19,047 matches
-
nopții, Scoica, Martie, La mare..., Zamolxe, Ecourile, Dorul, Ghimpii dar și Cugetări... dintr-un viitor volum. După care în numărul 143, Nicolae Iorga scria despre poetul Lucian Blaga: ... E aici un tânăr care întinde brațe de energie către tainele lumii. Tainele nu se prind niciodată, căci avem un singur chip de a le prinde - să le trăim. Dar avântul acestor brațe, drept și nobil întinse, trebuie prețuit și el ca și distincția de o așa de naturală grație, a formei. ... În
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
au semnat mai mult susnominalizații. Textele erau redactate și publicate, după cum s-a înțeles, în limba română și slavono-rusă. În 1882 Candela a apărut în fiecare lună, în total 300 de pagini de carte, referitoare la probleme specifice: misiunea preotului, taina sfântului botez, despre luminarea poporului, predici pentru duminica de după Rusalii, pentru proorocul Ilie, de ziua Nașterii Maicii Domnului, cronici despre sfințirea Bisericii noi din Baniza pe Ceremuș etc. Următoarele pagini, aproape 700 în 1883, au referire la Catacombele romane, la
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
Ciocâltan, „Obituary”, în SAO IX (1977), pp. 170-172. În 1938, Eliade scria în aceiași termeni elogioși despre excelența cercetătorului Decei și a studiilor sale, indispensabile pentru istoriografia românească - cf. „Orientul viu”, Cuvântul XV (1938), 14 aprilie, republicat în Lucrurile de taină, Editura Eminescu, București, 1996. În 1951, Decei îl invită pe Eliade să participe la Congresul Internațional de Orientalistică organizat la Istanbul - cf. Corespondență I, p.254. Corbin a consemnat o referință rară despre legătura dintre Decei și Eliade: „Mă aflam
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
dadaist-comuniste care, publicate într-un ziar oarecare, s-ar fi pierdut în negură, dar autorul a ținut să și le adune cronologic într-un volum față de care cu greu se mai poate justifica prin: "Eu am scrîșnit din dinți în taina sufletului meu de la început pînă la sfîrșit", cum susținea într-un interviu. Oare așa să fie și în cazul acestei culegeri? Tare mă tem că nu l-a obligat nimeni pe laureatul Premiului de Stat să-și publice articolele într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
într-o stare particulară de netulburată uimire față de propriile lui posibilități, și starea aceasta e prima vamă a realității poetice. O a doua, apare odată cu rînduiala semnelor și sensului în această paradoxală numire care confundă începutul cu sfîrșitul, problema cu taina. Mai departe, spre alte vămi, în alte văzduhuri, în toate însă libertatea e în centru. Cu ea începe și sfîrșește creatura prin cuvînt, poemul." Or, libertatea, după cum știm toți cei care am trăit pe viu realitățile socialismului, este un păcat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
fusese stabilit. Reînnoiesc făgăduința de a nu uita că am fost botezat sub pecetea ecumenismului. Gata. Botezul, în asemenea împrejurări, e perfect valabil și fără de cufundare și fără de mirungere. Dacă voi ajunge să scap de închisoare cu bine, urmează, pentru taina mirungerii, să mă prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit și apoi să mi-l reamintesc.)". După botez se simte ca renăscut, este supus unor repetate asalturi ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
prezint la un preot al cărui nume îmi este dat de părintele Mina; numele acesta aveam să-l uit și apoi să mi-l reamintesc.)". După botez se simte ca renăscut, este supus unor repetate asalturi ale fericirii. Realizează sfînta taină a botezului, adevărul ei. Simte și afirmă: Botezul e o descoperire. Botezul din celula 18 îi va deschide una după alta pușcăriașului, izraelitului în care nu este vicleșug, nesfîrșitul șir al porților în care strălucitoare se arată, în marea lor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
care strălucitoare se arată, în marea lor splendoare, fericirile. Va cunoaște noi și nebănuite tărîmuri ale fericirii, va călca pe încă alte și necunoscute și înalte trepte ale bucuriei. * La 48 de ani Nicolae Steinhardt a primit în pușcărie Sfînta taină a Botezului, renunțînd la Legea Vechiului Testament, spre a se împărtăși în Legămîntul cel Nou. Lungă, șerpuitoare și nu lipsită de îndoieli și obstacole i-a fost calea gîndului și întîmplărilor pînă la această împlinire a inimii întru Hristos, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de smerenie. Viitorul monah ne oferă o definire a creștinismului în cascadă. Pentru el, creștinismul "nu e o simplă școală a cinstei, curăției și dreptății, ori o nobilă și rațională explicație a vieții (teologia mai bine decît zoologia ne dezvăluie tainele: Emil Cioran); ori un înalt cod de purtări (confucianismul, șintoismul); ori o terapeutică evazionistă (stoicismul, Yoga, zenul); ori un set de întrebări (taoismul); ori un act de supunere în fața Unicului (iudaismul, islamismul). E mai mult și mai deosebit: e învățătura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pe nenorocirea altuia. Fericirea trebuie inventată de fiecare pe cont propriu, prin mijloace originale, de unde și caracterul reprobabil al crimei, furtului, adulterului, înșelăciunii, denunțului; în toate acestea fericirea e obținută de la altul, e luată. Crima e parazitară". Steinhardt consideră că taina finală a ortodoxiei: isihia și rugăciunea inimii în fapt cele două sînt una. Tîrziu-convertitul la creștinism propune, își propune un fel de decalog pe măsura Noului Legămînt, cîteva precepte: -Ni se cere să avem simțul tragic și eroic al existenței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dar, pe de altă parte, odată ieșit din trup nu te mai poți mîntui) trebuie să fie grav, absolut convins de adevărurile revelației, aprig în convingerile sale și-n simțul tragic și eroic al existenței, abisal în deschiderile sale asupra tainelor vieții". Și tot el afirmă eleganța și discreția creștinului, cu dovezi: Cine nu recunoaște binele care i s-a făcut săvîrșește un mare păcat. Dar mai mare e păcatul celui care așteaptă să i se arate recunoștința pentru binele făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
de exterminare vor putea fi identificate odată cu deschiderea dosarelor de la Canal. Vom ști probabil numele lor. Dar gropile comune, presărate de la Cernavodă pînă la Marea Neagră, dovezi ale tragediei ce ne-a fost impusă aproape jumătate de veac, vor rămîne o taină. Elisabeta Rizea, supranumită Viteaza din Nucșoara (acesta este și titlul episodului la care facem trimitere), a fost una dintre acele mirabile persoane care, chiar cu riscul condamnării la moarte, au ajutat pe luptătorii din munți. "Rezistența armată din Carpații Făgărașului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
plante răsăreau drept, mai înalte și mai viguroase. Ezita: cum să smulgi un fir gata prășit? Pentru a-l lămuri, soldatul îl izbi cu patul pistolului automat între umeri; nu cunoștea metodă mai bună de a împărtăși și altora din tainele lucrării pămîntului. Tu nu vezi că ai tăiat porumbul și ai lăsat stuful? Cu dinții, cu dinții să-l smulgi! Numai că forma aceasta de agricultură nu era cu putință în cazul lui Sașa. Sașa Ivasiuc își pierduse dinții în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
care vegheau orașul. Pe ei nu-i interesa așa de tare lumea. În orice direcție s-ar fi dus, cerul rămânea la fel. S-au privit câteva secunde și și-au zâmbit, ca și cum numai ei doi ar fi știut niște taine ascunse ale vieții. Un zâmbet care n-avea nevoie de cuvinte, pentru că pornea dintr-un sentiment adânc ce nu putea fi rostit și pe care erau siguri că doar ei îl înțelegeau. Știau că nu despre domnișoara fără nume era
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
nimic mai specială. Degetele ei lipite pe care le ascundea cu măiestrie, dar pe care eu, atent la toate detaliile, i le-am văzut. De parcă aș fi privit direct în sufletul ei și i-aș fi aflat cele mai ascunse taine. Degetele ei lipite, ca un călcâi al lui Ahile. Și numai ea nu știa că erau la fel de frumoase ca două degete despărțite, ba mai mult, ele echilibrau totul. Zeița din ea și muritoarea din ea. — Cum ați întâlnit-o prima
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
propensiune era coroborată de o adevărată și serioasă cultură. Acest tonus, această coloratură a inteligenții sale i-a permis Lucreției Andriu, după ce am făcut cunoștință și În ultimii ani ai vieții, să evolueze spre o viziune a lumii, În care taina și luciditatea sunt cele două capete de Janus ale aceluiaș fenomen de cunoaștere. Contimporanii noștri le consideră incompatibile, ceiace nu dă o idee faimoasă despre inteligența lor. Dar Dante spunea: și, peste secole, l’altissimo poeta are dreptate. Tangența cu
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
stă bine unui loc fermecat, se dovedește mult mai încăpător pe dinăuntru față de cât ți-ar sugera dimensiunile exterioare ale incintei. Nu-i găsesc pe ai mei, și peregrinările dintr-o cameră în alta, interminabile - refectoriu, capelă, dormitoare, iatacuri de taină, odăi de consiliu, sală de ceremonii, șeminee înalte, bolți împodobite cu blazoanele Ordinului -, îmi dau o senzație de singurătate abisală; este, cu siguranță, una dintre perfidiile castelului, arătată exploratorilor impenitenți. Dacă reziști acestei încercări, ai parte de revelații pe măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
blândețe critică față de limitele inerente, mai mult sau mai puțin. În primele ore ale prieteniei noastre, în vara lui ’58, după ce mi-a citit câteva poeme, nepublicabile în anii aceia, și după ce eu i-am „încredințat” ideile mele literare de taină și maeștrii mei preferați, înjurați de stalinism, ne-am gratificat ambii, reciproc, cu titlul „cel mai mare”. „Tu vei fi cel mai mare poet după război!”, i-am declarat lui Nini, iar el, curtenitor ca nimeni, mi-a replicat: „Iar
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
câțiva metri lățime și nu fluviul maiestuos văzut odinioară de Flaubert. Pentru moment, farsa m-a vexat. Iată unde duc, mi-am zis eu plin de ranchiună, superstițiile păgâne ale locului. Meritam păcăleala. Era ca și cum aș fi încercat să aflu taina ultimă a unei povești fondatoare într-un firicel de apă murdară. Gândindu-mă mai bine, ce înseamnă oare Iordanul geografiei față de Iordanul de pe atlasul nostru intim, cel din muzeele noastre, din visele copiilor care-am fost, cântând despre crucea de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
era și loc de rugăciune, dar vedeai aici și vite și zarafi și cerșetori și taumaturgi și scuipători de flăcări. Nu-l deosebeai cu ochiul liber pe cleric de laic, ambii erau preoți. Inventând un cler numai din bărbați hirotonisiți, taine și sutane, separând faptul de a crede de faptul de a trăi, noi am uitat ce putea fi cumsecădenia sacralului, acea nonșalanță prozaică și neaoșă din relația cu divinul. Călugărul dominican Christian Eeckhout, care-mi arată locurile (cu indispensabilul pașaport
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
astfel din rea-credință, ci pentru că așa am fost educați. Educația ține într-o măsură foarte mare de țara de unde vii. De mediul în care ai fost format. Promotorii noțiunii de "mediu" din Franța trec drept niște personaje necioplite. Sainte-Beuve, Hippolyte Taine sunt niște pozitiviști, niște determiniști, niște materialiști și alte alea. Atunci când ideile unui om cinstit ne șochează, să privim cu atenție humusul pe care a crescut. Cu cine a copilărit alături, ce fel de chipuri a văzut în jurul lui, ce
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
listă cu invitați, reglementăm o profesie sau un club de suporteri. Religie este numele nobil pe care-l dăm acestei discriminări, reversul inseparabil al unei împărtășanii. Dumnezeu nu e cauza: el doar subliniază o trăsătură, o solemnizează, o sublimează în taină sau o diluează în doctrină. Dar actul prim al trasării, al deplasării sau al restaurării limitei (limes) dintre licit și interzis, proprietatea noastră și a vecinului, confrate și falsul frate, autentic și copie, bun și rău, ceea ce e tolerabil și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a-l face să pivoteze. Așa se întâmplă și cu sentimentele și cu cele mai bune acțiuni ale noastre, care se întorc inevitabil împotriva noastră. Noi, după ce am găsit în sfârșit cheia enigmei, la fel de dumiriți ca cei care au aflat taina zilei și a nopții, ne putem fie arunca pe fereastră, pentru că din toate acestea rezultă că Ierusalimul ceresc nu va coborî niciodată intact din tării, fie aventura cu o lanternă de buzunar în subteranele puțin frecventate ale turnului Babel al
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
sale din 1945 cumulează sute de sentenții și adagii: din Horațiu și Quintilian,din Montesquieu (L'Esprit des lois), din Voltaire și Rivarol, Chateaubriand, Hugo și Balzac, precum și din Thiers, din Renan și Joseph de Maistre,din istoricul Guizot, din Taine (din care, în 1910, tradusese două studii despre Artă), din Casanova, din contemporanul Bertrand Russel dar și din Biblie. Se adaugă acestora în special judecăți de sorginte folclorică; reclamă atenție zeci de reflecții personale, într-o polifonie sugestivă: "Caută alinare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
fereastră îngustă, întunecoasă, pe fereastra deschisă, printre zăbrele, se strecurau privirile de foc ale unei măicuțe. Din umbră, sub bătaia rumănă a lucirilor asfințitului, se arătă și obrazul alb ca spuma laptelui, și ochii mai neguroși și mai plini de taină sub sprâncenele arcate, fin încondeiate, și gura rumănă, crestătură sângerată, gură care rostea sub bolțile reci ale bisericilor rugăciuni neînțelese, pe când gândurile cu dorurile pribegeau spre înflorirea altor plaiuri. Flăcăul Aron se opri fermecat în locul lui, îndărătul mănăstirii. Și noaptea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]