17,659 matches
-
deși majoritatea cavaleriștilor preferau sulița convențională yari. Utilizarea acestora a fost redusă din cauza creșterii dificultăților logistice și utilizării în creștere a armelor de foc de către coreeni și chinezi. Japonia era avantajată pe uscat iar Coreea și China pe mare. Tehnologia avansată de artilerie și experiența multor lupte navale împotriva piraților japonezi a permis marinei chinezești și coreene să dezvolte nave foarte avansate. Până în momentul invaziei japoneze, coreenii utilizau panokseon, o navă puternică de tip galeră înarmată cu un tun care a
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
de la Dadaejin a fost una dintre primele lupte ale invaziilor japoneze în Coreea (1592-1598). Bătălia de la Busan și bătălia de la Dadaejin au avut loc aproape simultan. Dadaejin este transcris și ca ,Tadaejin”. Japonezii au debarcat rapid la port și au avansat spre cetate. Bătălia a fost condusă de comandantul coreean Yun Heung-sin (Hangul: 윤흥신 Hanja :尹興信 ) împotriva comandantului japonez Konishi Yukinaga (primul comandant al diviziei I a armatei japoneze). Fratele lui Yun, Yun Heung-je (Hangul: 윤흥제 Hanja :尹興梯 ) a luptat și
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
împotriva coreenilor fără să aștepte ca ceilalți comandanți să termine pregătirile din dorința de a câștiga onoare militară. Marina coreeană de 53 de nave condusă de Yi Sun-sin și Yi Ok-gi efectua o operațiune de căutare și distrugere deoarece japonezii avansaseră în provincia Jeolla. Provincia Jeolla a fost era singurul teritoriu coreean neafectat de operațiuni militare majore și servea ca sediu a celor trei comandanți și singurei forțe navale coreene active. Marina coreeană a considerat că este cel mai bine să
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
traverseze râul pe timp de noapte. Coreenii au mutat metrii în zonele cele mai adânci ale râului. Când japonezii au început să traverseze, trupele lui Gwak Jae-u ia-u prins în ambuscadă, provocândule pierderi grele. În cele din urmă, pentru a avansa în provincia Jeolla, oamenii lui Ankokuji au fost nevoiți să meargă spre nord prin apropierea cetăților cucerite de japonezi, ocolind zonele nesigure. La Kaenyong, Ankokuji și-a fixat ca următoarea țintă Gochang-ul pe care dorea să îl cucerească cu ajutorul lui
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
să îl cucerească cu ajutorul lui Kobayakawa Takakage. Cu toate acestea, întreaga campanie Jeolla a fost abandonată atunci când Kim Myeon și trupele sale au prins în ambuscadă armata lui Ankokuji trăgând cu săgeți de pe pozițile lor ascunse în munți. Trupele japoneze avansaseră la Hanseong (azi Seoul). Yi Kwang, guvernatorul din Jeolla a dorit să verifice progresul japonezilor și a pornit cu armata sa spre capitală. Când a aflat că orașul fusese deja cucerit, guvernatorul și-a retras armata. Mulți voluntari s-au
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
echipe au fost împărțite în două grupe de câte trei echipe. Cele două învinse ale Turneului de calificare 1 au intrat în Runda a 2-a a Cupei EHF. Echipele clasate pe primele două locuri în cele două grupe au avansat în Turneul de calificare 2. Grupa A a fost organizată de LC Brühl Handball în St. Gallen, Elveția, în timp ce Grupa B a fost găzduită de Milli Piyango în Ankara, Turcia. Brühl și Milli Piyango au câștigat grupele pe care le-
Liga Campionilor EHF Feminin 2009–2010 () [Corola-website/Science/333203_a_334532]
-
EHF. 16 echipe au fost împărțite în patru grupe de câte patru echipe. Cele 12 învinse ale Turneului de calificare 2 au retrogradat în Runda a 3-a a Cupei EHF. Echipele clasate pe primul loc în fiecare grupă au avansat în Faza grupelor a Ligii Campionilor 2009-10. Byåsen IL, Zvezda Zvenigorod, FCK Håndbold și Aalborg DH s-au calificat după ce au câștigat toate cele trei meciuri din grupele lor, Aalborg fiind singura echipă organizatoare care a avansat în faza următoare
Liga Campionilor EHF Feminin 2009–2010 () [Corola-website/Science/333203_a_334532]
-
fiecare grupă au avansat în Faza grupelor a Ligii Campionilor 2009-10. Byåsen IL, Zvezda Zvenigorod, FCK Håndbold și Aalborg DH s-au calificat după ce au câștigat toate cele trei meciuri din grupele lor, Aalborg fiind singura echipă organizatoare care a avansat în faza următoare. Niciuna din cele patru echipe venite din Turneul de calificare 1 nu a câștigat vreun punct. Grupa a fost găzduită de SPR Lublin SSA în Lublin, Polonia. Grupa a fost găzduită de SKP Bratislava în Partizánske, Slovacia
Liga Campionilor EHF Feminin 2009–2010 () [Corola-website/Science/333203_a_334532]
-
trase la sorți în patru grupe de câte patru echipe, unde au jucat câte două meciuri una împotriva celeilalte, pe teren propriu și în deplasare, în total câte șase meciuri. Echipele clasate pe primele două locuri în fiecare grupă au avansat în cele două grupe principale. Echipele clasate pe locurile trei au retrogradat în Runda a 4-a a Cupei Cupelor EHF. Distribuția echipelor în urnele valorice a fost publicată pe 22 iunie 2009. Tragerea la sorți a grupelor principale a
Liga Campionilor EHF Feminin 2009–2010 () [Corola-website/Science/333203_a_334532]
-
respectiv două echipe clasate pe locul al doilea, în așa fel încât echipele care s-au confruntat în aceeași grupă să nu se întâlnească în grupele principale. Echipele care s-au clasat pe primele două locuri în grupele principale au avansat în semifinale. Semifinalele și finala s-au jucat în două manșe, câte un meci pe teren propriu și unul în deplasare. Larvik și Oltchim au primit avantajul de a juca meciul de pe teren propriu în returul semifinalelor, deoarece au câștigat
Liga Campionilor EHF Feminin 2009–2010 () [Corola-website/Science/333203_a_334532]
-
minoritate este în special greu, să reacționeze rigid și în același timp corect. Efectul acestor comportamente asupra societății depinde, pe lângă asta și de părerea minorității și de conjuncturile sociale în care trăiește aceasta. A fost director al Școlii de Studii Avansate în Științe Sociale ("École des hautes études en sciences sociales") din Paris. Moscovici a fost unul dintre fondatorii psihologiei sociale. A fost directorul Laboratorului de Psihologie Socială de la EHESS (Laboratoire de psychologie sociale) și fondator al Laboratorului European de Psihologie
Serge Moscovici () [Corola-website/Science/333224_a_334553]
-
1939 a bacalaureatului, în perioada satisfacerii serviciului militar a intrat prin concurs la Școala de ofițeri de aviație pe care a absolvit-o în 1943 cu gradul de sublocotenent; un an mai târziu, după parcurgerea unui curs de perfecționare, este avansat la gradul de locotenent pilot de avioane de vânătoare. În perioada 1943-1948 Pimsner a activat la diferite unități de aviație ca ofițer pilot. În 1943 s-a înscris la Facultatea Electromecanică a Școlii Politehnice din București la Secția de Mașini
Victor Editura Pimsner () [Corola-website/Science/333234_a_334563]
-
de aviație ca ofițer pilot. În 1943 s-a înscris la Facultatea Electromecanică a Școlii Politehnice din București la Secția de Mașini Termice, pe care a absolvit-o în 1947, devenind inginer electromecanic cu specialitatea aviație. În 1949 a fost avansat la gradul de căpitan inginer și mutat ca șef birou de studii la Facultatea de Aviație a Academiei Tehnice Militare, care fusese inaugurată chiar în același an. În această calitate, Pimsner a participat efectiv și activ la organizarea învățământului superior
Victor Editura Pimsner () [Corola-website/Science/333234_a_334563]
-
motoare de aviație i-au permis să parcurgă rapid gradele didactice până la cel de conferențiar (în 1952), devenind titularul cursului de Teoria motoarelor de aviație cu reacție. Până în 1959 Pimsner a profesat în calitate de cadru didactic în Academia Tehnică Militară, fiind avansat succesiv la gradele de maior și lt. colonel (1958). Deși nu a luptat efectiv pe frontul de est, în anul 1959 Pimsner a fost trecut în rezervă. În 1958, Pimsner a intrat prin concurs cercetător principal și șef de sector
Victor Editura Pimsner () [Corola-website/Science/333234_a_334563]
-
îl absolvă în anul 1862. A renunțat însă la cariera de preot în favoarea celei militare și s-a înscris la 10 iulie 1862 la Școala de ofițeri din București, pe care a absolvit-o la 20 iulie 1864, când este avansat la gradul de sublocotenent. La această școală a fost coleg de promoție cu viitorul general Iacob Lahovari și cu viitorul său colaborator, Constantin Brătianu. După absolvirea Școlii Militare a fost reținut în corpul profesoral ca ofițer-repetitor, activând la mai multe
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
a „Școlii de ponți și șosele, mine și arhitectură”, Căpităneanu a fost invitat să predea la mai multe catedre ale acestei prestigioase instituții care, în 1867, a devenit „Școala de poduri, șosele și mine”. La 26 septembrie 1868 Căpităneanu este avansat locotenent și figurează în cadrul Regimentului 2 infanterie, însă funcționează mai departe ca profesor la „Școala militară de ofițeri de geniu” din București, al cărui comandant, locotenent-colonelul Constantin Barozzi, îi încredințează conducerea catedrei de cosmografie. În același an Căpităneanu este trimis
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
și solda necesară pentru subzistență. Pentru aceasta ministrul de război, George Manu, s-a adresat direct regelui Carol: În plin război franco-prusac, acordarea bursei a facilitat prelungirea stagiului din Paris a lui Căpităneanu. Revenit în țară în anul 1871 este avansat căpitan, la 1 ianuarie 1872, și este numit șef al Serviciului de geodezie din cadrul Depozitului de război, funcție în care va rămâne până în anul 1889. Reluarea în 1872 a lucrărilor Comisiei internaționale de metrologie de la Paris a determinat autoritățile române
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
proprii. Acestea vor cunoaște însă lungi peregrinări dintr‑un loc în altul, negăsindu‑se încă banii necesari pentru construirea unei săli meridiene stabile (prima va fi construită abia în 1895 pe dealul Filaret din București). La 24 aprilie 1877 este avansat la gradul de maior și primește importante însărcinări legate de pregătirea armatei române pentru luptele care urmau să înceapă, între care aceea de a colabora cu ofițerii din armata rusă aliată la realizarea unor lucrări de geniu și fortificații. În
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
Iași și Cernăuți"”, apărută la București în 1881 și considerată ca deosebit de importantă la vremea respectivă. Ulterior Căpităneanu mai stabilește și diferența de longitudine dintre București și Brașov prin două măsurători efectuate în septembrie 1883 . Tot în 1883 a fost avansat la gradul de locotenent colonel. De numele lui Căpităneanu Constantin sunt legate principalele realizări ale științei românești în domeniile astronomiei, geodeziei și cartografiei din cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Încă de la apariția, în 1875, a
Constantin Căpităneanu () [Corola-website/Science/333282_a_334611]
-
poloneze au evacuat satul după o scurtă luptă și s-au retras pe malul sudic al râului Narew, geniștii polonezi distrugând podul când acesta a fost forțat de către tancurile germane. După lăsarea întunericului patrule germane au trecut râul și au avansat către Giełczyn, dar au fost respinse cu pierderi grele. Pe 8 Septembrie Heinz Guderian, aflat la comanda Corpului XIX Tancuri, a primit ordin să înainteze prin Wizna către Brest-Litovsk. În dimineața zilei de 9 Septembrie unitățile de sub comanda sa au
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
conștientizând faptul că toți soldații rămași erau răniți si muniția aproape terminată ordonă celor din subordine să se predea. Grav rănit refuză să se predea și se sinucide aruncându-se peste o grenadă. După reducerea pozițiilor poloneze Corpul XIX Tancuri avansează către Wysokie Mazowieckie și Zambrów, unde poartă fără succes Bătălia de la Zambrów împotriva Diviziei 18 Infanterie, pe care într-un final o încercuiește și distruge în cadrul Bătăliei de la Andrzejewo. Ulterior înaintează către sud și ia parte la Bătălia de la Brześć
Bătălia de la Wizna () [Corola-website/Science/333293_a_334622]
-
Nicolae Lugojanu cavaler de Caransebeș (în germană: Nikolaus Logoschan von Karánsebes, n. 16 decembrie 1854, Caransebeș - d. 27 martie 1927, Sibiu) a fost un militar și inventator român. A fost inițial general în Armata Comună a Austro-Ungariei, în care a avansat până la gradul de general de brigadă, ulterior a trecut în Armata Română, în care a fost înălțat la rangul de general de divizie. Nicolae a fost fiul grănicerului și învățătorului Dimitrie Lugojanu și soției sale Iconia. Studiile și le-a
Nicolae Lugojanu de Caransebeș () [Corola-website/Science/333349_a_334678]
-
nr. 3 la Komárom și a luat parte în campania de la 1882 din Bosnia și Herțegovina. Ridicat la grad de căpitan de clasa I în regimentul k.u.k. de artilerie „Erzherzog Albrecht” nr. 5 pe 1 mai 1894, a avansat în 1902 la gradul de maior al regimentului nr. 36 la Sibiu. A fost colonel major în corpul de armată nr. VII și comandant al regimentului de artilerie nr. 19 la Oradea începând cu anul 1907. În același post a
Nicolae Lugojanu de Caransebeș () [Corola-website/Science/333349_a_334678]
-
războiului a avut prilejul să se distinge, fiind decorat cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 3-a cu decorația de război. Er deja purtător al medaliei de merit militar "Signum Laudis" la banda roșie. Lugojanul a avansat general de brigadă (Generalmajor) cu rang de la 1 noiembrie 1917 și nobilat la 14 februarie 1918 (diploma de la 1 aprilie a anului) cu predicatul „Cavaler de Caransebeș”. Încadrându-se în armata română în ianuarie 1919, a fost înălțat la gradul
Nicolae Lugojanu de Caransebeș () [Corola-website/Science/333349_a_334678]
-
al lui Laurențiu Faifer, conferențiar universitar. Absolvă, în 1966, Facultatea de Filologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Este apoi angajat la Institutul de Filologie Română „A. Philippide" din Iași (Academia Română), în cadrul sectorului de istorie literară, unde a fost avansat ca cercetător științifical principal. Colaborează aici la "Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900 (1919)" (acad. Eugen Simion, coord.) și la DGLR. În 1989 obține titlul de doctor în filologie, cu teza "Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real
Florin Faifer () [Corola-website/Science/333355_a_334684]