17,957 matches
-
apă sau la un pârâu, zicând: "Bună dimineața, / Apă lină și curată, / De Dumnezeu sfântul dată! / Mulțumescu-ți d-tale, / Mândră și cinstită fată!" Apoi aruncă pâinea și sarea în pârâu, ia apă cu mâna dreaptă și se spală pe față, rostind: "Apă curat curgătoare! / Eu îți dau pâne și sare, / Iar tu, curățește-mă: / De ură, / De gură / Și de făcătură, / De strigări, / De căscări / Și de aruncări; Curăță-mă de orice uri / Și de orice făcături / De pe mâni, de pe picioare
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se spală cineva cu dânsa, pentru sănătatea trupului și pentru adăpost împotriva răutății omenești."399 De Sfântul Andrei, pentru a-și afla ursitul, fetele merg, noaptea, la o fântână, cu o lumânare de la Paști cu care luminează fața apei și rostesc: "Sfinte Andrei, / Scoate-i chipul în fața apei, / Ca în vis să-l visez, / C-aievea să-l văz!" Se spune că, în momentul descântării, apa din fântână se tulbură și fata își vede ursitul.400 În Bucovina se crede că
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în cenușă, atunci rodul va fi bun, iar dacă rămân așa cum au fost puși, sămânța nu va rodi.421 Forțele antagonice ale focului creează un spațiu poetic al complementarităților, sensul originar fiind preluat și îmbogățit, așa cum apare într-un descântec rostit în Ajunul Sfântului Vasile: "Săriți săteni, / Săriți poporeni, / Că arde / Înaltul cerului! / Da nu arde / Înaltul cerului, / Ci arde / Cușma ursitorului meu / Cel ales de Dumnezeu, / Cușma-n capul său / Și cămeșa pe dânsul / Și inima-ntr-însul" / Stea frumoasă / Și luminoasă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
să fiu și eu sprintenă, și precum pică cărbunele de iute și nu se oprește în haină (cămașă), tot așa să fiu și eu văzută și băgată în samă de toți."432 În loc de cărbune, unele fete folosesc lumânarea de la Înviere, rostind: "Cum a fost ziua-nvierii / De văzută, / Luminată, / Prețuită / Și iubită, / Cum au tras oamenii atunci / La biserică, / Așa să vină și să tragă / Și la mine / Oricine, / Și să fiu văzută, / Prețuită / Și iubită / Și eu în toată vremea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
felul următor: I. APA Cunoașterea primordială a pus în mișcare universul prin metamorfoză, fața lumii luând chip uman și suflare de viață. Povestea vieții a fost, la început, o îmblânzire a forțelor universului, printr-o adresare directă, ritualică, prin cuvântul rostit în ritmul cosmosului, ca descântec. Descântecul se supune unor reguli prestabilite: nu se poate descânta când e lună nouă și nu poate fi rostit duminica; în general, unele descântece se fac numai în zile de post, luni, miercuri și vineri
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
a fost, la început, o îmblânzire a forțelor universului, printr-o adresare directă, ritualică, prin cuvântul rostit în ritmul cosmosului, ca descântec. Descântecul se supune unor reguli prestabilite: nu se poate descânta când e lună nouă și nu poate fi rostit duminica; în general, unele descântece se fac numai în zile de post, luni, miercuri și vineri, "până a nu răsări soarele".56 La români, unele descântece se bazează doar pe forța simbolică a cuvintelor, altele, însă, au nevoie de diferite
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un râu curgător, cu pâine și sare, ținând o oală nouă în mâna dreaptă, face trei metanii, "în contra curgerii apei", aruncă în undele apei cu pâine și cu sare, ia apă binecuvântată de pâine și sare, cu oala cea nouă, rostind: "Apă curgătoare, / Eu te sorocesc / Tot cu pâine și cu sare / Să lecuiești pe cutare / Din cap până-n picioare, / Cu leac, / Cu sănătate și veac".58 Apa umanizată are și leacul frumuseții, care poate fi dobândit prin puterea cuvântului: "Apă
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
te commande..." sau, în Prusia orientală, descântecele "de boală" încep cu formula "rothes Feuer...".72 Pentru "întoarcerea somnului" copilului ei, femeia ia copilul în brațe, merge la o casă cu copii mici, aruncă pâine și sare spre geamul luminat și rostește: "Bună vremea, focușor / Arzător / Și-ncălzitor! / Am venit să-mi încălzesc /Mânuțele / Și picioruțele /Fetei mele N. (Feciorului meu N.); / Să iau cina și hodina / De la casa / De la masa / Lui N. N. / Și de la toți căsenii / S-o dau fetei mele N.
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
în casă, într-un car împodobit, tras de patru perechi de boi. Anul vechi prezintă, în versuri sau în proză, împlinirile sau neîmplinirile din timpul său, în timp ce fiecare lună ironizează sau satirizează lipsurile, spre hazul tuturor. La final, Anul Nou rostește urătura de belșug și sănătate.46 În calendarul creștin, există două sărbători ale înnoirii timpului anual, Crăciunul solar și Paștele lunar. Riturile practicate la moartea Moșului Crăciun, între Ignat și Anul Nou, corespund riturilor oficiate în Zilele Babei: deschiderea mormintelor
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
numele slavizat, având la origine cuvântul din limba bulgară "kračiun", sau din cehă, denumea buturuga care se aprindea și ardea în noaptea de Crăciun. La slavi, în timpul sărbătorii de iarnă "koleda", se mergea din casă în casă, cu un manechin, rostindu-se versuri incantatorii și imnuri, pentru ca, în final, manechinul să fie dus la cel mai apropiat râu și aruncat în apă, manechinul reprezentând un personaj simbolic, soarele "reînviat" la solstițiul de iarnă.91 Integrarea în Marele Timp și renașterea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cercei, salbe și mărgele, cu bani, cu basmale de mătase sau de lână, cu flori artificiale, cu beteală și cu o oglindă. Cu această ofrandă, numită Vasilca, mergeau din casă în casă pentru a ura spor și belșug în toate, rostind colindul Vasilcei sau Sivei: "Ce-mi e-n cer și pe pământ? / Sus mi-e luna, soarele; / Jos mi-e dalbă mânăstire, / Iar în dalbe mânăstiri / Jețuri de aur scrise, / Iar într-însele / Șade bunul Dumnezeu, / Mai de rând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
lumea și ascultă cucu / Când cântă în mijlocul codrului / Și telegarii din fundul grajdului."157 În ziua de Bobotează, se descântă "apa", adusă de seara, în care s-a pus busuioc, și care a fost "bătută" de razele soarelui, descântecul fiind rostit de fetele care vor să fie "căutate, iubite" și "jucate de feciori": "Maica Domnului i-a răspuns / Și din gur-așa i-a zis: / Taci N. , nu te cânta, / Nu te văieta, / Că eu cu mine te-oi lua, / În apa
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
așteptați și-o să vedeți! / Apă, apă, eu te bat, / Eu te desbat!"164 Soarele este astrul care veghează îndeaproape pragurile de trecere ale vieții. Copilul nou-născut este închinat soarelui, râvnind la frumusețea astrului, când are loc prima purificare, la scăldăciune, rostindu-se o urare, paralelismul explicativ având rolul de a crea corespondențe simbolice între planul uman și planul cosmic: Cum se-nalță soarele / Peste toate câmpurile, / Peste toate dealurile, / Peste toți munții, / Așa să se-nalțe aist fecior / Peste toți copiii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
are rol apotropaic și oracular, restabilind echilibrul inițial dintre teluric și cosmic prin deschiderea cerurilor. Astfel pentru dezlegarea forțelor destinului, în ajun de Sânziene, băieții fac ruguri, aprind făclii pe care le rotesc în sensul drumului soarelui spre apus și rostesc: "Du-te soare, vino lună, / Sânzâienele îmbună, / Să le crească floarea floare, / galbenă mirositoare, / fetele să o adune, / să le prindă în cunune, / să le pună la pălărie, / struțuri pentru cununie, / Boabele să le răstească, / până-n toamnă să nuntească."194
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cu faza Lunii Pline. Când ese Lună Nouă, înaintea Paștilor, fetele din Macedonia, adună, în curte, un "ghium" (cană) plin cu apă, cu o pâine întreagă, "crăvealie", pe care o pun pe cap, și un inel de argint, apoi rostesc: "Lună, lună nao! / Dă-mi cămașă nao, / S-ți dau petrec vao, / S-ți bagi tu frașe, / S-ți li mânci de Paști" sau "Lună, lună noauă, / Dă-mi cămeași noauă, / Să-ți dau patru oauă, / Să-ți li bazî
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
n-am făcut nici un rău, / Grâiele nu le-am stricat, / Oarzăle nu le-am mâncat."321 Pentru a vesti primăvara și roadele ce vor urma, la greci 322 se umblă, din casă în casă, cu o rândunică sculptată în lemn, rostind un cântec-colindă: "A sosit, a sosit rândunica! ... / Pe-o creangă mi s-a pus și mi-a grăit, / Și-a ciripit dulce: / Hei martie, bunule martie / Și tu groaznic făurar, / Chiar de arzi, chiar de pârlești, / Tot a timp frumos
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
de pârlești, / Tot a timp frumos îmi miroși, / Chiar de-mi ningi, ori ești cu toane, / Tot primăvara mi-aduci! Eu am trecut marea-n zbor, / Pământul nu l-am uitat..."323 La ucraineni, motivul rândunicii se păstrează în colindele rostite în cadrul sărbătorilor de iarnă, rândunica prevestind rodnicia anului ce va urma: "A venit în zbor o rândunică / Și s-a așezat pe pervaz, / A început să ciripească / Și să-i grăiască gazdei: / Ieși, ieși afară, gospodare, / Și te du până la
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pe verticală, cu gura deschisă sub simbolul soarelui pe care vrea să-l devoreze. Șarpele de câmp iese de sărbătoarea Alexiilor (17 februarie), dintr-o gaură mare, apărută din pământ, special pentru el, iar numele său este interzis a se rosti în acea zi. Șarpele mitic gigant păzește comorile ascunse în păduri și izvoarele fermecate cu apă vie și apă moartă. Șarpele de apă atrage pescarii la locurile cu pește și este o călăuză a bărcilor. Șerpii devin balauri printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
despre care Wittgenstein a crezut că „îl înțelege“? Este probabil cititorul căruia această remarcă finală nu-i va apărea drept enigmatică și paradoxală. Dacă este adevărat că Frank Ramsey ar fi spus „Ceea ce nu se poate spune nu poate fi rostit și nu poate fi nici fluierat“, atunci el nu a fost un asemenea cititor. O mare varietate de considerații pot aduce lumină asupra acestei formulări. Iată doar câteva. În Tractatus se vorbește despre logica limbajului și a lumii, despre obiecte
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
ceea ce se distinge și se opune prin ele nu este „gândirea“ și „vorbirea“, ci un mod neatent, superficial sau confuz de a gândi și unul chibzuit, temeinic. Expresia feței, a privirii, tonalitatea vocii și alte caracteristici ale atitudinii noastre, atunci când rostim aceste expresii, nu sunt simpli însoțitori ai exprimărilor verbale. Ele reprezintă indici dintre cei mai importanți pentru acel context în care am învățat să folosim expresiile. În acele situații în care copilul învață un cuvânt ca „sigur“, observă Wittgenstein, un
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
am putea însă greși exprimând ceea ce simțim? Afirmația „Mă doare capul, dar poate mă înșel.“ este un nonsens evident. Despre expresiile privitoare la ceea ce simțim se poate spune că sunt „adevărate“ sau „false“ doar în sensul că cel care le rostește este sincer sau minte. Aceasta este însă o folosire diferită a cuvintelor „adevărat“ și „fals“ în raport cu cea prin care noi calificăm propozițiile descriptive, atât în viața curentă, cât și în cercetarea științifică. Printre ultimele însemnări pe care le-a scris
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
se urca pe rostrii, de unde auditoriul îi putea observa cea mai mică șovăială a picioarelor, nervozitatea pașilor, gesticulația dezordonată a mâinilor, mișcări care ar fi putut trăda teama, timiditatea și nesinceritatea. Gesturile oratorului variau în funcție de tonalitatea dicțiunii cu care-și rostea discursul și de caracterul cuvântării sale (întinderea brațului corespundea tonului puternic al vocii, iar îndoirea acestuia tonului mai dulce). Însemnătatea gestului în teatru a fost covârșitoare dintotdeauna, deoarece limbajul scenic s-a desăvârșit prin gest, intensificând elementele de succes sau
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
cuiva cu degetul arătător este un gest ,,de cadență" care poate ritma sau accentua cuvâtul ,,Vino!", îmbrăcându-l cu tonuri și nuanțe afective în funcție de parametrii gestului și ai cuvântului. Congruența dintre limbajul verbal, paraverbal (de exemplu, tonul vocii cu care rostește) și gestual îi conferă emițătorului forță de pătrundere și de convingere a receptorului. În atribuirea semnificației unui gest, mărcile semantice sunt strâns legate de cele sintactice. De exemplu, în funcție de marca sintactică orientarea spațială sau poziția degetului arătător semnificațiile și denumirile
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
rezonanța afectivă depinde de valorificarea elementelor paraverbale (tonul vocii, ritmul vorbirii, intonația, intensitatea vocii etc.) și nonverbale (privire, vestimentație, accesorii, mers, postură, miros, gestică, proxemică etc.). Profesorul este asemenea actorului de pe scenă, care pune în valoare mesajul pe care îl rostește, având tot timpul în vedere așteptările și reacțiile elevilor. Imaginea pe care și-a format-o asupra auditoriului clasă trebuie să fie cât mai aproape de realitate, deoarece numai o bună cunoaștere a elevilor îi dă posibilitatea construirii unui discurs didactic
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
sau fizice (Zâmbetul profesorului ca reacție la răspunsul corect al unui elev substituie enunțul ,,Foarte bine"); c) rațiuni strategice: • economie de timp (Profesorul își îndreaptă degetul arătător spre elevul care urmează să vină la tablă sau în fața clasei, în loc să-i rostească numele); • trezirea interesului elevilor sau disciplinarea acestora ( Profesorul bate ușor din palme pentru a atrage atenția, în loc să spună ,,Nimeni nu mai vorbește din această clipă!"); • pregătirea unor scenete în cadrul serbărilor școlare (Profesorul utilizează sau creează embleme pentru a conduce repetițiile
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]