18,068 matches
-
împotriva populației elene. Cele trei puteri europene au semnat Tratatul de la Londra în 1827, prin care se urmărea să oblige guvernul otoman să acorde autonomie grecilor. Pentru aceasta, puterile europene urmau să-și deplaseze forțele navale în Mediterana răsăriteană. Bătălia navală a fost mai degrabă rezultatul unui accident. Comandatul flotei aliate, amiralul Edward Codrington a încercat să îl oblige pe Ibrahim să se supună somațiilor sale. Distrugerea flotei otomane din Mediterana a salvat Prima Republică Elenă de la pieire. Pentru că se asigure
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
populația elenă. Revoluționarii greci, care aveau ca motto "Ελευθερία ή θάνατος" ("Eleftheria i thanatos": „Libertate sau moarte”), au rămas pe poziții. Mai mult, au numit ofițeri simpatizanți ai cauzei elene la comanda trupelor revoluționare. În acel moment, forțele terestre și navale ale guvernului provizoriu grec erau mult inferioare celor ale otomanilor (turci, algerieni și egipteni). În 1827, trupele regulate elene numărau mai puțin de 5.000 de soldați, în comparație cu cei 25.000 ai otomanilor din Grecia centrală și cei 15.000 din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cabinetul britanic era dominat de facțiunea „High Tory” a partidului de guvernamental Tory. Această facțiune era sprijinitori hotărâți ai integrității teritoriale otomane. Implicarea guvernului francez era datorată unor motive neclare. Înfrângerea Franței în războaiele napoleoniene a dus la întărirea supremație navale în mediterana. Linia directoare a politicii franceze în Mediterana a rămas aceeași ca pe vremea lui Napoleon Bonaparte - contracararea hegemoniei britanice - dar de această dată prin mijloace diplomatice și nu prin război. Guvernul francez și-a concentrat atenția, la fel
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
mai mult opinia publică din întreaga Europă. Ibrahim era denumit în presa franceză "Le Sanguinaire" („Sângerosul”). Acțiunile lui Ibrahim au stânjenit profund guvernul francez, care echipase și antrenase forțele egiptene. Guvernele rus și francez trebuiau să accepte că orice ajutor naval pentru greci nu putea fi făcut fără consimțământul britanicilor, datorită supremației acestora în Mediteran.. Victoriile navale zdrobitoare împotriva Franței și Spaniei în timpul războaielor napoleoniene transformaseră Mediterana într-un „lac britanic”, strict controlat de un șir de baze navale strategice, care
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Acțiunile lui Ibrahim au stânjenit profund guvernul francez, care echipase și antrenase forțele egiptene. Guvernele rus și francez trebuiau să accepte că orice ajutor naval pentru greci nu putea fi făcut fără consimțământul britanicilor, datorită supremației acestora în Mediteran.. Victoriile navale zdrobitoare împotriva Franței și Spaniei în timpul războaielor napoleoniene transformaseră Mediterana într-un „lac britanic”, strict controlat de un șir de baze navale strategice, care se întindea de la Gibraltar până în Insulele Ionice (aceste din urmă era singurele teritorii locuite de greci
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
orice ajutor naval pentru greci nu putea fi făcut fără consimțământul britanicilor, datorită supremației acestora în Mediteran.. Victoriile navale zdrobitoare împotriva Franței și Spaniei în timpul războaielor napoleoniene transformaseră Mediterana într-un „lac britanic”, strict controlat de un șir de baze navale strategice, care se întindea de la Gibraltar până în Insulele Ionice (aceste din urmă era singurele teritorii locuite de greci care nu se afla sub stăpânirea otomană). Britanicii se puteau opune astfel oricărei intervenții a flotei franceze în Mediterana. Rușii aveau și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
pe loc, în principal datorită disensiunilor din cadrul cabinetului britanic, în principal a ducelelui de Wellington, față de o intervenție militară. Țarul a devenit tot mai nerăbdător și, pentru a forța guvernul britanic, a trimis din Sankt Petersburg spre Mediterana o escadră navală, care în drumul ei a vizitat și baza navală britanică de la Portsmouth. Acest marș a nu a făcut să întărească poziția lui Canning în cabinet. Amenințarea unei intervenții unilaterale a Rusiei în Grecia părea iminentă. Când Canning a devenit premier
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în principal a ducelelui de Wellington, față de o intervenție militară. Țarul a devenit tot mai nerăbdător și, pentru a forța guvernul britanic, a trimis din Sankt Petersburg spre Mediterana o escadră navală, care în drumul ei a vizitat și baza navală britanică de la Portsmouth. Acest marș a nu a făcut să întărească poziția lui Canning în cabinet. Amenințarea unei intervenții unilaterale a Rusiei în Grecia părea iminentă. Când Canning a devenit premier, Wellington a demisionat, deschizând calea pentru semnarea tratatului Cele
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
deja aflate în portul Navarino pe 8 septembrie. Ca urmare, Codrington s-a deplasat cu escadra sa la Navarino pe 12 septembrie. În discuțiile cu Ibrahim Pașa de pe 25 septembrie, Codrington a priimit asigurări verbale că otomanii vor înceta acțiunile navale și terestre din Grecia. După aceste deiscuții, Codrington și-a retras forțele de sub comanda sa în apele insulei Zakynthos aflată sub control britanic, lăsâd doar o fregată la Navarino să țină sub observație flota otomană. Otomanii au încălcat însă în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
certu să înceteze de îndată acțiunile militare, dar puțini au fost cei care s-au supus. Ibrahim a constatat că protestele adresate lui Codrington erau în zadar și a decis să acționeze. Pe 1 octombrie, el a trimis o escadră navală să întărească garnizoana din Patras. Această formațiune navală a fost interceptată de forțele lui Codrington la intrarea în golful Navarino și a fost obligată să se reîntoarcă în port. Ibrahim a mai încercat personal în noaptea de 3-4 octombrie să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
puțini au fost cei care s-au supus. Ibrahim a constatat că protestele adresate lui Codrington erau în zadar și a decis să acționeze. Pe 1 octombrie, el a trimis o escadră navală să întărească garnizoana din Patras. Această formațiune navală a fost interceptată de forțele lui Codrington la intrarea în golful Navarino și a fost obligată să se reîntoarcă în port. Ibrahim a mai încercat personal în noaptea de 3-4 octombrie să iasă din golf. Folosindu-se de întuneric, el
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cu încărcare frontală, cu țeavă lisă. Britanicii în special igonoraseră noile tehnologii: motoarele cu aburi, construcția din metal a corpului vasului, tunurile cu țeavă ghintuită și proiectilele explosive. Toate acestea fuseseră inventate deja în 1827, dar introducerea lor în domeniul naval se lovise de împotrivirea puternică a eșaloanelor superioare ale marinei. Marina britanică nu a început să folosească vase cu abur până în deceniul al cincilea. În mod ironic, tânăra forță navală elenă a revoluționarilor greci era mult mai evoluată: dispunea de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fuseseră inventate deja în 1827, dar introducerea lor în domeniul naval se lovise de împotrivirea puternică a eșaloanelor superioare ale marinei. Marina britanică nu a început să folosească vase cu abur până în deceniul al cincilea. În mod ironic, tânăra forță navală elenă a revoluționarilor greci era mult mai evoluată: dispunea de un mic vas de război propulsat cu motor cu aburi, zbaturi, dar și cu pânze, „Karteria”. Karteria își începuse serviciul activ în 1826 și a fost primul vapor cu aburi
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
foc mică, iar punțile lor joase erau o țintă ușoară pentru artileria aliată. De asemenea, folota otomană dispunea de tunuri de calibru mai mic decât al aliaților. Unele dintre tunurile otomanilor fuseseră oferite acestora de către britanici, atunci când își modernizaseră artileria navală. Majoritatea membrilor echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
acestora de către britanici, atunci când își modernizaseră artileria navală. Majoritatea membrilor echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre greci și otomani fuseseră violente, ele nu erau comparabile cu cele la care participaseră flotele marilor puteri. În unele cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După bătălie au fost găsiți
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
artileria navală. Majoritatea membrilor echipajelor aliate erau veterani ai războaielor napoleoniene, care se terminaseră cu 12 ani mai înainte, fiind militari de meserie. Spre deosebire de aceștia, echipajele otomane aveau experiență de luptă doar împotriva forțelor navale ale revoluționarilor greci. Deși confruntările navale dintre greci și otomani fuseseră violente, ele nu erau comparabile cu cele la care participaseră flotele marilor puteri. În unele cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După bătălie au fost găsiți membri ai echipajelor otomane înlățuiți la
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
împotriva aliaților erau vasele incendiare. Acestea, numite și „vasele de linie ale săracilor”, își dovediseră valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de greci. Vasele incendiare fuseseră plasate de otomani pe flancurile formațiiei lor navale și ar fi putut, dacă ar fi fost folosite în mod corespunzător, să distrugă flota aliată concentrată într-un spațiu restrâns, cu echipaje care nu știau cum să reacționeze în fața unui asemenea atac. Otomanii dispuneau de asemenea de baterii de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în față cu vasele otomane ale căror echipaje fuseseră instruite de ofițeri francezi și care ar fi fost dornici să deschidă focul împotriva celor mai apropiați aliați europeni ai Egiptului. Planul lui Codrington ar fi putut fi considerat în conformitate cu doctrinele navale ale timpului ca extrem de riscant, doarece își expunea forțele unei iminente încercuiri. În plus, cu un vânt care sufla în principal din sud-vest, drept spre intrara în golf, Codrington risca să rămână prizonier în golf, fără nicio posibilitate să-și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
cele trei nave de linie britanice au aruncat ancora în pozițiile stabilite. În timp ce vasele aliate se mutau pe poziții, gorniștii otomani sunau alarma, iar echipajele s-au grăbit să își ocupe pozițiile de luptă pentru contracararea intruziunii străine în baza navală. În acest moment au izbucnit luptele la intrarea în golf. Codrington a pretins că ostilitățile au fost deschise de otomani. Luptele au debutat după cum urmează, în conformitate cu sursele aliate: Căpitanul Thomas Fellowes la bordul fregatei "Dartmouth" și sprijinit de șase vase
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
care i-au ajutat, ceea ce a provocat reacția Imperiului Rus. La câteva săptămâini după bătălia de la Navarino, sultanul, califul tuturor musulmanilor, a proclamat în mod simbolic „Jihadul” (războiul sfânt) împotriva puterilor europene. El a hotărât închiderea strâmtorii Bosfor pentru traficul naval internațional, provocând practic Rusia, a cărui întreg comerț exterior trecea prin strâmtorile Mării Marmara. De asemenea, sultanul a declarat caduc Convenția de la Akkerman, semnată cu un an mai înainte cu Rusia. Sultanul a mai ordonat vasalului său Muhammad Ali să
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Codrington, care cerea comandanților de nave să nu deschidă focul decât dacă sunt atacați. Pe de altă parte, în corespondența sa privată, (în principal către sora lui), Codrington sugerează că angajarea militară aliată era inevitabilă. Sursa: Informații din W. James, "Naval History of Great Britain" (Londra, 1837), vol. VI, pp. 476-89. Notă Cifrele din paranteze indică numărul de tunuri Există un număr de monumente care comemorează bătălia din Golful Navarino. În piața centrală din Pylos, „Piața celor Trei Amirali” (în greacă
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
adresa 221B Baker Street. Doamna Hudson este o femeie care ține ca propria sa casă să fie curată și în ordine și adesea este în dezacord cu Sherlock Holmes în privința aceasta. Watson o descrie ca o bucătăreasă excelentă; în "Tratatul naval", Holmes spune că ""ea gătește o gamă cam limitată de feluri de mâncare, dar are o idee bună despre micul dejun ca și o scoțiană"", pe care unii cititori au luat-o ca o referire la faptul că ea este
Personaje secundare din povestirile cu Sherlock Holmes () [Corola-website/Science/325547_a_326876]
-
de greci, dar a fost respins se Poarta Otomană. Această respingerea a fost un motiv suficient de bun pentru trimiterea în apele teritoriale elene a unei „misiuni de pacificare” formate din vase militare din Regatul Unit, Franța și Rusia. Operațiunea navală din răsăritul Peloponezului pentru punerea în aplicare a tratatului a dus în cele din urmă de confruntarea din Golful Navarino. Pentru completarea punerii în aplicare a tratatului, a fost deplasată în zonă o „forță de interpunere” terestră franceză. În 1821
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
ambiguă: grecii, deși liberali, erau mai înainte de orice creștini, iar revolta lor împotriva otomanilor musulmani putea fi considerată drept o cruciadă. Regatul Unit, în ciuda unei orientări liberale, era ostilă oricărei modificări a situației strategice care i-ar fi periclit ruta navală către India Britanică . Masacrul din Chios, moartea lui George Gordon Byron, sau asediul orașului Missolonghi au fost evenimente care au influențat profund opinia publică, și mai apoi guvernele. La începutul lunii august 1824, guvernul provizoriu elen a cerut Regatulu Unit
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
proiectul britanic conținea un articol, la început secret, inspirat de proiectul rus, prin care se acorda o lună Imperiului Otoman să accepte medierea, refuzul căreia ar fi dus la rechemarea ambasadorilor părților semnatare, recunoașterea independenței Greciei și instituirea unei blocade navale. Pe 1 iunie, regele Carol al X-lea a aprobat această variantă de tratat. Pe 6 iunie, Metternich a prezentat rezervele Austrie, similare cu cele pe care le avusese față de Protocolul de la Sankt Petersburg. Ambasadorul francez a ridicat o serie
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]