19,017 matches
-
economia este embedded, adică "inserată" ("realitatea economică" este invizibilă, pentru că difuză, integrată printre celelalte activități și instituții umane); societățile moderne în care economia este "neinserată" (este vizibilă, instituționalizată, autonomă). Societățile umane s-ar caracteriza prin gradul de instituționalizare și de autonomie al "realității economice", definită ca ansamblul activităților prin care oamenii caută să-și asigure subzistența (în cazul primelor societăți: culesul, vînatul, fabricarea arcurilor și săgeților). Polanyi propune această teorie "substantivă" în locul teoriei economice predominante, numită "formală". Polanyi ne asigură că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Van Gogh sunt create de creierul nostru, cel al unui animal cu totul special. Cînd percepem mediul înconjurător, îl inventăm, de fapt, noi înșine", explică Heinz von Foester 164, gîndindu-se la cîteva experiențe neurofiziologice: realismul postulează heteronomia celor existente, constructivismul, autonomia lor. Am putea să ne sprijinim pe mai multe lucrări de neurofiziologie care să justifice poziția constructivistă, dar ar însemna să nu ne asumăm pe deplin teza filosofică a constructivismului. Ca atitudine, constructivismul a fost prezent dintotdeauna în operele filosofice
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
echipă” se află pe același loc în ceea ce privește popularitatea cu maternitatea și plăcinta cu mere. Oare poate fi...? Cercetătorii de la University of Sheffield, Anglia, au publicat în Academy of Management Journal un articol în care au analizat mult susținuta idee că autonomia în cadrul grupurilor de lucru se reflectă într-o performanță superioară. Grupurile de lucru autonome sunt cele în care angajații au un înalt grad de autodeterminare în rezolvarea sarcinilor zilnice, incluzând controlul asupra distribuției sarcinilor, cronometrarea și lungimea pauzelor și chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
sunt cele în care angajații au un înalt grad de autodeterminare în rezolvarea sarcinilor zilnice, incluzând controlul asupra distribuției sarcinilor, cronometrarea și lungimea pauzelor și chiar participarea la recrutarea și instruirea noilor membri ai grupului. În ciuda mult promovatei idei că autonomia angajatului va crește motivația pentru muncă sau performanță, cercetătorii au concluzionat că „nu s-a demonstrat nici un beneficiu motivațional care să derive din autonomia grupurilor de lucru”. Ei au mai adăugat că „...este rezonabil să presupunem că în cadrul organizațiilor grupurile
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
și chiar participarea la recrutarea și instruirea noilor membri ai grupului. În ciuda mult promovatei idei că autonomia angajatului va crește motivația pentru muncă sau performanță, cercetătorii au concluzionat că „nu s-a demonstrat nici un beneficiu motivațional care să derive din autonomia grupurilor de lucru”. Ei au mai adăugat că „...este rezonabil să presupunem că în cadrul organizațiilor grupurile de muncă autonome pot crea mai multe probleme decât beneficiile potențiale pe care le pot oferi”. Hopkins și colaboratorii săi (1991) a concluzionat în
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
aceste comportamente care încurajează echipa și devin mai capabili să se autoconducă, li se oferă o putere și un control mai mare asupra muncii lor, dar și o mai mare libertate de acțiune, astfel încât să ia decizii importante, să câștige autonomie, să solicite feedback din partea clienților, să aibă acces la fondurile de motivare în vederea sărbătoririi etc. Din păcate, multe organizații renunță necondiționat acești factori întăritori. Mai rău, deși în mod neintenționat, îi transformă în pedepse, forțând membrii echipei să accepte aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
numeroase), fapt care nu trebuie totuși să anuleze efortul de a realiza o delimitare a problemelor, a scopurilor și a metodelor folosite. Ca atare, filozofia limbii și lingvistica teoretică au zone de interferență, dar aceste discipline, deși cooperează, își păstrează autonomia și se dezvoltă pe baza unor principii și scopuri ce țin, în primul caz, de domeniul filozofiei, iar, în celălalt, de domeniul științei limbii. Statutul filozofiei limbii Filozofii antici și premoderni considerau că filozofia trebuie să trateze toate problemele ce
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că marele filozof german a întrerupt tradiția de pînă la el făcînd loc autonomiei lingvisticii, în virtutea unei demarcații între știință și filozofie 11. În această ultimă perspectivă, așa cum a produs în general o schimbare a modului de filozofare, Kant a pro-dus și o revizuire a obiectului filozofării. Din acest moment, altul era obiectul filozofiei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
numaidecît din intențiile autorului, ci din talentul său și, de aceea, nu oricine vrea să scrie literatură sau "vrea" să fie poet realizează într-adevăr literatură. În prima jumătate a secolului al XX-lea s-a discutat mult despre totala "autonomie" a literaturii și a artei în general și s-au făcut numeroase experimente în acest sens, unele cu un înalt grad de iraționalitate, dar rezultatele nu pot fi acceptate ca adevărată literatură sau ca adevărată artă decît tot de spiritele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
un context anarhic, unitățile mai puternice vor reprezenta o amenințare pentru celelalte. În consecință, statele nu vor avea altă variantă decât să "presupună ce este mai rău" și să balanseze împotriva rivalilor mai puternici, pentru a-și menține independența și autonomia. Paradoxal, așadar, insecuritatea cronică a sistemului internațional încurajează statele să se alăture coaliției mai slabe de forțe cu care se confruntă, și nu celei mai puternice. Walt a urmărit să dezvolte această explicație a formării de alianțe prin includerea în cadrul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
multe mari puteri). Probabil că sistemele bipolare sunt cel mai puțin înclinate către conflicte între mari puteri. În unipolaritate, natura anti-hegemonică a sistemului internațional va încuraja alte state importante să balanseze împotriva statului dominant, pentru a-și menține independența și autonomia. Sistemele multipolare sunt mai complexe și mai dificil de administrat decât sistemele bipolare pentru că balanța de putere cuprinde mai mulți actori, precum și pentru că statele pot schimba adeziunea în ceea ce privește alianțele (despre acțiunea colectivă, vezi Olson, 1971; Sandler, 1992). Accentul pe sistemul
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
de politică externă din fiecare caz în parte. Atât realismul clasic, cât și liberalismul prevăd un grad ridicat al variației culturale și instituționale interne în cadrul strategiilor principalelor state din sistemul internațional post-Război Rece. Potrivit descrierii realiste clasice, variația reflectă o autonomie relativă față de constrângerile structurale puternice. În modelul liberal, ea reflectă un "decalaj de internalizare" în timpul căruia instituțiile interne se adaptează la presiunile de socializare și internalizează schimbarea culturală. Potrivit acestei descrieri, variația internă este o reflectare directă a presiunilor de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
fără să cadă, și descoperă că "ordinea contemporană este stabilă deocamdată, dar parcursul va fi în continuare dificil" (Kapstein și Mastanduno, 1999, p. 6). Factorul critic care determină durabilitatea ordinii curente va fi abilitatea diplomației principalelor puteri. Din această perspectivă, autonomia de acțiune dobândită de state este compatibilă cu coexistența, probabil pentru o perioadă nelimitată de timp, a unei diversități de strategii ale statelor importante. În modelul liberal, dinamica socializării generată de ordinea internațională liberală încorporează un grad de variație culturală
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
măsură gradul impulsului progresiv generat de forțele istorice. Sistemul va atinge reflexivitatea, definită de Wendt ca "o capacitate de auto-reflecție critică ... care ajută ... [actorii] să depășească un fals sentiment de determinism" (Wendt, 1999, p. 375). În această etapă, unitățile dobândesc autonomia de acțiune necesară pentru a accepta liber schimbarea culturală. Astfel, modelul liberal al socializării încorporează o descriere teoretică a condițiilor generale în care devine posibilă schimbarea culturală voluntară a unităților în sistemul internațional. Bineînțeles că unitățile își pot folosi autonomia
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
autonomia de acțiune necesară pentru a accepta liber schimbarea culturală. Astfel, modelul liberal al socializării încorporează o descriere teoretică a condițiilor generale în care devine posibilă schimbarea culturală voluntară a unităților în sistemul internațional. Bineînțeles că unitățile își pot folosi autonomia crescută a acțiune pentru a se împotrivi presiunilor de a adopta schimbarea culturală. Prin urmare, dinamica socializării va fi supusă variației culturale și instituționale legate de impactul preferințelor interne asupra normelor sistemice. Moravcsik pretinde că, din acest motiv, preferințele interne
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Otte, 2000, p. 46). Așa cum s-a dovedit, acordul asupra Conferinței Interguvernamentale privind Uniunea Politică a avut o valoare în mare parte simbolică pentru că Franța a descurajat Germania de la a urmări adâncirea integrării politice, cu scopul de a-și menține autonomia suverană. Cu toate acestea, negocierea de către Franța a unificării și UME poate fi privită ca un exemplu al cooperării pentru câștiguri reciproce, concepută de teoria instituționalistă. La Conferința Interguvernamentală de la Amsterdam din 1997, Germania a propus slăbirea puterilor Comisiei în ceea ce privește
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
alți jucători regionali pot fi citate de neorealiști drept dovezi ale problemelor rezultate din modificarea distribuției de putere în sistemul internațional. De asemenea, de la începutul anilor 1990 Japonia manifestă o lipsă de constanță față de ONU, ceea ce sugerează că își plasează autonomia în formularea politicilor deasupra opiniei comunității internaționale. Începând cu 1994, Japonia cere un loc permanent în Consiliul de Securitate (Itoh, 1995, p. 283). Totuși, spre deosebire de Germania, Japonia încă nu și-a reinterpretat constituția astfel încât să permită participarea Forței de Auto-Apărare
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Robinson recunoaște că, pe măsură ce interdependența Chinei a crescut: [...] politica externă a Beijingului nu putea să devină decât foarte interactivă, participativă și cooperantă. Dar aceste atitudini în sine nu au generat interdependența. În schimb, a rezultat un amestec complex între dependență, autonomie (numită independență de către conducere) și interdependență. (Robinson, 1998, p. 40) Acest amestec de motivații eterogene este imposibil de surprins printr-o concentrare asupra statutului relativ sau absolut al Chinei, așa cum sugerează neorealismul și instituționalismul. După cum concluzionează Beylerian și Canivet, preocuparea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
între sisteme bipolare și sisteme multipolare (Waltz consideră că sistemele unipolare nu reprezintă decât faze tranzitorii, iar logica lor se aseamănă, într-o anumită măsură, cu cea a sistemelor multipolare). Astfel definită, structura permite conceptualizarea politicii internaționale: deși își mențin autonomia, statele ocupă poziții specificabile unele în raport cu celelalte, iar interacțiunile lor pot fi teoretizate. Conceptul de structură permite diferențierea între schimbările la nivel de unitate și cele la nivel de sistem. În cazul acestora din urmă, unicul eșalon la care ele
RELATII INTERNATIONALE by Lucian-Dumitru Dîrdală () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1513]
-
trendwatching.com descrie explozia de conținut gratuit, aflat în proprietatea indivizilor din întreaga lume și care sunt pregătiți să-l împărtășească, fie că e vorba de gânduri prețioase, fotografii, filmulețe, muzică sau expertiză în toată regula (DV, 2008) (75) Când autonomia a căzut și ea, s-a văzut că lucrurile stăteau puțin altfel și că unii dintre cei mai mari (ceilalți oricum nu contau) încurcaseră borcanele rău de tot, fie că scriseseră cărți și articole la comandă, introduseseră în cărțile lor
[Corola-publishinghouse/Science/85001_a_85787]
-
a acestei problematici, una care ține de elucidarea esenței libertății și alta care să explice cum este văzută libertatea de filosofii epocii moderne. Termeni ca independență, protecție și acțiune sunt utilizați în general pentru a indica libertatea exterioară, în timp ce termenii autonomie, împlinire de sine și voință se referă de obicei la libertatea ce există în interiore hominis. Libertatea politică nu este o libertate interioară, ci o libertate relațională și instrumentală al cărei scop principal este crearea contextului libertății, a condițiilor pentru
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
o conducere care să nu fie încuviințată de popor a devenit elementul de bază al Constituției SUA de la 1787/ 91. Ideea drepturilor fundamentale s-a născut din filosofia dreptului natural a secolelor XVII și XVIII. De la John Locke, concepția despre autonomia fundamentată pe tradiții și despre valoarea individului s-a transformat într-o revendicare care viza constituirea unei sfere juridice și de libertate independentă de autoritatea statală. Parlamentul britanic impusese încă din 1679, prin adoptarea Habeas Corpus, protejarea libertății individului față de
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
acționând sub influența sinelui, iar în Tratat despre guvernare, definește libertatea ca nefiind supusă voinței arbitrare, nesigure, inconstante și necunoscute a unei alte persoane. Spinoza spunea că libertatea e perfecta raționalitate, Leibniz o definea ca spontaneitatea inteligenței, Kant o considera autonomie, iar Hegel o vedea ca acceptarea necesității, dar cel mai interesant punct de vedere este exprimat de Benedetto Croce, ”expansiune permanentă a vieții”. Expresia Eu sunt liber să..., poate avea sensuri diferite sau poate fi clasificată în trei etape. Ea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
ia forma permisiunii. Când, pe de altă parte , nu se pune problema libertății exterioare, atunci avem de-a face cu sensul de capacitate. Termeni ca independență, protecție și acțiune sunt utilizați în general pentru a indica libertatea exterioară, în timp ce termenii autonomie, împlinire de sine și voință, se referă de obicei la libertatea ce există în interiore hominis. În concluzie, putem afirma că libertatea politică nu este o libertate interioară, ci o libertate relațională și instrumentală al cărei scop principal este crearea
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]
-
privință, încât nu putea accepta nici măcar concepere legislativă a legii în interiorul unei structuri constituționale ( așa cum a fost propusă de Montesquieu), deoarece această soluție permitea modificarea legilor, în vreme ce Rousseau dorea o Lege fundamentală imuabilă. A vorbit vreodată Rousseau de libertatea ca autonomie? Întradevăr, în Contractul social el face următoarea afirmație: ”Supunerea în fața legilor pe care singuri le-am impus este o formă de libertate”. Dar atunci când declara că toți sunt liberi deoarece, supunându-se legilor pe care singuri și le-au creat
Conceptul de libertate în filosofia modernă by Irina-Elena Aporcăriţei () [Corola-publishinghouse/Science/663_a_1310]