17,897 matches
-
ar fi arătat adevărata cauză a exilării lui Ovidiu, dar poetul dorea să păstreze cu gelozie acest secret fie pentru că așa i-a impus Augustus, fie din calculele sale personale sau de conveniență față de alte persoane. Cele două momente psihologice, despărțite de Ovidiu, sunt integrabile: acestea ne ajută să recompunem dramatismul profund al situației în care se află atât Ovidiu, cât și Paulus (și poate mulți alți aristocrați) în acea perioadă grea. După patru ani, poetul poate vorbi cu o oarecare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
Masa mea Împodobea, Mulțumea stomah, ochi, gura; Dar mă sătura d-abia... .............................................. De-amănunt privind natura Planeți, răsărit, apus, Stăm gîndind: Așa făptura Cine-or fi-nvîrtind de sus?” Aici se oprește gîndul Îndrăzneț al lui Iancu. Nu trece hotarul ce desparte tărîmurile. Este mulțumit cu ceea ce poate stăpîni: „Ș-Însumi mulțumit cu mine Mă duceam și mă culcam” și, după evaziunea provocată de Amor, se Întoarce la peisajul său intim: cîmpurile smălțuite, iarba pe care strălucesc bășicuțele de rouă, turmele de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Ce n-are nici nădejde că poate d’Întîmplare, Cu vreme s-o arunce la margine vr’un vînt.” Demersul său liric se Înscrie și Într-un registru temporal. Există o oră privilegiată pentru plîngere și aceasta este ora care desparte ziua de noapte: „CÎnd zgomotul de ziuă Înceată peste tot.” Acum este „liniștitul minut” (Ruinurile TÎrgoviștii) cînd ochiul se deschide cu milă spre semnele unui trecut glorios șl griului se uimește În fața acestor ruine scumpe. Minutul prielnic nu ține mult
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
că ar ascunde o taină În sine; Închipuirea ființelor duhovnicești; Închipuirea ce ne putem face despre Prea-Înalta Ființă, despre a sa vecinicie și atotputernicie, Într-un cuvînt, toate ființele ce sînt mai presus de noi sau de care noi sîntem despărțiți printr-o depărtare foarte mare sau a vremii sau a Întinderii; oarecare neorînduială Însemnătoare fără proporție, precum o grămadă nemărginită de stînci, aruncate după Întîmplare de mîna naturii, sau o peșteră fără nici o urzire regulată de arhitectură, ale căria colțuroase
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
reprezintă violența și fanatismul („Prezența lui - remarcă Jean Pierre Richard În Paysage de Chateaubriand - este o insultă permanentă adusă fericirii grecești; barbaria otomană n-a știut să găsească decît un singur mod de contact cu dulceața helenică: violul”). Bolintineanu se desparte, la acest punct, de tradiția romantismului francez. Sudul lui este mai spre orient, spre zona de contact cu Asia. De la Atena romanticilor, el duce poezia spre Istanbul. Miturile grecești rămîn În afara spațiului bosforian. În Macedonele este vorba de o Grecie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mișcare, o bucurie a spiritului meditativ. Lenea este Învinsă, de regulă, În timpul gerurilor năprasnice. Atunci conștiința acțiunii se trezește: „Voi Încerca, dar, Într-o zi a mă pune pe lucru, dacă mă va vizita strechea scrisului și mă voi putea despărți de sfînta lene, cu care țin casă bună de un an de zile.” Adevărul este că Alecsandri nu e cuprins niciodată de „strechea scrisului”, nu intră În starea de criză proprie genului romantic. N-are căderi, n-are greață de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dinafară temei erotice (Moartea părintelui dumisale Vornicului Costache Conachi la 1803, Mart În 7), pun În chip mai direct În fața omului, ființă slabă, perspectiva dispariției. Jaloba mea În cepe cu un vers ce nu lasă nici o speranță: „Lume, astăzi să desparte de tine un muritor”... iar Scrisoarea se deschide spre un orizont și mai Întunecat: „Din toți muritorii lumii cel mai În nenorocire Și dintre toți pătimașii cel mai mult În osîndire Este omul care-ți scrie [... ] ........................................................................... Amar mie, În ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mea.” Aici și În alte versuri promisiunea de a pune capăt zilelor intră În strategia seducției. Sentimentul morții capătă substanță acolo unde strategia Încetează și În fața Îndrăgostitului se deschide cu adevărat perspectiva dispariției. Iată un poem (Două inimi ce se despart) ce stă ambiguu la frontiera dintre simulare și senzația reală de stingere. Conachi se grăbește să Îmbrățișeze o idee mare, răspîndită În poezia erotică a evului mediu: unirea eternă În moarte. Este mitul tristanian al pasiunii care află plenitudine și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lumea toată nimic nu ne folosăște! Nu-i scăpare, căci nădejdea de la noi este departe, S-o-nchegat lumina vieții cu apusul cel de moarte. Scăpare zicem, dar unde-i, cînd și viața ne omoară, Două inimi ce-s unite cînd să despart vor să moară. Ah, să murim, căci prin moarte vom veni iar la unire Moartea pentru noi Îi viață, dacă n-are despărțire.” Conachi se instalează În pătimire și trăiește numai cu sentimentul morții În față atunci cînd ibovnica slăvită
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
De-acum nădejdile toate de la mine s-au sfîrșit, Mori luîndu-mi ziua bună de ia ceea ce-am iubit. Mă duc, mă-ngrop În pustiuri, lumină să nu mai văz, Ah, ascultă-mă, stăpînă, pînă nu mă depărtez, Astăzi mă despart de tine cu sufletul m-ai sfîrșit, Pentru că a ta cruzime l-au ars și l-au amărît. De-oi muri să scrii pe piatră că acest nenorocit Pentru dragostea mea numai În pustiu s-au săvîrșit. Iar de-oi
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
București,capitala țării.Județul are în componență un număr de 4 orașe (Făurei,Ianca,Însurăței și Brăila),39 de comune și 140 de sate. Din perspectiva turismului,județul Brăila este o zonă de tranzit către coasta Mării Negre (de care o despart 200 Km),nordul Moldovei (300 Km) și delta Dunării (150 Km) și cu un însemnat potențial turistic care însă,până în prezent,nu a fost valorificat decât în mică măsură. Potențialul turistic natural Dunărea și Insula Mare a Brăilei, în ansamblul
VALORIFICAREA POTEN?IALULUI TURISTIC ?I AGROTURISTIC AL JUDE?ULUI BR?ILA DIN PERSPECTIVA DEZVOLT?RII REGIONALE DURABILE by Nina HANCIUC () [Corola-publishinghouse/Science/83102_a_84427]
-
jurisdicția aceasta constrângătoare pentru a se naște a doua oară, în lumea spiritului și a voinței triumfătoare. De aceea, cum Anton Klentze zis și Clenciu e sortit să fie mereu "Bizu", băiatul mamei, al "coanei Lina", Lovinescu vrea să se despartă de această "umbră" a lui, să o "uite" definitiv spre a putea deveni, în sfârșit, un "erou" creator, adică un romancier în toată puterea cuvântului, cu personalitate distinctă. Nu întâmplător, dialogul dintre scriitor și agronomul din Fălticeni pare să se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
agricultură, posibilitatea unei lecturi în grilă memorialistică/ autobiografică era din capul locului exclusă: Lovinescu nu-i Anton Klentze! Dar, asemeni agronomului, va fi fost și el cândva "Bizu", înainte de a deveni scriitor și de a se naște a doua oară, despărțindu-se de Moldova și de "dublul" său despărțire ce urmează să aibă loc chiar în cartea pe care băiatul "coanei Lina" o trăiește, fără a izbuti s-o scrie vreodată. Cu alte cuvinte, scriitorul își proiectează în Bizu doar identitatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trecere") e celebrată așadar ca un "pact" sinistru prin care oamenii subscriu la condiția lor de viitoare schelete, de robi ai instinctului van ce perpetuează răul. Cu asemenea "filosofie" pesimistă pleacă în lume Anton Klentze, omul "fără însușiri". El se desparte de locurile copilăriei și de casa părintească abia după moartea mamei ("coana Lina"), când nefericitul armurier se simte obligat să-i asigure un viitor și să-l trimită la școală, la internat. De aici înainte, prozatorul înfățișează, succint, povestea vieții
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cu toate acestea, în loc să formuleze tranșant o problemă, dilemele lui Bizu își află rezolvarea de la bun început într-un banal truc retoric, utilizat aici cu scopul de a sancționa pretenția absurdă a cititorului naiv care vrea cu tot dinadinsul să despartă literatura de viață. Prin urmare, autorul se vede nevoit să-și asume "eșecul" anterior (în ideea că Bizu chiar e o carte ratată) ca pe o fatalitate 41, deoarece obiecțiile criticii (vizând sentimentalismul, nostalgia, poezia naturii etc.) se referă, nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
semn al lipsei totale de afecțiune (ceea ce ar fi dus la inevitabila ruptură), ea știe să prelungească foarte eficient agonia erotică a victimei sale. Bizu se lasă dus cu preșul o vreme, dar inevitabilul se produce și cei doi se despart grație aceluiași Lică, care-și expediază nepotul la Fălticeni (îi oferă postul de agronom deși, inițial, i-l refuzase), punând capăt unei situații devenite intolerabile. Îndrăgostiții se mai întâlnesc o dată în gangul Teatrului Liric, pentru a-și spune oful din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scenă Rosina, care aduce dovezi concludente ale duplicității Dianei (apelase la o agenție de detectivi). În cele din urmă, printr-o altă neprevăzută răsturnare de situație, minciuna e demascată, iar onoarea bietului agronom, salvată. Dezgustat de toată comedia, Bizu se desparte totuși și de cinstita Rosina, femeia care i-a deschis ochii, hotărând să-și dea demisia de la minister și să plece în străinătate. Imaginația eroului lovinescian n-a izbutit să mistifice, nici de data aceasta, realitatea. De aceea, chiar dacă "dureroasă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
expediază, inelegant, pentru a-și întâlni cât mai grabnic iubita. Plimbarea deșteptase însă în Mili dorința imperativă "de a se da, de a fi fericită prin altul", dar când se întoarce în parc își zărește alesul de care tocmai se despărțise în brațele altei femei. Răvășită, Bârzulica e lovită de un tramvai (vehicul, e drept, mai trivial decât trenul ce luase viața Anei Karenina dar nici eroina noastră nu are sufletul viforos al rusoaicei!). Cu această scenă se și încheie, de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
grav simțul realității, făcându-l să-și piardă încrederea în sine, adică "ultimul refugiu al sentimentului personalității". Drept urmare, iată că Bizu trece de la o stare sufletească la alta (într-un mod cu totul neverosimil, repet, dar foarte în spiritul teatrului), despărțindu-se fără explicații de Silvia, femeia iubită așa de înflăcărat, și nu atât din remușcare față de Mili (pe care o vizitează la spital mai curând din politețe decât din compasiune), cât din orgoliul de a-și fi pierdut luciditatea. Bolnav
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
glacială, de "natură moartă" l-ar fi obligat să-și caute alinarea în altă parte. Mili rezistă totuși atacurilor și, cu ajutorul aliaților săi (bătrânul Urdăreanu și Poslușnicu, agerul avocat), reușește în cele din urmă să câștige procesul și să se despartă de Lică. Rămasă în sfârșit singură, convalescenta începe să se privească mai des în oglindă, și chiar "cu oarecare plăcere", văzând că era totuși o "femeie împlinită și destul de rotundă", care ar putea să stârnească și dorința bărbaților. Cu gândul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sărut elegant și decorativ, teatral, de un hieratism ce îngheață tabloul. Dar Mili e trezită din visul cel frumos de "clipocitul apei pe fundul căreia văzu acum pe Luțica, înecată" e ultima privire în oglindă a femeii care, iubind, se desparte de viață, de Luțica cea "ră de muscă" și de propriul ei trecut, ca de un groaznic coșmar în care oamenii sunt pătimași și flămânzi, asemeni crapilor "cu gurile lacome, hâde". Cu această celebrare a iluziei creatoare se încheie, de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1933"), fără a preciza scopul călătoriei, pentru ca, peste doar câteva luni, să noteze, sec: "dum. 10 dec. 1933 RĂMAS SINGUR". Nimic altceva, nicio explicație lămuritoare, în afară de această consemnare fugară din 24 martie 1934: "Umblu după casă. Prima casă". Criticul se despărțea, la 52 de ani, de soția sa, Ecaterina Bălăcioiu, care va muri în pușcăriile comuniste după ce izbutise să salveze, trimițând peste graniță, chiar "agendele" de unde am decupat notațiile de mai sus. În această etapă de criză a vieții lui resimte
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Acum, după moartea lui Micle, poetul ezită să o ceară pe Veronica în căsătorie, dar vrea totuși să o revadă și să-i aducă mângâiere în nenorocire. Ajuns iarăși la Iași, Eminescu trage la Creangă, vechiul prieten, de care se desparte la un moment dat, în toiul petrecerii (de bucurie, humuleșteanul încinsese un chef de pomină, ca pe vremuri), iar pașii îl duc agale, în mod fatal, spre casa femeii iubite, amintirile făcându-l să simtă "o duioșie exaltată" atât "pentru
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se poate constata din dedicația tipărită pe coperta interioară a cărții: „Calmățuiului copilăriei mele și mai ales părinților mei, care m-au crescut în lumea lor bună și curată”. * După terminarea cursurilor primare, în anul 1906, Victor Ion Popa se desparte de aceste locuri, care au constituit bucuria copilăriei lui, pentru a merge să își continuie studiile la Iași, la liceul internat. Fratele său Nicolae urmează liceul tot la Iași unde va rămâne toată viața, devenind șef de catedră la Universitatea
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]
-
Muncă și Voie Bună, cunoscut sub numele Teatrul din Uranus, dar sunt ultimii ani ai existenței sale scurte. În acești ani, Victor Ion Popa, care-și alcătuia repertoriile teatrale cu contribuția prețioasă a actriței de mare talent, Maria Mohor, se desparte de soția sa Geta Kernbach, deasemeni actriță și se căsătorește cu Maria Mohor. Această femeie bună, talentată și afectuoasă i se devotează, încercând să-i ușureze extenuantele ore de muncă, de necazuri și de suferință. Doborât în curând de boală
Victor Ion Popa și comuna Dodești by MIHAI APOSTU () [Corola-publishinghouse/Science/91678_a_93467]