17,656 matches
-
lui Ilie, spătarul Toma Cantacuzino din Țara Românească (în 1605), precum și Maria, soția lui Ilie, după moartea acestuia. Moșia Hangu a fost stăpânită în secolul al XVIII-lea de marele logofăt Iordache Cantacuzino (1688-1759?), nepotul lui Toderașcu, și apoi de urmașii acestuia, marele logofăt Ioniță (1721-1789) și marele comis Matei (1750-1816?). În timp, familia Cantacuzino a început să-și extindă influența în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite
Palatul Cnejilor () [Corola-website/Science/327536_a_328865]
-
salvare de munte, poliție și forțele armate. O ramură a dezvoltării 170 au fost Mercedes-Benz W 133 III / W 139 / W 152 ca și modelele cu tracțiune integrală 170 VG (de teren) și 170 VL (cu direcție pe patru roți). Urmașul acestor tipuri a fost numită "G 5" 1938 - 1941 construit ca "vehicul colonial și de vânătoare". Aceste vehicule au fost proiectate în principal pentru export. Pentru cursele populare în anii 1930 de "cross country" unde se testa fiabilitatea, și respectiv
Mercedes-Benz W136 () [Corola-website/Science/327561_a_328890]
-
poalele muntelui Ceahlău a fost și . Începuturile acestui așezământ nu sunt cunoscute. Călugărul Silvestru a întemeiat în apropiere o mică sihăstrie, numită în documentele de mai târziu „Schitul lui Silvestru”. Unii cercetători ai trecutului presupun că Schitul Hangu ar fi urmașul acelei sihăstrii. Preotul Constantin Mătasă relatează o legendă legată de întemeierea acestui schit. Câțiva sihaștri au poposit într-o seară pe malul Bistriței, la Lețești. Uitându-se către miazăzi, ei au văzut pe valea dinspre Durău un foc care licărea
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
1740), Constantin Racoviță (1750 și 1756), Constantin Moruzi (1778 și 1781), Alexandru Mavrocordat al II-lea (1785) etc. Moșia Hangu a fost stăpânită în secolul al XVIII-lea de marele logofăt Iordache Cantacuzino (1688-1759?), nepotul lui Toderașcu, și apoi de urmașii acestuia, marele logofăt Ioniță (1721-1789) și marele comis Matei (1750-1816?). În timp, familia Cantacuzino a început să-și extindă influența în regiune, devenind proprietara moșiilor de pe aproape întreaga vale a Bistriței. Boierii din familia Cantacuzino au râvnit și moșiile dăruite
Schitul Hangu () [Corola-website/Science/327537_a_328866]
-
recăsătorit cu Guillaume al II-lea de Dampierre (d. 1231), cu care a avut de asemenea trei urma;i, printre care Guillaume (viitorul Guillaume al III-lea de Flandra) și Guy de Dampierre. Drepturile de moștenire asupra stăpânirilor Margaretei dintre urmașii seniorilor de Avesnes și de Dampierre constituie cauza conflictelor cunoscute sub numele de "". Primul conflict a început în 1244. Ioan I d'Avesnes și Guillaume de Dampierre, frați vitregi, s-au aflat în dispută până când regele Ludovic al IX-lea
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
provincie pe care ulterior el o va ridica la statutul de comitat. A fost căsătorit în 1237 cu contesa Ioana I de Flandra și de Hainaut, fiica mai mare a lui Balduin al IX-lea. Această căsătorie nu a produs urmași, iar în 1244 Ioana a încetat din viață. În 1252, Toma s-a recăsătorit cu Beatrice Fieschi, nepoată a papei Inocențiu al IV-lea, cu care a avut șase copii. După moartea fratelui său mai mare, Amadeus al IV-lea
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]
-
șase copii. După moartea fratelui său mai mare, Amadeus al IV-lea, Toma nu a putut deveni succesorul acestuia în comitatul de Savoia, întrucât nu i-a supraviețuit nepotului său de frate, Bonifaciu, care la rândul său va muri fără urmași direcți. Cu toate că Toma a avut fii, la moartea lui Bonifaciu conducerea comitatului savoiard a trecut pe seama fraților mai mici ai lui Toma. Fiul mai mare și totodată moștenitorul direct al lui Toma, Toma al III-lea de Piemont a considerat
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]
-
cu treizeci de ani înainte. Potrivit unor surse, Mieszko al II-lea și soția sa nu s-au mai întâlnit niciodată; fiind oficial divorțați sau doar despărțiți. Noul Duce al Poloniei, Bezprym, a făcut probabil mai multe persecuții sângeroase împotriva urmașilor lui Mieszko al II-lea. În regat a început o reacție păgână care a dus la prăbușirea autorității lui Bezprym. Acesta a fost nevoit să trimită împăratului german coroana regală și însemnele regalității. După numai un an de domnie, Bezprym
Mieszko al II-lea Lambert () [Corola-website/Science/327681_a_329010]
-
răsculat împotriva acestuia și și-a petrecut restul vieții căutând, cu ajutorul împăratului occidental și al papalității, să își reia principatul, însă fără succes. El a murit în 1156, iar puterea familiei Drengot a fost definitiv înfrântă. Cei cinci frați și urmașii lor: Rainulf Trincanocte, conte de Aversa, a fost fiul unui nepot al lui Asclettin conte de Acerenza. Dacă acest nepot a fost unul dintre cei patru frați ai săi sau un altul nu este cunoscut. El a avut un fiu
Dinastia Drengot () [Corola-website/Science/327721_a_329050]
-
sau Dumnezeu însuși, Krishna fiind în acest sens cea mai cunoscută exemplificare a acestui concept, relația Krishna- fiind modelul arhetipal al relației maestru-discipol. Mircea Eliade în "Istoria credințelor și ideilor religioase" sintetizează : Angelo Morretta(Dan Petrașincu) consideră că Maeștrii sunt urmașii Brahminilor și Rishilor:"Între , și Maeștri se poate indica o certă diferențiere pe care se coboară din preistorie în istorie. Termenul "Paramguru"(guru al gurului) poate fi folosit și pentru a-l desemna pe Dumnezeu.
Guru (maestru spiritual) () [Corola-website/Science/327737_a_329066]
-
a fost ales pentru scurtă vreme duce de Amalfi (între martie 1088 și 20 aprilie 1089) de către cetățenii acelui oraș, pentru a-i sprijini în fața invaziilor lui Robert Guiscard, însă a încetat din viață înainte de 1090. Nu a avut niciun urmaș cu soția sa Gemma, pe care se pare că ar fi repudiat-o.
Gisulf al II-lea de Salerno () [Corola-website/Science/327743_a_329072]
-
II-lea de Carintia, care domnise între 1161 și 1181. Acesta a fost inițial succedat de către fratele mai mare al lui Bernard, ducele Ulrich al II-lea, care a domnit vreme de două decenii, însă a murit fără a avea urmași direcți la 10 august 1202, drept pentru care Bernard a devenit duce. Mama lui Bernard era Agnes de Babenberg, fiica Henric al II-lea, duce de Austria și de Bavaria. Anterior, Agnes fusese căsătorită cu regele Ștefan al III-lea
Bernard de Spanheim () [Corola-website/Science/327746_a_329075]
-
ales episcop de Salzburg din 1247. În cele din urmă, Ulrich și Filip au încheiat un tratat de sprijin mutual și de moștenire. După ce Filip a fost depus din poziția episcopală în 1257, cei doi frați au luptat alături împotriva urmașului lui Filip pe scaunul episcopal, Ulrich de Seckau. Atunci când, în 1267, a devenit clar că Filip nu mai avea puterea de a reveni în poziția de episcop de Salzburg, el i-a solicitat lui Ulrich al III-lea să împartă
Ulrich al III-lea de Carintia () [Corola-website/Science/327759_a_329088]
-
lui Ulrich al III-lea să împartă moștenirea tatălui lor. Filip a mai propus ca el să fie moștenitorul lui Ulrich, dat fiind că fiul acestuia de pe urma primei căsătorii murise de tânăr, iar din a doua căsătorie nu rezultase niciun urmaș. Cu toate acestea, în 4 decembrie 1268, în Poděbrady, Ulrich a încheiat un tratat secret cu vărul său, regele Ottokar al II-lea al Boemiei, în virtutea căruia regele devenea unicul său moștenitor. În 1269, Filip a fost ales ca patriarh
Ulrich al III-lea de Carintia () [Corola-website/Science/327759_a_329088]
-
menționată în Deut. 25:5-6. Sub această lege, „cel mai apropiat frate avea datoria de a asigura supraviețuirea familiei prin a se căsători cu văduva fratelui decedat. Când Onan «își vărsa sămânța pe pământ» însemna că el refuza să producă urmași ai fratelui său și îi utiliza văduva doar pentru plăcere sexuală.” El continuă prin a observa că alt text invocat uneori este Matei 5:27-30. Aici, spune el, Isus avertizează pur și simplu că nu este greșit doar să trișezi
Opinii religioase asupra masturbării () [Corola-website/Science/327741_a_329070]
-
nici propria sa fiică. Doctorița Serafim, de convingeri comuniste, îi mărturisește lui Cristea că profesorul va muri în curând, ieșind din viață exact la timp pentru a nu fi martor la dispariția burgheziei. Cristea, pe care profesorul îl consideră ca urmașul său, este și el un om cinic, care-și dă seama de decăderea accentuată a clasei sociale burgheze. El îi consideră pe invitații la serată drept niște imbecili și paraziți și afirmă că idealul său în viață este prosperitatea personală
Serata (film) () [Corola-website/Science/327961_a_329290]
-
continuat să-l folosească până la Mihai Sirianul, în anul 1100 d.Hr./1400 AG. A fost găsită pe pietrele funerare creștine nestoriene din Asia Centrală din secolul al XIV-lea. Calendarul evreiesc sau babilonian a fost folosit de evreiii, a căror urmași au trăit în Yemen, până în timpurile moderne, și continuă să fie utilizate de către aceștia în scopuri rituale chiar și astăzi.
Era seleucidă () [Corola-website/Science/327095_a_328424]
-
Cneaz Asparuh (numit și Asparukh, Isperih sau Ispor) () a fost un conducător a Regatului Bulgar între 681 și 701, de asemenea este considerat întemeietorul Primului Imperiu Bulgar. Asparuh a fost un membru de seamă a clanului Dulo, ce se considerau urmașii lui Attila, regele hunilor. Într-o cronică în care sunt menționați hanii bulgari, Asparuh este membru al clanului Dulo și a domnit 61 de ani. Această perioadă lungă de timp nu poate fii aceptată de către istorici ca durata domniei lui
Asparuh al Bulgariei () [Corola-website/Science/327128_a_328457]
-
datorie să depună prinosul lor de recunoștință pe mormântul aceluia a cărui memorie ne e sfântă tuturora". Astfel a luat naștere ideea ridicării unui monument în memoria eroului național Avram Iancu, monument care să întruchipeze cinstirea ce se aduce de urmaș faptelor străbunilor, pe care Ioan Russu-Șirianu îl considera "o icoană sfântă-piatră de hotar care amintește jertfa de sânge pe altarul sfânt al patriei al acestui fiu al pământului românesc". După încetarea apariției ziarului "Tribuna" din Sibiu, la 29 aprilie 1903
Ioan Russu-Șirianu () [Corola-website/Science/327249_a_328578]
-
negrilor americani apărute începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea, cunoscute sub numele colectiv de Black Hebrews, adică Evreii sau Ebreii negri sau Black Hebrews Israelites, adică Israeliții evrei negri. Adepții acestor mișcări consideră că negrii din vremea noastră sunt urmașii Israeliților antici din Biblie, și resping creștinismul de pe pozițiile unei religii care se susține bazată pe Vechiul Testament, și având o corespondență mai mult sau mai puțin apropiată cu iudaismul sub forma lui tradițională sau sub forme antice. Majoritatea acestor organizații
Israeliții africani evrei ai Ierusalimului () [Corola-website/Science/327343_a_328672]
-
nici cu afro-americani convertiți la formele actuale ale iudaismului. Gruparea a fost întemeiată la Chicago de către Ben Carter, muncitor metalurgist care a proclamat că a avut o viziune în anul 1966. Arhanghelul Gabriel i-a revelat că negrii americani sunt urmașii evreilor sau israeliților din tribul Iuda, care au fost izgoniți din Țara Sfântă de către romani în timpul Războiului iudeilor din anii 70 ai erei creștine, au ajuns în nordul Africii, și mai târziu au fost aduși ca sclavi în America. Ben
Israeliții africani evrei ai Ierusalimului () [Corola-website/Science/327343_a_328672]
-
iudeilor din anii 70 ai erei creștine, au ajuns în nordul Africii, și mai târziu au fost aduși ca sclavi în America. Ben Carter a susținut că o voce i-a zis că a sosit vremea ca africanii din America, urmași ai israeliților biblici, să se întoarcă la pământul strămoșilor lor.
Israeliții africani evrei ai Ierusalimului () [Corola-website/Science/327343_a_328672]
-
oase mici. Excrementele sunt depozitate în puncte determinate ale teritoriului lor, cel mai adesea în jurul vizuinii. Singura subspecie domesticită este Mustela putorius furo, celelalte specii la maturitate devenind nervoase și irascibile. Hibridizarea dihorului de casă cu cel comun face ca urmașii să aibă trăsături asemănătoare părinților sălbatici. Nu se cunoaște cu exactitate când a fost domesticit dihorul, dar domesticirea lui se estimează înainte de anul 1500 î.e.n. Se crede că procesul de domesticire a fost asemănător cu cel al pisicii. Există o
Dihor () [Corola-website/Science/327330_a_328659]
-
fiind atârnat în reședința sa din Point-Breeze. Portretul este dat fiicei sale Zénaïde Bonaparte, prințesă de Canino, care îl expune apoi în vila Bonaparte (cunoscută anterior ca vila Paolina), reședința de la Roma a prinților de Canino. Tabloul este păstrat de urmașii săi până în 1949, când este lăsat moștenire de către nepoata sa Eugénie Bonaparte, prințesă de Moscova, Muzeului național din Castelul Malmaison (inventar MM 7149). Informat cu privire la comanda lui Carol al IV-lea, Bonaparte i-a cerut lui David să realizeze trei
Bonaparte traversând Marele Saint Bernard () [Corola-website/Science/327373_a_328702]
-
pierdută. A rămas în exil la Altenburg, unde a murit doi ani mai târziu. Abia în 1163, Boleslau al IV-lea a acordat provincia Silezia, fiilor lui Vladislav. În secolele următoare, Silezia a fost împărțită în 17 ducate separate, între urmași și succesori, care, din începutul secolului al XIV-lea, au devenit vasali ai Imperiului Regatului Boemiei. Prin Tratatul de la Trentschin din 1335, regele polonez, Cazimir al III-lea cel Mare, a renunțat la toate pretențiile sale asupra regiunii Silezia, care
Vladislav al II-lea Exilatul () [Corola-website/Science/330617_a_331946]