19,706 matches
-
o inexplicabilă tandrețe a rușilor pentru bulgari, care, la rândul lor au mari afinități cu rușii”. Pétin face remarca: „perspectiva ocupării Constantinopolului schimbă rolul Bulgariei în politica rusă” - lucru perfect adevărat. Un episod tragi-comic, dar de un cinism greu de imaginat, este relatat de ambasadorul Franței la Petrograd, Maurice Paléologue. La sfârșitul lui octombrie 1916, după ocuparea portului Constanța și abandonarea podului de la Cernavodă în mâna austro-bulgarilor, văzând totala inactivitate a trupelor ruse, Brătianu îl trimite pe ministrul C. Diamandy la
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
de viață. În același timp știu că aproape toată arta este autobiografică, că nu poți despărți niciodată la modul abrupt viața de artă, de literatură, că și în cel mai bizar lucru expus pe o pagină există ceva trăit sau imaginat de către un autor. Am dispus dialogurile din acest volum în ordine alfabetică, mizând pe "democrația alfabetului", confrații intervievați fiind cu toții profesioniști ai literaturii române de ieri, de azi. Îmi rămâne firescul regret că nu am reușit să intru în dialog
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
schimbat viața ireversibil, pentru că poezia nu este o "meserie", ci un fel de a trăi, poate chiar o justificare a existenței. Mi-a dat sentimentul libertății, într-o lume în care e dificil să fii un om liber. Nu-mi imaginez că aș putea fi altcineva, chiar dacă de multe ori nu-mi place prea mult să fiu cel care sunt... Dacă nu ai fi scris, dacă nu ai fi făcut literatură, ce altceva ți-ar fi plăcut să faci pe lumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
asculta ca un mielușel, satisfăcându-i toate fanteziile. Dragostea la o astfel de temperatură are cu totul alte fețe, e mai greu de prins în poezie. Rămâne ca cititorul să constate dacă Klara aduce cu femeia diavol, așa cum mi-am imaginat-o. Mii de "adolfi" își vor aminti c-au trecut cândva prin patul unei astfel de femei, dar de recunoscut nu vor recunoaște. "Iluzionista Babette" este o altă carte a ta, care continuă discursul și obsesiile din "Ținutul Klarei". Cine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
artist spune și se împlinește, pe când un pustnic, de exemplu, ca să se împlinească trebuie să tacă...! E scriitorul un guraliv de nemântuit? Fără darul trăncănelii metafizice, scriitorul ar fi doar un biet vierme incapabil să devină fluture? Nu mă pot imagina în altă postură decât aceasta, sunt un-ins-care-scrie. Totuși, ascultător/ disciplinat cum mă doresc în acest dialog, nu vreau să mă sustrag de la niciuna din probele la care mă supui, așa încât caut un răspuns la întrebarea ce altceva aș fi putut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
într-o proză) fără de pereche sufletul nostru ce seamănă cu o apă făcută din fel de fel de ape amestecate. Cât de atentă e poezia ta la lumea de pe stradă? Care ar fi portretul robot al cititorului tău ? Ți-ai imaginat vreodată cam ce se întâmplă cu un om care te citește? Îl vezi modificat în vreun fel după lectură? Poezia mea de acum (pregătesc un volum cu titlul provizoriu " Scene din viața și din moartea mea") încearcă să fie atentă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
greșesc. Într-un târziu am priceput că greșeala e sădită în mine, face parte din proiectul originar... Cum va arăta poezia la jumătatea secolului în curs? Va mai exista poezie? Poți să propui un text în maniera în care îți imaginezi poezia viitorului? Va influența dezvoltarea năvalnică, uneori necontrolată, a tehnicii sentimentul, sensibilitatea, poezia? Sigur că va exista poezie, dar habar n-am cum va arăta. Habar n-am fiindcă nu sunt interesat de asemenea predicții și nici n-am intenția
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mei în această dialectică propusă de Nietzsche. "Chinul" nașterii unei poezii se încheie întotdeauna cu o plăcere eliberatoare. E semn că poate fi trimisă cititorului. Chiar dacă aș crede ca Arghezi că "domnița suferă în cartea mea", nu mi-o pot imagina închizând-o decât mai senină decât a intrat. Numai în poezie/ artă în general încercăm bucuria de a renaște. În lucrarea ta de doctorat, publicată sub titlul "Poetica temporalității", faci "un exercițiu" de rediscutare a conceptului de inspirație atât de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Sechelariu și cîinii vagabonzi se cheamă tot Sechelariu și stadioanele, sălile de cinema, clădirile poliției, spitalele, morga, parcurile, taxiurile, cișmelele, cerșetorii, bisericile tot, tot, tot se cheamă Sechelariu, după cum se numește marele primar al urbei, îți vine greu să-ți imaginezi că poate să existe cineva pe care să-l cheme Cimpoeșu. E, de altfel, modul său permanent de dizidență. Va fi greu, peste vreo sută de ani, în orașul care se va numi Sachelarie, cu siguranță, să găsești vreun colțișor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Cum să nu? a răspuns puștiul, vă spun două poezii publicate de Al. Cistelecan în "Echinox", prin 1973...! Dar cine nu-i știe poeziile? Pe mine mama m-a învățat...!" (Normal, poanta fusese bine regizată de câțiva prieteni! Mi-am imaginat contrarierea celui vizat de "poanta" prietenilor!). Meseria de critic (de poezie) seamănă puțin, totuși, cu cea a grădinarului. Nu poate învăța floarea să crească, asta e treaba ei, dar o poate scoate din bălării. Nu am schimbat mai mult de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
literatură română de azi!) avem, s-ar putea constitui o Uniune a Cititorilor din România care n-ar ajunge, numericește, pe cea "a scriitorilor"... În ultima instanță: De ce nu place poetul român al zilelor noastre publicului "larg"? Nu mi-am imaginat că poetul român de azi are un atât de acut "complex Păunescu" sau "complex al stadionului"... Dar întrebarea dvs. pare a sugera o frustrare dramatică de audiență. Și nu personală (asta n-ar fi mare lucru), ci categorială. Fie-mi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
literatura română istorie în contextul europenizării societății? Vezi, Doamne ferește!, vreo variantă în care literatura română ar fi înghițită de marea literatură europeană? Cum ar arăta "apocalipsa literaturii române" în viziunea lui Mircea A. Diaconu? Mai bine mă puneai să-mi imaginez cum ar arăta ultimul scriitor în limba română? Ar fi ca gâtul unei clepsidre prin care se scurg Istoria ieroglifică, Țiganiada, Eminescu și aici ar urma canonul meu, al unui epigon, singurul în stare să mai citească scrierile ultimului scriitor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fi plăcut să fac și tot ca pe o artă. Mi-ar fi plăcut să fiu bucătar într-un restaurant pescăresc, poate la Antalya sau la Nisipurile de Aur sau la Vama sau poate pe un vas de croazieră, să imaginez tot felul de rețete, întâi să le prepar și să bucur papilele gustative a sute de clienți, apoi să le și structurez în cărți, ca Radu Anton Roman, pentru mii de cititori. Sunt sigur că mi s-ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
despre sine ale unui om? Viața mea... Doar cincizeci de ani a căror imensitate poate fi adunată într-o clipă. Nimic din viața reală a unui om nu poate fi ficțiune. Ea devine ficțiune în viața celorlalți, care și-o imaginează, și-o clădesc după criteriile lor, după prejudecățile lor, așa cum le convine, cum le place, rămânând din realitatea în care tu ai trăit doar o fărâmă care poate conta sau nu în ceea ce tu va trebui să însemni când nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mintea mea, nu încape ficțiunea, însă ea m-a clădit atât de evident în mintea celor din jur, încât cu greu îmi refac chipul și viața reală. Nu într-atât încât să le uit. Într-o poveste asiatică viața e imaginată ca o intersecție la care stă Dumnezeu. Oamenii vin din toate părțile și Dumnezeu le indică drumul pe care să o ia de la capăt... De unde vii și unde te duci, Gellu Dorian? Cum ți-am spus, acolo la Coșula am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
să nu fie tradusă. Abia prin 1986 am tradus ce era de tradus și am adăugat partea pe care o tradusese Nichita prin 1966 în volumul "Aripa dezaripată"... Nu știu dacă e momentul evocării lui Nichita sau cum ți-ai imaginat acest interviu...? Mă gândeam că Nichita e stare de spirit româno-sârbească, româno-europeană, româno-universală încât vorbind despre el vorbim despre noi. Nichita iubindu-vă pe voi, poeții din Banatul sârbesc a făcut să ne deveniți și voi intimi, ca poezia lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
iubindu-vă pe voi, poeții din Banatul sârbesc a făcut să ne deveniți și voi intimi, ca poezia lui... Nichita Stănescu s-ar fi vroit ambasador al României la Belgrad. A declarat-o, îi plăcea foarte mult această idee, își imagina o "poartă a sărutului" pe granița româno-sârbească. Înainte de a-i iubi pe poeții români din Banatul sârbesc, Nichita s-a îndrăgostit de poezia poeților sârbi, de Serbia. Iar în Banatul sârbesc sunt vreo cincizeci de mii de români și din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a acceptat atunci la începuturi și care mi-a acordat cetățenia suedeză acum treizeci și cinci de ani. În Danemarca trăiesc doar de vreo opt ani. Când am părăsit România (cu lotul național de atletism, eram alergător de sprint!), nu mi-am imaginat că voi rămâne în Suedia, deoarece bunicii mei trăiau la New York și bineînțeles că năzuiam să mă alătur rudeniilor de acolo. Tocmai atunci războiul din Vietnam era "evenimentul" timpului și Suedia, împreuna cu URSS și alte țări socio-comuniste, era foarte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
travestite în eseuri și nuvele topite în false memorii. Și chiar dacă "se atârnă" de poezia altora, vorba lui Phillipide, criticul de poezie tot un recreator de texte poetice este. Că nu poți ceti cu șublerul și compasul, ceea ce a fost imaginat și scris cu necuvinte, cu tăceri, cu aproximări și alte fantezii. Dacă am aduna date despre "poezia criticilor", sunt convins că ar ieși o lucrare consistentă care le-ar trăda intimitatea "păcătoasă" bine ascunsă de limbajul fioros, tăios, critic. Ei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
ca "impură", ca o simplă anecdotică a "devenirii întru ființă". Este explicabilă așadar iritarea pe care i-o provoca tagma oamenilor de litere, altceva decât, de regulă, specialiști în greaca veche, însă în vederile sale "urechiști", "lăutari". Ni-l putem imagina mustrându-i cu severitate, socotindu-i neîmpliniți pentru că nu și-au însușit limba lui Platon, pe Arghezi și pe Bacovia, pe Sadoveanu și pe Rebreanu. O asemenea mustrare i-a făcut-o postum și lui P. P. Negulescu. O intoleranță
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în ecuația poet-text poetic? Dați-mi voie să răspund triadei dvs. interogative în sens invers. Cum să nu mai aibă însemnătate, o însemnătate capitală, cititorul, acel "semen", "frate" al poetului, alter ego al său până-n pânzele albe? Ne-am putea imagina un spectacol fără niciun spectator? Un concert ce nu se adresează niciunui ascultător? "Creându-se pe sine", într-o accepție, să zicem, barthesiană, textul nu răspunde mai puțin unui comandament ontologic. E o plăsmuire a unei ființe ce se adresează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Mă gândesc că un mare scriitor, Amos Oz, trăiește și scrie (bine de tot) în Arad (sigur, e un Arad israelitan, la doi pași de deșert), atunci un biet scriitor ca mine de ce n-ar putea sta binișor în Oradea? Imaginează-ți, dacă te ajută inspirația, că ai fi ajuns în 1990 la București. Cam care ar fi fost poziția ta, cum te-ai vedea astăzi? Funcții? Cronici spumoase, șampanizate, la cărți? Ai mai fi scris aceleași cărți? N-am imaginație
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
altă prezență, în afară de acțiunea spirituală ce instaurează poemul. Odată publicate poemele, sunt atent la receptarea lor. Simt o anume grijă și mă neliniștește absența reacțiilor. Nu până la angoasă, totuși. Nu am un portret robot al cititorului meu. Pentru că mi-l imaginez cu o identitate infinit proteică. E vreo relație între vârstă și poezie? Ce ai pierdut/ câștigat maturizându-te? E poezia un atribut al tinereții? E tinerețea fundalul pe care zburdă dulcea inconștiență (pasăre!) a tinereții? Experiența mea îmi și îți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
în vara aceea a Caritasului nu ne-ai citit pe noi, pe clujeni. Așa că mă tem că nu te pot ajuta...! Spune-mi o definiție a libertății. Cât de liberă ești tu? Sunt cam obosită în ultima vreme, așa că îmi imaginez că libertatea este o vacanță. Nu sunt în vacanță acuma. Spunea Napoleon că fiecare soldat poartă cu sine un baston de mareșal. În a cui traistă (românească) se află bastonul de laureat Nobel? De ce crezi că scriitorul "majoritar" român se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Espmark, membru în Comitetul Nobel. Observa că, până în 1950, cred anul limită pentru care arhivele sunt deschise nici o instituție românească și nici un scriitor român nu au recomandat pe nimeni din România pentru Nobelul literar. Atâta invidie pentru că nu-mi pot imagina alt motiv al abținerii mi s-a părut de-a dreptul indecentă. Mari scriitori români, de la Rebreanu și Blaga, la Nichita Stănescu, Sorescu, Naum, Doinaș etc., ar fi fost plauzibili pentru Nobel. Acuma, occidentalii îl consideră plauzibil pe Norman Manea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]