21,524 matches
-
revoltați, protestează: Mârșăvie! Halal "demnitate regală"! Un înfumurat! Prea plin de ifose. Se mânjește cu sângele altuia! Îl mușcă de inimă pizma! Îți poartă zâmbrele că i-ai răpit laurii, gloria! -Laurii aiștea-s stropiți cu sânge! Nedreptate strigătoare la cer! Curată batjocură! Ștefan tace copleșit de o surdă mânie pe care și-o stăpânește, totuși. Ridică mâna... Și se făcu liniște. Țamblac continuă răsfoindu-și însemnările: "... Ștefan îți este ție foarte scump, îi scria Papa. Mântuirea lui Ștefan și a Moldovei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
purpură aurită, să-și croiască Măria sa o hlamidă pe care s-o poarte în măreție, cu sănătate, la marele ospăț al izbânzii, la ceremonii, la balurile de la Curte..." Ștefan pipăie pânza, o netezește cu palma, în admirație: E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
binefacere de viață și moarte? îl trage de limbă Alexa. Da' ce-s eu, vânzător?! protestează Isaia profund jignit. Hai las-o, spune Alexa neîncrezător. Și... și cum de nu te-a făcut Vodă arșice? Cum de-ai ieșit basma curată? M-am dat afund. Marele Crasnaș Dumnezeu să-l hodinească, a luat toată vina asupra sa; el tot era pierdut. Și... și a înverzit... a înverzit salcia în mațele lui? întreabă Cupcici îngrozit, obsedat de salcie. Înverzit... Cu frunze... Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a uscat, acolo, în par. Dumnezeu să-l hodinească... Atunci au plătit cu capul și boier Lazea Pitic și Șandru de Dorohoi și alți boieri, mai mari, mai mici, judecați pentru "hiclenie de țară". Și domnia ta minune! ai scăpat basma curată. O fi pus o vorbă bună soru-sa de apărătură? Ce apărătură?! Cine?! Aista?! Aista-i turc! N-are mamă, n-are tată! N-a avut "dovada"! De-o avea... "salcia!" "Salcia", se tânguie Cupcici îngrozit. Dar nu mă slăbește, scrâșnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ca apa de pana de gâscă. Acum... o să-ți spun să nu râzi de mine știi care-i acuma suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea, pe săturate, într-un pat cu pernă, cu așternut alb, moale, curat... Săracu' Ștefan Vodă, spune cu milă Daniil. Și noi, muritorii de rând, ce vă mai jinduim fericirea... Ștefan zâmbește trist: Numai domn să nu fii... Și-apoi, unde scrie că trebuie să fii fericit cu orice preț? Să-ți găsești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mai poate! Și... și dincolo de el, ce este? Daniil tace. Și Ștefan nu mai întreabă. Știe. Și... și de-ai greșit, iertate să-ți fie ție greșelile făcute cu voie au fără de voie; că și de-ai greșit, cu inimă curată ai greșit, cu gândul la țară, să faci mai bine, ai greșit... "Și iartă-ne nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri"... rostește Daniil și împreunează palmele, ridică ochii spre cer și cu glas tremurat, se roagă fierbinte. "Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vorbești?! întreabă Ștefan stupefiat. Cu lupii?! Daniil zâmbește enigmatic: Ne cunoaștem... Și eu în felul meu -, și eu sunt un lup singuratic, adaugă Sihastrul și iese. Ștefan bagă sabia în teacă și mormăie: "Vorbesc cu lupii"... Îi solomonește... Aiasta-i curată vrăjitorie! Ștefan dă ocol chiliei. A rămas singur... Singur cu Iisus... Se oprește, se proțăpește înaintea Lui, încrucișează brațele la piept și, ironic, impertinent chiar, îi vorbește: Plecăciune Mântuitorule! Plecăciune! Acu, Iisuse din Nazaret, între noi doi! Și Tu m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sau moment din trecutul nostru nu ne dăruie un așa de intens prilej de a simți aroma măreției până la care ar fi putut crește istoria românească." Lucian Blaga, Spațiul mioritic * " Într-însul găsise poporul românesc cea mai deplină și mai curată icoană a sufletului său: cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
remediu împotriva acestei inadmisibile agresiuni pe care o îndurăm toți și în fața căreia ar trebui, socotește el, să fim solidari. Explicația modului cărții este de găsit în secvența unde se evocă ultimul zâmbet al mamei: «... revărsarea aceea imensă de zâmbet curat, deschis, numai suflet, a umplut patul, odaia, inima mea, îmbrăcând în aur, pentru totdeauna, spațiul acelei clipe (...) adevăratul ei testament, nescris, a fost acel zâmbet» (230). Dăruindu-i fiului în acel zâmbet tot sufletul ei, mama i-a lăsat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
multe amintiri cu lecții de pian pentru un nedăruit ca mine! Nu mai sunt în apartamentul ticsit cu lucruri vechi și scumpe al profesoarei de pian a copilăriei mele, nemțoaica aceea nesuferită, ci într-un fel de chilie... Pereți albi, curați, absolut goi; în cameră nu se află decât un pian negru și două taburete; pe unul stau eu, pe celălalt o doamnă; dau, probabil, o probă, un test, cum se zice astăzi, de al cărei (cărui) rezultat nu îmi mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
corabiei” cu care am călătorit timp de 17 ani. Remarcabilă era pivnița locuinței de pe Florilor, o locuință „cu lemne” (în comparație cu cea de la Cluj, nu avea nici parchet, nici gaze). O pivniță mare, bine clădită, cu pereți și bolți de cărămidă, curată, cu pământ pe jos, bine bătătorit, ceea ce o făcea mai primitoare și mai plăcută decât dacă ai fi călcat pe un strat de beton. Ar fi fost și mai mare dacă în fund o improvizație de scânduri nu ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Pe când mai funcționa ca diriginte la „Telefoane”, în una din desele sale inspecții pe teren, tata o descoperise în orașul Dej, de unde, apoi, o ajutase să se transfere la Cluj. Cu vreo zece ani mai tânără decât mama, blondă, subțire, curată, ordonată, era deosebit de corectă în relațiile cu oamenii, de o cinste rară. Probabil că încă de pe atunci, din perioada clujeană a cunoștinței noastre, suferea de unele scrupule și suspiciuni exagerate care, cu timpul, s-au accentuat și, amestecându-se cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în ultimele clase de liceu sau poate chiar deja studenți. Această „întâlnire” am interpretat-o apoi, de-a lungul anilor, invariabil, ca un cadou de Anul Nou, ca un dar neprețuit. Cei doi erau atât de „reușiți”, atât de inteligenți, curați, frumoși, decenți etc., m-au impresionat atât de tare (dovadă și că nu i-am uitat până acum, în 1990, când scriu aceste rânduri) încât chiar în acea clipă am avut sentimentul limpede că mi se dă ceva foarte important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
criticul A.P., mi-a spus, cu aerul și pe tonul că ar aproba (sau că ar fi înclinat să aprobe) concluzia interlocutorului său: „Problema legionarismului este o problemă strict românească, numai a românilor înșiși”. Cu alte cuvinte, numai românii adevărați, curați ar avea dreptul să o discute și ar putea să o înțeleagă. Raicu este evreu, iar eu, descendent - e drept, îndepărtat - al unor emigranți sud-dunăreni. Deci noi... Am reflectat după aceea mult în legătură cu această afirmație, cel puțin aparent însușită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e nu numai minunatul oraș pe care îl știu sau de care am auzit, dar și - rezultat al eforturilor postbelice tenace și inteligente - unul perfect organizat, neînchipuit de confortabil; într-atât, încât aproape te miri întâlnind pe străzi oameni bătrâni. Curați, îngrijiți cei mai mulți dintre ei. Dar totuși bătrâni. „Te pomenești că se și moare la Paris”, exclamă preșcolarul din mine, cea mai naivă din vocile mele interioare. * Cupola bisericii din incinta Domului Invalizilor, podul Alexandru și Grand Palais-ul formează linia dreaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-l privește - pe fotbaliștii de la Kiev. Desigur, m-am grăbit să-l reperez pe insolitul comentator sportiv: era un fel de Mitică simpatic, surâzător, un bărbat de vreo 35-40 de ani, probabil de profesie funcționar, purtând o servietă diplomat, îmbrăcat curat, chiar elegant, deși hainele păreau cam șifonate. Venea, era limpede, de la un chef și era cu chef: volubil, euforic. „Ce joc, domnule! Ce frumusețe!” Parcă ieșise din capul meu, părea o întrupare fidelă a gândurilor mele despre acel meci! Elogiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
poate nici n-am realizat că unchiul nu mai e. Nu cu mult timp înainte, visasem că mi-am scos un dinte, că nu m-a durut: țin minte că îmi pipăiam cu limba, cu o deosebită satisfacție, locul gol, curat (în realitate, trebuia să-mi fac această extracție și o tot amânam; de aici probabil bucuria din vis că am făcut-o, că am lăsat în urmă o experiență neplăcută). Mama credea în vise și de la ea știam că asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de-abia (tocmai) acum viața mi se umple de sens. * Dimineața, înainte de a mă așeza la masa de lucru, stau câteva minute la fereastră, cu partea de sus a corpului aplecată în afară, respir adânc, îmi umplu plămânii cu aer curat, îmi fac rezerva zilnică de oxigen, să-mi ajungă, privind, de la înălțimea etajului doi, spațiul dintre cele două blocuri cu cinci nivele și șase intrări fiecare, plasate spate în spate, transformat de-a lungul anilor într-o pădurice de plopi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
șănțulețul accentuat de deasupra buzei superioare arată parcă o mobilizare a voinței: în ce scop? pentru a lupta împotriva cărei primejdii? Oricum, personajul matur este în această fotografie copilul și impresia ar putea fi apăsătoare dacă n-ar exista ochii - curați, cinstiți; prin care, ca printr-o apă limpede, se poate vedea până în fundul unui suflet neîntinat. Privesc fotografia din 1925 știind tot ce i s-a întâmplat ulterior, prin ce i-a fost dat să treacă apoi băiețelului de șase-șapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
n-au crezut (s.n. V. Cr.). (Marcu, 16, 11), au fost acelea care au crezut de la început în învierea Lui și primele ființe umane cărora El li s-a înfățișat resuscitat. De ce anume ele? Izvorul acestei întâietăți este cea mai curată dintre Marii, Maica Domnului, fecioara Născătoare de Dumnezeu, Theotokos. Aleasă mireasă a Duhului Sfânt: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine și puterea Celui Prea Înalt te va umbri” (Luca, 1, 35), ea s-a mântuit înaintea mântuirii și a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la strungul acestor vorbe aspre se rotunjesc treptat manechine grotești. Un astfel de manechin, în înțelesul cel mai concret al cuvântului, devine soțul: după o încercare timidă de revoltă, când refuză să se spele și să se îmbrace cu haine curate pentru a se prezenta la „raport”, el se lasă dezbrăcat, spălat, sau, mai bine zis, șters cu prosopul ca o bucată de lemn și apoi îmbrăcat de cele două femei. Toate personajele stau sub hipnoza puterii: călăi și victime deopotrivă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cutiile sicrielor încă întregi, tefere... * Să instalezi într-un coșciug un aparat ultraperfecționat, rezistent, capabil să transmită în direct întregul proces de descompunere al unui cadavru, până ce din acesta - peste șapte sau nouă ani - nu va rămâne decât un schelet curat. * Dialog. „ - Mă aflu în al treilea an al descompunerii mele... - Morale? - Nu, fizice!” * Suspans. „Mă scot sau nu mă scot? Mă îngroapă sau nu mă îngroapă?” (Lenin) * La câteva luni după moartea scriitorului, Dostoievski bolborosind, din ce în ce mai stins: „Bo-bok, bo-bok...” * De câte ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
oameni, oarecum dedublați, dar atașați patriei, care e și a lor (alta nu au!), de o complexitate mai cuprinzătoare și de aceea poate mai apți pentru imparțialitate, calitate absolut necesară în timpul crizelor de isterie ale istoriei. Întrebați pe un român curat din România dacă în România de azi există șovinism. Vă va răspunde: Evident, nu. Întrebați pe un maghiar pur din România dacă în România de azi există șovinism. Vă va răspunde: Evident, da. La această întrebare, dacă există sau nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
un fluture care pluteam între cer și pământ. Într-o livadă cu pomi în floare unde zburau tot felul de păsări și tot felul de fluturi și insecte, care mai de care cu zumzetul lor. Parcă pluteam pe un pământ curat și sfânt, ce-l scăldau raze de soare în iubirea lui Dumnezeu. Prin razele calde trimitea căldură fericirii. Este Răi. Raiul iubirii. Raiul Milei lui Dumnezeu pe care-l împarte tuturor oamenilor care-l doresc și-l caută cu adevarat
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
ce frumos era să privești în împrejurimi! Tot ce vedeai cu ochii îți plăcea și parcă doreai să stai în loc să te saturi de admirat minunile pe care le vedeai. În câteva minute iată-ne ajunși la Betleem. Este un orășel curat, frumos, pe coasta unui munte. E locuit de musulmani și câțiva arabi. Betleemul este locul unde s-a nascut Pruncul Iisus. În peștera unde erau adăpostite animalele. Acolo s-a născut. Acolo au fost găzduiți Sfântă Fecioara cu dreptul Iosif
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]