18,899 matches
-
secolul al XVII-lea și la începutul secolului al XVIII-lea, aici au fost copiate mai multe lucrări bisericești (un tetraevanghel în limba slavonă - 1613 etc.). În anul 1744, episcopul Varlaam (1734-1745) a înființat aici o tipografie în care a tipărit mai multe cărți bisericești, printre care și Ceaslovul din 1745 aflat și astăzi în colecția Mănăstirii. Totuși, în 1750, odată cu alegerea episcopului Iacob Putneanul ca mitropolit al Moldovei, tipografia a fost mutată la Iași. În anul 1775, nordul Moldovei a
Mănăstirea Bogdana () [Corola-website/Science/298412_a_299741]
-
Împărtășanie a copiilor să nu fie amânată prea mult după ce aceștia au ajuns la vârsta priceperii. Ca simplu capelan, episcop și patriarh, Giuseppe Sarto a promovat muzica sacră; ca papă a dispus să fie folosit pretutindeni cântul gregorian și a tipărit cărți de cânt. A subliniat importanța catehizării nu numai a copiilor, dar și a adulților, trasând reguli precise și a făcut să se publice un catehism nou în dieceza din Roma. La 19 martie 1904 a înființat o congregație specială
Papa Pius al X-lea () [Corola-website/Science/298424_a_299753]
-
Aici redactează prima sa operă filosofică de amploare ""Tractatus de Deo et Homine Ejusque Felicitate"" ("Tratat cu privire la Dumnezeu, om și fericirea sa"), în care sunt deja cuprinse trăsăturile de bază ale sistemului său filosofic. Lucrează la ""Tractatus theologico-politicus"" ("Tratat teologico-politic"), tipărit la Amsterdam în 1670 și publicat anonim. În 1661 se mută la Rijnsburg, în apropiere de Leiden. Din cauză că în instituțiile oficiale vederile filosofice erau îngrădite de teologie, Spinoza refuză în 1673 oferta prințului elector Karl Ludwig din Palatinat de a
Baruch Spinoza () [Corola-website/Science/298446_a_299775]
-
franconică din regiunea care se vorbește și în regiunile învecinate din Belgia, Franța și Germania. Deși luxemburgheza face parte din grupul vest-central-german al limbilor germane de sus, peste 5.000 de cuvinte din limbă sunt de origine franceză. Primele propoziții tipărite în luxemburgheză au apărut în săptămânalul "Luxemburger Wochenblatt", în cea de-a doua ediție din 14 aprilie 1821. În afară de faptul că este una dintre cele trei limbi oficiale, luxemburgheza este considerată și a Marelui Ducat; este limba maternă sau „limba
Luxemburg () [Corola-website/Science/298529_a_299858]
-
consumate cotidian, au rădăcini în felurile de mâncare țărănești, similare vecină. Limbile principale în mass-media din Luxemburg sunt franceza și germana. Ziarul cu cel mai mare tiraj este cotidianul de limbă germană . Există însă posturi de radio și publicații naționale tipărite în engleză și în portugheză, dar audiențele acestora sunt dificil de evaluat întrucât sondajele naționale sunt efectuate de ILRES în limba franceză. Luxemburgul este cunoscut în Europa pentru posturile de radio și televiziune ( și ). Aici funcționează și , difuzor al marilor
Luxemburg () [Corola-website/Science/298529_a_299858]
-
străinătate, dar plecarea lui din țară a determinat sfârșirea activității care se micșorase din ce in ce mai mult. În urmă suspendării activității la Partidul Independent din anul 1915, a început să traducă piese de teatru pentru Vinohrady. În Ziarul Poporului (Lidové Noviny) a tipărit proza alegorica “Tajemna dobrodružstvi Alexeje Iványče Kozulinova” (“Aventurile secrete ale Alexei Iványči Kozulinova”). După publicarea acestei lucrări a fost cercetat pentru intenția presei de a incita la ură și dispreț față de Guvern. A fost în cele din urmă arestat pe
Viktor Dyk () [Corola-website/Science/307013_a_308342]
-
și până la moartea lui, în aprilie 1508. Cinci dintre fiii lui au fost domni ai Țării Românești. A avut 5 copii din căsătoria sa cu domnița Cătălina din Sărata: A mai avut și doi fii nelegitimi: În timpul domniei sale a fost tipărit Liturghierul slavon al lui Macarie (1508) în spațiul românesc, reprezentând prima carte românească în istoria literaturii române, finalizat la data de 10 noiembrie 1508. Este înmormântat la Mănăstirea Dealu din Târgoviște.
Radu cel Mare () [Corola-website/Science/307025_a_308354]
-
de-al doilea război mondial, Vlasov a devenit unul dintre generalii favoriți ai lui I. V. Stalin. A jucat un rol de primă importanță în timpul luptelor pentru apărarea Moscovei. Pentru contribuția sa la apărarea capitalei, poza lui Vlasov a fost tipărită alături de fotografiile altor ofițeri superiori sovietici în ziarul Pravda sub titlul "Apărătorii Moscovei". Descris de unii istorici ca un personaj "carismatic", Vlasov a fost decorat pentru faptele de arme pe 24 ianuarie 1942 cu Ordinul Steagul Roșu. După succesul sovietic
Andrei Vlasov () [Corola-website/Science/306983_a_308312]
-
în cinstea domeniului și a noului castel de la Vaux a patronului său; opera nu a mai fost însă tipărită deoarece Fouquet a fost arestat din ordinul lui Ludovic al XIV-lea la 5 septembrie 1661. Totuși, în martie 1662 este tipărită clandestin elegia "Elégie aux Nymphes de Vaux", o parte din "Le Songe de Vaux". A fost un act de curaj din partea lui La Fontaine să-și exprime în acest mod sentimentele de gratitudine față de protectorul său Fouquet, în situația în
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
protectorul său. La palatul „Luxembourg” din Paris, reședința ducesei de Orléans, La Fontaine îi cunoaște, printre alții, pe La Rochefoulcauld, pe Madame de Sévigné și pe Madame de La Fayette, personalități celebre ale literaturii franceze. Tot în același an, la 10 decembrie, tipărește două povestiri prelucrate după Boccaccio și Ariosto. Din acest motiv s-a iscat o dispută în cercurile literare, cu referire la libertatea pe care povestitorul poate să o aibă în raport cu modelul de la care a pornit. Într-un eseu ("La Dissertation
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
un eseu ("La Dissertation sur Joconde"), Nicolas Boileau a tranșat acestă dezbatere în favoarea lui La Fontaine. În 1665 și 1666 îi apar două volume de povești și povestiri în versuri ("Contes et Nouvelles en vers"). La 31 martie 1668 este tipărit volumul "Fables choisies" („Fabule alese”), dedicat lui Ludovic, Delfinul Franței, fiul cel mare și moștenitor al regelui Ludovic al XIV-lea. În prefață, La Fontaine explica: "Je me sers d'animaux pour instruire les hommes" („folosesc animalele pentru a-i
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
său, Colbert, deși acesta îi fusese un adversar declarat. A participat cu mult entuziasm la ședințele Academiei, fiind printre cei mai perseverenți academicieni ai epocii. A rămas celebră controversa sa cu Antoine Furetière pe tema dicționarului pe care acesta îl tipărise trecând peste „monopolul” pe care îl deținea Academia Franceză în materie de dicționare. Împreună cu Boileau și Racine, La Fontaine a reușit să îl excludă pe Furetière din rândurile academicienilor; în replică, Furetière a publicat o serie de pamflete, inclusiv împotriva
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
să îl excludă pe Furetière din rândurile academicienilor; în replică, Furetière a publicat o serie de pamflete, inclusiv împotriva fostului său prieten, La Fontaine, acuzându-l de trădare pentru că apărase privilegiile Academiei. La 28 iulie 1685, împreună cu François de Maucroix, tipărește "Ouvrages de Prose et de Poésie" („Lucrări de proză și poezie”), conținând traduceri din Platon, Demostene și Cicero, precum și noi fabule și povestiri. În timpul celebrei polemici de la Academia Franceză dintre „clasici și moderni” (""), Jean de La Fontaine s-a situat în
Jean de La Fontaine () [Corola-website/Science/307054_a_308383]
-
dedică studiilor de genealogie. El fondează revista "Arhiva genealogică" care apare de la 1 ianuarie 1912, care va fi, cum spunea Zotta, străină luptelor politice și departe de orice tendință snobistă de diferențiere socială. Din păcate după 1913 nu se mai tipărește din cauza lipsei de mijloace materiale ale editorului. Redacția revistei Arhiva Genealogică a fost la Mănăstirea Golia din Iași. La Arhiva Statului din Iași, în ale cărei bogate depozite Zotta începuse să cerceteze odată cu venirea la Iași, devenise vacant postul de
Sever Zotta () [Corola-website/Science/307070_a_308399]
-
bazată în primul rând pe tezaurul documentar al țării, adunat în depozitele Arhivelor Statului. Astfel sub egida Societății de Istorie și Arheologie, în luna octombrie a aceluiași an a început să apară la Iași revista "Ioan Neculce" în care se tipăreau studii și documente elaborate de el, G. Ghibănescu, Teodor Burada, Nicolai Andriescu-Bogdan și alții. În revista "Ioan Neculce", în toate numerele care au apărut între 1921-1933, Sever Zotta a publicat studii și comunicări despre trecutul Iașiului, între care se remarcă
Sever Zotta () [Corola-website/Science/307070_a_308399]
-
Română", "Convorbiri Literare", "Gazeta Bucovinei", "Junimea Literară", "Revista Politică", "Transilvania" și "Tribuna". S-a semnat sub formele T.Șt., Ț. V. Ștefaniu, Truță și Ț. V. St. Cea mai mare parte a operei sale se regăsește disipata în periodice. Au fost tipărite sub formă de cărți: adaptarea poveștii "Loango"(1886), textele istorice "Istoricul luptei pentru drept în ținutul Câmpulungului Moldovenesc"(1911) și "Documente din vechiul ocol al Câmpulungului Moldovenesc"(1915), lucrarea "Amintiri despre Eminescu"(1914). În centrul orașului Siret (unde s-a
Teodor V. Ștefanelli () [Corola-website/Science/307106_a_308435]
-
veche și rară din România, aflată astăzi în cea mai mare parte în Fondul Bibliotecii Naționale (inclusiv „34 de incunabule numai în fondurile Bibliotecii Naționale” ) precum și la Biblioteca Academiei Române, căreia i-a dăruit cel mai complet exemplar al "Lucrului apostolicesc" tipărit în 1563 la Brașov de diaconul Coresi, însoțit de o amplă descriere științifică proprie . Acreditat la Berlin, și-a urmat în paralel cu activitatea în diplomație și cercetare în domeniul incunabulelor, fiind singurul român care a lucrat la GW (Kommission
Constantin Karadja () [Corola-website/Science/307114_a_308443]
-
Kilia" la gurile Dunării. Vechea "Artă tipografică română" face obiectul unei alte publicații a lui Karadja , începând cu "Octoihul lui Macarie" din 1493-94. Cea mai veche mențiune a Daciei în tipar, 1454", identificată de C. I. Karadja într-un incunabul tipărit la Mainz a fost prezentată în 1940 la Academia Română . De menționat este lucrarea "Despre edițiile din 1488 ale Cronicei lui Joannes de Thurócz" publicată de Academia Română , de asemeni scrierile Papei Pius al II-lea (Eneas Sylvius Piccolomini) al cărui "Tractatus
Constantin Karadja () [Corola-website/Science/307114_a_308443]
-
Academiei Române. A fost profesor la Facultatea de Științe, la catedra de Anatomia și fiziologia plantelor, și director al Centrului de cercetări biologice din Cluj. În 1960 a publicat o monografie asupra "Mlaștinilor de turbă din RPR", iar în 1965 a tipărit volumul "Monumente ale naturii în România", în afara altor cărți dedicate unor oameni de știință români. A fost membru corespondent al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1935. La 2 iulie 1955 a fost ales membru titular al
Emil Pop () [Corola-website/Science/307136_a_308465]
-
antici, strălucind prin rigoare și har poetic. Caragiani a tradus integral și a pregătit pentru tipar „Iliada” lui Homer, din care însă nu a apărut decât un fragment. Caragiani a făcut traduceri din Homer, Aristoteles și Theocrit. În 1879 se tipăresc la Iași traducerile lui din „Odiseea" lui Homer și „Batrachomyomachia" tălmăcite pentru prima oară în întregime în românește, beneficiind de o transpunere plastică și vie, cu expresii împrumutate din limba populară și cu întorsături specifice basmului. Bun cunoscător al vieții
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
Convorbiri literare”, Românii din Macedonia și poezia lor populară”. Două decenii mai târziu, în „Balcanica" (1891), va publica prima parte a voluminoasei lui lucrări intitulate „Studii istorice asupra românilor din Peninsula Balcanică". Cea de a doua parte îi va fi tipărită postum în 1941 de academicianul Pericle Papahagi. În studiul său Caragiani caută să-i deosebească în permanență pe români printre celelalte popoare balcanice, servindu-se de 'toponimie' și 'onomastică'. În acest sens, studiile sale sunt un adevărat repertoriu onomastic al
Ioan D. Caragiani () [Corola-website/Science/307146_a_308475]
-
de cameră, a scris mai multe compoziții pentru orchestră, dintre care menționăm următoarele: În ultimii ani, de viață a compus opera "Conu Leonida față cu reacțiunea", reprezentată pe scena Operei Române din București (28 decembrie 1978). Operele sale au fost tipărite și editate pe disc. Matei Socor a încetat din viață la data de 30 mai 1980, în orașul București. Este tatăl analistului politic Vladimir Socor.
Matei Socor () [Corola-website/Science/307156_a_308485]
-
reales în demnitatea de rector. A publicat monografii asupra procedurii civile romane ("Contribution à l'étude de la formule arbitraire", 1905), noțiunii de injuria ("Noile teorii asupra injuriei. Studiu de drept roman", 1907) și un "Curs elementar de drept roman" (1923), tipărit în mai multe ediții. Manualul său de drept roman intitulat " Curs elementar de drept roman" apărut în 1931 într-o a treia ediție poate fi considerat și astăzi ca fiind cel mai bun manual românesc de drept roman. În acest
Constantin C. Stoicescu () [Corola-website/Science/307167_a_308496]
-
a viitoarei instituții consta în organizarea unor culegeri sistematice din întreaga țară, prin chestionare și specialiști trimiși pe teren, precum și publicarea unui „Anuar al Arhivei de folclor”. În cele șapte volume ale Anuarului - apărute în perioada 1932-1945 - au putut fi tipărite atât monografii folclorice cât și studii legate de istoria folclorului și a folcloristicii românești. Mușlea publică astfel lucrările Academia Română și folclorul, Ion Bianu și folclorul, Ovid Densusianu, folclorist precum și monografia Cercetări folclorice în Țara Oașului. După 1930 a fost numit
Ion Mușlea () [Corola-website/Science/307187_a_308516]
-
Universitate, un rol important îl au manualele școlare. De aceea a depus eforturi mari pentru asigurarea unei înalte ținute științifico-metodice întregii serii de manuale de geografie. Împreună cu P.N. Mirodescu au elaborat zece manuale de geografie, dintre care nouă au fost tipărite în primă ediție în anul 1933 și unul - în 1938, fiind scoase apoi numeroase ediții. Opt manuale constituiau seria completă pentru învățământul liceal, iar două dintre ele au fost destinate școlilor comerciale. Prin calitatea deosebită a tuturor acestor manuale, Mihai
Mihail D. David () [Corola-website/Science/307177_a_308506]