18,730 matches
-
1611 la Bicse, prezidat de Judecătorul Regal al Cuții Supreme, Theodosious Syrmiensis de Szulo și alți 20 de judecători asociați. Elisabeta nu s-a prezentat la proces. În timpul judecății, zeci de martori și supraviețuitori au depus mărtuie împotriva ei. Pe lângă mărturii, Curtea a examinat cadavrele care au fost găsite ca probe. 80 de inculpați au fost găsiți vinovați și acuzați de crimă. Trei dintre inculpați - Semtész, Jó și Ficko - au fost condamnați la moarte. Sentințele au fost efectuate imediat iar înainte de
Elisabeta Báthory () [Corola-website/Science/309161_a_310490]
-
Transilvaniei a dispus demantelarea cetății la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior carieră de pietre de moară. Ruinele, deși clasate ca monument istoric (), sunt astăzi în stare de distrugere avansată și elementele care se mai păstrează nu permit cronologizarea. Singura mărturie iconografică este gravura din anul 1866, aceasta fiind mai degrabă o reprezentare romantică, decât una riguroasă, a ruinelor la acea dată. Unul dintre turnurile înfățișate prezintă pe latura de nord o fereastră gotică, al cărui contur s-a păstrat până
Cetatea Ciceu () [Corola-website/Science/309163_a_310492]
-
se leagă un eveniment de însemnătate majoră pentru sat. Înainte de 1700 ar fi avut loc o invazie tătară pe Valea Almașului și-n aceste circumstanțe localnicii au fost surprinși în biserică. Tătarii ar fi incendiat-o, pricinuind moartea lor. Stau mărturie fragmentele de oseminte umane și dinți descoperite la săpături sumare. Documentul Andreian arată că după anul 1800 se mai păstrau porțiuni de ziduri, iar domnii locului i-au obligat pe țărani să care pământ și să acopere osemintele. Locuitorii care
Biserica de lemn din Sânmihaiu Almașului () [Corola-website/Science/309171_a_310500]
-
locale reprezentau cultura etnică dominantă, forța economică și politică. La hotarul dintre mileniile II și I î.e.n., sau chiar la începutul mileniului I, în regiunile din partea de sud a Azerbaidjanului au apărut triburi noi, purtătoare a dialectelor iraniene. Judecând după mărturiile culturii materiale, regiunile nordice din Azerbaij se deosebeau puțin de majoritatea uniunilor de triburi din sudul Azerbaidjanului în ceea ce privește nivelul economic și cultural. În orice caz, la începutul mileniului I î.e.n., o majoritate însemnată a triburilor din raioanele din partea de nord
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
stepele sudice rusești, care au năvălit aici, probabil, la granița dintre mileniile II și I î.e.n. Manna și-a extins într-o măsură însemnată posesiunile în perioada împăratului Ahșeri (care a condus țara până în anii 50 sec. VII î.e.n.). Ultima mărturie despre Manna din cunoscuta „"Cronică Ghedda"” se referă la anul 616 î.e..n. La jumătatea sec. al VI-lea î.e.n. imperiul Midia a căzut și teritoriul acesteia a intrat in componența statului Azerbaidjan. În timpul ahemenizilor raioanele sudice ale Azerbaidjanului
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
i-a instruit pe muzicieni și pe cântăreți, ignorându-l pe Beethoven. La începutul fiecărei părți, Beethoven stătea lângă scenă și dădea tempo-urile, cu toate că era surd. Există o serie de anecdote despre premiera Simfoniei a IX-a. Pe baza mărturiei participanților, există sugestii că a fost sub-repetată (au existat doar două repetiții complete). Pe de altă parte, premiera a fost un mare succes. În orice caz, Beethoven nu a fost de vină, ca violonistul Joseph Böhm a reamintit: "Beethoven a
Simfonia nr. 9 (Beethoven) () [Corola-website/Science/309257_a_310586]
-
să atenteze la viața lui dictatorului, cu ajutorul unei bombe sau al unui pistol. Conspiratorii nu fuseseră multă vreme de acord cu ideea asasinării dictatorului din motive etice sau religioase, dar și-au schimbat poziția, poate și ca urmare a unor mărturii despre exterminarea la Auschwitz a aproximativ 250.000 de evrei unguri - punctul culminant al Holocaustui. Între timp, de partea conspiratorilor a fost adus un nou aliat important, generalul Carl-Heinrich von Stülpnagel, comandantul militar al trupelor de ocupație din Franța, care
Atentatul de la 20 iulie 1944 împotriva lui Hitler () [Corola-website/Science/310615_a_311944]
-
pare astăzi ridicolă unor critici pentru reprezentarea gorilei în activitatea de a ridica o femeie goală, probabil cu intenția de a o viola - lucru care este total străin comportamentului unei gorile. Oricum, această acțiune a captat imaginația publicului ca o mărturie a popularității durabile a temei "King Kong". În aceeași manieră și încă mai remarcabilă, este lucrarea sa "Urangutanii și sălbaticii din Borneo" of 1895, o comandă a Muzeului de Istorie Naturală din Paris. Frémiet a executat și Statuia lui Saint
Emmanuel Fremiet () [Corola-website/Science/310670_a_311999]
-
se numesc pe ei înșiși „români” ("„romanesci”"). Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, "„se considera adevărați urmași ai românilor și-și numesc limba „românește”, adică română”". Mărturii suplimentare despre endonimul „român” furnizează și autori care au venit în mod prelungit în contact direct cu românii. Astfel umanistul sas Johann Lebel relatează în 1542 că "„românii...se numesc pe ei înșiși Romuini”". Istoricul polonez Orichovius (Stanisław Orzechowski) scrie
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
zișilor „"pocăiți"”, a căror atestare documentară oficială este de dată recentă: 1942. Documentul atestă prezența în sat a unei „Asociații baptiste” încă din 1918, deși protopopul Valeriu Florianu consemnează înființarea acesteia de abia în 1921. Ca și în alte domenii, mărturiile scrise despre viața bisericească a satului până în anul 1700 sunt încă nedescoperite, situație întâlnită și prin satele din jur. Biserici mai vechi decât cele cunoscute din documentele conscripțiilor ce au urmat anului 1700, nu pot fi identificate documentar ci doar
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
document de acceptare a trecerii la catolicism, document care va sta la baza lucrărilor sinodului din 7 iulie 1698 și mai apoi a celui din 7 octombrie 1698, cunoscut în istoriografie sub numele de "Manifestul de unire" sau "Cartea de Mărturie", sinoade contestate de către istoriografia română, ca și cel din anul precedent, iar actele lor considerate drept falsuri grosolane. Cei 38 de protopopi au declarat cu acest prilej ca se unesc cu biserica Romei, cu condiția ca să se bucure și ei
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
sarcinile iobăgești și dotat cu sesii parohiale, completată prin alta din 26 august 1699. Privitor la Racovița, în documentele bisericești s-a păstrat numele protopopului Toma, primul slujitor al altarului cunoscut al satului, care a semnat și el "Cartea de Mărturie". La data de 4 si 5 septembrie 1700 se ține tot la Alba Iulia un nou sinod în care 54 de protopopi și 1563 preoți declarau solemn că au primit unirea. In actele acestuia precum și în cele ale sinodului extraordinar
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
și cei de dreapte, sau dintre monarhiști și republicani. Rezistența urbană era supusă unor pericole uriașe - luptătorii ei erau în primejdie să fie arestați și executați fără judecată. Luptătorii capturați erau de cele mai multe ori torutrați de Abwehr și Gestapo, iar mărturiile obținute au fost folosite pentru distrugerea unor rețele întregi de rezistență. Munca operațorilor radio era poate cea mai periculoasă, germanii utilizând echipament de căutare direcțională pentru localizarea transmițătoarelor. Transmisioniștii erau de cele mai multe ori împușcați pe loc. Una dintre celem mai
Rezistența greacă () [Corola-website/Science/310720_a_312049]
-
vremuri într-un loc de vis, într-un spațiu unde timpul își pulsează veșnicia în vatra lui, formează împreună Comuna Năprădea. Năpradea este cununa Codrului pe fruntea Chioarului, un așezământ străvechi a dacilor silvani din antica țară a Silvaniei, cu mărturii ale existenței umane de acum 12000 de ani prin picturile rupestre de la Cuciulat, și-a purtat durerea și bucuria prin focul și tumultul vremurilor, plătind prinos statorniciei locurilor cu dragostea și credința strămoșească. Este străjuită și apărată, pe de-o
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
o politica și politicieni vremelnici, incapabili de a se ridica la pretențiile timpului și a locului. Următorul sat al comunității, la nord de Vădurele și Traniș, de-a lungul drumului țării, este reședința administrativă a comunei, satul Năpradea. Deși sânt mărturii ale locuirii satului încă din timpul dacilor, sau mai departe, din paleolitic, prima atestare documentară a localității provine din anul 1387, când satul apare sub numele de ʺvilla olachalis Napradʺ. Alte atestări documentare provin din anii 1423 ʺvilla olachalis Napradʺ
Comuna Năpradea, Sălaj () [Corola-website/Science/310743_a_312072]
-
cele mai sublime ale artei lirice, cu o preferință marcată spre operele germane; o destinau acesteia natura aparte a frazării, felul de a-și conduce glasul, culoarea vocală. Cu toate acestea, interpreta nu s-a ancorat într-o unilateralitate stilistică: mărturie stau versurile reușite date unor pagini cum sunt Aria scrisorilor din "Werther" de Massenet. De la Gluck la Berg, de la Mozart la Wagner, de la Puccini la Massenet, Elisabeta Neculce-Carțiș a demonstrat diapazonul artistic deosebit de cuprinzător al resurselor sale. A murit la
Elisabeta Neculce-Carțiș () [Corola-website/Science/310782_a_312111]
-
nici pe departe, prin scop și acțiune, cu brutalitatea acțiunilor UPA din timpul războiului. În contrast cu consensul istoricilor în ceea ce privește atrocitățile comise de UPA împotriva civililor polonezi, nu există consens în ceea ce privește implicarea UPA în masacrarea evreilor din Ucraina de vest. Există numeroase mărturii care descriu rolul UPA în masacrarea evreilor ucraineni în timpul ocupației germane. Este greu de identificat numărul exact de evrei care ar fi fost uciși de activiștii UPA, de militarii ucraineni sau de unitățile paramilitare care au luptat sub diferite stindarde
Armata Insurecțională Ucraineană () [Corola-website/Science/310767_a_312096]
-
activitate cărturărească, ecumenică și pastorală, patriarhul Iustin își înscrie numele în rândul ierarhilor de mare prestigiu ai întregii Ortodoxii. A contribuit la restaurarea marilor noastre monumente bisericești, reluându-și la București vechea osteneală de la Iași, din Moldova și Bucovina. Stau mărturie mănăstirile: Curtea de Argeș, Cheia, Zamfira, Viforâta, Dealu, Cernica, Pasărea, Tigănești, Caldărușani, Sfântul Spiridon Nou, Sfântul Gheorghe și însăși Catedrala patriarhală, și altele. A decedat la data de 31 iulie 1986, în București, fiind înmormântat în Catedrala Patriarhală. Iustin a colaborat cu
Iustin Moisescu () [Corola-website/Science/310820_a_312149]
-
-lea a strămutat 2000 familii de evrei din Babilon în regiunile elenistice anatoliene din Lidia și Frigia. Josephus l-a descris ca fiind prietenos față de evrei și conștient de loialitatea lor *, în contrast cu atitudinea fiului său Antioh al IV-lea. După mărturia lui Josephus, Antioh al III-lea, a redus impozitele și a permis evreilor, să trăiască "în conformitate cu legea părinților lor." Între anii 196-192 planurile lui de a menține cotrolul asupra Asiei Mici au fost spulberate de conflictul millitar cu Roma antică
Antiohie cel Mare () [Corola-website/Science/310786_a_312115]
-
piatră la rinichi și bășică" - scrie Constantin Bacalbașa în "Bucureștii de altădată". A fost înmormântat la Mănăstirea Neamț, în pridvorul mic, în partea de vest, chiar în același mormânt cu unchiul său Sofronie Miclescu. Despre înmormântarea lui Calinic Miclescu avem mărturia Marucăi Cantacuzino-Enescu. În memoriile sale, fosta nevastă a lui Mihail Cantacuzino scrie că "jumătate din Moldova l-a condus în trăsura, în caruță și pe jos, în ultima lui paradă pe pământ, pe elegantul, fastuosul, Prea Sfântul Calinic Miclescu".
Calinic Miclescu () [Corola-website/Science/310823_a_312152]
-
Anumiți istorici japonezi pun la îndoială faptul că niponii au silit sau răpit femei din alte națiuni pentru a le transforma în sclave sexuale. În ciuda tuturor încercărilor de a acredita ideea unei prostituții benevole a numeroaselor femei de diferite naționalități, mărturiile victimelor, a unor foști soldați imperiali și, din 1992, descoperirea unor documente oficiale nipone, demonstrează că toate aceste femei au fost aduse cu forță la starea de prostituate, fiind cu alte cuvinte sclave sexuale. Strategii militari japonezi erau profund îngrijorați
Imperiul Japonez () [Corola-website/Science/308754_a_310083]
-
de misionar prin satele din jurul Beiușului. Când a împlinit vârsta de 18 ani, părinții îl silesc să se căsătorească, crezând că întemeierea unei familii va pune capăt înclinațiilor sale misionare. Dimpotrivă, situația familială se înrăutățește. În lucrarea sa autobiografică "Hristos - mărturia mea" sunt înfățișate aceste frământări care, în cele din urmă, sfârșesc prin chemarea pe care i-o face Părintele Iosif Trifa, în 1934, de a merge la Sibiu. Aici, alături de mentorul său, va începe o asiduă activitate publicistică, lucrând la
Traian Dorz () [Corola-website/Science/308803_a_310132]
-
primenire și de înnoire a limbajului. La München nu l-a atras rigiditatea academismului de sorginte istorică care promova portretistica monumentală și scenele eroice, ci noile concepte ale plein - airismului, promovat de Fritz von Uhde și Simon Hollósy. Conform unor mărturii documentare destul de lacunare și disparate se pare că ar fi participat la primele două tabere de creație organizate de Simon Hollósy, cu Școala de pictură de la Baia Mare. La îndemnul lui von Uhde, artistul a studiat la Academia Julian începând din
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
acele vremuri "Barbizonul Ungariei", iar în același an a participat la Paris la Salonul Oficial cu lucrarea „În codrii Herței”, care a apărut în catalogul oficial al salonului la poziția 701 și pentru care a obținut "Mențiunea juriului". Conform unor mărturii documentare destul de lacunare și disparate se precizează că Arthur Verona ar fi participat la primele două tabere de creație organizate de Simon Hollósy cu Școala de pictură de la Baia Mare. Există și o confesiune a artistului despre acea perioadă prin care
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]
-
produs asupra personalității sale. Tot în această perioadă, fiind cunoscut ca pictor, Verona a executat pictura murală a capelei din Olmütz. Un număr neprecizat de lucrări realizate de Verona au plecat împreună cu Tezaurul României în Rusia în anul 1917. Din mărturiile familiei unele dintre ele au fost restituite în anul 1956, restituire menționată și de articolul artistului emerit Marius Bunescu aflat în numărul din 16 septembrie 1956 al ziarului Scînteia. Astfel, într-unul dintre articolele ziarului - dedicate reîntoarcerii unei părți din
Arthur Verona () [Corola-website/Science/308778_a_310107]