(cunoscută și ca legea lui Planck pentru radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
(cunoscută și ca legea lui Planck pentru radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
(cunoscută și ca legea lui Planck pentru radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această funcție este numită și "intensitatea radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această funcție este numită și "intensitatea radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I(λ,T): unde: Funcția I(λ,T) are dimensiunile unui flux energetic raportat la unitatea de lungime de undă
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această funcție este numită și "intensitatea radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I(λ,T): unde: Funcția I(λ,T) are dimensiunile unui flux energetic raportat la unitatea de lungime de undă, conform ecuației dimensionale: [I]=([Energie]/([Timp][Lungime]^2))/[Lungime]. Această formulă este pentru fizică
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Maxwell și previziunea derivată din ele asupra existenței undelor electromagnetice. Acestea au fost puse direct in evidență de Heinrich Hertz în 1886. Din ecuațiile lui Maxwell se poate deduce că o mișcare oscilatorie a unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații ale sarcinilor
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații ale sarcinilor din atomi sau molecule. Altă direcție de progres considerabil era termodinamica. Al doilea principiu al termodinamicii—formulat de către Clausius și Lord Kelvin—a condus la introducerea entropiei ca o funcție de
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
stare cu proprietatea remarcabilă că ea nu poate descrește în procesele naturale ale sistemelor izolate. Max Planck era una din autoritățile marcante în acest domeniu. În lucrările din anii 1896-1900 interesul său era orientat spre extinderea conceptului de entropie la radiația electromagnetică: procesul de emisie a radiației este ireversibil, în consecință o definiție corectă a entropiei trebuie să fie dată astfel ca orice act de emisie a radiației să corespundă unei creșteri a ei. Entropia globală a radiației într-o cavitate
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
nu poate descrește în procesele naturale ale sistemelor izolate. Max Planck era una din autoritățile marcante în acest domeniu. În lucrările din anii 1896-1900 interesul său era orientat spre extinderea conceptului de entropie la radiația electromagnetică: procesul de emisie a radiației este ireversibil, în consecință o definiție corectă a entropiei trebuie să fie dată astfel ca orice act de emisie a radiației să corespundă unei creșteri a ei. Entropia globală a radiației într-o cavitate închisă a fost introdusă de către Ludwig
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
din anii 1896-1900 interesul său era orientat spre extinderea conceptului de entropie la radiația electromagnetică: procesul de emisie a radiației este ireversibil, în consecință o definiție corectă a entropiei trebuie să fie dată astfel ca orice act de emisie a radiației să corespundă unei creșteri a ei. Entropia globală a radiației într-o cavitate închisă a fost introdusă de către Ludwig Boltzmann în 1884 (vezi articolele Entropia termodinamică (exemple simple) și Entropia radiației electromagnetice). În același timp, o serie de proprietăți ale
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
de entropie la radiația electromagnetică: procesul de emisie a radiației este ireversibil, în consecință o definiție corectă a entropiei trebuie să fie dată astfel ca orice act de emisie a radiației să corespundă unei creșteri a ei. Entropia globală a radiației într-o cavitate închisă a fost introdusă de către Ludwig Boltzmann în 1884 (vezi articolele Entropia termodinamică (exemple simple) și Entropia radiației electromagnetice). În același timp, o serie de proprietăți ale gazelor (ecuația de stare, coeficienții de difuzie, etc.) au putut
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
fie dată astfel ca orice act de emisie a radiației să corespundă unei creșteri a ei. Entropia globală a radiației într-o cavitate închisă a fost introdusă de către Ludwig Boltzmann în 1884 (vezi articolele Entropia termodinamică (exemple simple) și Entropia radiației electromagnetice). În același timp, o serie de proprietăți ale gazelor (ecuația de stare, coeficienții de difuzie, etc.) au putut fi explicate prin "teoria cinetică" a lui James Clerk Maxwell și Ludwig Boltzmann. Ipoteza centrală era că gazele sunt un ansamblu
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
2.3) devine: unde g este o funcție de o singură variabilă. Conform legilor lui Kirchhoff, funcția I(λ,T) (sau I(ν,T)) este legată în mod simplu de densitatea de energie "u(λ,T)" (sau "u(ν,T)") a radiației corpului negru raportată la unitatea de lungime de undă (sau de frecvență): și analog pentru u(ν,T). Inspirat de o lucrare (1888) a fizicianului rus V.A. Michelson (profesor de fizică la facultatea de meteorologie și agricultură din Moscova
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
molecular este legată de viteza moleculei. Deși argumentația fizică pentru această formulă este aparent neconvingătoare, ea a jucat un rol esențial în descoperirea cuantelor. O definiție naturală a densității spațiale pe unitatea de frecvență a entropiei s(u,ν) a „radiației corpului negru” se obține din relația termodinamică: unde T(u,ν) este soluția ecuației: u(ν,T) = u. Dacă folosim expresia (2.4) din legile de deplasare ale lui Wien precum și relația (2.5) și integrăm (3.1) cu condiția
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
expresia (2.4) din legile de deplasare ale lui Wien precum și relația (2.5) și integrăm (3.1) cu condiția la limită s=0, obținem relația mai precisă: cu g din (2.4). Prin analogie cu (2.5) definim pentru radiația corpului negru fluxul de entropie (densitatea lui în raport de frecvență) prin: cu același h(x) din (3.2). Radiația corpului negru este "complet nepolarizată". Ea este echivalentă cu o superpoziție a două raze independente, fiecare cu intensitatea I/2
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
la limită s=0, obținem relația mai precisă: cu g din (2.4). Prin analogie cu (2.5) definim pentru radiația corpului negru fluxul de entropie (densitatea lui în raport de frecvență) prin: cu același h(x) din (3.2). Radiația corpului negru este "complet nepolarizată". Ea este echivalentă cu o superpoziție a două raze independente, fiecare cu intensitatea I/2, polarizate perpendicular una pe cealaltă; direcția de polarizare a uneia din ele poate fi aleasă arbitrar în planul perpendicular pe
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
din ele poate fi aleasă arbitrar în planul perpendicular pe direcția de propagare. Entropia fiecăreia din aceste raze este L(I,ν)/2 Observăm că ecuațiile (3.2) și (3.3) pot servi drept definiții ale entropiei și pentru o radiație izotropă oarecare, cu frecvențe în intervalul (ν,ν+dν) și densitate de energie u, fără referire la "corpul negru" și chiar pentru un fascicol oarecare de raze, având intensitatea I și alcătuit din componente de frecvențe cuprinse între ν și
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
exactă și că trebuie găsită numai o justificare a ei microscopică convingătoare. Două argumente calitative, hotărâtoare pentru tratamentul teoretic al problemei, sunt datorate lui Max Planck: în primul rând, faptul că, după legile lui Kirchhoff, distribuția după frecvențe a intensității radiației corpului negru este realizată de radiația electromagnetică în echilibru termic cu orice material (la nici o frecvență complet reflectător), înseamnă că ea poate fi realizată și în echilibru cu un material ipotetic, format de exemplu dintr-un sistem de oscilatori armonici
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
o justificare a ei microscopică convingătoare. Două argumente calitative, hotărâtoare pentru tratamentul teoretic al problemei, sunt datorate lui Max Planck: în primul rând, faptul că, după legile lui Kirchhoff, distribuția după frecvențe a intensității radiației corpului negru este realizată de radiația electromagnetică în echilibru termic cu orice material (la nici o frecvență complet reflectător), înseamnă că ea poate fi realizată și în echilibru cu un material ipotetic, format de exemplu dintr-un sistem de oscilatori armonici simpli, cu restricția ca frecvențele lor
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
frecvență complet reflectător), înseamnă că ea poate fi realizată și în echilibru cu un material ipotetic, format de exemplu dintr-un sistem de oscilatori armonici simpli, cu restricția ca frecvențele lor proprii să acopere întregul spectru. Această observație permite studiul radiației corpului negru independent de un model exact atomic (care la vremea aceea nu exista). A doua observație este că - în contradicție cu ipoteza lui Michelson - este puțin probabil ca perioada de oscilație să depindă de viteza "moleculei oscilatoare": după teoria
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]