19,017 matches
-
și difuzarea acestor texte. 1. Spiritul public în România postcomunistătc "1. Spiritul public în România postcomunistă" După 1989, desprinzându-se lent și convulsiv de orizontul mental al ceaușismului, făcut din „gândire captivă” (Czesßaw Mißosz), izolaționism și deprofesionalizare, limbă de lemn, „autonomia esteticului” și avatarul ei, „rezistența prin cultură”, cu foarte rare excepții de curajoasă reflecție alternativă articulată și relativ numeroase formule - de regulă, mutante- de expresie liberă, preponderent literare și esopice, intelectualii români au început să edifice în fine o sferă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mult mai mare, pentru că a marcat punctul de cotitură decisiv în dezbaterea endemică privind relația dintre cultură și putere - oricare ar fi puterea. Începând cu anii ’60, scriitorii și criticii literari români au promovat doctrina, foarte convenabilă pentru ei, a „autonomiei esteticului” (formulată inițial în contextul interbelic, foarte diferit, dar la fel de politizat), ceea ce în limbajul comun se traducea astfel: Partidul nu e competent să judece cultura. Cultura însemna în primul rând literatura și artele, de vreme ce filozofia fusese aproape complet suprimată, cu excepția
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aproape complet suprimată, cu excepția unor lucrări tehnice de istoria filozofiei, logică și, mai târziu, filozofia științei. Când, după venirea la putere a lui Ceaușescu în 1965, a fost inițiat cu adevărat național-comunismul (Gheorghiu-Dej își încheiase domnia cu unele accente precursoare), „autonomia esteticului” a devenit subit caducă: istoria națională (așa cum o reinterpretau și rescriau istoricii Partidului) își făcea o reintrare răsunătoare în scenă, după ce fusese suprimată în anii stalinismului, în numele internaționalismului proletar. În consecință, deși poezia și critica literară rămâneau domeniile discursive
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
și Eugen Ionescu; în al doilea rând, pentru a dezvolta una din observațiile pe care le face Borbély în articolul său, Noica transferase dezbaterea canonică de pe terenul literaturii (pe care o disprețuia zgomotos, spre marea indignare a literaților) și de la „autonomia esteticului” pe tărâmul mult mai greu accesibil al filozofiei, unde majoritatea personalităților culturale nu-l puteau urma, pentru că le lipsea pregătirea filozofică. Mai direct spus, Noica pleda acum pentru „autonomia culturii de elită” sau, chiar mai radical, pentru „autonomia filozoficului
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
o disprețuia zgomotos, spre marea indignare a literaților) și de la „autonomia esteticului” pe tărâmul mult mai greu accesibil al filozofiei, unde majoritatea personalităților culturale nu-l puteau urma, pentru că le lipsea pregătirea filozofică. Mai direct spus, Noica pleda acum pentru „autonomia culturii de elită” sau, chiar mai radical, pentru „autonomia filozoficului”. Deloc surprinzător, atâta vreme cât această nouă poziție nu dăuna regimului (dimpotrivă!), această filozofie a naționalului a înflorit, prefațând înflorirea în subsidiar a altor activități filozofice, inclusiv a câtorva excelente proiecte, cum
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de la „autonomia esteticului” pe tărâmul mult mai greu accesibil al filozofiei, unde majoritatea personalităților culturale nu-l puteau urma, pentru că le lipsea pregătirea filozofică. Mai direct spus, Noica pleda acum pentru „autonomia culturii de elită” sau, chiar mai radical, pentru „autonomia filozoficului”. Deloc surprinzător, atâta vreme cât această nouă poziție nu dăuna regimului (dimpotrivă!), această filozofie a naționalului a înflorit, prefațând înflorirea în subsidiar a altor activități filozofice, inclusiv a câtorva excelente proiecte, cum ar fi ediția critică integrală a operei lui Platon
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
unicității culturilor particulare împotriva universalismului raționalist al Luminilor franceze), Gray caută o formulă fericită și realizabilă a pluralismului axiologic. Încercând să-l depășească pe Berlin, Gray vrea chiar mai mult, și anume să elimine idealul liberal (extrem la libertari) al autonomiei personale, pentru a elimina posibilitatea ca aceasta să fie folosită de unii împotriva altora, din moment ce admitem că există o pluralitate de autonomii personale, construite pe principii și valori potențial divergente și chiar antagonice. Libertarii ca Murray Rothbard consideră, dimpotrivă, că
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
depășească pe Berlin, Gray vrea chiar mai mult, și anume să elimine idealul liberal (extrem la libertari) al autonomiei personale, pentru a elimina posibilitatea ca aceasta să fie folosită de unii împotriva altora, din moment ce admitem că există o pluralitate de autonomii personale, construite pe principii și valori potențial divergente și chiar antagonice. Libertarii ca Murray Rothbard consideră, dimpotrivă, că autonomia personală oferă posibilitatea de a respinge pluralismul valorilor fără a ajunge prin asta automat la constrângere. Cum poate fi înțeles în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
personale, pentru a elimina posibilitatea ca aceasta să fie folosită de unii împotriva altora, din moment ce admitem că există o pluralitate de autonomii personale, construite pe principii și valori potențial divergente și chiar antagonice. Libertarii ca Murray Rothbard consideră, dimpotrivă, că autonomia personală oferă posibilitatea de a respinge pluralismul valorilor fără a ajunge prin asta automat la constrângere. Cum poate fi înțeles în maniere diametral opuse un concept fără echivoc? Explicația rezidă în înțelegerea diferită a unor noțiuni cardinale din filozofia politică
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fi înțeles în maniere diametral opuse un concept fără echivoc? Explicația rezidă în înțelegerea diferită a unor noțiuni cardinale din filozofia politică, de la drepturi și valori la raporturile dintre sfera publică și sfera privată. Să luăm un exemplu concret: în numele autonomiei personale, un individ (sau un grup) susține dreptul la avort (am putea vorbi în același stil despre dreptul la sinucidere, asistată sau nu; despre pedeapsa capitală etc.); tot în numele autonomiei personale, un alt individ (sau grup) se opune, afirmând dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
publică și sfera privată. Să luăm un exemplu concret: în numele autonomiei personale, un individ (sau un grup) susține dreptul la avort (am putea vorbi în același stil despre dreptul la sinucidere, asistată sau nu; despre pedeapsa capitală etc.); tot în numele autonomiei personale, un alt individ (sau grup) se opune, afirmând dreptul la viață al nenăscuților (sau alte drepturi, după caz). Potrivit lui Gray, exemplul ar arăta că accentul pe autonomia personală duce inevitabil la spargerea contractului social propus de el, modus vivendi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dreptul la sinucidere, asistată sau nu; despre pedeapsa capitală etc.); tot în numele autonomiei personale, un alt individ (sau grup) se opune, afirmând dreptul la viață al nenăscuților (sau alte drepturi, după caz). Potrivit lui Gray, exemplul ar arăta că accentul pe autonomia personală duce inevitabil la spargerea contractului social propus de el, modus vivendi; potrivit altor liberali, autonomia personală este indispensabilă, fiindcă e cheia acceptării libere a formei de viață pe care fiecare o dorește, deși principiul autonomiei personale nu figurează în
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
individ (sau grup) se opune, afirmând dreptul la viață al nenăscuților (sau alte drepturi, după caz). Potrivit lui Gray, exemplul ar arăta că accentul pe autonomia personală duce inevitabil la spargerea contractului social propus de el, modus vivendi; potrivit altor liberali, autonomia personală este indispensabilă, fiindcă e cheia acceptării libere a formei de viață pe care fiecare o dorește, deși principiul autonomiei personale nu figurează în multe din tradițiile (noneuropene) care trebuie luate în calcul de societățile contemporane, tot mai complexe și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
arăta că accentul pe autonomia personală duce inevitabil la spargerea contractului social propus de el, modus vivendi; potrivit altor liberali, autonomia personală este indispensabilă, fiindcă e cheia acceptării libere a formei de viață pe care fiecare o dorește, deși principiul autonomiei personale nu figurează în multe din tradițiile (noneuropene) care trebuie luate în calcul de societățile contemporane, tot mai complexe și mai eterogene datorită efectului migrației de masă. Gray observă că mulți imigranți asiatici în lumea occidentală au prosperat fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
figurează în multe din tradițiile (noneuropene) care trebuie luate în calcul de societățile contemporane, tot mai complexe și mai eterogene datorită efectului migrației de masă. Gray observă că mulți imigranți asiatici în lumea occidentală au prosperat fără să adopte idealul autonomiei personale, iar evoluția Statelor Unite din ultimele două decenii pare să confirme această observație, precum și pe cea mai generală: de când nu mai există o presiune care să împingă imigranții în melting pot, nou-veniții nu intră în el voluntar, repliindu-se pe
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
captivă secole de-a rândul într-o oarbă luptă de clasă (sau într-o și mai nedemnă microfizică foucaldiană a puterii, în care victimele și călăii colaborează) - doxa, habitus, episteme sau altele asemenea. De la pluralismul valorilor întemeiat de liberali pe autonomia individuală, s-a trecut, grație travaliului „deconstructiv” al postmoderniștilor, la relativism. În cel mai fericit caz, gânditori mai curajoși, care se expun astfel etichetării drept (neo)conservatori, propun ceea ce am numit „norme slabe” - locale, contextuale și ele, dar nu total
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
rațională sau decizie electorală, nu aderăm la ele în oricare alt mod. Urmând acest raționament, orice valori ar îmbrățișa comunitatea în care ne naștem, trebuie să le adoptăm; de fapt, nici nu putem face altfel. Dar cum rămâne atunci cu autonomia individuală? Iar dacă respingem ideea unei path dependency (un determinism al trecutului), atunci nu revenim la punctul de plecare al societății moderne, autoinstituită (deci fără fundament transcendental), contractuală? Nu cumva comunitarismul este de fapt un asociaționism? Noțiunea de religie civilă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de transformat societatea într-o „comunitate de comunități” care nu ar repeta eroarea structurală a societății liberale (atomizarea), ci ar fi integrată și armonioasă. Trebuie, pe de altă parte, păstrate toate „cuceririle” societății liberale, cum ar fi puternicul antistatism, idealurile autonomiei, autoguvernării, liberei întreprinderi, drepturilor omului etc. Aceste împliniri liberale se cer temperate, îmblânzite, nu anulate. Liberalismul „cu față umană”, acesta este comunitarismul. Celelalte douăsprezece capitole ale cărții se ocupă, respectiv, de alte detalii ale utopiei comunitariste, după ce segmentul ei antropologic
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Economics, University of Chicago Press, Chicago, 1980, pp. 178-194; citatul este de la p. 194; traducerea îmi aparține. Această flexibilitate relativ tardivă a lui Hayek e foarte departe de ideea că nu poate exista o utopie liberală, deoarece aceasta ar încălca autonomia individuală și (așa cum demonstra Popper într-un text faimos) ar produce inevitabil violență. Chestiunea atașamentului dogmatic la un corp de doctrină ridică niște semne de întrebare fascinante, la care ar trebui să se reflecteze mai mult și în România. Cum
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
se recunoaște chiar în cuvântul introductiv, A.B.C..., care se referă expres la o conducere colectivă a revistei, vorbind despre „prietenii grupați în direcțiunea ei”, cu privirile înălțate către același ideal. Preambulul nu asumă explicit un program, ci numai crezul autonomiei artei și veghea de „a călca pe cât se poate mai puțin strâmb cu ideea și cu condeiul” într-o lume literară care abundă în „publicațiuni cu firmă” nerespectată sau „prost reprezentată”. Nota polemică și chiar dinamitardă vizează balastul convențiilor, care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
nemaiîntâlnită, între anii 1966 și 1970 fiind terminate 648.000 de apartamente și case. Consecință a procesului de industrializare, se creează o clasă de ingineri, tehnicieni, oameni de știință, economiști. Ei ocupă funcții executive importante, dar nu li se permite autonomia managerială (ca în Ungaria lui Kádár), nu se pot constitui ca tehnocrație, întrucât controlul și deciziile aparțin tot activiștilor de partid, planificarea rigidă de la Centru având ultimul cuvânt. Începând cu 1967, este permisă deschiderea de magazine particulare, restaurante, cofetării : așa-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
chiar la educatoare. Câștigă copilul care completează primul cele 10 spații. JOC: „NUMĂRĂ BINE ȘI ALEGE CIFRA POTRIVITĂ !” NIVEL II: 2-4 jucători OBIECTIVE: Exersarea număratului oral în concentrul 1-10,1-20; Raportarea numărului la cantitate și invers; Exersarea atenției distributive; Dezvoltarea autonomiei în joc. MATERIAL DIDACTIC: Carton mare cu spațiu transparent (“fereastră”) jumătate dreapta, îndoit gen carte, plin cu fructe diferite; Un număr dublu de jetoane cu cifre de la 1-20; 2 cartoane mai mici numerotate 1-3/2-4, tot cu fructe așezate în
Jocuri de masă by Veneţia Şerban () [Corola-publishinghouse/Science/1612_a_2965]
-
realizarea acestui scop, în 176, Napoleon trece Alpii și se năpustește asupra capitalei creștinătății. Papa Piu al VI-lea refuză condițiile zdrobitoare impuse, ceea ce-l face pe Napoleon să ocupe teritoriile pontificale și să scrie Directoratului „s-a isprăvit cu autonomia statelor Bisericii”. Prin generalii săi, Alexander Berthier și Andreea Massena, Napoleon a reușit să-l scoată pe Papă din reședința sa și să-l treacă Alpii stabilindu-i reședința la Valența. În plus, toți cardinalii au fost arestați și împrăștiați
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o anchetă aproape politică. Explozia de informație denumește problema partajării cunoașterii și a accesului la această resursă de putere. Industrializarea culturii pune din nou problema distincției elită/masă și a amenințărilor venite din partea standardizării și a uniformizării. Diseminarea informației și autonomia crescîndă a membrilor rețelei sociale solicită o reflecție asupra mecanismelor deciziei și a centrului politic. Lăsînd la o parte acum anticipările și trecînd la examinarea consecințelor pe termen scurt ale revoluției mediatice asupra conduitelor politice, vom observa transformări incontestabile în
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
simplu vehicul al ideii, se preschimba, cum ar spune autorul "Corbului" în "didacticism". Poezia nu ar mai fi, în acest caz, frumusețe pură și absolută. Procedând astfel, sugerează Barbu, poetul ar renunța nu numai la propria responsabilitate, dar și la autonomia operei sale, pentru care "construcția" (cf. "intrigă" poescă) rămâne datul esențial: Activitatea creatoare numai într-o slabă măsură e expresiunea propriului nostru fond emoțional. Astfel cum s-ar explică amplitudinea și diversitatea operelor de artă născute din frământările aceluiași spirit
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]