18,686 matches
-
strigă țăranii în cor. Ștefan tace. O sudoare rece i se prelinge pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
răgușit, întreabă: Ei, acu că mi s-a zburătăcit oștirea, ce-i de făcut, boieri dumneavoastră? V-ați înghițit limba? îi întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă eu știu? Tace și el, privește și el pământul, pe gânduri... O ciocănitoare bate parcă le-ar toca creierii. Acu, șezum și plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul! Fie ce-o fi! Mergem cu tine, Doamne! Mergem!! strigă boierii. Fie ce-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Bârsan cu mândrie. Toți cei hrăpiți în robie! Sloboziți! Nu chiar toți... coboară el glasul, cu amar. Îți mulțumesc căpitane! îl îmbrățișează Ștefan. Și... și acasă? îl întreabă încetișor, ferindu-și privirea din calea ochiului său. Bârsan, cu capul plecat, tace. Apoi, cu glas sugrumat, bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bolborosește: Jale, Măria ta! Jale! Satu-i scrum... Am săpat o groapă lungă: bătrân lângă nepot, nepot lângă bătrân, alături, împreună... Și... și bătrânul?... Toader?... Taica Toader a căzut în prag apărându-și casa. Cinci săgeți i-au străpuns inima... Ștefan tace, apoi, îngână: Mi-era drag bătrânul. Avea soare în inima aceea. Dumnezeu să-l ierte! Și... și soața? Mălina, pare-mi-se... Bârsan întoarce capul să nu i se vadă ochiul, dar vocea tremurată, înăbușită, se aude: Mălina... Mălina era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și înalță ochii, împreunează mâinile a rugăciune. O rog pe buna Doamnă să mă ierte... Nu, Domniță, spune Maria, cu resemnare, fără patimă. Rămâi. E dreptul dragostei. Eu... eu sunt aceea care va pleca... Într-un fel, am și plecat... Tace. Tăcere... Ștefan, chinuit, pe gânduri, se duce la fereastră. Privește luminițele lumânărilor ce se răspândesc pe ulițe. Departe, în surdină, la Mirăuți, bate toaca și clopotul cel mic bate încet, rar, în dungă, ca pentru mort... "În cetate, peste tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sângele blestemat al Mușatinilor! Spune-i că voi fi răzbunat! Spune-i că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel viclean"... Să terminăm comèdia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blestemat al Mușatinilor! Spune-i că voi fi răzbunat! Spune-i că vreau să trăiesc! Să mă arunce în temniță! Pe viață! Vreau să trăiesc! Oricum! Nu vreau să mor!!!... Nu vreau să mor!!! Sora plânge în hohote, dar tace, tace... Isaia varsă fiere. Se îneacă... Scuipă fiere...Sarcastic, cu ură, izbucnește: "Dragoste"! O... o scârnă împuțită! O viperă! Viperă! aruncă el vorba grea și scuipă. Ștefan ridică ochii spre cer: Doamne!... "Izbăvește-mă de cel viclean"... Să terminăm comèdia! poruncește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu adevărat, nu e decât acela care, în nenorocire, înfrânt, zdrobit, la pământ, părăsit de oameni, rănit și singur, stoarce din el ultima fărâmă de putere, înalță capul și spune mândru: Merg înainte și credința-mi va veni!" Ștefan, tulburat, tace. Se duce la fereastră, se întoarce, nu-și află locul. Izbucnește: Un voievod, singur, fără oaste, fără țară nu există... La ce-mi folosește un munte de credință? În ce? În cine să cred? În tine! îi spune Daniil arată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Cetatea lui de frunze... Și... și Carpații ce ne-au ținut ca o șiră a spinării să nu ne risipim... Da, suntem acasă! Cu noi a fost și pământul, și cerul a fost... Și mai spui că suntem singuri... Ștefan tace. Daniil tușește, își drege glasul, se pregătește să rostească ceva important, grav, solemn: Ți-am ascultat spovada... Ți-am cântărit cugetul și fapta... Eu judec omul mai mult după cât se străduiește să-și împlinească năzuința, decât după ce reușește să făptuiască
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
banului și puterea armelor stăpânesc lumea. Noi n-avem nici una, nici alta... Tu ai făcut tot ce omenește... imposibilul l-ai făcut! Ai mers până la sacrificiu ultim... dincolo de care nu se mai poate! Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
va fi cu Moldova?! Spune! Prorocește!! Ce va fi cu Moldova?! Soarta Moldovei voi s-o aflu! Daniil se eliberează și-i vorbește cu blândețe: Vrei să știi ce va fi? Da' pentru aiasta nu trebuie să-mi rupi anteriul... Tace... Tăcere, lungă tăcere... Și, după un timp ce pare lui Ștefan fără sfârșit, se aude glasul lui Daniil, grav, solemn: Află dar! Nu vei fi biruit... dar nici biruitor nu vei fi!" Câteva clipe, Ștefan, aiurit, nu pricepe: Eu fierb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dumnezei atotputernici sunteți?! În cine, în ce să mai credem?! Ne promiteți, în schimbul suferințelor pământene, fericirea veșnică a Raiului! Vindeți pielea ursului din pădure! Mulțumesc! Noi cerem dreptatea! Aici! Pe Pământ! Acum! cere Ștefan pe un ton fierbinte, dar apoi tace, respiră adânc și se reculege. Fii pe pace!... Nu-ți mai cer nimic! Nu mai bat mătănii pe la icoane... Nu mă mai milogesc la nimeni!! La nimeni, nici de pe Pământ, nici din Ceruri! Nimeni nu mă poate salva decât numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pline de flori și oase albe... Despre Înviere n-am încă știre... Hoo, nebuno!! se lovește el cu pumnul în piept. Iar ai luat-o razna?!?!... Vrei să ieși din piept?!?!... Ieși dară!! spune izbind-o poruncitor. Ieși!! strigă, apoi tace și respiră adânc. ...Și tu, Mihaile, dragul meu, spune încetișor. Și voi, vitejii mei, copiii mei...Nu m-ați iubit... M-ați alungat... De ce n-am rămas cu voi? Acu, eu, fără voi, ce să fac?... Și Moldova?... Cui... cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să mă întorc în Scaunul de la Suceava, să vii cu straița doldora de buruieni: o să ai ce obloji răni mai vechi, răni mai noi... O să poruncesc să sune trompeții la porțile Cetății ca pentru oaspeții cei mai de samă... Ștefan tace câteva clipe... Părinte... Cum aș putea să-ți mulțumesc pentru tot... Ce-aș putea să-ți dăruiesc? Ai trebuință de atâtea... Mulțămesc Măriei tale... Ce să-mi dăruiești? Mi-o dat Domnul de toate, zâmbește Daniil. De nimică n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cârpă albă pregătită pentru oblojeală: Nu cumva ai vreo pereche de opinci? Cu cât mai ponosite, cu atât mai bine. Nu înțeleg, la ce ai trebuință de opinci? întreabă Daniil intrigat. Ce vrei să faci? întreabă din nou, dar Ștefan tace. Să nu faci vreo nebunie, se frământă Daniil îngrijorat. Nebunie?! hâhâie Ștefan. Am făcut destule la viața mea, una în plus nu mai contează. Orice gând nebun ți-ar da prin minte, să te gândești că tu nu-ți mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
descarcă: O! Doamne! Trufie, numele tău e Ștefan! Nu cumva, gândurile tale umblă pe "Cărările Veșniciei" cu sabia în mână cum șade bine unui viteaz voievod? În Ceruri, nimeni n-are nevoie de Ștefan Vodă... Moldova cui o lași? Ștefan tace... Îl privește pe Iisus, coroana sa de spini... Încet, își încinge spada... Când am fost uns domn, am îmbrăcat cămeșa morții... Am știut că e croită dintr-un giulgiu... Am îmbrăcat-o totuși... De atunci, gândurile mele tot pe " Cărările
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
poate să nu vină... N-ai teamă, Sihastre... Nu mă las eu cu una, cu două! Te întrebam de niște opinci... Ce veste-poveste vorba aiasta cu opincile? Ha! Ha! Tu cel plin de har... Prorocește-o și pe aiasta! Daniil tace. Ștefan îl bate pe umăr: N-ai teamă. Ți-am făgăduit doar: Voronețul... O să mă străduiesc să-mi țin cuvântul... Fii pe pace! Ai mai văzut drac mort? râde el și se plesnește peste gură. Iar am sfeclit-o! Ți-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din genunchi, azvârlindu-și-le în unghi de 90 de grade); revăzând-o după câteva luni, pe Magheru, în compania Marianei, care o ținea de braț, ca și cum ar fi vrut s-o sprijine; de nerecunoscut acum, palidă, trasă la față, tăcută; o întruchipare perfectă a acelei suferințe banale și neobișnuit de intense pe care femeile, - chiar și cele ce nu și-au iubit cine știe cât bărbații - o simt când sunt părăsite pentru alta. Da, tocmai asta i se întâmplase, între timp, acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Împreună cu fratele ei, mai mic cu doi ani, s-a ascuns într-o zi între fețele lungi, până la pământ, ca de cortină ale covoarelor întinse pe sârmă, scuturate și lăsate, gospodărește, la aerisit în curte. S-au ascuns și au tăcut mâlc, multă vreme, cu tenacitatea copiilor care au pus la cale o șotie. Abia într-un târziu, apelurile ușor alarmate ale celor mari (ca și dorința de a-și savura succesul, reușita deplină a șotiei - rămăseseră până la urmă nedescoperiți) i-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
condițiile de timidă liberalizare proprii începutului deceniului șase, de a-l angaja la principala revistă a Uniunii Scriitorilor pe Lucian Raicu, critic care nu are azi și nu va avea nici atunci nevoie de epitete, dar care fusese obligat să „tacă” vreme de nu mai puțin de cinci ani din pricina unor „abateri”. La un an după venirea mea, Utan l-a descoperit și l-a adus la revistă pe Marcel Mihalaș, un poet, un redactor și un om de excepție. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de tare el mă înțelege uneori mai bine decât oricine, mă ghicește, mă „citește”. Aveam o dată un mare necaz, pe care nu-l puteam împărtăși nimănui, deși aș fi vrut: m-aș fi simțit cel puțin mai ușurat. Fiind vinovat, tăceam însă ca peștele. Încercam să mă ascund, să mă prefac... și reușeam. Până într-o zi când, aflându-mă numai cu tata, acesta mi-a spus pe neașteptate: „Tu ai un necaz”. Nu m-a întrebat nimic și nici eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
azvârlit în lada mașinii cu care veniseră și care duduia la poartă...” „Cum se poate, Țiți, draga mea Țiți, să se poarte așa cu tine, cu tine...” Mi-am amintit însă la timp cum se purtaseră cu mine și am tăcut pentru o clipă. „Dar puii tăi, generațiile de pui pe care i-ai născut...” „Sunt și ei aici, cu mine”. „Și cei pe care...”. „Toți. Și cei pe care i-ați înecat imediat după naștere pentru că nu puteați să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Rănile s-au deschis tare, Curge Sânge tot la vale. Iisus greu se chinuiește, Setea-L arde și-L muncește. Dar cu ce L-au adăpat? Fiere și oțet I-au dat. Dar dușmanii n-aveau pace Văzând că Iisus tace, Nu Se tânguie, nu plânge, Măcar că-I scăldat în Sânge. Toți îi trec pe dinainte Să-I vorbească fără minte: „Acum Tu ce poți - arată! De pe Cruce coboară-Te îndată! Tu huleai pe Dumnezeu, Ziceai ca esti Fiul Său Și
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
fie total discreditată și să nu cadă într o uitare fără urme, trebuie să ne-o asumăm fiecare din noi, în chip radical și proclamat. Pentru ca să nu fie redus la tăcere și uitare, greierul nu trebuie cu nici un preț să tacă. Depinde de el. Un artist În acest moment începu trecutul... G. Ibrăileanu (Adela) Profit de prilejul comemorării ca să spun, cu privire la Ibrăileanu, câteva lucruri ce-mi stăteau pe suflet. Acum câțiva ani, când era în curs de apariție seria de Opere
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
În felul acesta scotea căruța din han fără să plătească și venea flămând acasă. În Brăila erau zeci de hanuri, încât bunicul n-a avut nevoie să meargă de două ori la același han. Tata mare muncea mult, răbda mult, tăcea și-și ducea crucea vieții cu resemnare. Vorbea puțin. Îl rodeau durerile și necazurile, greutățile celor din jur. Avea expresii triste, consolatoare; „Asta-i viața ! Trece și asta !. Are să fie mai bine! Așteaptă cu răbdare” ! De la bunicii din Corbeni mi-
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]