17,682 matches
-
deși aveau o mentalitate profund capitalistă, optau pentru comunism nu de bunăvoie, ci din instinct de conservare. Ei erau aidoma arabilor din Nazaret, care îi aleg cu nonșalanță pe deputații comuniști sau negrilor din Africa de Sud, care sprijină Congresul Național African dominat de comuniști. Extrem de mulți evrei din zona aceasta (mai ales tinerii lipsiți de viitor) nu prea aveau ce pierde atunci cînd au sosit sovieticii 15. Dar acesta era unghiul de vedere al evreilor. Din unghiul de vedere al lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la acest al doilea Consiliu de Coroană nu făceau parte din Consiliu, ca de pildă, Horia și Decebal (frații lui Codreanu), împotriva prezenței cărora Iorga a protestat imediat, dar fără succes. Cel de al doilea Consiliu de Coroană a fost dominat (ca și primul) de teama intrării rușilor în Moldova. Din această cauză, după o remarcă amară la adresa Dictatului de la Viena (care va fi "un triumf pentru grofii unguri" și pentru alți moșieri feudali unguri), Iorga a optat pentru acceptare. El
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
un regim al marșurilor funebre". Cea mai importantă exhumare a fost cea a Căpitanului Codreanu, care a fost înmormîntat din nou la 30 noiembrie (la împlinirea a doi ani de la asasinarea sa). Nu a existat niciodată o mișcare atît de dominată de dincolo de mormînt ca Legiunea. Se vedeau pretutindeni, ținute sus, panouri uriașe cu chipul lui Codreanu, pe fiecare dintre ele fiind scrise cuvintele: "Corneliu Zelea Codreanu Prezent!" . Plus multe alte panouri ilustrînd cultul morții, al Legiunii pe care era scris
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
accelerat pregătirile. La urma urmei, așa cum își amintea Boeru, Codreanu ordonase două zile de răzbunare pentru lungile suferințe îndurate după ajungerea la putere a Legiunii. Iar "Căpitanul" nu putea să rămînă nerăzbunat. Psihologia și naivitatea infantilă a lui Iorga îl dominau. Exact ca un copil, nu-și dădea seama de existența pericolului. Această ignorare a primejdiei nu era mai puțin copilărească decît inocența și capacitatea lui de a se înfuria. Uneori, după cum își amintea doamna Liliana, atunci cînd afla de nelegiuirile
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
eliberarea universală a "clasei muncitoare" cu aceea de suveranitate națională totală. Acesta este motivul pentru care viața și ideile lui Iorga au devenit mai relevante pentru înțelegerea regiunii decît fuseseră înainte de 1989. Sentimentele lui Iorga față de țara sa i-au dominat viața și activitățile. El a devenit istoric și politician datorită naționalismului său, iar naționalismul a determinat caracterul tradițional al politicii sale. Jurnalismul său a fost un jurnalism naționalist. În calitate de critic literar, sămănătorismul a devenit filosofia sa centrală, bazată pe naționalismul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
În Balcani și în alte părți însă nu este așa. Occidentul intră în panică în loc să acționeze cu hotărîre. Europa central-răsăriteană și fosta URSS sînt cu siguranță pîndite de primejdie. Dar chiar și acest pericol este preferabil "înghețului profund" care a dominat o jumătate de Europă în timpul Războiului Rece, hegemoniei dictaturii totalitariste, care nega și interzicea libertatea și a ucis milioane de ființe umane! Sîntem martorii unei revoluții de eliberare în regiunea aceasta și o revoluție nu este niciodată un proces pașnic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Este interesant faptul că Iorga a spus puține lucruri bune sau rele despre numeroșii (și foarte controversații!) țigani din România. Iorga era în primul și în primul rînd istoric. Politicianul ocupa un biet loc doi. Naționalismul său cultural i-a dominat și scrierile istorice. El nu respecta nici o abordare filosofică și nici o lege istorică și nu aparținea nici unei "școli istorice", considerate de el ca fiind prea restrictive și rigide. Era un naționalist romantic, un impresionist și poseda instincte sănătoase și marele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
presus de orice, un medievist și bizantinolog de faimă mondială și am putea spune din fericire, pentru că a fost un istoric naționalist. Cînd scria despre timpurile mai apropiate în timp (ca să nu mai vorbim de evenimentele contemporane), politicianul naționalist îl domina mult prea des pe istoric. În scrierile istorice, faptele pe care își baza el argumentele erau corecte. Interpretările date de el acestora (mai ales după ce a intrat în "luptă") erau cu totul altceva. Exactitatea sau obiectivitatea lucrărilor scrise de el
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Theodorescu, op. cit., p. 167 92 Biblioteca critică: Nicolae Iorga, p. 153. Opiniile lui Lovinescu despre meritele criticii literare a lui Iorga erau mai puțin decît pozitive. Autorul a avut ocazia să judece plauzibilitatea acestor opinii, apelînd la surse mai puțin dominate de prejudecăți decît E. Lovinescu 93 Șeicaru, op. cit., p. 72-75. Scriind despre cartea lui destul de interesantă tratînd Istoria slavilor de răsărit (History of Eastern Slavs), el remarca cu tristețe: "Mă întreb dacă un singur suflet măcar a citit-o vreodată
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
grup de tineri cercetători talentați, printre care Brad Abrams, Catherine Merridale, Marci Shore și Timothy Snyder, precum și prietenilor mei Jacques Rupnik și István Deák. De la Timothy Garton Ash am Învățat nu numai despre Europa Centrală (subiect pe care l-a dominat mulți ani), ci și despre cele două Germanii În epoca Ostpolitik. De-a lungul multor ani de conversații cu Jan Gross - și mulțumită scrierilor lui inovatoare - am Învățat nu numai câte ceva din istoria Poloniei, ci și cum să Înțeleg repercusiunile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
contrar impresiei generale din epocă) nu a fost strivită În război și nici de tratatele de pace care au urmat: dacă ar fi fost așa, cum se explică faptul că În numai 25 de ani ea reușea din nou să domine Europa? În realitate, cum Germania nu și-a achitat datoriile de război după 1919, prețul victoriei pentru Aliați a fost mai mare decât cel al Înfrângerii pentru Germania; ea a ieșit din război relativ mai puternică decât În 1913. „Problema
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
existau 536.000 de membri cu carnet; 1,2 milioane de austrieci făcuseră parte În timpul războiului din efectivele germane. Austriecii erau chiar prea bine reprezentați În SS și În conducerea lagărelor de concentrare. Viața publică și cultura de elită erau dominate de simpatizanții naziști: 45 din cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria a scăpat surprinzător de ușor. Din cei 130
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jur era distrus - de fapt, tocmai din această cauză -, ceva nou și mai bun se profila la orizont. „Nici unul dintre noi - scriau În noiembrie 1945 editorii revistei italiene Società - nu Își mai recunoaște trecutul. Ne pare de neînțeles... ce ne domină astăzi viața e sentimentul de stupoare și Încercarea instinctivă de a găsi o direcție. Suntem pur și simplu dezarmați de realitate”. După Înfrângerea lui Hitler, impedimentul principal În calea transformării radicale nu au fost fasciștii sau reacționarii care se aliaseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exercitată de planificare: fie că era asociată cu stânga, cu dreapta, cu ocupația sau cu războiul, planificarea nu era asociată cu politica discreditată a anilor interbelici - un avantaj unanim recunoscut. În esență, planificarea Însemna Încredere În stat. În multe țări domina impresia bine Întemeiată (și confirmată de experiența războiului) că, În absența oricărei alte instanțe de reglementare sau distribuție, singura forță care putea salva individul de sărăcie rămânea statul. Dar entuziasmul vremii pentru statul intervenționist nu izvora din disperare sau interes
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunist, Comisia de Planificare a fost epurată și redenumită Oficiul Planificării de Stat, cu un mandat foarte diferit. În restul regiunii, naționalizările de amploare, precum cele dictate În Polonia prin Legea Naționalizării din ianuarie 1946, erau opera guvernelor de coaliție dominate de comuniști. Dar și acolo existau rădăcini precomuniste: guvernul autoritar din Republica Poloneză interbelică inaugurase În 1936, prin Planul de Investiții Cvadrienal, un sistem rudimentar de planificare directivă centralizată. Obiectivul principal al planificării În Europa continentală postbelică Îl constituiau investițiile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ținute Între 1945 și 1948 În Danemarca, Norvegia și Suedia. și totuși, cu excepția Marii Britanii și a țărilor nordice, „vechea stângă” a comuniștilor și socialiștilor n-a reușit niciodată să guverneze singură. În vestul Europei, balanța politică era controlată și adesea dominată de o nouă creatură politică: partidele creștin-democrate. Partidele catolice erau ceva obișnuit În Europa continentală, prosperând În special În Belgia și Olanda. Germania wilhelmină și apoi Republica de la Weimar au avut un Partid Catolic de Centru, iar aripa conservatoare din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania de Vest, Creștin-Democrații (CD) În Italia și Mișcarea Republicană Populară (MRP) În Franța - aproape monopolizaseră electoratul catolic. În Europa anului 1945, acest lucru era important: opțiunile catolicilor erau Încă strict conservatoare, În special pe probleme sociale și În regiuni dominate de credincioși practicanți. Alegătorii catolici din Italia, Franța, Belgia, Olanda și cei din sudul și vestul Germaniei votau arareori cu socialiștii și aproape niciodată cu comuniștii. Dar - și aceasta era o ciudățenie a epocii postbelice - În multe țări, catolicii conservatori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru Paris, Londra și Washington. Dar forma concretă a acestui acord era aprig controversată. IVtc "IV" Un acord imposibiltc " Un acord imposibil" Cei care Încă nu se născuseră vor Înțelege mai greu În ce măsură politica europeană din anii de după război era dominată de teama unei resurecții germane și hotărâtă să o Împiedice cu orice preț. Sir Michael Howard Nu vă faceți iluzii: toată zona Balcanilor, cu excepția Greciei, va fi bolșevizată, iar eu nu pot să Împiedic acest lucru. și nici pentru Polonia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prețul acestei victorii era un Imperiu Sovietic În estul Europei, el nu era prea mare. Britanicii continuau să vadă Europa În termenii unui echilibru al puterilor: În cuvintele lui sir William Strang, de la Ministerul de Externe, „este mai bine să domine Rusia Europa de Est decât Germania Europa de Vest”. Strang scria lucrurile astea În 1943. În 1945, când amploarea dominației sovietice a devenit limpede, liderii britanici erau mai puțin optimiști decât omologii lor americani. După lovitura de stat aranjată de ruși la București În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importante din Africa și sud-estul Asiei, Franța a fost Întotdeauna o putere eminamente continentală. Manevrele sovietice În Asia sau viitoarea criză din Orientul Mijlociu nu-i priveau pe francezi - spre deosebire de englezi - decât indirect. Tocmai pentru că teritoriul Franței se micșorase simțitor, Europa domina acum câmpul său vizual. Iar În Europa, Parisul avea Într-adevăr motive de Îngrijorare. Influența franceză În Est, o arenă În care diplomația franceză strălucise În perioada interbelică, era compromisă: În octombrie 1938, un Edvard Beneš buimăcit Își recunoștea „cea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
poate fi Înțeles dacă nu-i luăm În serios ambițiile și aserțiunile ideologice. Dar În anumite perioade, printre care și anii 1945-1947, chiar dacă ignorăm complet doctrina bolșevică, putem Înțelege politica externă a Uniunii Sovietice prin referința la cea țaristă. Rusia domina prin „protecția” vecinilor Încă din vremea lui Petru cel Mare. Sub Ecaterina cea Mare, imperiul s-a extins spre sud și sud-vest. Iar țarul Alexandru I a consacrat modelul de implicare În Europa a Rusiei imperiale. La Congresul de la Viena
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
va fi roșie, când Parisul va arde, iar săracii Își vor căpăta locul de drept, abia atunci adevărul și dreptatea vor triumfa. Un secol mai târziu, eseistul englez Peter Quennell descria În New Statesman „idolatrizarea cvasipatologică a violenței care Îi domină pe atât de mulți scriitori francezi”. Când bătrânul radical francez Édouard Herriot (președinte al Adunării Naționale până În 1957, când a murit la 85 de ani) anunța la Eliberare că normalitatea politică nu va fi regăsită până când „Franța nu va trece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
000 de abonați. Dar conținutul lor era invariabil de bună calitate, autorii erau cei mai buni scriitori din deceniile postbelice și umpleau o lacună importantă - mai ales În Franța, unde Preuves reprezenta unicul forum liberal, anticomunist, Într-un peisaj cultural dominat de periodice neutraliste, pacifiste, ale tovarășilor de drum sau mărturisit comuniste. Congresul și numeroasele sale activități erau sprijinite oficial de Fundația Ford și finanțate În secret de CIA - lucru ignorat de mai toți activiștii și scriitorii până când a fost făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și populare: cele mai bine vândute filme În Berlinul postbelic au fost The Gold Rush (Goana după aur) al lui Chaplin și The Maltese Falcon (șoimul maltez) (turnat În 1941, dar vizionat În Europa abia după sfârșitul războiului). America nu domina Însă cinematograful european postbelic numai dintr-un capriciu al gustului popular. Exista un context politic: filmele americane „pozitive” au inundat Italia exact În momentul crucial al alegerilor din 1948; Departamentul de Stat a Încurajat studiourile Paramount să relanseze În acel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de vedere politic era mai importantă decât orice complicație internațională. Schumacher era iritat mai ales de entuziasmul lui Adenauer față de proiectul integrării vest-europene. În ochii lui, Planul Schuman din 1950 era menit să creeze o Europă „conservatoare, capitalistă, ecleziastică și dominată de carteluri”. Dacă se Înșela complet sau nu este mai puțin important. Problema e că social-democrații lui Schumacher nu ofereau o alternativă. Combinând programul socialist tradițional de naționalizări și garanții sociale cu dezideratul unificării și neutralității, ei au avut un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]