18,636 matches
-
mă trezești la final... după aia aplauzele... Octav: Bravo, bătrîne, ochitor de elită... Ha!, numai în frunte țintești... Numai în frunte... Ucigașule...! Te-ai antrenat, nu glumă! (apropiindu-se de Mona; tandru) Mona, rămîi numai frumoasă... numai femeie... N-are rost să faci... analize... evaluări... Nu-mi place să-ți pipăi inteligența... N-am nici un chef să-ți sărut ideile... Groparul: (ridicîndu-se puțin, aplaudă) Octav:...Nu te grăbi... n-a fost finalul... mai e puțin... Mona:...Să-nțeleg că mă alungi
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ti de gropar hodorogit, te dai Brusli! Lasă că-ți facem noi felul... mă, să-ți faci groapă, că de restul avem noi grijă, gura mă-ti de vagabond! Și tu, mă negustor de căcat ce ești, să-ți faci rost de piese de schimb, gura mă-tio și ție..."; au plecat) Octav: (după ce s-a ridicat de pe jos) Dacă venea scoțianul la programul cu fantome, avea ce vedea... Hm! I-ai dat gata... una-două! Ești dat naibii! Mereu ești o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îndrumați..., de ce nu purtați turma pe drumul cel bun...? Preotul:...Nu-i voie... Octav: Dar să le urați în biserică sănătate și viață lungă celor care ni l-au luat pe Dumnezeu e voie? Părinte, părinte...! Preotul: (...nu mai are rost nici o tactică... nici religioasă... de nici un fel...) Măi dragă tinere... Ia vino puțin... Mă, tui ești un golan. Octav: Cred că da... Da stați să-l întreb pe Socrate... el mă cunoaște cel mai bine... Socrate, ce spui, eu sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai pupi tu nici o groapă de-acuma... nici un... Groparul: Bine, părinte, pupați-le dumneavoastră pe toate... Preotul: Ei lasă că stîrpesc eu cuibul ăsta de revoluționari...! Dascălul:...Dă Doamne... Octav: (împreună cu groparul) Noi de-aicea nu plecăm... Doar dacă facem rost de un sobor... de mineri... Preotul: Golani nenorociți... (pleacă; dascălul se străduiește în continuare să-l acopere...) Octav: (mobilizîndu-l pe gropar..., amuzîndu-se) Mai bine golani decît... (privesc în jur cu prudență și nu mai spun textul bine știut...) la, la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Hm!, păi asta-i... Te-ai despărțit? Gh. P. doi: Păi nu?! Gh. P. unu: Pe mine mă întrebi?! Hm! Ia s-o luăm de la început... Va să zică; te-ai despărțit de soția ta? Bun! De ce? Gh. P. doi: (pe de rost) Pentru că era fiică de chiabur..., cu pămînturi multe..., prea multe..., cu vite numeroase..., cu moară..., cornute... și cal... și căruță, și roabă, și două lopeți... și-o greblă... Gh. P. unu: Și? Gh. P. doi:...Și era dușman de clasă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ăla, sau ăla, sau ălălalt, și omu' ți le dă așa... Gh. P. doi: Nu, nu chiar așa... Te duci la Gh. Popescu... fostul securist... acum parlamentar, sau ministru, sau mare om de afaceri... și-l rogi să-ți facă rost de cutare, sau cutare dosar..., sau de vreo hîrtie două dintr-un anume dosar, și se rezolvă. Gh. P. unu:...Adică de ce se rezolvă?! Gh. P. doi: Păi e simplu; le știe că tu știi că a fost securist... nu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
zeu s-o ierte, că asculta Europa liberă, și că-și punea părul pe moațe cu hîrtie din Scînteia, tot n-ai făcut nici un rău? Tot nevinovat ești? Gh. P. unu: (descumpănit)...Tot... (în lipsă de altceva, oarecum pe de rost)...N-am făcut poliție politică... Gh. P. doi: Du-te dracului cu tîmpenia asta, cu poliția ta politică, sau economică, sau științifică, sau dracu' mai știe ce fel de poliție! Gh. P. unu: Dar așa este! N-am făcut nici un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
am vorbit...?! Gh. P. doi: Da cîte n-am vorbit... Oho..., ce-am mai vorbit...! Gh. P. unu: (după o pauză) Are dreptate Desdemona... Gh. P. doi: Sigur că are..., nu ți-am spus eu! Gh. P. unu: N.-are rost să ne chinuim unu' pe altu'... Poate că, într-adevăr, e prea devreme să... Gh. P. doi: Păi da..., e și prea devreme..., e și prea tîrziu... Și, oricum, n-o să ne-nțeleagă nimeni..., și n-o să ne ierte nimeni
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
dacă ai sentimentul misticei revelații, prin asta se vor fi sfîrșit frămîntările în care te zbați? Sau încă alte încercări te așteaptă... De pildă, să "negociezi" cu Cel de Sus. Dacă "a negocia" este un demers care aici își are rostul. Își are, nu-și are, unora le folosește. Celor din speța răilor care rămîn răi. Chiar dacă ar îngîna regrete, cine să măsoare puritatea lor? Unde-i filtrul care să scoată la iveală minciuna? Cum se străvede în piesa lui Constantin
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
salon al nebuniei. Sunt tentat să îl privesc mai degrabă ca un Salon al "post-nebuniei". În fapt, oamenii aceștia se găsesc aici tocmai din cauza unei nebunii care îi precede, nebunia unui sistem în măruntaiele căruia luciditatea nu-și mai are rostul decât formal. Nerăbdarea, suspiciunea generalizată, teama cronicizată, rătăcirea de sine ("Sunt zile când mă simt vinovat... da, și alte zile când mă simt nevinovat"), memoria și degradarea memoriei, mărturisirea toate acestea sunt teme viguroase, teme-reper pe radiograma unui text profund
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de la secția femei lipsea aia care rezolva ce rezolvam eu la secția bărbați... da..., o chema Ilenuța cur de fier... că rădea cîte 3-4 soldați pe zi...; ei, aia lipsea în ziua aceea... și a ajuns la mine...; n-are rost să mai spun chestia cu pusul ochelarilor orbi, cu condusul..., ținînd-o de braț...; mă rog, chestia e că, ținînd-o de braț... îi atingeam sînii... și-mi plăcea..., am sărutat-o, și cînd... a intrat anchetatorul... a înhățat-o... a scos
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
rînd deoarece fiecare dintre ei considera că scena culturală a propriei evoluții este singura care contează. Așa, de pildă, Wittgenstein și Husserl s-au ignorat. Tot așa, francofilii de la noi nu-l au În bibliografii pe Ihab Hassan și scapă rostul termenului postmodern atunci cînd află că, de pildă, Michel Tournier și John Barth sînt considerașți ca Împărtășind aceeași gîndire subiacentă - postmodernă. Într-un număr jubiliar din Le Débat din 1988, În cuprinsul unui „dicționar al epocii”, În dreptul termenului „post-modern” apare
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
care o proclamă modernitatea franceză de mai bine de un secol este un ideal personal de urmat pînă la un punct și, În orice caz, de consumat cultural. Rămîne Însă o Întrebare : dacă teoria franceză e de fapt literatură, ce rost mai are literatura franceză ? Fără literatura franceză propriu-zisă, un autor ca Lionel Ruffel n-ar fi putut propune un concept care să dea seama de valoarea temporală a postmodernismului, Împrumutat din poetică : deznodămîntul. Este un cuvînt - Înainte de a fi un
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cel puțin, dar și cea autohtonă (iată, Cecilia ștefănescu, pînă la un punct) recurg frecvent la autoficțiuni și la retorica impetuoasă și directă pe care autoficțiunea o cere: dintr-o nevoie compensatorie care ține atît de ceea ce autorii Înțeleg prin rostul literaturii, cît și de supunerea la ceea ce cititorul așteaptă de la literatură. Primii știu că oglinda plimbată odinioară pe marginea drumului e mincinoasă dacă În cadrul ei apare altceva/altcineva decît cel care o plimbă, dar știu și că astăzi eu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
logocentrismului, a „vorbei” univoce față de „cuvîntul” polisemantic, traversat de semnificații ca un ecran prin care fiecare vede ce vrea, În ciuda dezinteresului pentru „eu” remarcat de Gilles Deleuze În anii ‘70, există o ierarhie imprescriptibilă a autenticității, unde rostit Înseamnă automat rost, adică sens, iar scris Înseamnă mereu mediere, amînare, Înșelăciune. Postulatul de la care pornesc toți cei care mizează pe autenticitatea spunerii este că autenticitatea este cu atît mai mare cu cît suprafața de expunere a intimității este mai Întinsă. În unele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Există aici o substanță religioasă care, pentru a nu se pierde o dată cu moartea religiei, a fost incoroprată de literatură. Vocabularul trădează această continuitate: Mad about the Boy este, pentru un critic de la revista Télérama, o litanie. Una al cărei singur rost este de a fi În plus, ca semn al unei Înstrăinări funciare (de divin, de Celălalt). Alienarea cască un vid În substanța omului (sau a comunității), deschide o absență, care numai ea devine pentru artist teritoriu fertil, apt pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a fi În plus, ca semn al unei Înstrăinări funciare (de divin, de Celălalt). Alienarea cască un vid În substanța omului (sau a comunității), deschide o absență, care numai ea devine pentru artist teritoriu fertil, apt pentru a primi creația. Rostul literaturii stă În patima pe care o poate ea insufla cititorului, patima de a trăi, cu atît mai puternică cu cît cadrele vieții sînt mai nesigure, cu cît nevoia de identitate este mai mare. Reprezentabilul este, dacă nu evacuat, trecut
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
oamenii, cu cît o duc mai bine din punct de vedere material, cu atît au mai puține credințe și acționează În virtutea impulsului. Că au, prin urmare, Întotdeauna ceva de ascuns pentru că se simt vinovați. și cum unde-i vinovăție e rost de profit, Fio se apucă să compună, din litere decupate din ziar, scrisori de șantaj și să le expedieze oarecum la Întîmplare, studiind totuși, În prealabil, cartea de telefoane și subordonînd aleatoriul unei judicioase determinări socio-topografice : ierarhia străină de orice
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
p. 192. Formularea sa este, pentru cazul francez, foarte corectă. Postmodernismul este o „mișcare de reflux” În condițiile unei „supralicitări” a modernismului. Este vorba Însă, În mod evident, și de constarea unui eșec, fără de care aprecierea „supralicitării” nu-și avea rostul. Astfel putem explica de ce romancierii apăruți În anii 1980, mulți publicați la Minuit, au primit eticheta de “minimaliști”. Ori altceva se Întîmplase În cultura anglo-saxonă. John Barth, « La littérature du renouvellement », in Poétique nr. 48/1981. Titlul original este The
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
anume ce se întâmplă atunci când câmpul este organizat de mai multe focare de energie vizuală și când vectorii leagă între ei atari centri. A fost de la început evident pentru mine că analiza organizării formelor perceptibile în artă nu și avea rostul dacă exemplele obținute nu ar fi dezvăluit simbolizarea aspectelor vitale ale experienței umane. Tot discutând chestiunea formei vizuale cu studenții și alți auditori, am început să înțeleg că acțiunea centricității și excentricității | 11Introducere reflectă nemijlocit sarcina bivalentă a ființei umane
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
legătură și nici nu poate găzdui vreun obiect în cadrul ei. Aceasta duce la un salt discontinuu între două scene care sunt limitate la prezentarea dimensiunilor lor frontale. Cât timp centrul compozițional din planul frontal este ușor de observat, nu are rost să căutăm în aceste picturi centrul spațiului tridimensional. Strict vorbind, ne aflăm încă pe tărâmul celei de-a doua dimensiuni, un șir de două sau mai multe expuneri frontale, ca un decor de scenă realizat în întregime din culise și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
simțului vederii. Compoziția poartă sensul Formele centrice și excentrice pe care le-am discutat pot fi clar sesizabile doar în diagramele din figurile 5 și 6. Ele nu apar explicit în nici una dintre ilustrațiile luate din domeniul artelor. Atunci ce rost mai aveau aceste forme prezentate vizual? Trebuie să amintim aici că percepția nu constă în explorarea mecanică a infinitelor detalii de formă și culoare proiectate pe retina oculară. Pentru a fi utilă din punct de vedere biologic, vederea trebuie să
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
existență umilă, în timp ce Sfântul Elefterie și Dâmbovița, furișată prin ulei și materie, își continuă existența printre trecători. Lumea e văzută "prin minte" sau printr-un ochean fermecat, din ipostaza nepăsării: "Eram ferice, liric, leneș, prost./ Bătut de-o veselie fără rost." Alteori creionează un univers al groazei, de coșmar, cu mașini și trenuri înspăimântătoare, cu sunete de claxoane stridente, torturante pentru nervi. O spaimă metafizică amenință existența: "Drumul, ducând departe, în sensul opus/ Acelui ceasornic uriaș/ Cu axul înfipt in Marele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu mai vreau... și nu mai pot fugi Demnă sunt oare să-not în apele tale, iubire". II. Dorul o încleștează ca o ancoră grea și iat-o eminescianizând: "Singurătăți./ Nu mi te-arăți,/ nu-mi trimiți vești/ cât fără rost./ Oare ai fost?/ Oare mai ești?". Sentimentul refuzat este apăsător și dureros: Surâd și mersul mi se prelinge/ de pe buze, ca un fir de sânge/ pentru că nu mă iubești". III. "Antiroman", jugularea polemică a confesiei pentru o "posibilă radiografie a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de sus. Sub impulsul aceste năzuințe, buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: garoafele sunt "crescute cât stejarii"("Zori de zi") "Buruiana și firul de grâu să-și coacă/ Cerul laolaltă./ Nu-i rostul tău/ De-a separa și prețui/ Din câte stau pe zare/ Același ou divin nuntește/ Și ochiul vulturesc" ("Imn sacru"). Buruiana și firul de grâu absorb deopotrivă cerul, realizând nunta între cele două specii: "Buruiana și firul de grâu să
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]